Noi PROBE în Dosarul Revoluţiei. „Conducerea politică a acționat conform unui plan pus la punct pentru a crea aparența unui „război civil”

in Stiri online de

Parchetul General a informat prin intermediul unui comunicat de presă că se extinde urmărirea penală în dosarul Revoluției pentru afecțiuni contra umanității. În comunicat, procurorii afirmă că noua conducere politică a dispus uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, potrivit B1 Tv.

Procurorii militari mai precizează în comunicat că în respectiva perioadă conducerea politică a acționat conform unui plan pus la punct pentru a crea aparența unui „război civil” și în acest plan a fost inclusă și Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste şi uneori false cu consecinţa generării unui „război” psihologic şi mediatic care a condus la producerea a numeroase victime.

„Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanța din 1 noiembrie 2016, în cauza cunoscută generic sub denumirea “Dosarul Revoluției”, extinderea urmăririi penale, in rem, sub aspectul infracţiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i și k Codul penal cu aplic. art. 5 Cod penal.

Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare,  vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condițiilor de tipicitate ale infracțiunii contra umanității prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i și k Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal.

Situaţia premisă a infracţiunii contra umanităţii referitoare la existenţa unui atac generalizat rezultă din numărul mare de localităţi în care au avut loc incidente armate cu consecinţele menţionate anterior. Din modul în care s-a produs acest atac reiese existenţa unui plan după care s-a acţionat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forţelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naţionale şi difuzarea unor ordine, rapoarte şi informaţii false, scoaterea în stradă şi înarmarea populaţiei, respectiv crearea aparenţei unui „război civil” în care să se confrunte unităţi înarmate aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne sau aceluiaşi minister, în scopul preluării puterii şi legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste şi uneori false, la tăierea legăturilor telefonice şi aducerea la conducerea ministerelor de forţă a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecinţa generării unui „război” psihologic şi mediatic care a condus la producerea a numeroase victime.

Cercetările urmează a fi reluate cu privire la toate faptele care au făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2014, inclusiv cu privire la faptele comise după data de 22.12.1989 pe întreg teritoriul ţării, conform dispozițiilor reținute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză.”

Sursa: nasul.tv

loading...

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Ultimile din Stiri online

Close
Mergi SUS

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web