Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Ne gandim cu groază că acest proiect ar putea deveni lege. Emisiile mașinilor diesel ar putea fi măsurate pe stradă

in Evenimente

Din septembrie 2017, emisiile mașinilor diesel ar putea fi măsurate pe stradă, însă aceasta era o veste foarte rea pentru producători, scrie digi24.ro. Unele studii arată că emisiile măsurate în condiţii reale de trafic sunt cu o treime mai mari decât cele măsurate în laboratoare autorizate.

masini

Aceste date sunt înregistrate de organizațiile de mediu, însă dacă măsuratorile oficiale ar ajunge la aceeași concluzie, pasul următor ar fi reproiectarea maşinilor, astfel încât să respecte pragurile de poluare impuse de lege. Doar că e vorba de un număr uriaș de maşini.

Automobilele diesel sunt deosebit de populare în Europa, unde reprezintă jumătate din vehiculele proaspăt vândute. Dacă în urma testelor din trafic, nivelul acestor particule apare periculos de mare, ar putea fi o greşeală foarte costisitoare pentru producători. Potrivit unei analize a celor de la BNP Paribas, dacă noul sistem de testare va identifica un nivel al emisiilor cu doar 10% peste cel măsurat în prezent în laboratoare, atunci costurile de proiectare ar putea creşte cu până la 400 de euro pentru un vehicul.

Producătorii de maşini de serie, care în general câştigă doar 500 de euro pe vehicul, într-un an bun, ar fi grav afectaţi, avertizează BNP Paribas. Autorii raportului spun că „pentru Diesel, jocul s-a terminat”. Unele maşini ar putea fi ameninţate cu extincţia în vreme ce maşinile pe benzină ar putea căpăta o cotă de piaţă mai mare cu zero efort. Până atunci însă, producătorii auto se confruntă cu lacunele legii.

Asociaţia producătorilor auto europeni susţine că noul sistem de testare a emisiilor va impune companiilor să facă schimbări majore în testarea şi dezvoltarea unor noi vehicule, dar acest lucru va fi dificil pentru că reglementările sunt incomplete. Potrivit asociaţiei, actuala propunere nu respectă foarte multe criterii, nu vine cu un set complet de cerinţe și nici cu limite clare de performanţe. Într-un comunicat de presă, reprezentantii asociatiei spun că „industria trebuie să proiecteze în prezent pentru a respecta reglementări care vor fi cunoscute abia anul viitor”.Emisiile maşinilor diesel nu sunt măsurate în trafic, ci în condiţii de laborator, iar Uniunea Europeană vrea să schimbe asta. Iar studiile arată că în trafic, de fapt, noxele sunt mai mari şi atunci trebuie schimbată configuraţia pentru a le aduce în limitele normelor legale. Înseamnă costuri care se vor transfera către consumator. Constructorii de maşini se gândesc cu groază că acest proiect ar putea deveni lege.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web