Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Noua tehnologie a viitorului! Hârtia care nu se udă, haine care nu se murdăresc, pantofi impecabili!

in Articole/Curiozitati

O pată de grăsime pe cămaşa ta preferată? Un pahar de vin roşu vărsat pe covor? S-ar putea ca în curând să avem la dispoziţie un panaceu pentru astfel de situaţii. Fie că e vorba de apă, ulei sau ketchup, materiale care resping tot ceea ce le atinge sunt pe cale să apară.

„NeverWet” (produs de firma Rust-Oleum) şi „Ultra-Ever Dry” (produs de Resource Energy Group) sunt două tipuri de materiale „superhidrofobice”, ce pot a fi aplicate, în două straturi, pe suprafaţa altor materiale (metal, lemn, plastic, beton, pânză, piele), alcătuind un ecran protector prin care nu pătrund apa, uleiurile, vopseaua etc., menţionează site-ul Descopera.ro.

Încă din 2013, cercetătorii de la Universitatea din Michigan au inventat o acoperire de protecţie care poate fi aplicată pe haine sau pe alte obiecte de îmbrăcăminte, care respinge aproape orice fluid cu care intră în contact, precizează Daily Mail.

Conform aceleiaşi surse, stratul protector se face la scară nanometrică şi conţine cel puţin 95% aer (hainele confecţionate ar putea să „respire”), astfel încât picăturile de lichid nu aderă la suprafaţa acoperită. „Practic, orice lichid ai arunca pe suprafaţa aceasta, nu o udă”, a spus Anish Tuteja care a condus studiul pe care l-a publicat în Journal of American Chemical Society.

neverwet-2

Pentru a aplica stratul, cercetătorii folosesc o tehnică numită „electrospinning” (electrofilare), care foloseşte un impuls electric pentru a crea particule fine de solid într-o soluţie lichidă. Stratul de acoperire este format din particule dintr-un material plastic – polidimetilsiloxan (PDMS) şi un lichid rezistent la scară nanometrică, folosit de Air Force, care conţine carbon, fluor, siliciu şi oxigen.

hqdefault

Oamenii de ştiinţă au redus la minimum interacţiunea dintre suprafaţă şi picături. Astfel, picăturile nu au un stimulent pentru răspândire şi vor rămâne intacte, interacţionând numai cu ele însele, menţinându-şi o formă sferică şi efectiv cad de pe stratul protector.

În laboratorul din Tuteja s-au testat mai mult de 100 de lichide: apă, cafea, sosuri, vin, uleiuri, acizi organici, acid clorhidric şi acid sulfuric (care pot provoca arsuri ale pielii), benzină, şampoane, sânge, vopseluri, cerneluri şi tuşuri de imprimantă etc. şi au constatat că doar două au reuşit să pătrundă prin suprafaţa de acoperire (cloro-fluoro carburi, utilizate la frigidere şi la aparate de aer condiţionat).

 

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web