Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Motivul zburatorului in literatura

in Limba romana

Eseu-Oliviu-Craznic-zburatorul3

Noţiuni generale despre mit

Raporturile dintre literatură şi mit sunt de o deosebită complexitate.Relaţia mit – literatură, plasată în orizont ontologic,deschide căi de înţelegere a modalităţilor prin care omenirea „ fiinţează” şi „se manifestă” , nu în planul realităţii fizice( biologice), ci în acela al „existenţei” spirituale, plan definitoriu pentru statutul antic al omului

Mitul este de esenţă religioasă, reprezentînd legătura cu sacrul, este metaforic, dar legat de o realitate concreta – istorică pe care o exprimă, este un eveniment al culturii cultice, dînd sens unei viziuni cosmice şi existenţiale, este o sursă de valori, dar nu e doar o imagine, o ficţiune, ci o revelaţie primordială, un răspuns la întrebările esenţiale ale omului, un model exemplar al trăirilor, al comportamentului uman. Înainte de a fi privit, reprezentat sau istorisit, mitul este trăit.”

Mitul înfăţişează modele pentru comportarea omenească şi prin însăşi aceasta, oferă existenţei semnificaţie şi valoare. Funcţia de model a mitului este mult atenuată în societatea modernă, ea fiind valabilă, în primul rînd, în societăţile arhaice şi primitive. Miturile au trei aspecte de bază: istoria, transformarea şi, desigur, universul.

Actualizarea mitului prin ritual este o lege a mentalităţii mitice. Nu se poate îndeplini un ritual dacă nu i se cunoaşte originea, adică mitul care povesteşte cum ritualul a fost îndeplinit pentru prima oară. Ritualul e, deci, o formă de trăire a mitului. Trăind mitul, omul iese din timpul profan, istoric şi pătrunde în timpul sacru, primordial .Orice nouă reactualizare ritualică a unui mit înseamnă o revenire la origini şi o confundare cu natura. Mitul este înzestrat cu putere sacră şi această putere se transmite particularităţilor la ritual, care revin periodic nu doar la originea lucrurilor, ci şi la o nouă putere de a le stăpîni.

Mitul este un element esenţial al civilizaţiei omeneşti, în care sunt codificate toate credinţile, principiile morale şi activităţile practice ale diferitor colectivităţi; el nu constituie o realitate pentru iniţiativele şi conduita individului el e fix şi durabil.

Mitologia ocupă un loc esenţial într-o cultură. Pe de o parte, ştiinţa ne-a ajutat să confirmăm în bună măsură imaginea spirituală a societăţii primitive, iar, pe de altă parte, mitologia a stat la temelia marii arte.

2. Mitologia românească

Mitologia românească are un spaţiu bine definit, are aceeaşi istorie neîntreruptă cu a poporului care a creat-o. Mitologia devine un act de existenţă, este mărturia unui mod specific de a fi în lume, a unui comportament spiritual mereu ancorat în istorie. Este conştiinţa mitică la care s-a referit omul de-a lungul întregii istorii a neamului românesc.

Mitologia naţională, în expresia ei modernă, se sprijină pe valorificarea tradiţiilor populare, dezvăluie modalităţile de transfigurare artistică a realităţii prin prisma de viziuni şi reprezentări ce caracterizează personalitatea creatoare a poporului român.

Mitul nu este numai unul din punctele de plecare, cele mai importante, pentru cultura majoră, dar este şi un mijloc de cercetare pentru înţelegerea originilor societăţilor omeneşti, pentru dezlegarea sensurilor religioase etc. Miturile guvernează, în sens astrologic, ştiinţa şi totodată ne ajută la recuperarea trecutului „primordial” , trezeşte în noi situaţia existenţială a unei lumi preistorice şi a unor tipuri de cultură, a unor mentalităţi îndepărtate.

Cele patru mituri fundamentale sînt fructificate bogat în literatura romana populară şi cultă. Primul este cel al originii şi formării poporului din simbioza daco-romană. El are o bază istorică certă, demonstrată de fapte şi documente, dar, dincolo de acestea, mitul acestei origini persistă în folclor şi în creaţia cultă. El se numeşte „Troian şi Dochia”.

Al doilea mit, cu adîncă trăire colectivă, este simbolizat în capodopera literaturii populare: „Mioriţa”.

Mioriţa” relevă existenţa de veacuri a poporului român, prin păstorit, unitatea lui etnică, prin cei trei păstori din trei regiuni româneşti – Vrancea, Moldova şi Transilvania.

Al treilea mit inspirat, dinamic şi creator, este al meşterului Manole, din „Mănăstirea Argeşului”.El simbolizează spiritul creator al poporului român, animat de elan constructiv . Ca şi celelalte mituri , cel al meşterului Manole are un fundament istoric cert, devenind un element al psihologiei poporului .

Al patrulea mit, acceptat ca general „fiindcă a devenit motiv literar, este cel al „Zburătorului”, simbolizînd criza adolescenţei.

3. Mitul Zburatorului

Mitul Zburatorului este unul dintre „miturile fundamentale”; „Zburătorul”, „mitul erotic”, „personificarea invaziei instinctului puberal”, îşi găseşte echivalentul folcloric real în domeniul „povestirilor superstiţioase” ce au constituit un punct de plecare pentru poezia „Zburătorul” de I.H. Rădulescu . Ea devine capodopera creaţiei poetice a lui Radulescu , apreciată superlativ încă de la apariţie. D.Bolintineanu observa – „Zburătorul făcu pe Eliade un mare poet”. Valoarea baladei constă în prelucrarea originală a mitului Zburătorului, întruchiparea himerică a sentimentului erotic instalat în fiinţa unei tinere.

Mitul folcloric al „Zburătorului” simbolizează înmugurirea sentimentului de dragoste la fetele aflate la vîrsta adolescenţei. Trăirile tinerelor fete sunt declanşate de un personaj fantastic, cu o mare putere de seducţie, care apare pe înserat, le face să se îndrăgostească de el, apoi pleacă, lăsînd în urma lui doar melancolie, zbucium. Este ca o boală, o dragoste pătimaşă, o iubire pasională, nestăpînită, care mistuie şi distruge sufletul omului.

Zmeul”, „Zmăul”, „Zburătorul”, numit şi „Ceasul cel rău” este un spirit răufăcător care, avînd înfăţişarea unui balaur într-aripat, cea de şarpe, „aşa ca crocodilul” sau cea de „pară” sau „sul de foc”, scoboară noaptea în casele oamenilor pe coşuri şi chinuie nevestele însărcinate sau neînsărcinate, cum şi pe fetele mari, pricinuindu-le, prin neodihnă şi frămîntare, nenumărate vînătări pe corp, cum şi o mare oboseală.

Zburătorul este o semidivinitate erotică , un demon arhaic de tip malefic. Simbolizează toate formele de sexualitate, de la cea puberală pînă la cea isterică a femeilor care trăiesc numai pentru plăcerile trupeşti.

Întîlnirea cu zmeul, – uneori se întrupează din visul celui ce pătimeşte de focul dragostei, – se petrece ca orişice întîlnire, curată sau necurată: zmeul intră pe fereastră sau se lasă pe coş şi, apucînd pe cel ce doarme, îl pişcă, îl muşcă, îl sărută şi-l chinuie. Cel ce doarme, îl vede aievea şi a doua zi, cînd îl doare spatele şi pieptul, – şi de care durere se tămăduieşte, ungîndu-se cu untură de porc , – prin urmare, şi-l poate aduce aminte . Prin unele locuri şi se pune şi se arată şi casa unde zmeul, sub chipul unei limbi de foc, coboară noaptea în casa femeilor şi fetelor, intrînd pe uşă, dacă o află deschisă, sau pe ferestre, şi în casă, prefăcîndu-se în om, se anină de femeie, şi apoi, după păcătuire, tot cu înfăţişarea de pară, piere.

Caracter cu aspect malefic, pe de o parte prin plăcerea de a chinui şi isteriza tinerele fete, Zburătorul este, pe de altă parte, demonul frumos care aduce tulburările şi zbuciumul iubirii.

Mitul Zburătorului a fost sesizat în aspectul lui cultural de George Călinescu. G. Călinescu afirmă că „Zburătorul este un demon frumos, un Eros adolescent, care dă fetelor pubere tulburările şi tănjirile întîei iubiri”.

Mitul Zburătorului rămâne, totuşi, un mit idisolubil de vis. El s-a născut şi trăieşte în mediul oniric.

Totuşi rămâne a fi una dintre cele mai ascunse taine ale visului, pierdut printre credinţele superstiţioase ale poporului .

Zburătorul nu era un demon al morţii, el nu ucidea victimele sale. Activitatea zburătorului era numai -erotică. Urmele fiziologice lăsate de presupusa lui vizită ţinteau la dereglarea psihica.

Ca mit care explica aparitia sentimentelor de iubire , a fost prelucrat in numeroase opera din literatura noastra culta. Motivul este utilizat de I.Heliade-Radulescu in poemul ,,Zburatorul ‘’ , in care este infatisat ca aparitie luminoasa in noapte , fiind numit “balaur de umina cu coada-nflacarata ,/ Si petre nestemate lucea pe le ca foc ./ Spun ,soro , c-ar fi june cu dragostea curata;/ Dar lipsa de-a lui dragosti ! Departe de ast loc !’’. Florica , personaj din aceasta balada , e cuprinsa de un “dor nespus “, cade intr-o visare si pierde legatura cu realitatea .

Intr-o poiezie de V. Alecsandri , zburatorul e reprezentat ca simbol selenar .Sub impulsul lunii ,, Zamfira in multe rinduri / Videa o umbra zburind prin nori,/ Si toata noaptea sta ea pe ginduri / In doruri tainici ,in dulce flori ’’.

Mihai Eminescu re-creeaza motivul in poemul ,,Luceafarul’’ ,ca si zburatorul , se arata fetei de imparat , o determina sa se indragosteasca de el , si apoi dispare . Astfel , fascinatia resimtita de Catalina sub imperiul luminii siderale sugereaza trairea maladiva a fiintei stapinite de zburator .

4. Mitul Zburătorului în creaţia lui Ion Heliade Rădulescu

Despre frumosul sentiment al dragostei, despre puterea imensă a iubirii au scris aproape toţi poeţii din literatura română.

Ion Heliade Rădulescu este unul dintre aceşti poeţi romantici, care destul de timpuriu a demonstrat, prin propria sa creaţie literară, că spiritul popular şi miturile naţionale constituie izvorul primordial al creaţiei literare.

Poezia sa „Zburătorul” este cea dintîi capodoperă a baladei culte româneşti, aşa cum, în nuvelistică, acelaşi loc îl ocupă „Alexandru Lăpuşneanu” de C.Negruzzi. Împrejurările care l-au determinat să scrie balada confirmă convingerea lui deplină că limba română are capacitatea modulărilor poetice şi că literatura romaneasca scrisă este chemată să pună în valoare gîndirea artistică populară, specificul naţional implicat creaţiei folclorice.

În „Zburătorul”, Ion Heliade Rădulescu îşi manifestă arta cuvîntului artistic relevînd o profundă cunoaştere a vieţii şi psihologiei ţărăneşti. Demonstrează cu certitudine că în mîini de poet limba română este în stare a exprima cele mai alese sentimente şi acţiuni, cele mai profunde trăiri ale sufletului omenesc.

G. Călinescu identifica în „Zburătorul” unul din miturile fundamentale ale literaturii noastre – „mitul Zburătorului”, aşa de răspîndit încît îl cita şi D. Cantemir” ( „istoria literaturii române de la origini pînă în prezent”). „Ion Heliade Rădulescu surprinde, aşadar, în această capodoperă a creaţiei sale, „invaziunea misterioasă a dragostei”, într-un moment misteris, tensionat, de la vîrsta inocenţei spre o altă vîrstă, tulburătoare, ale cărei întrebări copleşesc fiinţa. Balada, în structura căreia se împletesc o serie de elemente romantice, reprezintă prima mare creaţie care certifică fertilitatea ideii din programul „Daciei literare”, ca scriitorii să se inspire din folclor.”

Poezia „Zburătorul”, apărută pentru prima dată în „Curierul românesc”, nr. IX, din 4 februarie 1844, este o capodoperă a genului. Balada se distinge printr-o excepţional de bine inspirată preluare a mitului, cu scopul de a înfăţişa poetic, suav, ivirea sentimentului dragostei la fetele de vîrstă puberă.

Preluînd motivul Zburătorului din folclor, I.Heliade Rădulescu l-a integrat într-o structură cu alte deschideri, mai largi „eliberîndu-l de conotaţiile malefice. Întreaga atenţie se orientează spre fiinţa umană în relaţie cu propria devenire, cu natura, cosmosul şi ceea ce se află dincolo de puterea obişnuită de a înţelege.”

Destinul Floricăi urmează calea de la intuiţie la cunoaştere, străbătută şi de „comentatoarele” din partea a treia. Confesiunea Floricăi, din prima parte, exprimă neliniştile tinerei în faţa schimbărilor misterioase ale propriei fiinţe. Cauza dragostei rămîne un mister de nepătruns, o „boală” a cărei pricină e greu de înţeles şi ale cărei efecte fizico-psihologice sperie fetele ajunse în pragul feminităţii. Heliade foloseşte verbe sugestive: pieptul „se zbate”, pe sîn „mulţimi de uneţele se ivesc”, în toată fiinţa „un foc s-aprinde”, „buzele „ard”, inima „zvîcneşte” etc. Un fior interior alternează cu fiori reci, obrajii devin palizi, ochii se învăpăiază şi plîng fără motiv aparent, inima cere „un nu ştiu ce”, braţele simt nevoia unei îmbrăţişări.

În vorbirea directă şi cu aceeaşi fericită intuire a vocabularului şi expresiei este comunicată compasiunea „suratelor” din sat, pentru care suferinţele fetei nu-şi pot găsi explicaţia decît în „lipitură”, boală din dragoste, întruchipată în zmeu:

„O! biata fetişoară! mi-e milă de Florica

Cum o fi chinuind-o” – vezi d-aia a slăbit

Şi s-a pălit copila! – ce bine-a zis bunica:

Să fugă fata mare de focul de iubit…”

Motivul iniţial al Zburătorului revine în cea de-a treia parte a poemului, tot aşa, în stilul direct al „suratelor” care şuşotesc despre spiritele ce bîntuie nopţile:

„Tot zmeu a fost, surato. Văzuşi, împeliţatul!

Că ţinţa l’alde Floare în clipă strâbate!

Şi drept pe coş, leicuţă! Ce n-ai gîndi, spurcatul!

Înclină-te surato! – vazutu-l-ai şi tu?

Balaur de lumină cu coada – nflăcărată,

Şi pietre nestemate lucea pe el ca foc.

Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curată;

Dar lipsă d-a lui dragosti / departe de ăst loc.

Fata mare trebuie să fugă de iubit, ca de foc, pentru că începe să viseze, visul se preface apoi în „lipitură şi lipitura-n zmeu”.

De fapt, întreaga parte constituie o întrare în atmosfera de vis, în vecinătatea înşelătoarelor înfăţişări ale imaginaţiei. Zburătorul pare un alt Luceafăr, venit din vis. El tulbură, ca un veritabil personaj oniric, pune stăpînire pe fiinţă şi îi denaturează condiţia:

„Că-ncepe de viseasă, şi visu-n lipitură

Începe-a se preface, şi lipitura-n zmeu

Şi ce-i mai faci pe urmă? Ce nici descîntătură,

Nici rugi nu te mai scapă. Ferească Dumnezeu!

Această calitate, de personaj oniric, fără consistenţă reală, explică un anumit element al portretului Zburătorului din strofa:

„Pîndeşte, batăl crucea! şi-n somn colea mi-ţi vine

Ca brad un flăcăiandru, şi tras ca prin inel,

Bălai, cu părul d-aur! Dar slabele lui vine,

N-au nici un pic de sînge, şi-un nas -ca vai de el!”

Peste somnul lumii şi peste visele fetei, se arcuieşte lumina roşietică, de sfirşit de Univers, care colorează cerul venind din miasănoapte; zmeu, „balaur de lumină” sau Făt-Frumos cu păr de aur, Zburătorul întruneşte atributele demonicului şi pe cele ale fiinţelor eterne.

Alcătuită la modul folcloric, cu ajutorul exclamaţiilor, al interogaţiilor şi al expresiilor populare („pacoste de zmei”, bată-l crucea”), schiţa de portret a Zburătorului cuprinde şi o notă de grotesc („şi-un nas -ca vai de el”).

În cea de-a doua secvenţă a pastelului se instaurează atmosfera de mister asteptind apariţia Zburătorului: luna este „tîrzie”, cîte o stea cade (prevestind o moarte), iar lumea încremeneşte ca şi cînd s-ar afla sub puterea unei vrăji.

„Încîntec sau descîntec pe lume sa lăsat;

Nici frunza nu se mişcă, nici vîntul nu suspină,

Şi apele dorm duse, şi morile au stat.”

El se află însă în deplină coordonanta cu viziunea mitică a întregii poezii. Peisajul este luat în stăpînire, pe nesimţite, de mister, tabloul de natură rustică fiind nu atît un cadru în care se consumă „suferinţele” fetei:

„Tîrzie astă-seară răsare-acum şi luna,

Şi, cobe, cîteodată, tot cade cîte-o stea…”

Acest anturaj romantic al naturii, în care apare făptura misterioasă a Zburătorului, trezeşte în suflet starea de vis, de evadare în vis. Prin nota de mister, peisajul comic îşi aduce partea sa la mitul erotic, în plină desfăşurare, în acest moment al comunicării.

Nocturnul permite o maximă concentrare şi desfăşurare a gîndirii, o trăire a sentimentelor într-o atmosferă de lumină interioară, pe care o intensifică întunericul exterior. Noaptea e momentul dialogurilor cu divinitatea, al dezbaterilor interioare, este peisajul cel mai concordant cu sentimentele melancolice. Noaptea este ambianţa prin excelenţă favorabilă comunicaţiilor magice, emoţiilor cosmice. Este anotimpul visului în care apare făptura Zburătorului.

Spaţiul nocturn are rolul de a anticipa apariţia Zburătorului. Instalarea nopţii este asociată cu gest hipnotic şi vrăjit. Personificarea nu are de data aceasta funcţii umanizatoare:

„E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei

Veşmîntul său cel negru, de stele semănat,

Destins coprinde lumea, ce-n braţele somniei

Visează cîte-aievea deşteaptă n-a visat.”

Această lume prinsă parcă în meghina nopţii, „Visează cîte-aievea deşteaptă n-a visat.” Versul sugerează subtil că imaginea zburătorului nu este decît o actiune a visului . „Este adevărat că sentimentul apare transmis din perspectiva celor două surate, dar apariţia lui halucinantă se situează în sfera de vis şi de basm . Zburătorul este prezentat aici conform tradiţiei folclorice, ca spirit capabil să ia formă omenească; el se transformă în „flăcăiandru” blond şi seducător, în iluzie instăpînitoare, fără a fi capabil să prindă viaţă.”

În legendele româneşti despre Zburător, aproape întotdeauna finalul este dramatic. Din visul de iubire nu există cale de întoarcere, ca în cazul oricărei evadări din realitate, de altfel. Ion Heliade Rădulescu păstrează sensul credinţei, dar lasă posibilităţi de interpretare divers; spaţiul nopţii creează sugestia apariţiei unui coşmar.

Ion Heliade Rădulescu a dăruit literaturii noastre româneşti această capodoperă, „Zburătorul”, făurită, oarecum demonstrativ, ca o posibilă înviere a miturilor populare. Minunată în poemă nu e atît intuiţia folcloristică, încadrarea ei într-un spatiu ţărănesc.

Cei doi îndrăgostiţi comunică în vis, acesta fiind singurul moment în care ei se întîlnesc, însă într-o lume ireală. Acest vis se transformă în „lipitură”, reprezentînd obsesia, iar această obsesie în „zmeu”. Are loc o clasificare, în planul fantasticului folcloric, a suferinţelor Floricăi. Posibila reprezentare a făpturii supranaturale care provoacă dragostea este reprezentată de epitetele aduse Zburătorului: „împieliţatul”, „zmeu”, „flăcăiandru”, „bălai”, „cu părul d-aur”. De asemenea în descrierea Zburătorului observăm dominanta unor elemente simbolistice ale focului. Focul, unul dintre cele patru elemente primordiale, este purificator.

Capacitatea focului de a purifica totul (pana şi sufletul) este pusă aici în aniteză cu Zburătorul de care „Nici rugi nu te mai scapă. Ferească Dumnezeu!”. Portretul Zburătorului este romantic şi sugerează inadaptarea şi imposibilitatea intilnirii celor două lumi, încî se face apartenenţa la natura malefică, demonică a lui.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Limba romana

Scrisul de mana

Au existat cândva tocul, stiloul, pixul, creionul. Și foile dictando sau de
LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web