Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

O româncă stabilită în Germania, îi cere Angelei Merkel să ne pedepsească pentru că am refuzat „cotele obligatorii pentru refugiaţi”

in Articole

Într-o scrisoare deschisă, Monica Krueger, o româncă stabilită în Germania, îi cere Angelei Merkel să ne pedepsească pentru că am refuzat „cotele obligatorii pentru refugiaţi”. Iată ce a scris românca în scrisoarea postată pe pagina personală a unei reţele de socializare, pe care o semnează „Iobagii de pe moșia zapciului Culaie”

1291

„În atenția doamnei academician doctor inginer, cancelar de renume mondial, politician ilustru, Angela Merkel, mama noastră caldă și iubitoare…”

„Doamna cancelar Angela, noi, copiii dumneavostră din România, vrem să vă spunem că nu am fost deloc cuminți, am refuzat cotele obligatorii de refugiați, și, ca atare, cerem să fim aspru pedepsiți.

Știm că dumneavoastră ne iubiți și mai degrabă ne-ați dojeni cu vorba bună și cu privirea calină a Măriei Voastre, dar insistăm să primim și suplicii mai consistente, pentru că altfel nu ne vom băga niciodată mințile în cap și nu vom înceta să facem de rîs nobilele idealuri ale europenismului.

Vă rugăm, Alteță, puneți-ne exemplar la punct și tăiați-ne fondurile europene. O asemenea lovitură efectiv ne-ar năuci, pentru că nu ar mai putea politicienii noștri corupți să facă stadioane în pantă, drumuri care nu duc nicăieri și telegondole falimentare prin orașe.

 Insistăm, Grația Voastră, nu mai reactivați niciodată spațiul Schengen, ca să nu ne primiți în veci acolo și să ne torturați în felul ăsta groaznic, din moment ce nu vom mai putea să fim pătrunși pînă în măduva oaselor de globalizarea cea binefăcătoare.

Tăiați exporturile germane în România, pentru că niște netrebnici de ne-europenizați ca noi nu merită să deguste nectarul lui ”das cașcaval”, nici să se înfrupte din mierea ”das cîrnați” nemțești și ”das bere” teutonă. Sublima economie germană nu trebuie să fie maculată prin suportul oferit de niște consumatori barbari și ne-educați precum românii!

Încetați, vă rugăm smeriți, să ne mai ajutați și să vă jertfiți puterea de muncă încercînd să îi convingeți pe guvernanții de la București să nu reducă TVA-ul: ne merităm soarta cu vîrf și îndesat, niște igoranți ca noi nu merită altceva decît să ajungă și ei ca grecii.

Pedepsiți-ne, Măria Voastră, loviți-ne și luați de pe capul nostru mîna binefăcătoare a organismelor financiare internaționale, pentru că un popor atît de ignorant ca al nostru pur și simplu irosește în van izvorul nesecat de cunoștințe economice, sociale și politice ale corifeilor de la F.M.I., Banca Mondială și Comisia Europeană!

 Supuneți-ne, binefăcătoarea noastră, calvarului de a alunga investitorii străini din țara noastră. Aproape că nu vom putea trăi cu rușinea să nu privatizăm și ce a mai rămas neprivatizat în România!

Mai mult decît atît: vă implorăm în genunchi să nu ne primiți în veci în zona euro și să ne pedepsiți în felul acesta pînă peste capacitatea noastră de a suporta, pentru că nu vom avea ocazia să cunoaștem vreodată calea dreaptă și aducătoare de imense satisfacții spirituale a austerității în forma ei cea mai avansată.

În încheiere, dorim să vă mulțumim sincer pentru viziunea infinită și pentru atenția cu care v-ați aplecat făptura asupra nevoilor și necazurilor noastre, avînd grijă ca, în locul vechilului bețivan și violent de Băsescu, să puneți în fruntea noastră un zapciu arian și superior, așa, ca dumneavoastră.

Semnăm, cu dragoste și recunoștință veșnice,

Iobagii de pe moșia zapciului Culaie.”

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web