Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Noua grila de salarizare 2016, pe categorii profesionale

in Evenimente

Grila salariara propusa în Legea Salarizării Unitare. Grila va avea un raport între salariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar de 1 la 18 (Legea din 2010 a adus o grilă care avea un raport între salariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar de 1 la 15, spre deosebire de 1 la 72 cât era în 2008). (Grila o puteti gasi gasi mai jos in format PDF)

4-act-bugetari-salarii

Avem 5 clase: S – studii superioare, SSD – studii superioare de scurtă durată, PL – studii post-liceale, M – studii medii, M.G – studii medii şi generale

Salariul de bază se stabileşte pe funcţii, clase potrivit studiilor, grade/trepte şi gradaţii

Începând cu anul 2016 se aplică noile grile de salarizare, dar implementarea se va face etapizat prin legi anuale de salarizare. Salariile aflate în plată care sunt mai mari decât ceea ce e prevăzut pentru funcţia respectivă în anexele la lege se păstrează la nivelul aflat în plată.

Fiecare funcţie are 3 grade/ 3 trepte şi debutant + promovare din 3 în 3 ani dacă a primit calificativul „foarte bine” de cel puţin 2 ori din partea comisiei desemnate din care fac parte şi sindicatele sau reprezentanţii salariaţilor

Fiecare grad/treapta are 5 gradaţii – se avansează din 5 în 5 ani, dar perioada de cinci ani poate fi redusă până la trei ani, dacă în ultimii doi ani consecutivi s-a obţinut calificativul maxim

Nivelul de salarizare va fi revizuit periodic în funcţie de evoluţia nivelului de salarizare existent pe piaţa muncii în România, astfel încât salariile din sectorul public să poată fi stabilite la un nivel competitiv, în limita sustenabilităţii financiare

Se scot sporurile din salariul de bază. Sporuri care pot fi acordate: 15% pentru persoane cu handicap vizual, 15% spor doctorat, 10% spor pentru activitate de control financiar preventiv, 20% localități izolate

Suma sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor individuale nu va depăşi 30% din salariul de bază. Aceeaşi limită de 30% pentru sporuri se aplică şi pe bugetul ordonatorului principal de credite raportat la suma salariilor de bază. Depăşirile pot fi autorizate prin HG

Pentru orele suplimentare care nu pot fi compensate cu ore libere plătite în următoarele 60 de zile se va acorda un spor de 75% din salariul de bază. Plata muncii prestate peste durata normală a timpului de lucru se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor

Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 5% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcţii, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget şi respectând limita individuală a două salarii de bază lunare pe an

Persoanele care ocupă funcţii de conducere pentru care condiţia de ocupare a postului este de studii superioare şi care nu au absolvit studii de acest nivel beneficiază de salariul de bază prevăzut pentru aceste funcţii, pentru o perioadă tranzitorie de maxim 5 ani în care să obţină nivelul de studii prevăzut de lege

Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere se realizează prin numirea unei persoane angajate care îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei de conducere şi care nu a fost sancţionată disciplinar, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic la care se mai pot adăuga maxim încă 6 luni, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel

Niciun câştig salarial pentru o funcţie inferioară nu va depăşi câştigul salarial unei funcţii superioare prevăzut în anexele la prezenta lege, atât la personalul civil, cât şi la personalul din domeniul apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

Personalul din administraţia publică centrală sau locală parte a echipelor de proiecte cu fonduri europene se salarizează pentru timpul efectiv alocat realizării activităţilor din proiect potrivit cererilor de finanţare şi ghidului solicitantului, dar dacă salariul de bază ar fi mai mic decât în anexele la lege se aplică valorile din anexe

Prevederile referitoare la detaşare, delegare şi mutare, acordarea concediilor, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea şi locuinţa se menţin.

Modul în care a fost redactată noua variantă a legii salarizării a stârnit deja unele controverse, având în vedere că, în primul rând, nu mai există coeficienţi pentru cal­culul salariilor pe diverse funcţii ca înainte, ci valori numerice. În legea salarizării aflată în vigoare în prezent, salariile din sectorul bugetar sunt calculate în funcţie de un coeficient, iar cel mai mic salariu are coeficientul 1, iar cel mai mare salariu din sistemul bugetar are coeficientul 15 (adică 15 x valoarea de bază, stabilită în fiecare an şi care în 2010, la intrarea în vigoare a primei legi a salarizării, era de 600 de lei).

În anexele proiectului noii legi a salarizării nu există coeficienţi, ci valori nu­me­rice, de aceea comparaţiile sunt mai greu de verificat. În plus, se introduc 6 gradaţii (trepte) la fiecare funcţie, însă introducerea gradaţiilor la anumite funcţii, cum ar fi profesor universitar cu peste 40 de ani vechime, funcţie la nivel debutant sau medic rezident anul I sau II, nu are sens“, a explicat Bogdan Hossu, liderul confederaţiei sindi­cale Cartel Alfa.

O altă anomalie a proiectului de lege aflat în prezent în lucru la Ministerul Muncii o reprezintă faptul că nu există nicio referire la valoarea de bază a sistemului de salarizare, bază faţă de care să se raporteze salariile din sistemul bugetar.

Nu se specifică cum se vor face indexări sau cum se vor face corecţiile grilelor propuse o dată cu creşterea salariului minim garantat în plată pentru a nu repeta situaţia de acum, suprapunerea sistemului de salarizare la nivelul salariui minim. Trebuie să se specifice că se realizează o creştere proporţională cu creşterea salariului minim garantat în plată“, a mai spus Hossu, citat de ziarulfinanciar.ro

Un articol nou din proiectul aflat în lucru mai specifică şi faptul că şefii instituţiilor de stat nu vor mai câştiga mai puţin decât subalternii lor, situaţie frecvent întâlnită în sistemul de salarizare actual.

„Câştigul salarial brut pe funcţii din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice va respecta ierarhia, în sensul că niciun câştig salarial pentru o funcţie inferioară nu va depăşi câştigul salarial unei funcţii superioare prevăzut în anexele la prezenta lege, atât la personalul civil, cât şi la personalul din domeniul apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“, se arată în variant drafta a noii legi.

În sistemul bugetar lucrează în prezent 1,2 milioane de salariaţi, adică un sfert din efectivul total de salariaţi din economie.

DESCARCA DE AICI LISTA COMPLETA

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web