Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Minciunile Podului Minciunilor din Sibiu sau cum să nu te laşi fraierit de legende (I)

in Articole/Centru Media/Diverse/Educational/Turism

   Ştiţi Podul Minciunilor din Sibiu, nu? Imposibil să nu-l ştiţi. Cred că e în Top 3 atracţii turistice locale, alături de ţâşnitoarea din Piaţa Mare şi terasele din centru, luate la bulk. Dacă vii la Sibiu şi nu-ţi tragi 2-3 selfie-uri ori nu-l/n-o pozezi pe iubi cu fundul lipit de balustrada metalică ori pe după cap cu gaşca, vii degeaba. Ar putea fi ridicat la rangul de Templu Selfie. Mai nou, acest „must see” al Sibiului este şi depozitar de lacăte de amor, chiar dacă primăria, în milostenia ei, le taie periodic. Nu de alta, dar nu ştiu dacă vă prindeţi de fază, să îţi pecetluieşti dragostea, via un lacăt „Made in China”, pe un pod AL MINCIUNILOR, sună cumva.

   Idem, daca ai nuntă şi nu-ţi trage sclavu ăla de fotograf „de eveniment” un pictorial pe „Bridge of Lies” cu mai multe poziţii decât cele din care trăgeau teroriştii Revoluţiei de la 1989, ai căsnicia ratată de la primii paşi. Deci, da, Podul Minciunilor e CINEVA în Sibiul ăsta. Mai cineva decât vecinu-so, mult mai monumental şi mult mai bătrân, Turnul Sfatului (ăla din poza de grup cu voi, de răsare de după ceafa celui din mijloc). Aşadar, fiind aşa un vipalău turistic, istoric şi arhitectonic, Podul Minciunilor are o poveste. Ba mai multe. Unele reale, altele născocite parcă de Cenaclul Retarzilor ori de cel mai dobitoc director de marketing al celei mai varză agenţii turistice din fostul areal traco-geto-dac plus împrejurimile sarmate.

Podul Minciunilor, povestea reală

   În linii mari, cam asta e: se numeşte Podul Minciunilor pe româneşte (cu varianta de „Podul Mincinoşilor”, nefolosită în prezent), iar în germană i se spune(a) Lügenbrücke (Podul Minciunilor) sau Liegenbrücke (Podul culcat). A fost construit în 1859 deasupra străzii Ocnei, cea care face legătura dintre Piaţa Mică din Orașul de Sus și Orașul de Jos (îi spune aşa că e mai jos decît Oraşul de Sus, logic, nu?). Mai face legătura pietonală dintre aceeaşi Piață Mică și Piața Huet, actualmente Parcarea Huet, că e plin de maşini pe acolo de abia poţi să fii şi tu, pietonal. Este cel mai vechi pod din fontă încă funcţional pe teritoriul actual al României şi e al treilea pod din fontă construit pe acelaşi actual teritoriu românesc, primul fiind în Caransebeș şi al doilea la Lugoj, că, vorba aia, tăt Banatu-i fruncea.

   Este monument istoric, mai puţin lacătele şi parapleul de beculete cu care e împodobit la fiecare „sărbătoare de iarnă”, de interes naţional, vezi clasificarea din Lista Monumentelor Istorice, dar nu insist, vă puteti face selfie şi fără atâta bibliografie la purtător.

„Legenda spune că…”

   Dar, nefiind suficientă povestea reală, cam seacă de felul ei, ca orice poveste reală şi trăind în ţara în care se dă like si share la accidente, capete rupte, dezastre ori crime, Domnul Pod al Minciunilor a fost împopoţonat şi cu oarecari aşa-zise legende. „Legenda spune că…” Legenda spune idioţenii. Trebuie să fii prostul proştilor patriei lumii să crezi ce spune legenda aia. Dar ce spune legenda? Păi, „legenda spune că”:

   „Cei mai multi localnici evită să spună vreun neadevăr când trec pe pod, pentru că se tem că acesta va ceda sub greutatea minciunii lor. Bătrinii spun că podul are urechi, o putere greu de imaginat şi multă intuiţie, aşa că, la fiecare neadevăr rostit, podul începe să geamă din toate încheieturile, iar intr-un zgomot care-ţi dă fiori, balustrada incepe să cedeze. În citeva minute, podul aduce mincinosul cu picioarele pe pămint, la propriu şi la figurat. Minciuna se dovedeşte mai tare decât lemnul sau fierul, iar podul se rupe sub greutatea ei”  Aşadar, podu’ geme, dar nu se predă.

   Eu sunt localnic de când mama m-a făcut şi ulterior m-a născut la maternitatea de pe strada Maternităţii. Am trecut pe Podul ăla al Minciunilor de câteva zeci de mii de ori şi nu am fost cuprins de teama că, dacă spun o minciună, podul se huruie cu mine cu tot, de în loc să ajung în Piaţa Huet, aterizez pe strada Ocnei. Nu am auzit nici pe alţi localnici (paradoxal, ca „localnic” eu cunosc şi alţi localnici) să fi păţit păţanii prin zonă, să ghiorăie podul ca un stomac nebăgat în seamă de proprietar, să se zguduie şi să-i cedeze balustrada. Ce-i drept, înainte de restaurare era cam şubred, aşa că „gemea” de fiecare dată când trecea cineva pe el, dar hai să zicem că poate ăla, pietonul, minţea în gând. Dacă mai ţin minte, se mai parcau şi maşini pe el. Deci motive de gemut avea şi fără să spui tu bălării… Plus că, fot vobind de probleme în construcţii, iată că altă balustradă cedează, taman după restaurare. Dar la scările care duc spre Pod. Or fi minţit restauratorii în legătură cu devizul…

   Apropo, nu am auzit niciun bătrân spunând că „podul are urechi”. La Sibiu, bătrânii sunt preocupaţi de cum să se dea mai mult moca cu autobuzul, de ce a făcut vecin-su, de cum e curva de noră-sa ori de unde-s reducerile mai reduse: la Carrefour, Kaufland sau Lidl. Nu de vicii de construcţie ale pasarelelor pietonale de mijloc de secol XIX.

Locul de aruncat în cap

   „O altă legendă vorbeşte despre faptul că Piaţa Mică din Sibiu, fiind piaţa negustorilor, era implicit şi piaţa tocmelilor. Dupa negocieri, plecând cu marfa spre casă, unii cumpărtori constatau că au fost păcăliţi. Se întorceau, îi luau de piept pe negustorii mincinoşi şi, în hohotele de râs ale precupeţilor, îi aruncau de pe pod. Astfel, sperietura era cea care îi făcea pe negustori ca data viitoare când poposeau în Hermannstadt să nu mai înşele sibienii„.

   Trecem peste faptul că nu doar Piaţa Mică din Sibiu era „piaţa negustorilor”, ci cam toate locurile cu numele de „piaţa” sau „târg„. Hai să zicem că şi atunci, în trecut, când lumea „erea mai bună şi mai cinstită”, se întâmpla, chiar şi în fantasticul Sibiu-Hermannstadt Siti-of-Calceăr-Siti-of-Calceărs, să iei ţeapă când făceai piaţa. Să te facă la cântar. Să umfle legumele cu azot. Să-ţi bage pe gât chinezării pe post de Made in Germany. Să uite să-ţi dea rest. Să spună că roşiile-s „dă Romanaţ” când de fapt sunt din seminţe din Olanda sau Turcia. Să-ţi vândă ţapul pe post de capră, ca-n bancul cu Fritz (care avea o capră numa’ cu un tzitz). Pentru că negustorul ţepar nu e neapărat o invenţie a democraţiei şi a economiei de piaţă de pe Dâmboviţa. La fel ca şi clientul fraierit.

   Deci avem trei elemente: un negustor şmecher, un cumpărător care şi-a luat ţeapă la cumpărături şi un pod metalic. Cumpărătorul, aşa cum spune legenda, a constatat că a fost păcălit. „Constat că am fost păcălit”, zice el, adăugând apoi ceva înjurături specifice etniei sale, de la „scheisse” la elemente anatomice feminine mai ascunse de felul lor ori dorinţa expresă de a se juca de-a animalul cu două spinări, vorba Micuţului din romanele lui Sven Hassel, cu mama comerciantului. După ce consumatorul neprotejat, că nu era încă inventată instituţia bugetară specifică, a constatat că a picat de fraier, el se întorcea la locul sinistrului. Acum depinde UNDE, geografic vorbind, avea loc „deşteptarea”. Că de constata clientu’ la intrarea în localitatea Sebeşu de Jos de lângă Sebeşu de Sus, ori de cum trecea peste Pârâul Popii din Şeica Mare, era prea târziu. Până făcea cale întoarsă, la viteza de croazieră de 1-2 cai putere, înapoi la Sibiu-Hermannstadt, se închidea la târg şi nema negustor. A, venea când iar era târg, peste o săptămână sau o lună, şi îl lua cu „Ia ascultă bă…”? Incert, pentru că Nea Pieţaru îi dădea cu „Ba p-a mă-tii, da tu cine eşti meştere?” şi dovedeşte tu argumentat şi cu note de subsol că taman el te-a ţepuit acum, nu de mult, recent…

   În fine, acelaşi lucru se putea petrece şi dacă Păgubosu’ „constata” păcăleala la 10 metri mai încolo… „Cine eu? Hai, degajă, că se face coadă!” sau „Sorry, marfa vândută nu se schimbă!” Dar creatorii de legende nu iau în consideraţie asta şi continuă, epic: „Se intorceau, ii luau de piept pe negustorii mincinosi si, in hohotele de ris ale precupetilor, ii aruncau de pe pod„. Dar pe negustorese? Tot de piept?

   Aha, deci se întorceau şi îi luau de piept. Pe negustorii mincinoşi. Doar pe ei, Negustorii care spuneau „adevărul şi numai adevărul” erau OK. „Bă, m-ai furat!”. Şi aşa, cu el de piept, o lua pe sub arcadele de la „Muzeul Civilizaţiei Săseţti Emil Sigerus„, ori printre mesele de la „Sigi”, până pe pod, şi, într-o figură de judo, hop, cu ăla, bişniţaru, peste balustradă. Aplauze puternice, prelungite ca la Congresul al XIII-lea al PCR şi râde lumea de se strică, fără Cornel şi Romică. Over and out. Gata legenda, ăla zace plin de sânge pe caldarăm, lumea e veselă, clientul păgubit spune „Fiat iustiţia pereat mundi” şi toate revin la normal. Dar mă gândesc: dacă cel înşelat era un amărât de conţopist la banca „Allgemeine Sparkassa”, slab ca băţul, iar Negustorul cel Rău vreun cioban jinar cât malu’ ori poienar cu ochii mari şi fluiera la şerpar, ori vreun plugar sas de 4 pe 4, cu muşchii „lucraţi” pe la coasă, sapă şi pădure, başca un stagiu militar pe la husari? Hă? Ia-l de piepţii hainei şi ţâpă-l peste „Liars Bridge”! Ai tupeu? Şi dacă ai tupeu, poţi, fizic vorbind?

   Dar. „Podul a fost inaugurat la 17 decembrie 1860, la un an de la confecţionare„. Deci e anul 1860. Sibiul era un oraş important al Imperiului Austriac, şi, din 1867, Austro-Ungar. Nu cătun din Congo, nici vreun orăşel din Vestul Sălbatic, unde tu făceai legea cum voiai, şi puteai căsăpi, în numele lui liberte, egalite, (m### PeSeDe!) fraternităţii şi justiţiei. Pentru că ăştia, austriecii, chiar dacă erau ciuca bătăilor în războaie, aveau un sistem administrativ şi legislativ foarte, cum să spun, detaliat.

   Aşadar, nu era nevoie să arunci negustorii care umblau cu ocaua mică, peste pod. Nu de alta dar poliţistul, gardianul sau jândarul care se găsea pe acolo nu era familiarizat cu legenda, şi te cam „reţinea în vederea cercetărilor”. La fel, distanţa Podul Minciunilor-Caldarâmul de pe Uliţa Ocnei, e cam mare, şi se putea ca, de la atâta drept comercial aplicat fizic, „contravenientul” să dea puţin colţul, iar tu, Zorro din franzelă, să îţi sfârşeşti aventura justiţiară „puşcat cu funia”, cum se spune prin Ardeal. (va urma)

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web