Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

O dezvaluire incendiara a cotidianului britanic „The Independent”:

in Curiozitati/Educational

O dezvaluire incendiara a cotidianului britanic „The Independent”:

Cercul – o organizatie secreta care dirijeaza lumea.

Segiu Celac este singurul membru estic acceptat.

Prestigiosul ziar britanic Independent publica, in numarul sau din 29 iunie a.c., un socant articol despre clubul occidental ultrasecret si exclusiv al politicienilor si personalitatilor exponentiale, al eminentelor cenusii din arena politica mondiala. Este pentru prima oara când se discuta public despre acest Cerc in care se decideau destinele politice personale, nationale si internationale in perioada razboiului rece.

Cortina tacerii a fost distrusa de scandalul provocat in presa si in justitie de presedintele Jonathan Aitken. Articoul din Independent prezinta evenimentul ca pe un adevarat cutremur in zona inalta a politicii mondiale.

Despre Cerc se spune ca este finantat de CIA, iar printre scopurile acestei asociatii se numara campaniile internationale menite sa acrediteze sau sa discrediteze persoane si evenimente, sa influenteze politica unor guverne sau hotarârile unor sefi de guverne. Intorcându-ne la articolul publicat in ziarul britanic retinem momentele principale ale celor relatate.

Numele presedintelui nu a fost divulgat niciodata

In urma procesului de calomnie pierdut cu puternicul ziar Guardian si acuzatiei de sperjur, Jonathan Aitken trebuie sa-si depuna demisia din functia de presedinte pentru ca altfel i se va cere sa o faca. In ultimul timp, Aitken si-a ruinat pozitia, primul pas in acest sens fiind demisia din Consiliul Privat al fostului cabinet ministerial al Partidului Conservator. Prin apropiata demisie, Aitken pierde o functie la fel de importanta. Cercul a fost infiintat in perioada razboiului rece, ca una dintre cele mai restrictive si secrete asociatii de politicieni de dreapta cu influenta puternica, de agenti de informatii si oameni de afaceri din cele mai selecte cluburi din Vest.

Restrictia era atât de totala incât niciodata nu a fost divulgat numele presedintelui, iar despre existenta Cercului stiau doar câtiva. Un apropiat al lui Aitken a descris in jurnalul sau Cercul drept o adunare de demnitari de dreapta initial si apoi de gânditori, fondata de CIA si care vehicula conceptele razboiului rece. Presedinte inainte de Aitken a fost ministrul conservator Julian Amery, dar el nu este mentionat in evidentele Cercului. Primul sef al grupului a fost Antoine Pinay, fostul premier francez, iar grupul se numea The Pinay Circle.

Nici acesta nu a fost consemnat in acte. Unul dintre membrii Cercului contactat de Independent a declarat ca nu poate vorbi despre aceasta problema nici cu gura inchisa. Fondat in anii ’50, Cercul intentiona sa intareasca relatiile franco-germane pentru a amortiza agresiunea sovietica din timpului razboiului rece. Cu trecerea anilor, el a propagat din ce in ce mai mult ideile de dreapta, marind si numarul membrilor la 70. Toti erau oameni de afaceri, diplomati, membri ai serviciilor secrete, virtuozi ai polemicii. Membrii erau invitati sa asiste la intâlniri, dar nu aveau dreptul sa solicite acest lucru. De altfel, toata lumea a fost de acord sa pastreze un secret total.

O conferinta a Cercului s-a desfasurat la Bucuresti

Intâlnirile aveau loc de doua ori pe an, toamna la Washington si undeva dincoace de ocean, la o alta data. Obiceiul s-a pastrat si azi. Conferinta din anul acesta a avut loc la Berlin. Printre vorbitori au figurat Sir Percy Cradock, fostul ambasador al U. K. in China si consilierul in probleme de politica externa al lui Margaret Thatcher. Conferintele anterioare s-au tinut la Bucuresti, Frankfurt si Oman. Prezenta in capitala României a Cercului poate fi motivata de apartenenta la grup a ambasadorului Sergiu Celac, singurul reprezentant din Europa Centrala si de Est.

Secretarul grupului britanic este Geoffrey Tantum, un fost ofiter de securitate care traieste in Surrey. In Anglia sunt doar 15 membri, majoritatea conservatori, gânditori de dreapta. Liderii sunt Paul Channon si Alan Duncan. David Burnside, fostul sef al relatiior publice din British Airways este si el membru al clubului datorita pasiunii cu care sustine unionismul cu Ulsterul. Vicontele Cranborne, fostul consilier al lui John Major, a participat si el la sedinta. Brian Crozier, autorul binecunoscutului „Razboinicul rece” si foarte apropiat de M.I. 6 si CIA, este si el un vechi membru.

Anthony Cavedish, fost ofiter M.I. 5, este un alt vechi membru. Obisnuia sa asiste la adunari si Nicholas Elliot, fost ofiter M.I. 6. Obisnuitii americani i-au inclus pe Bill Casey si William Colby, sefi CIA. Henry Kissinger si Edwin Feulner de la Heritage Fondation erau binecunoscuti. Marele erou adus de Aitken la Cerc a fost Richard Nixon dupa ce acesta a parasit Casa Alba. Din Europa, membri ai Cercului au fost Joseph Bach, fostul sef de cabinet al cancelarului Adenaeur si Jean Violet, un avocat parizian, consilier al serviciilor secrete si de informatii. In 1979, Crozier a prezentat un plan de actiune al Cercului.

Sursele fondului ramân necunoscute

Printre scopuri era si acela de a asigura schimbarea guvernelor din Anglia si Germania, se spune in articolul din Independent. Crozier a notat ca s-a ocupat si de ascensiunea doamnei Thatcher in Anglia. Alte obiective erau: tranzactii financiare acoperite, un serviciu privat de selectare si dirijare a informatiilor, alte servicii sub acoperire condusa de la un post central etc. Planurile priveau Londra, Washington, Paris, München si Madrid.

In ciuda terminarii razboiului rece, grupul este mai puternic ca oricând, iar sursele fondurilor ramân necunoscute. Clark si Robin Ramsay, editorii revistei Lobster, magazin ce a incercat sa monitorizeze serviciile secrete, spun ca fondurile sunt asigurate de CIA. Un membru al Cercului a declarat ca fiecare dintre ei, care asista la adunari, este rugat sa plateasca 500 de dolari si ca intregul grup se autofinanteaza. Despre Aitken se spune ca-i placea sa fie in centrul atentiei, adora sa prezideze si era incântat de inaltele intrigi politice. {edintele cercului nu aveau loc in sali obscure sau in spatii deosebite. Ele se petreceau in jurul unor mese somptuoase, cu meniuri sofisticate si bauturi fine. Se pare ca ambasadorul Sergiu Celac a fost admis in Cerc in perioada sa londoneza. (extras din ziarul „National” din data ……………)

CONSPIRATIE FRANCMASONICA SAU INTÂMPLARE?

„Omul obisnuit nu-l vede pe diavol nici atunci când diavolul îl strânge de gât”, scrie Johann Wolfgang von Goethe (Faust, I, versurile 2182 – 2183). El stia bine despre ce vorbeste, caci în tinerete fusese francmason si apoi a petrecut 40 de ani regretând faptul. Faust, batrân si orb, care crede ca slujeste binele omenirii când servitorii lui, lemurii, îi sapa groapa, este francmasonul tipic care crede ca slujeste binele omenirii când în realitate îi sapa groapa.

Diavolul nu este totusi complet invizibil.

In numarul din februarie 1846 al revistei New World News din Anglia a fost dat publicitatii un plan al revolutiei gasit la Düsseldorf, în Germania, la sediul unei organizatii revolutionare. Acest plan de instaurare a revolutiei francma-sonice contine urmatoarele puncte:

A. Coruperea tineretului; distrugerea ideilor religioase.; cultivarea intereselor exclusiv pentru relatii sexuale, fara implicare afectiva; transformarea tineretului în indivizi superficiali, doritori de placeri imediate, incapabili sa se stapâneasca.

B. Controlul asupra mass-mediei pentru ca:

1) sa concentreze interesul publicului asupra evenimentelor sportive, relatiilor sexuale mai mult sau mai putin perverse, senzationalului si faptului divers, astfel încât sa nu observe actiunile guvernului;

2) sa împarta publicul în grupuri ostile (deviza francmasonilor este „DEZBINA SI STAPÂNESTE”), exacerbând controverse minore;

3) sa distruga încrederea publicului în conducatori, aratându-i pe acestia ridicoli, necinstiti, demni de dispret;

4) sa vorbeasca în cuvinte mari si umflate despre democratie;

5) sa arate risipa ce se face în guvern (orchestrata anume) pentru a discredita guvernul, a produce teama de inflatie si cresterea preturilor;

6) sa încurajeze greve si razmerite în diverse industrii, sa încurajeze dezordinea si criminalitatea si sa încurajeze o atitudine îngaduitoare pentru criminalitate din partea guvernului;

C. Confiscarea armelor de foc de la populatie sub vreun pretext oarecare, pentru a lasa populatia lipsita de aparare (RE, pp. 399-400).

Acest plan a fost în mare masura înfaptuit; Statele Unite ale Americii sunt practic acum o tara preponderent francmasonica. Mai exista un singur mare obstacol pe care a încercat conspiratia sa-l treaca de câteva ori si n-a reusit: sa le ia americanilor pustile. In momentul în care îi va fi smulsa americanului de rând arma de foc din mâna, guvernul mondial va fi atotputernic si omenirea va trai într-o imensa Uniune Sovietica de tip francmasonic din lagarele careia nu va mai exista scapare.

In noiembrie 1993 s-a votat în Congresul american „The Brady Bill”, o lege prin care oricine cumpara arme de foc trebuie sa se înregistreze si sa astepte cinci zile pentru a-i fi livrata arma – pentru ca, chipurile, daca omul cumpara arma la mânie, pentru a razbuna un afront, sa aiba timp sa se linisteasca. De ani de zile ziarele sunt pline de povesti cu copii care-si împusca mamele la mânie, copii care se împusca din greseala intre ei sau care se sinucid , ca sa pregateasca lumea pentru confiscarea armelor de foc. Deocamdata singurul efect pe care l-a avut legea a fost ca americanii s-au repezit si au cumparat toate pustile si pistoalele pe care le-au gasit si le-au putut cumpara înainte de a intra legea în vigoare. Constitutia Statelor Unite (cel de-al doilea amendament) prevede în mod special ca guvernul nu are voie sa confiste armele din mâna poporului, care detine aceste arme tocmai pentru a se apara de abuzurile guvernului. Cetateanul trebuie sa fie determinat sa ceara sa i se confiste armele. De aceea se pune accentul pe educatie.

In 1978, Normann Dodd, fost director al Comitetului Congresului, a declarat în fata unui Comitet Legislativ Regional din Ilinois ca, investigând activitatea fundatiei Carnegie pentru Pace Internationala, a vazut cum aceasta „a observat ca trebuie sa detina controlul asupra mijloacelor de scolarizare din tara… Fundatia Carnegie detine aspectele scolarizarii care au importanta internationala, si Fundatia Rockefeller se ocupa de partea de scolarizare interna…” Reprezentantul Eugene Cox a declarat ca „fondurile fundatiei Rockefeller au fost folosite ca sa introduca doctrina francmasonica în scolile particulare si de stat ale acestei tari”.

Un membru al Comitetului Reece, constituit în 1952, a carui functie a fost sa investigheze din partea Congresului fundatiile ne-impozabile, a conchis ca ceea ce vede cu ochii lui îl face sa creada „ca exista într-adevar o adevarata conspiratie în care intra anumiti educatori de frunte din Statele Unite ca sa instaureze puterea francmasonilor, pentru care scop se folosesc de sistemul nostru de învatamânt. Aceasta tendinta… a fost finantata din plin de principalele fundatii…” Reprezentantul Carrol Reece a conchis ca „marile fundatii subventionând educatori cu tendinte colectiviste, au finantat o miscare francmasonic orientata în guvernul american” (RE, pp. 376-377 si 208).

Marile fundatii au mai finantat si miscarea hippy, unde tot felul de tineri condusi de agenti a caror salarizare de catre fundatii ca Rockefeller si Carnegie nu le era cunoscuta, îsi petreceau tineretea lasându-si parul lung, îmbracându-se în zdrente murdare, drogându-se, ascultând muzica rock si „protestând împotriva stabilimentului” – uneori prin distrugerea bunurilor altora, alteori furând, alteori ucigând la întâmplare. In toate grupurile, comunele, familiile de hippy, de pletosi si „protestatari” care resping „o societate care nu le ofera nimic”, se afla un conducator matur care-i învata ce sa faca. Unul dintre acestia, Jerry Rubin, conducatorul unui grup intitulat Yippye, si-a descris activitatea într-o carte (numita „Do it! – Fa-o!”) în care arata clar si repetat cine finanteaza si cine doreste distrugerea societatii pentru a instaura totalitarismul. „Marijuana e drogul impus de francmasoni”, scrie el; si mai departe: „Noi vedem libertinajul sexual, muzica rock si drogurile ca tactici în conspiratia care va prelua America. Yippii se distreaza rasturnând guvernul.

Hippy sunt, de asemenea, si adeptii lui Mao Tse Tung”. Pletele murdare ale hippy-lor si yippi-lor nu sunt noi. Toate conspiratiile francmasonice totalitare s-au folosit de aceste armate pletoase. Turgheniev le-a vazut la universitatile rusesti înainte de revolutia bolsevica; Ludwing van Mise le-a vazut la Berlin înainte de primul razboi mondial. Si atunci, ca si în anii 1960, aceste armate pletoase au fost, dupa cum arata yippi-ul Jerry Rubin, în solda bancherilor conspirativi: „capitalistii isteti au ca aliati în comunitatea revolutionara pe pletosii care au functia de intermediari între tineretul strazii si afaceristii milionari” (RE, pp. 400-403).

Dar conspiratia bancherilor nu s-a multumit cu armatele murdare si pletoase care dorm în gunoaie si folosesc stupefiante. Astfel, organizatia studenteasca Studentii pentru o Societate Democratica declara: „Principala noastra sarcina este sa construim o miscare revolutionara marxist-leninista”. Mijloacele lor de actiune sunt aruncatul bombelor, incendiile, asasinatele, iar banii le-au fost furnizati uneori de guvernul federal al Statelor Unite, alteori de fundatii neimpozabile ca Rockefeller si Carnegie.

In 1970, razmeritele si distrugerile din Ohio s-a dovedit ca au fost finantate in felul urmator: $192.000 de la guvernul federal, $85.000 de la fundatia Carnegie, încasati de Studentii pentru o Societate Democratica în toamna lui 1969. Un student a declarat: „Radicalii îsi închipuie ca se lupta împotriva celor arhibogati, ca Rockefeller si Ford, si nu-si dau seama ca exact acestia sunt cei din spatele revolutiei lor, finantând-o si folosind-o apoi pentru scopurile lor”. (James Kirk de la Universitatea din Chicago, dupa RE, pp. 403-404). Alt student povesteste cum la o conventie a Studentilor pentru o Societate Democratica li s-au oferit bani de la ESSO (care-i apartine lui Rockefeller), care…sunt aripa stânga a clasei conducatoare…industrialistii lumii”. (ibidem)

GUVERNUL FRANCMASONIC MONDIAL NU E TOTAL INVALUIT IN MISTER

In 1922, Winston Churchill scria: „De pe vremea lui Spartacus – Weishaupt, Karl Marx, Trotki, Bela Kuhn, Rosa Luxemburg si Emma Goldman, conspiratia francmasonica mondiala a crescut într-una, cu scopul de a distruge civilizatia si de a reconstrui societatea pe bazele unei trepte de dezvoltare inferioara si pe baza rautatii împletite cu invidie; si s-a împins tot mai mult conceptul imposibil al egalitatii.

Aceasta conspiratie a jucat un rol în fiecare miscare subversiva din secolul al XIX-lea; si acum, în fine, aceasta banda de personalitati extraordinare din lumea interlopa a marilor orase din Europa si America au pus mâna în beregata poporului rus si au devenit stapâni absoluti ai acelui enorm imperiu” (The Sunday Illustrated Herald, 8 februarie 1920, dupa GHK, p. 118). Franklin Delano Roosevelt i-a scris colonelului E. Mandell House la 21 noiembrie 1933: „Adevarul este, dupa cum stim amândoi, ca elementul financiar din marile centre a fost stapânul guvernului Statelor Unite de pe vremea lui Andrew Jackson”.

Carrol Quigley, mentorul presedintelui Clinton, scrie: „CFR… prescrie ca granitele nationale sa fie sterse si sa se instaureze o stapânire francmasonica modiala.” Peter Hoagland, Senator în Nebraska, a spus la radio în 1983: „Oamenii care cred în Bibilie n-au dreptul sa-si îndoctrineze copiii dupa credintele lor religioase pentru ca noi, statul, îi pregatim pentru anul 2000, când America va face parte dintr-o societate mondiala globala, si copiii lor nu s-ar integra atunci”. David Rockefeller a spus la o adunare a grupului Bilderberg din iunie 1991, multumind marilor ziare pentru minciuna si duplicitatea lor: „Ne-ar fi fost imposibil sa transformam în realitate planul nostru francmasonic mondial daca in toti acesti ani s-ar fi revarsat lumina publicitatii asupra noastra.

Dar acum lumea e mai evoluata si e pregatita sa marsaluiasca spre un guvern mondial. Desigur ca suveranitatea supranationala a unei elite intelectuale si bancare este preferabila autodeterminarii nationale practicata în secolele trecute.” Aici sa nu uitam ca atunci când vorbeste de elita intelectuala, David Rockefeller se refera la intelectuali ca Nicolae si Elena Ceausescu, Lenin, Stalin, Beria, Hrusciov si Brejnev. Robert Kennedy, fost Procuror General al Statelor Unite, a spus: „Noi toti vom fi judecati dupa efortul pe care l-am depus pentru construirea NOII ORDINI MONDIALE”.

Dr. Kurk E. Koch, care circula si tine conferinte la marile universitati din lume despre Noua Ordine Mondiala, stiinte oculte, si alte asemenea subiecte, descrie astfel aceasta noua ordine: „Sistemul va avea o moneda unica, o limba unica, un sistem politic unic, un sistem judiciar unic, un singur conducator, o singura religie… Fiecare om va avea un numar de înregistrare, fara de care nu va avea voie sa cumpere sau sa vânda nimic; si va fi o singura biserica universala. Cine refuza sa faca parte din acest sistem universal nu va avea dreptul sa traiasca”. Zbigniew Brzezinski scrie: „In curând va fi posibila supravegherea aproape continua a fiecarui cetatean, care va avea dosarul complet tinut la zi tot timpul, cu cele mai intime detalii. Aceste dosare vor fi tot timpul imediat accesibile autoritatilor”.

(„Between Two Ages – Intre Doua Lumi”). Dr. Chester Pierce de la Harward spune: „Fiecare copil din America vine la scoala la cinci ani suferind de o boala mintala, caci vine cu o doza de loialitate fata de societatea noastra si doreste pastrarea formei de guvernare pe care o avem. Patriotismul, nationalismul si suveranitatea, toate acestea dovedesc ca copilul e bolnav, caci daca ar fi sanatos ar respinge aceste lucruri si ar fi cu adevarat un copil al viitorului”. Dr. Paul Brantwein scrie: „Fiecare copil care crede în Dumnezeu este un bolnav mintal.”

Dr. Sidney Simon spune: „Nu mai avem nevoie sa se vorbeasca despre bine si rau. Vechiul «sa nu faci rau» e pur si simplu perimat”. Iar presedintele scolii Lenin de Stiinte Psiho-Politice din Moscova, Beria, le-a spus unui grup de studenti americani: „Trebuie sa luptati pâna când fiecare profesor de psihologie preda, cu sau fara buna stiinta, numai doctrina comunista sub numele „psihologiei”… Trebuie sa va straduiti sa dominati mintea si trupul fiecarei persoane importante din tara voastra (America). Trebuie sa va straduiti pâna când veti realiza ca sinuciderea provocata de dezechilibrul mintal sa devina un lucru comun si sa nu fie cercetata sau comentata… Trebuie sa dominati si sa fiti respectati în psihiatrie si psihologie. Trebuie sa dominati spitalele si universitatile… Cu ajutorul psihopoliticii trebuie sa creati haos. Sa lasati natiunea fara conducatori, sa-i ucideti pe dusmanii nostri si sa aduceti cea mai mare pace în lume instaurând comunismul.” (cf. AW, pp. 169-173, 174-176).

Cel mai puternic birou în guvernul american e Biroul pentru Conducere si Buget, unde Clinton a numit-o Director Adjunct pe Alice Rivlin, activista de frunte în CFR, unde ocupa functia de directoare. Sunt doar trei femei între cei 25 de directori ai acestei organizatii conspirative. Ea este si una dintre putinele femei invitate sa participe la sedintele secrete ale conspiratiei grupului Bilderberg si este membra si în Comisia Trilaterala si în Institutul Brookins. Director al Biroului pentru Conducere si Buget este Leon Panetta, dar el e doar un om de paie caci Alice Rivlin detine puterea. Alice Rivlin, o comunista completa, militeaza pentru „economie planificata central” si „serviciu garantat pe viata pentru muncitori” – exact ca-n tarile socialiste. O alta idee comunista de-a ei este ca guvernul federal sa preia toate taxele pe proprietate care se platesc catre guvernele locale unde se afla proprietatile, eliminând astfel ultima posibilitate de participare a cetatenilor în faurirea destinului lor (TM, pp.171-174).

Deci constructorii Noii Ordini Mondiale nu-si ascund intentiile; totusi, omul de rând nu stie nimic din toate acestea. Omul de rând are drept unica hrana spirituala si unica sursa de informatie ziarele – si în ultimii 30 de ani, de când noua scolarizare de stat americana l-a facut analfabet, televizorul. In 1953, John Swinton, decanul ziaristilor din America, când i s-a cerut sa închine pentru presa independenta la un banchet din New York Press Club, a spus: „Nu exista, la aceasta data în istoria Americii, o presa independenta. O stiti si voi si o stiu si eu.

Nici unul dintre voi nu îndrazneste sa-si exprime parerile în mod cinstit, si chiar daca ati face-o, stiti dinainte ca n-ar fi publicate. Eu primesc un salariu saptamânal ca sa-mi tin parerile cinstite în afara ziarului pe care-l scriu. Voi, ceilalti, sunteti platiti ca sa faceti la fel, si oricare dintre voi ar face nebunia sa-si scrie parerile în mod cinstit ar fi imediat expediat pe strada, cautând de lucru.

Daca mi-as permite vreo parere cinstita într-unul din numerele ziarului meu, slujba mea ar disparea în 24 de ore. Treaba jurnalistului e sa distruga adevarul; sa minta sfruntat; sa perverteasca; sa denigreze; sa linga cizmele lui Mamon, si sa-si vânda tara si neamul pentru pâinea cea de toate zilele. O stiti si voi, o stiu si eu, si atunci de ce închinam pentru presa independenta. Suntem uneltele supuse si slugile bogatasilor din culise. Suntem Hopa-Mitica; ei trag sforile si noi dansam. Talentele, posibilitatile, si vietile noastre apartin altor oameni. Suntem doar niste prostituate intelectuale”.

Richard M. Cohan, din conducerea marelui post de televiziune CBS, a spus: „O sa ne impunem programul nostru asupra evenimentelor, dând publicitatii subiectele si faptele pe care noi le alegem”. Richard Salant, fost presedinte al CBS-ului, a spus: „Treaba noastra e, nu sa-i dam publicului ceea ce doreste, ci ceea ce noi hotarâm ca va primi”. (cf. AW, pp. 172-173)

„Un efort care-a însumat peste 10.000 de ore de cercetare m-a dus la concluzia ca suntem în prezent împinsi rapid înspre un guvern francmasonic mondial de catre forte luciferice care se trag din societatile secrete vechi de secole”, scria Gary H. Kah în 1992. „Aceasta miscare”, zice el, „nu e numai economica ci are si o dimensiune politica si o motivare satanica… Aceste forte, incrediblil de nocive, intentioneaza sa-si atinga scopul în deceniul anilor 1990… Una dintre organizatiile (lor) este Asociatia Pentru Constitutia si Parlamentul Mondial (World Constitution and Parliament Association, WPCA). …Eforturile celor de la WPCA au devenit foarte evidente în ultimile luni, când se pregatesc sa lanseze campania lor publica masiva” (GHK, p. 6-7)

Realizarea unei singure monede în toata lumea a început cu tiparirea de bani noi în Elvetia, Marea Britanie, Japonia, Canada, Franta, Germania, Australia, Brazilia; în Statele Unite s-au construit tipografiile (Gary H. Kah le-a vizitat personal) si se vorbeste tot mai mult de „banii roz” (dolarii americani au fost totdeauna verzi). Banii noi au în toate tarile o holograma si o dunga de metal sau plastic, care contine o puzderie de informatii în forma electronica (GHK, pp. 8-12).

Reprezentantul Ron Paul, fost membru al Congresului American, a vizitat si el tipografiile pentru noii bani americani, si a vazut si el forma simbolica a birourilor administrative, care reaminteste de conspiratii satanice dovedite din istorie. A remarcat si dunga de metal sau plastic din banii noi din Canada, sau Marea Britanie, ca si agentul chimic care permite autoritatilor sa identifice traseul banilor în mâna cetateanului.

Un specialist în electronica i-a explicat lui Ron Paul cum tehnologia contemporana, care permite înregistrarea unei multimi de informatii pe acea dunga de metal sau plastic, va duce la trasarea instantanee a istoriei tuturor tranzactiilor banesti dintre cetateni, si apoi la societatea fara bani, în care cetateanul „primeste” de la guvern ceea ce „i se da” conform contului sau electronic stabilit de catre „autoritati” (Ron Paul, „The New Money Survival Handbook – Cartea supravietuitorului Noilor Bani”, 1993, pp. 10-14), adica societatea de sclavi – cetatenii de rând, goimii – si de stapâni – „tehnocratii” francmasoni, „elita de intelectuali si bancheri” din Statele Unite -, în care sclavii muncesc si se supun iar stapânii lor îi hranesc cât sa poata munci si fac ce vor cu ei: utopia socialista. Iar sclavii vor fi fericiti când, asa cum zic azi românii, „se da” mâncare.

7. Holocaust

Multe pagini s-au scris ºi multe se vor mai scrie despre suferinþele evreilor din timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, despre marea dramã a poporului evreu care a suferit o pierdere de 6.000.000 de vieþi omeneºti, prin gazare ºi incinerare, acþiuni realizate conform unui plan ce-ºi propunea eliminarea rasei evreieºti de pe glob. ªi câtã compasiune nu s-a revãrsat asupra bietelor 6.000.000 de suflete, ºi cum sã mai spui ceva împotriva evreilor când au suferit atât de mult?

Totuºi, în faþa noilor realitãþi ºi mãrturii, nu puþine sunt vocile care infirmã teoriile de mai sus, arãtând cã de fapt nu a existat nici un plan de exterminare a rasei evreieºti, ci doar un plan de determinare a emigrãrii lor în Palestina (de comun acord cu liderii sioniºti) ºi în Madagascar (plan negociat cu guvernul francez), sioniºtii dorind (ºi reuºind) sã atragã în Palestina doar evreii înstãriþi, ceilalþi trebuind sã ia drumul insular.

Desigur cã nu este uºor de crezut o asemenea ipotezã dupã un Nurenberg regizat cu o diabolicã mãiestrie, dupã zeci ºi zeci de ani de îndoctrinare cu victimile „holocaustului”, cu ororile ºi urmãrile acestuia. Ipoteza enunþatã mai sus anunþã alte afirmaþii, cu nimic mai puþin ºocante, astfel cã nici un om nu a fost gazat la Auschwitz sau în altã parte, gazul fiind folosit doar pentru haine ca dezinfectant ºi deratizant ºi de fapt au existat nu 6 milioane de victime, ci 6-700000 de morþi evrei, decedaþi din numeroase cauze, inclusiv de bãtrâneþe.

Cei ce infirmã existenþa holocaustului sunt numiþi revizioniºti, curent inaugurat de Paul Rassinier care nu numai cã nu a fost niciodatã nazist sau neonazist, fiind chiar (atenþie!) socialist francez, duºman înverºunat al naziºtilor, care a fost chiar torturat de cãtre aceºtia în 1943. Fiind încarcerat în lagãrele de concentrare de la Buchenwald ºi Dora, el a vãzut cu ochii lui cum stãteau lucrurile, nicidecum conform deºãnþatelor descrieri ale versiunii oficiale (sioniste).

Apare o altã nuanþã a „holocaustului”, în care revizioniºtii nu sunt naziºti (care ar putea fi învinuiþi de tendinþa de disculpare), el reprezentând diverse categorii sociale, etnice ºi politice, care nu poartã decât vina dorinþei de a ieºi din sfera prejudecãþilor ºi a minciunii, cãutând adevãrul. Observãm astfel în rândul revizioniºtilor personalitãþi chiar reprezentând stânga politicã cum ar fi: în Italia, comuniºti precum Cesare Saletta, suedezul Ditlieb Felderer, membru al sectei Martorii lui Iehova, duºmani ai nazismului, profesorul Robert Faurrison (atacat, bãtut ºi rãnit datoritã acestei atitudini), americanul evreu David Cole, J.G.Ginsburg (tot evreu), enumerarea putând continua cu succes.

Totuºi, cum rãmâne cu teoria holocaustului, cu dovezile oferite publicului? Dovezile în aceastã direcþie lipsesc cu desãvârºire, tot ceea ce reprezintã fundamentul teoriei fiind pure speculaþii sau falsuri grosolane.

O disputã de proporþii în Italia atrage atenþia opiniei publice în anii trecuþi, polemica conturându-se în cadrul pericolului italian „Historia”, avându-i ca protagoniºti pe Carlo Mattogno din partea revizioniºtilor, respectiv profesorul Luigi Cajani pentru versiunea oficialã. În cursul disputei, puþinele aºa-zise dovezi ale holocaustului au fost pe rând spulberate prin argumente logice ºi ºtiinþifice.

De-ar fi sã ne legãm, nu de amãnunte, ci doar de numãrul victimelor „holocaustului”, observãm inadvertenþa cifrei de 6 milioane, chiar promotorii ºi susþinãtorii tezei holocaustului lãsând mult din aceastã cifrã. Spre exemplu, propaganda stalinistã vehiculeazã cifra de 4 milioane (fãrã dovezi), în timp ce în 1983 istoriograful evreu George Wellers a redus cele 6 milioane la 1.335.000, Franciszek Piper reducând-o ulterior în revista holocaustului din Ierusalim (Yad Vashem Studies/1991) la un total de 1.100.000 de morþi în lagãre, dintre care 1.000.000 evrei. Jean Claude Pressac, campionul holocaustului din Franþa, are cifre diferite care scad odatã cu trecerea anilor: în 1989 avea 983000, în 1993 doar 630000 pentru ca în 1994 cifra sã scadã la 550000.

Cu toate aceste rectificãri, este interesant de remarcat cum în ºcoli, licee ºi facultãþi se vehiculeazã tot cifra de 6 milioane, susþinându-se cu vehemenþã ideea holocaustului. Sã fie doar o obiºnuinþã sau un recul istoriografic?

David Cole, evreu american, mergând personal la Auschwitz, unde realizeazã chiar un documentar cu titlul „Holocaust”, constatã inexistenþa fundamentului acestei teorii.

Mãrturiile sunt bazate pe martori oculari dubioºi sau inexistenþi. Se ºtie cã Rudolf Hess a „mãrturisit” sub torturi groaznice exact ce i s-a recomandat, fiind apoi spânzurat. Adolf Eichmann a mãrturisit în acelaºi mod, crezând cã va fi achitat, apoi renegând ferm „mãrturisirile”. Mulþi soldaþi americani (aºa-ziºi martori oculari) vorbesc despre gazare la Dachau, ori aici nu a reuºit nimeni sã gãseascã o dovadã în aceastã direcþie.

Iatã câteva probe arãtate publicului la Auschwitz: pãr, haine, toate claie peste grãmadã, spunându-se cã au aparþinut victimelor, când ºtiut este cã prizonierii erau raºi în cap din cauza paraziþilor, iar hainele li se schimbau regulat pentru a fi dezinfectate. Ulterior, un emisar al holocaustului a lansat o altã „gogoaºã”, admiþând cã 95% din gaz era folosit pentru dezinfectare, doar 5% fiind destinat gazãrii. Nemaicalculând câþi evrei ar fi putut sã omoare naziºtii cu aceastã infimã cantitate, remarcãm o interesantã grijã a naziºtilor de a-i pãstra sãnãtoºi ºi curaþi pe cei ce urmau sã fie gazaþi. Nu era mai simplu sã-i lase aºa murdari ºi pur ºi simplu sãi gazeze? Rãspunsul este altul! Intenþia nu a fost nicidecum gazarea, ci folosirea forþei de muncã ce o puteau oferi prizonierii, drept fiind cã erau puºi la muncã.

Analizând drumul trasat de ghizi vizitatorilor la Auschwitz, se remarcã faptul cã în acest traseu sunt abordate cele mai sinistre clãdiri (cu interpretãri adecvate”), ocolindu-se „întâmplãtor” teatrul ce era acolo, costumaþia evreilor, piscina la care aveau acces prizonierii. Pentru ce le mai trebuiau toate acestea, dacã urmau sã fie gazaþi? Aceºti ghizi sunt bine instruiþi sã spunã lucruri despre care ei înºiºi ºtiu foarte bine cã nu sunt adevãrate.

Se mai folosesc dovezi poze cu deþinuþi schilozi, dar nimeni nu neagã cã ar fi existat bolnavi în lagãre, epidemia de tifos fãcând ravagii printre deþinuþi. Revizioniºtii nu neagã, de asemeni, faptul cã se cremau cadavre, acþiune realizatã în acest scop profilactic, în intenþia de a nu permite rãspândirea viruºilor. Se neagã doar faptul cã au fost exterminaþi 6 milioane de evrei conform unui plan bine stabilit. O altã fotografie aratã 8 muncitori care ardeau circa 30 de cadavre într-o groapã. Iarãºi amintim cã nimeni nu neagã faptul cã morþii erau incineraþi într-o groapã atunci când crematoriile erau defecte sau în reparaþie, negându-se doar faptul cã 6 milioane de evrei au fost gazaþi în mod deliberat conform unui plan de exterminare. ªi apoi sã fim serioºi: groapa conþinea 30 de cadavre. Câte gropi de acest gen erau necesare pentru a se ajunge la cifra holocaustului? Ar fi fost vorba de cca. 14000 de morþi pe zi, gazaþi cu ce? Cu 5% din cantitatea de Zyklon B folositã?

Dacã observãm de aproape o aºa-zisã camerã de gazare, remarcãm cã de fapt nu era chiar ceea ce vrea sã ne prezinte propaganda sionistã. Sala holocaustului de la Auschwitz, dupã argumentaþia lui David Cole, erau de fapt cinci sãli mai mici, dintre care o baie (fiind vizibile ºi acum urmele de la instalaþiile sanitare), cãrora dupã rãzboi li s-au dat pereþii jos, noii camere rezultate adãugându-i-se ºi patru deschizãturi ce reprezentau locul pe unde se arunca gazul ucigãtor. În perioada nazistã aceste camere erau folosite ca adãpost antiaerian sau ca morgã. Aceste aspecte sunt tãinuite cu grijã faþã de turiºti, mai mult chiar, istoricul britanic David Irving fiind amendat cu 10000 mãrci pentru cã a spus acest lucru în faþa tribunalului. Doar suntem în faza superioarã a democraþiei, nu?

Nu se spune nimic despre mostrele de cianurã luate din „camerele de gazare”, care sunt aproape inexistente, în timp ce mostrele din camerele de dezinfecþie erau foarte puternice. Raportul acestora este de 7,2mg/kg faþã de 13500mg/kg. Deci, pentru a otrãvi un purece sau un pãduche îþi trebuie de 2000 de ori mai multã otravã decât þi-ar trebui pentru un om. Unde mai punem faptul cã uºa camerei prezentatã vizitatorilor nu era etanºã! Despre „sãpunul” care ar fi fost fabricat din grãsimea evreilor, chiar scriitori ºi istorici evrei aratã cã de fapt acest aspect constituie doar material de propagandã sionistã (Ama Mayer, Shmuel Krakowski). Naziºtii, cu toate pãcatele lor, probabil cã nici în coºmarurile ºi momentele cele mai proaste nu s-au gândit la atrocitãþile pe care „bãtrânii” lui Israel le-au proiectat cu mintea limpede.

Experþii în holocaust nu se pun nici între ei de acord cu ceea ce este fals ºi ceea ce este adevãrat în acest labirint de idei, dar în faþa opiniei publice afirmã cu ipocrizie (sau cu ajutor) cã aceste fapte (gazarea) nu pot fi puse la îndoialã.

Dar ce-ar mai rãmâne apoi din legendele atât de bine regizate? Ce facem cu tonele de cãrþi, cu kilometrii de bandã cinematograficã în care se prezintã „ororile ºi genocidul împotriva poporului evreu”? Cum rãmâne cu despãgubirile plãtite de cãtre Germania statului Israel pentru cele 6 milioane de victime? Germaniei cine îi plãteºte despãgubiri pentru aceste despãgubiri gratuite? …întrebãri care poate îºi vor afla rãspunsul…

Închei amintind cã revizioniºtii nu neagã faptul cã au murit evrei în timpul rãzboiului (cu mult sub un milion), dar de ce nu se vorbeºte nimic despre cei mai bine de un milion de soldaþi germani morþi de boli ºi malnutriþie în lagãrele americane, despre mai multele milioane de creºtini morþi, de asemenea, în lagãre? Pentru cele câteva zeci de milioane de victime ale comunismului de ce nu se cer despãgubiri, de ce nu se fac comemorãri?

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web