Misterul sferelor metalice descoperite într-un templu străvechi din Mexic

in Curiozitati

templu Mexic

Sute de sfere misterioase stau aşezate sub Templul Şarpelui cu Pene, o piramidă antică ce se înalţi pe şase etaje la doar 50 de kilometri de Mexico City. Sferele au fost descoperite în timpul unor săpături arheologice realizate cu ajutorul unui sistem de roboţi în una dintre cele mai importante construcţii din oraşul pre-hispanic Teotihuacan.

“Arată ca nişte sfere galbene dar nu le cunoaştem sensul. Este o descoperire fără precedent”, a declarat Jorge Zavala, arheolog de la Instituto Nacional de Antropología e Historia.
Ruinele mezoamericane din Teotihuacan, un sit din Patrimoniul Mondial, unul dintre cele mai mari centre urbane ale lumii antice. Se pare că aşezarea a fost creată în 100. î.e.n., iar în cea mai înfloritoare perioada a sa aici au trăit peste 100.000 de oameni. În mod misterios, oraşul a fost abandonat în jurul anului 700 e.n., cu mult înainte de venirea aztecilor în anii 1300.

Excavările de aici s-au concentrat asupra uni tunel lung de 100m care trece pe sub Templul Şarpelui cu Pene. Specialiştii au explorat tunelul cu ajutorul unui robot, dotat cu o cameră cu infra roşu şi un scanner laser care generează imagini 3D.
„Robotul a reuşit să pătrundă într-o parte a tunelului neexcavată până acum şi a descoperit trei camere la 100 şi 110 metri de intrare”, a declarat Gómez Chávez.

Sferele misterioase au fost observate atât în camera nord cât şi în camera sud. Dimensiunile lor variază de la 4 centimetri la aproximativ 13cm, iar specialiştii susţin că sferele au un nucleu din lut, fiind acoperite cu un material de culoare galbenă numită jarosit.
„Materialul se formează prin oxidarea piritei, un minereu metalic. Înseamnă că în lumea pre-hispanică acestea păreau a fi sfere metalice. există sute de exemplare în camera sud”, a adăugat Gómez Chávez.
Chiar şi pereţii şi tavanul ambelor camere erau acoperiţi cu o pudră minerală compusă din magnetit, pirită şi hematit, combinaţie ce oferea o strălucire aparte locului.

„Credem că oameni de rang înalt, preoţi şi chiar conducători treceau prin acest tunel pentru a realiza ritualuri”, explică Gómez Chávez.
Arheologii au găsit multe ofrande: măşti din lut şi lem ornate cu cristale, jad şi cuarţ, toate datând din jurul anului 100 e.n.

Acum, Gómez Chávez şi echipa sa urmează să realizeze o altă fază a proiectului şi anume să exploreze ultima parte a tunelului şi alte trei camere pe care arheologii le-au zărit în materialul filmat de robot.

Potrivit lui Gómez Chávez, acum 1.800 de ani intrarea în tunel a fost zidită de două ori, de oamenii din Teotihuacan, pentru a depozita ceva foarte important în camera centrală de la finalul tunelului. „Poate în acest loc vom găsi rămăşiţele celor care au condus Teotihuacan”, speră Chávez .

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.