Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Obiceiuri calendaristice din folclorul romanesc

in Educational

Paparuda – cea mai raspandita practica pentru provocarea ploilor in perioadele de seceta ale primaverii si verii este paparuda, semnalata pentru prima oara de Dimitrie Cantemir. Este un obicei preistoric, care a suferit influenta slava a cultului zeului Perun, patronul florilor si al vegetatiei si era practicat la inceputul perioadei rusaliilor, martea si joia, iar apoi oricand in vremea secetei. Asadar, cantecul paparudelor este o invocatie adresata unei personificari mitice pentru a descuia ploile, ca in acest fel pamantul sa rodeasca, iar nimfa imbracata in fusta din salbe de plante si cu coronita pe cap. Desfasurarea obiceiului vizeaza efectele binefacatoare ale apei si are loc sub semnul fertilitatii ogoarelor.

Căluşul – cuprinde astazi aspecte ale credintei in existenta Rusaliilor (spirite rele feminine) si ale cultului unui stravechi zeu cabalin, acest fapt reiesind din numele obiceiului: Calus, Calusari, Calut sau Calucean. Obiceiul este un colind de baieti inj ceata de 7, 9, 11 sau mai multi dar fara sot, organizata ierarhic: staret, vataf, stegarul, mutul, ceilalti calusari.Ceata se deplaseaza pe la casele oamenilor si incepe un dans fascinant, care imita miscarile calului. Pe parcursul dansului, ciocul este purtat in traista sau in brate numai de catre ,,Mut” sau Vataf. Spectatorii nu il pot privi decat pentru cateva momente in care li se arata capul scos din traista.

Colindele (sau colindurile) sunt nişte cântece tradiţionale româneşti, anume felicitări (urări) de tip epico-liric, având în general între 20 şi 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul colindatului, datină perpetuată din perioada precreştină. Colindele nu trebuie confundate cu cântecele de stea, specifice sărbătorilor creştine de iarnă, şi nici colindatul cu umblatul cu steaua. Colindele se cântă în preajma Crăciunului. Unele dintre ele au o sumedenie de variante şi versiuni, potrivit diferitelor regiuni şi graiuri.Iniţial, colindele aveau o funcţiune rituală, anume aceea de urare pentru fertilitate, rodire şi belşug. Acest obicei era legat fie de începutul anului agrar (adică de venirea primăverii), fie de sfârşitul său (toamna, la culegerea recoltei). Pe de altă parte, un scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare a spiritelor rele şi de reîntâlnire cu cei plecaţi pe tărâmul celălalt. În acest sens, ele moştenesc funcţiunea sărbătorilor păgâne ale Saturnaliilor, Calendelor lui Ianuarie şi a Dies natalia Solis Invicti. Peste timp, din semnificaţia iniţială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri şi urări.

Colindele se clasifică în general după sfera lor tematică. În practică, se deosebesc anumite funcţii, corespunzătoare destinatarului colindei (de fată, de băiat, de negustor, de tineri însurăţei, de logodiţi), a locului de desfăşurare (la intrarea şi la plecarea din casă, de fereastră), sau a momentului (de doliu, de zori). Pornind de la rolul normativ binecunoscut al acestora, se pot descifra mai multe funcţii secundare subordonate funcţiei de bază, care este urarea. Între funcţiile secundare cele mai des întâlnite sunt cele de: comunicare, iniţiere, întărire a coeziunii grupului social, protecţie, normare, manifestare a sacrului şi experimentare a acestuia, onomastice sau catharetice.

Peste unele colinde s-a suprapus şi elementul creştin, regăsibil mai ales la refren, însă acest fapt s-a petrecut abia în Evul Mediu, sub influenţa Bisericii. Acestea conţin o sumedenie de scene apocrife, suprapuse peste elemente mai vechi.

În vremurile precreştine, ritualul era zgomotos, dura mai multe zile, iar festivităţile cuprindeau ofrande vegetale şi animaliere, mese comune, dansuri şi reprezentaţii dramatice. Toate acestea se desfăşurau primăvara sau toamna. După mutarea Anului Nou la 1 ianuarie, în vecinătatea Crăciunului, aceste ritualuri au fost serbate numai în vremea celor două sărbători creştine.

„Ritualul se desfăşoară de obicei începând din Ajunul Crăciunului (24 decembrie), până dimineaţa zilei următoare. Grupul de şase până la treizeci de tineri (colindători) aleg un vătaf, care cunoaşte obiceiurile tradiţionale şi vreme de patruzeci sau optsprezece zile ei se adună de patru, cinci ori pe săptămână, într-o casă anumită, ca să primească instrucţia necesară. În seara zilei de 24 decembrie, îmbrăcaţi în straie noi ţi împodobiţi cu flori şi zurgălăi, colindătorii fac urări mai întâi la casa gazdei, apoi trec pe la toate casele din sat. Chiuie pe străzi, cântă din trompete şi bat darabana, pentru ca larma făcută să alunge duhurile rele şi să-i vestească pe gospodari de sosirea lor. Ei cântă prima colindă la fereastră şi după ce au primit învoirea celor ai casei, intră în casă şi îşi continuă repertoriul, dansează cu fetele tinere şi rostesc urările tradiţionale. Colindătorii aduc sănătate şi bogăţie, reprezentate de o rămurică de brad pusă într-un vas plin cu mere şi pere mici. Exceptând familiile cele mai sărace, de la celelalte primesc daruri: colaci, plăcinte, fructe, carne, băutură etc. După ce au străbătut întreg satul, grupul colindătorilor organizează o serbare la care iau parte toţi tinerii.”
—Mircea Eliade în Istoria credinţelor şi ideilor religioase

Faţă de această descriere, în general diferă numele grupului de colindători, numele conducătorilor acestuia, precum şi ordinea celor colindaţi. Colindele sunt interpretate prin cântarea în grup, la unison, ori în două grupe, antifonic. Uneori, ceata se acompaniază cu instrumente (fluier, cimpoi sau dobă mică).
Ritualurile care implică fiinţe animaliere („Capra”, „Ursul”) se caracterizează prin existenţa anumitor roluri: animalul (un flăcău costumat, care face zgomote caracteristice: clămpănit/mormăit şi dansează), şi un „moş” sau doi.

Ouăle incondeiate la romani
Oul este un simbol al începutului, el este pus în legătură cu noua orientare ce o ia lumea odată cu moartea şi mai ales Învierea Mântuitorului.
Motivele ornamentatiei oualelor incondeiate sunt numeroase, si fiecare motiv se prezinta in mai multe variante , care se diferentiaza in functie de localitate. Variaza chiar si in acelasi sat si variat iese acelasi motiv din mana aceleiasi persoane care incondeiaza.
Cele mai utilizate motive sunt:

• Regnul animal: albina, broasca, srapele, melul

• Motive vegetale:frunza bradului, garoafa, spicul graului;
• Unelte casnice si de camp: grebla, lopata, fierul plugului;
• Ornamente industriale, motive luate din industria casnica: clinul ce se formeaza la croirea camasilor si manecile;
• Diverse: desagii si braul popii, calea ratacita, crucea pastilor.
Crucea – semnul crestinatatii – cu numele simplu “cruce” in jud. Muscel apare o cruce mica in punctual de incrucisare a doua bete si in cele patru compartimete cate o figura, care pe alte oua, se numeste “argeseanca” sau “goanga”.
Crucea nafurei – crucea increstata pe painea din care se imparte nafura la slujba bisericeasca.

Steaua – este un motiv raspandit, intalnit mai ales in bucovina si in tot vechiul Regat. In Valcea si Rm. Sarat , acest motiv este intalnit si cu numele de “floarea stachinei” sau “steaua ciobanului”.
Manastirea – trebuie de asemenea sa fie considerata ca un simbol. Daca motivul din Muscel, o cruce impodobita, iti aminteste de un obiect ce se gaseste infiecare biserica ce ar putea sa imagineze manastirea? tot un simbol al crestinatatii.
Daca lasam privirea sa zaboveasca asupra unui ou incondeiat, el ne transimite bucurie, uimire, smerenie, impacare, pentru ca in ornamentatia lui, de fapt, se opereaza cu simboluri.(soare, luna, cruce, etc.), cu modele din natura (plante, animale, obiecte casnice) si cu modele de tesaturi populare, cu tot repertoriul lor de semne sacre.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Educational

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web