Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Numire facuta de Guvernul Grindeanu: Vicepreşedintele ANSVSA o persoană trimisă în judecată după ce a luat 19 şpăgi

in Evenimente

Trimisă în judecată pentru luare de mită în 19 ocazii diferite, Ionica Sfetcu a fost numită de premier în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Monitorul Oficial a publicat, miercuri, decizia numirii Ionicăi Sfetcu în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Ce nu scrie MO dar scrie presa este că persoana numită de Grindeanu are probleme cu DNA.

Potrivit digi24.ro, Sfetcu – în calitate de inspector în cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, a fost trimisă în judecată de DNA în 2015 pentru că, alături de mai mulţi colegi, încasa şpăgi de la supermaketuri. DNA o acuză pe Ionica Sfetcu de luare de mită în 19 ocazii diferite.

„În perioada 2008 – iunie 2010, inculpaţii Hofman (fosta Iancu) Andreea – Vicenţia, Macarie Gabriela, Porumbel Bogdan, Drăghici Elena, Stanciu Ciprian – Ştefăniţă, Mitrana Aurica, Păuna Aida – Gabriela, Sfetcu Ionica şi Dulgheriu Maria, în calitate de inspectori la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti, în repetate rânduri, cu ocazia controalelor sanitar-veterinare efectuate sau în afară acestor controale, dar în legătură cu funcţia şi îndatoririle de serviciu, au pretins şi au primit bani şi bunuri necuvenite de la principalele supermarketuri din ţară sau alţi agenţi economici, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitoare la atribuţiile de serviciu”, potrivit DNA.

Dosarul se află pe rol la Tribunalul Bucureşti, iar pe 7 martie noul subsecretar de stat ar urma să se prezinte la un nou termen de judecată. Sursa: epochtimes-romania.com

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web