Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Nu ne trimitem copiii să moară pentru patrie

in Evenimente

Nimic nu e mai periculos în România decât o zi ploioasă în care televiziunile de știri n-au subiecte. Sau decât un politician iresponsabil în campanie electorală.

În aceste săptămâni, cele două accidente cosmice s-au întâlnit inevitabil în tot felul de știri privind ba reintroducerea armatei obligatorii, ba începerea unui război cu Rusia, ba privind incapacitatea armatei române de a rezista mai mult de 30 de minute unui atac.

Și Băsescu, și Ponta, au folosit, fiecare cât de pervers s-a priceput, o eventuală amenințare de securitate. Băsescu a testat patriotismul ca viitoare temă de campanie, apucându-se să numere tinerii cu vârste între 20 și 35 de ani, iar Ponta a trântit-o cu războiul la fabrica de avioane de la Craiova, exact ca în bancul cu doctorul căruia îi luase copilul la facultate, dar pacientul său avea cancer – vestea proastă e că ne paște un război, vestea bună este că fabrica de avioane va avea de lucru…

A urmat, apoi, un val de postări pe internet în care numeroși oameni au spus că nu ne trimitem copiii să moară pentru patrie, mai ales că zice Vocea Rusiei, iar televiziunile noastre de știri au preluat neprofesionist și pe nemestecate – în 30 de minute de la începerea unui conflict, România rămâne neapărată.

În primul rând că acea tentativă de intoxicare circulă cam de o lună pe internet. Mai exact, pe data de 1 aprilie un cotidian de buzunar – dar unul românesc, nu Vocea Rusiei – a pus în circulație un scenariu absolut SF în care, printre altele, apărarea României ar fi anihilată după 30 de minute.

Ahtiați după publicitate și trafic pe internet, respectivii jurnaliști cu ghilimele, ar fi capabili să publice absolut orice. Colegii lor de pe la televiziunile de știri nu sunt cu mult mai responsabili. În lipsă de știri, aceștia au preluat aceleași gogomănii publicate pe Vocea Rusiei, nu de ruși, ci de un fost militar dat afară din Armata Română.

Cum să-ți trimiți copilul de 20 de ani să moară așa?

Toate aceste accidente cosmice ale prostiei n-au făcut decât să sperie și să irite opinia publică din România. Și totuși, unele lucruri merită dezbătute și probabil va trebui să reflectăm la ele.

blog-2România are o armată de profesioniști de 75.000 de oameni, o armată suficient de mare pentru o țară membră NATO, dar, e adevărat, o armată încă slab echipată. Presupunând că nu va fi un război, dar că Rusia va smulge totuși o parte din Ucraina și va veni până aproape de granița României, o reintroducere a armatei obligatorii devine probabilă.

Sigur că nimeni nu va da pușca în mână unui puști de 20 de ani neinstruit pentru a-l trimite să moară… Rezerviștii, așa cum le spune și numele, formează o armată de rezervă la care nu se ajunge decât în situația în care armata profesionistă este depășită… Ceea ce ne duce, în mod inevitabil, la următoarea întrebare…

Cât ai fi dispus să plătești pentru ca fiul tău să nu ajungă la război? Probabil toți banii din lume… iar aici intervine al doilea subiect care merită dezbătut la nivel național, dar nimeni nu are curajul să îl spună cu subiect și predicat.

Chiar în cazul în care nu ajungem la un război cald, dar România devine frontiera unui război rece, înarmarea armatei profesioniste nu mai poate fi luată în glumă.

Iar costurile le vom suporta noi toți, firesc, în primul rând, pentru că este țara noastră, în al doilea rând, pentru că o națiune hotărâtă și bine înarmată descurajează un agresor extern și, în al treilea rând, pentru că doar așa nu vom ajunge să ne trimitem copiii nevinovați la moarte.

– See more at: http://www.biziday.ro/2014/05/05/cat-ai-fi-dispus-sa-platesti-pentru-ca-fiul-tau-sa-nu-mearga-la-razboi/

de Moise Guran

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web