Nevoia de aer la albină

in Agronomie
Aerul este direct proporţional cu greutatea, nevoia de aer la albină fiind de 2,5 ori mai mare ca la om. Necesarul de aer creşte concomitent cu urcarea temperaturii şi variază după anotimpuri. Eliminarea bioxidului de carbon pe timpul verii presupune un consum sporit proporţional de oxigen. Când albina se pregăteşte să zboare, îşi umflă cu aer sacii de respirat, greutatea ei specifică scade dându-i astfel posibilitatea înălţării în zbor.Când albinele se târăsc şi nu pot să zboare pot avea stigmatele de respiraţie nefuncţionale din diferite cauze:
  • membranele stigmatelor sunt umezite de transpiraţia abundentă, traheea albinei fiind plină cu apăcondensată din vapori (accidente care au loc atunci când o colonie este închisă şi nu are aer suficient);
  • anumiţi acarieni se cuibăresc în stigmate; reziduurile acumulate în intestinul gros extinde aşa de mult abdomenul încât stigmatele nu mai pot primi aer suficient, iar insecta moare prin înăbuşire.
 Pe timpul transportului în pastoral este nevoie să se lase spaţiu între faguri şi sus şi să se monteze site deventilaţie, lipsa oxigenului putând duce la moartea albinelor (mai ales în stupii foarte puternici). Aparatul respirator al albinei se află în abdomen, aerul pătrunzând prin 10 perechi de găuri mici numite stigmate, 6aşezate sub pântece (între ineluşele abdomenului) şi 4 sub torace. Stigmatele sunt prevăzute cu un fel desupape numite lobi ce au pe ei perişori ce împiedică intrarea corpurilor străine ce s-ar putea găsi în aerul derespirat. Aerul odată pătruns în sacii de respirat umflă sacii şi se răspândeşte prin mai multe tubuleţe cealcătuiesc traheea, străbătând apoi aripile, muşchii, picioarele, antenele, creierul etc. Prin respiraţie oxigenuldin aerul aflat în corpul albinei transformă mierea în acid carbonic şi apă, dând naştere la căldură şi energie.Hemolimfa albinei nu conţine decât substanţe nutritive şi nu are putinţa să fixeze oxigenul şi să-l ducă cu el în părţile de la exteriorul corpului.
Prin urmare, respiraţia albinei se face cu totul independent de circulaţiasanguină. Mecanismul respiraţiei este următorul: când sacii cu aer, sub acţiunea muşchilor abdominali secontractă, stigmatele se deschid şi aerul stricat din vase şi sacii traheeni este dat afară. Apoi, prin dilatareamuşchilor abdominali stigmatele se deschid şi alt aer proaspăt pătrunde înăuntru; supapele se închid şi aerul pătrunde prin toate vasele organismului albinei. Inspirarea şi expirarea aerului se repetă de 20-50 de ori pe minut. La frig mişcarea de respirare se micşorează mult dar, la cald, e foarte mult mărită. La nevoie, când supapele se închid, albinele se pot alimenta o vreme cu aerul existent în sacii traheeni (5-15 minute) timp în care albina, căzută în apă spre exemplu, se poate salva. După unii autori, pe timpul zborului, albina respiră prin stigmatele de la torace, iar pe timpul repaosului sau înainte de zbor, albina respiră prin stigmateleabdomenului. Sacii cu aer mai au şi
 rostul ca, prin apăsare, să dea afară din intestinul albinei, reziduurile.Aşa se explică de ce albinele nu defecă în stupi.
Dacă totuşi, vom observa murdării pe faguri ori pe rame,acestea sunt dovezi sigure că albinele sunt bolnave de diaree.
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play