Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Obiectul sociologiei culturale

in Pedagogie

image_socio

Cultura este un domeniu care se constituie in obiect de studiu pentru numeroase discipline. Filosofia culturii, axiologia (teoria valorilor), antropologia culturala, psihologia culturii, sociologia culturii, etc, formeaza o stiinta cu caracter comutativ, numita culturologie.

In jurul problemelor culturii s-a conceput si elaborat o bogata literatura, s-au constituit si exista scoli si curente, sisteme de gindire care pornesc fie de la o tratare teoretica a culturii, fie de la o tratare corecta a fenomenelor si ansamblului cultural.

Existenta in literatura de specialitate a unei diversitati de discipli-ne care-si revendica sau adjudeca fenomenul cultural atesta insasi complexitatea si multitudinea aspectelor avute in vedere in abordarea stiintifica a problemelor culturii.

Prin urmare, cultura este un fenomen complex influentat de ansamblul social din care face parte. Aceasta influenta are doua aspecte fundamentale:

  1. Cei care produc si cei care consuma bunurile culturale sunt membrii ai societatii, fac parte din grupuri si comunitati si participarea lor la cultura este influentata de legile sociale.

  2. Subsistemul culturii e incorporat unei retele largi de relatii cu alte subsisteme ale societatii, intre care trebuie mentionate: subsistemul productiei materiale (economic), subsistemul condu-cerii sociale (politic), subsistemul comunitatii sociale, subsistemul reproducerii biologicosociale (familia).

In calitatea sa de sistem cu o structura sociala data, societatea influenteaza starea culturii, incit aceasta dobindeste o configuratie dependenta de structura de grup si comunitara, in raport cu care pot fi distinse cultura urbana de cea rurala, cultura taraneasca de cultura tineretului, etc. Pe de alta parte, cultura in relatie cu celelalte subsis-teme influenteaza starea societatilor.

Prin urmare, relatia societate – cultura este o relatie de influen-tare reciproca. Aceasta caracteristica a culturii reclama studiul ei din perspectiva sociologiei ca stiinta a relatiilor sociale.

Pentru a delimita statul epistemologic al sociologiei culturii in sistemul celorlalte stiinte ale culturii, este necesar sa o raportam la sociologie ca stiinta, intrucit daca fenomenele sociale se petrec in so-cietate, inseamna ca ele sunt fenomene sociale cu caracter specific.

Sociologia analizeaza fenomenul cultural ca fapt social si ca fapt cultural propriu-zis.

  • Structura si dinamica fenomenelor si proceselor culturale.

  • Legatura cu celelalte procese ce au loc in societate.

  • Interdependenta si corelatia reciproca dintre procesele cultu-rale si alte procese supuse dezvoltarii.

Eficienta organismelor institutionalizate in influentarea sensului si ritmului acestor procese sunt probleme de baza ale sociologiei culturii.

Ca ramura a sociologiei, sociologia culturii, are functii proprii, explorind, analizind, aplicind si intelegind fenomenele si procesele culturale ce au loc in societate, descifrind cauzele si licitatile ce determina dinamica acestor procese, tendinte de dezvoltare, analizind contradictiile ce le-ar deraia sensul si propunind ???

Altfel zis, sociologia culturii are ca obiect analiza structurala, evolutionala, functionala si analiza deviationala a culturii, aceste tipuri de analiza conducind la realizarea unei imagini globale asupra culturii intr-o viziune interdisciplinara.

Ca disciplina sociologica, sociologia culturii se afirma ca o ramura distincta a sociologiei, autonoma si are ca stiinta forma logica a procesului de cunoastere: fundamentele teoretice, sfera obiectuala (elementele structurale), sociodinamica culturii si cadrul sau institutionalizat si metode si tehnici de cercetare a culturii.

Constituirea sociologia culturii ca disciplina specializata, a fost urmata de aparitia unor ramuri ce studiaza unul sau altul din domeniile culturii.

Curs 02 (17.oct.2000)

O incursiune in cultura contemporana evidentiaza multiplele sensuri si acceptiuni de notiuni variate in functie de unghiul din care este abordata si in functie de gradul de generalitate sub care este analizata si sistemul de referinta la care este raportat acest domeniu al vietii sociale.

Reprezentind nu numai o expresie a importantei care se acorda acestui domeniu, fundamentarii sale teoretice ci si o rezerva fata de una sau alta din acceptiuni, concept ce nu si-a gasit o semnificatie unanim acceptata, numeroasele definitii ale culturii descriu cit mai semnificativ aceste categorii sociologice de baza. Retinem urmatoarele orientari ale culturii:

Evolutionismul este reprezentat in special de M. Spencer, Morgan, Ed. Taylor (cel care a formulat o prima definitie sistematica si este primul cercetator al primei catedre de antropologie culturala).

Istorismul este reprezentat de Fr. Boas, acesta fiind cel care a analizat istoria fiecarei culturi particulare, ariile culturii, inventia si infuzionismul, ajungindu-se astfel la o alta orientare, numita difuzionism. Acesta este preocupat de contactele si imprumuturile culturale si de formarea complexelor culturale.

Functionalismul este reprezentat de antropologi si sociologi, printre care se remarca cercetatorul de origine poloneza Bronislav Malinowski. Elementele culturale indeplinesc anumite functii si satisfac anumite nevoi, fie la nivelul grupurilor, fie la nivelul societatii.

Configurationalismul este reprezentat de Ed. Sapir si de antro-pologul Ruth Benedict, acestia facind cercetari in culturile primitive.

G. Balandiers, cel care a facut studii pe culturile africane, a clasificat teoriile culturii in trei mari grupe:

  1. Acele teorii care urmeaza traditia antropologului german Fr. Boas si Kroeber. Acest curent are meritul de a fi depasit teoriile statice ale culturii, teorii ce se limitau la stabilirea pentru fiecare tip de cultura si societate a unui catalog complet al cunostiintelor, tehnicilor si credintelor sale. Este un curent istorist prin excelenta ce pune accentul pe aspectul dinamic al culturii, accentuind formarea si dezvoltarea culturii civilizatiilor.

  2. A doua grupa se refera la scolile ce analizeaza cultura in raport cu anumite tipuri de personalitati. Aceste personalitati sunt de doua feluri: apoliniene (orientate spre armonie, echilibru, intelepciune) si afrodisiace (personalitatile care exalta tendintele agresive ale individului). Aceste scoli vor evolua spre teoriile si notiunile conturate in jurul notiunii de personalitate de baza.

  3. Cultura in raport cu teoria comunicarii ajunge la structuralism. Conturarea acestui curent s-a realizat prin cercetarile lui Levi Strauss asupra relatiilor de rudenie.

Jean Caseneuve scrie lucrarea “Etnologia” unde considera ca, cultura poate fi gindita in acelasi timp ca un sistem de comportamente pe care societatea il impune indivizilor si ca un sistem de comunicare pe care ea il stabileste intre ei.

Alfred Kroeber identifica in 1952 o suita de 164 de definitii ale culturii, acestea interesindu-se atit de natura culturii cit si de elementele componente, de caracteristicile sale si de relatia culturii cu psihologia si limba.

Exista o tripla relatie a omului: relatia omului cu natura, relatia omului cu valoarea si relatia omului cu omul.

Cultura consta din modele implicite si explicite ale comportarii si pentru comportamentele acumulate si transmise prin simboluri, incluzind si realizarile lor in unelte”. Miezul esential al culturii consta din idei traditionale aparute si selectionate istoric si din valorile ce li se atribuie.

Sistemele de cultura pot fi considerate ca produse ale actiunii umane si ca elemente ce conditioneaza actiunea viitoare. (neterminat)!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Curs 03 (24.oct.2000)

Curs 04 (31.oct.2000)

Curs 05 (07.oct.2000)

Curs 06 (14.oct.2000)

Curs 07 (21.oct.2000)

Cultura, bogatia si complexitatea sa, pe de o parte si efortul deosebit al diverselor discipline care analizeaza cultura de a o explica in context cu fiinta umana, pe de alta parte – explica in buna masura configurarea unui cadru multidimensional prin intermediul carora s-a incercat analiza notelor definitorii ale culturii.

In principal, in acest cadru se cuvin disociate trei perechi de coordonate:

  1. universal – particular.

  2. social colectiv – social individual.

  3. ideational – fenomenal.

Considerarea acestor trei grupuri de perechi permite abordarea si clasificarea a trei probleme extrem de semnificative pentru oricare cercetator al culturii:

  1. problema subiectului culturii, care poate fi reprezentata de umani-tate sau de comunitatea etnica.

  2. locusul culturii, reprezentat de individ sau de colectivitate.

  3. natura sa, fie ea ideationala sau fenomenala.

In functie de izolarea uneia sau alteia dintre aceste coordonate si de diferitele lor interferente a fost considerata mai importanta de catre o orientare sau alta, de catre un cercetator sau altul, una dintre aceste dimensiuni multiple ale culturii.

Universal si particular in cultura:

Notiunea de cultura, potrivit lui C. L. Strauss, pune doua proble-me, aceea a folosirii sale la singular – spune el, si respectiv la plural. Daca cultura la singular este atributul distinctiv al conditiei umane, fara indoiala ca ne putem pune intrebarea ce trasaturi universale include ea si cum poate fi definita natura sa.

Se poate ridica intrebarea daca cultura se manifesta sub formele extrem de diverse care ilustreaza fiecare in felul sau cele 4000-5000 de societati care au existat sau exista pe pamint, aceste forme sunt toate echivalente in ciuda aparentelor, sau sunt pasibile de judecati de valoare, care in cazul afirmativ se vor rasfringe asupra sensului insusi al notiunii.

Cultura este inerenta conditiei umane. Ea este un atribut distinctiv, o caracteristica universala a oamenilor, opunindu-se in aceasta privinta naturii. Insa, cultura se inscrie in istorie ca diversitate a culturilor. Ea nu se manifesta intr-o forma unica, identica pentru toti oamenii si grupurile umane si printr-o pluralitate de forme. Cultura la singular, are ca subiect umanitatea, specia umana, ea avind atributul universalitatii.

Cultura universala, insa inglobeaza o pluralitate de ipostaze particulare (culturi particulare). Daca cultura in genere este expresie si creatie a fiintei umane ca specie, culturile particulare sunt expresia modurilor specifice de a exista, de a vietui ale diverselor comunitatii, grupuri, populatii.

Cultura ne apare drept atribut distinctiv al oamenilor, grupati si organizati in diferite comunitati. Diferentierea se manifesta nu numai la nivelul macrogrupului, ci si la nivelul subgrupurilor constitutive ale acestuia prin subculturi.

Multiplele culturi ne apar ca niste entitati dinamice, deschise interactiunilor cu alte culturi, dar si inchise intr-o identitate care le diferentiaza de alte culturi. Auge spunea: “cultura reprezinta o singularitate colectiva”, pentru ca de fapt corespunde la ceea ce impartasesc membrii unei anumite colectivitati si in acelasi timp singulara, intrucit ii distinge pe acestia de alti oameni.

Cultura este, prin urmare, un factor ce da seama de unitatea fundamentala a speciei umane, diferentiind-o semnificativ de celelalte specii, dar si de deosebirile dintre oamenii apartinind diferitelor tipuri de comunitati.

Cultura, individ si colectiv (problema locusului culturii):

Aceasta problema este foarte importanta pentru intelegerea genezei culturii. Trebuie spus ca in principiu, cultura este o cucerire a omului, a carui desprindere de natura s-a realizat in dublu sens: omul se autocultiva, isi modeleaza disponibilitatile si potentialitatile sale naturale care dobindesc forme, expresii si continuturi culturale si in acelasi timp el cultiva, modeleaza si transforma cultura, obiectele naturale, mediul natural in care traieste.

Cu alte cuvinte, agentul – realizatorul acestui proces complex este, nu individul uman izolat, ci fiinta umana socializata. Auge spunea: “cultura se aplica simultan realitatii individuale si realitatii colective”.

Cultura ca traire si obiectivare:

Cultura fiinteaza concret prin si in realitatea psihologica a trairilor purtatorilor sai care sunt individul si grupul uman. Totodata ea include creatii in care se obiectiveaza aceste trairi. Din intrepatrunderea proceselor culturale si a rezultatelor in care acestea se obiectivizeaza, rezulta ca ipostaza distincte dar complementare ale culturii, ceea ce se numeste antropocultura si cultura obiectivata.

Antropocultura include procesul de autocultivare a omului, de automodelare si rezultatul acestui proces la nivel individual, respectiv forme de comportament si de gindire, dobindite de catre om prin dezvoltarea si modelarea culturala a potentialitatilor sale biologice. Antropocultura reprezinta procesul automodelarii culturale si rezultatul acestui proces, care e fiinta culturala, individul uman care s-a automodelat.

Cultura obiectivata cuprinde ansamblul creatiilor in care se obiectiveaza trairile culturale.

In consecinta, cultura ne apare ca avind o natura duala, structura sa fiind rezultatul unei ordini ideationale si a unei ordini fenomenale. Universal si particular, individual si social, ideational si fenomenal sunt aspecte complementare ale unui fenomen unic si unitar, dar care, data fiind deosebita sa complexitate nu poate fi surprins in formulari univoce.

Acest fapt il indreptateste pe antropologul american Mellvil Herskovits sa vorbeasca despre paradoxurile culturii. Pe de alta parte, cultura este universala ca achizitie comuna umana, dar fiecare dintre manifestarile sale locale sau regionale poate fi considerata drept unica. Cultura, in acelasi timp este stabila dar este si dinamica, suportind schimbari continue.

Cultura este o realitate psihologica, existind sub forma unei serii de constructii ale individului insa, in acelasi timp orice cultura depaseste individul, ea putind fi considerata ca independenta fata de om, existind si fiintind ca o entitate in sine.

Cultura patrunde viata noastra si ii determina intr-o buna masura cursul, fara ca noi sa avem constiinta ei.

Caracterul inconstient al culturii:

Unul dintre principiile antropologiei si sociologiei culturii prin care acestea proiecteaza o noua lumina asupra problematicii culturii se refera la caracterul inconstient al culturii.

Lui Fr. Boas ii revine meritul de a fi definit natura inconstienta a fenomenelor culturale, in urma asimilarii lor si a limbajului. El a evidentiat faptul ca fenomenele culturale, ca si cele lingvistice au aceeasi origine inconstienta. Fr. Boas semnaleaza posibilitatea apli-carii in cercetarea antropologica a unor metode elaborate dupa modelul metodelor lingvistice.

Edward Sapir a dezvaluit cu claritate modelarea inconstienta a comportamentului cultural. Ca si Boas el porneste de la considerarea analogica a limbajului si culturii. Omul, spune el, se conformeaza in comportamentul sau social, ca si in cel pretins individual, unor modele culturale, pe care mai degraba le resimte decit le cunoaste si le aplica fara a putea sa le descrie constient. Acest fapt este, considera Sapir, o expresie a modelarii inconstiente a comporta-mentului uman.

Caracterul inconstient al culturii apare cu mai multa pregnanta in faza invatarii comportamentului cultural pe care il numim limbaj. Invatam limba materna fara a fi constienti ca are o gramatica sau reguli repetitive ale structurii sale. Invatam gramatica cu dificultate si constienti in scoala sau in abordarea unei limbi straine si o uitam usor, fara a deregla deprinderile noastre de vorbire. Aceasta reflecta caracterul inconstient al culturii.

Curs 08 (28.oct.2000)

Semestrul II

Curs 02 (06.mar.2001)

Sociologia artelor ca sfera a culturii

Arta, definita in Dictionarul Limbii Romane Contemporane (1980, Vasile Breban), este o forma a activitatii umane care are drept scop producerea unor valori estetice, folosind mijloace cu caracter specific sau ca totalitatea operelor ce apartin acestei activitati.

Arta, in sens larg, se refera la activitatea desfasurata dupa norme bine stabilite care dirijeaza comportamentul uman spre perfectionare si spre o finalitate imediata. In acest sens vorbim de arta militara, de o arta a guvernarii, despre arta oratoriei, despre arta culinara, arta diplomatiei, arte martiale etc.

In sens restrins, , conceptul de arta e privit ca activitate specific umana de producere a unor valori, rezultatele acestei activitati fiind numite opere de arta. In acest sens, arta devine o specie a reprezentarii care are drept scop sentimentul placerii dezinteresate.

Serban Andronescu in lucrarea “Analogii estetice – teoria spatiului-timp in arte si literatura” definea arta ca aparind, conform definitiei traditionaliste, ca un ansamblu al straduintelor constiente, omenesti, exercitate sub egida imaginatiei creatoare in exprimarea unui detaliu estetic. In conformitate cu aceasta definitie sunt excluse activitatile inconstiente, asa cum era scrierea automata la suprarealisti. Totodata, aceasta definitie traditionalista exclude introducerea “uritului” printre categoriile estetice. Cu toate acestea, in 1956, Etienne Sourion a introdus in lucrarea sa intitulata “Categorii estetice”, “uritul” printre categoriile estetice, desi prin definitie acesta este contrar frumosului, el producind o senzatie dezagreabila.

In general artele si frumosul au fost incadrate in notiunea de estetica, care provine din grecescul aistheticos (traductibil prin perceptie senzoriala). S-a incercat sa se dea si o definitie a frumosului: pentru Aristotel si Platon frumosul rezida in obiect, pentru David Hume frumosul este ceea ce place, Kant are o opinie asemanatoare cu a lui Hume, pentru John Keats frumosul este una cu adevarul.

Serban Andronescu considera ca in sens absolut termenul de arta se refera atit la artele de durata (poezia, proza, muzica), considerate si “arte ale timpului”, cit si la cele imobile care prezinta un anumit segment al unei actiuni (pictura, sculptura si arhitectura), vazute ca arte ale spatiului.

Daca reprezentantii artei traditionale considera ca la baza actului creator sta imaginatia creatoare, reprezentantii artelor moderne considera ca artistul cauta sa dea expresie si inhibitiilor, instinctelor, care in epoca de dominare a artelor traditionale ramin inabusite sau proscrise, fiind considerate incompatibile cu frumosul. Astfel se aleg ca teme instinctele adesea morbide. Astfel de teme apar in special dupa ce Picasso expune “Domnisoarele din Avignon” (“Les Demoiselles d’Avignon”).

Incepind cu secolul XX artele cunosc o mare influenta, venita in special din sensul stiintei, datorita modificarii instrumentelor de realizare a operelor respective.

Arta are un caracter istoric – arta variaza, se modifica in functie de spiritul epocii dar si de descoperirile de noi materii si de mijloacele necesare prelucrarii lor.

Primele manifestari artistice sunt situate in Comuna Primitiva. In antichitate arta era fie rodul inspiratiei divine (in special cind se vorbea de muzica si poezie), fie rodul deprinderii foarte bune a unui mestesug (aplicat in special in artele plastice). Intre secolele XII – XIII este perioade Renasterii medievale si abia din secolul XIV pina in secolul XVI vorbim de Renasterea italiana, care a luat nastere – asa cum arata numele in orasele italiene, ideile raspindindu-se mai apoi si in alte tari ale Europei, pina in secolul XVIII chiar. Intre secolele XVIII si XX apar o serie de curente, cum ar fi: romantismul, realismul, naturalismul, impresionismul, expresionismul si suprarealismul. Arta contemporana se caracterizeaza prin aparitia noilor forme de exprimare. Aici vorbim de arta militanta, arta decorativa, arta abstracta, arta formelor pline etc.

Rolul si locul artei in societate a fost dezbatut si de intelepti, ei punindu-si o serie de probleme, probleme ce vizau:

  • rolul pedagogic al artei (educarea publicului prin arta).

  • implicarea artei in sfera politicului.

  • modul de discutie al relatiei, aparent simpla, dintre arta si societate.

Idei interesante si inca de actualitate au aparut la jumatatea secolului XIX. Reprezentantul acestei perioade este personalitatea polivalenta John Ruskin, sociolog, filosof si critic de arta. El a observat foarte bine ca arta este exponentul virtutiilor sociale si politice ale unei tari. In anul 1862 el editeaza lucrarea “Economia politica a artei”. El lanseaza ideea ca arta are acea capacitate de a imbunatati moravurile, dar pentru ca acest lucru sa fie real si nu doar posibil, in cadrul unei societati dominate de “idealul utilitar al profitului” sunt necesare atit o reforma a structurilor si moravurilor economice cit si o reforma a gustului artistic.

Surovtev propune un program de cercetare, program care vizeaza:

  • producatorul cultural (artistul).

  • obiectul cultural (opera de arta).

  • publicul istoric a carui structura s-a modificat de-a lungul timpului.

In cadrul sociologiei artelor, sociologul poate cerceta urmatoarele teme de studiu:

  • Publicul de arta:

  • structura necesitatilor artistice ale anumitor grupuri sociale (publicuri).

  • elaborarea unei metodologii.

  • influentarea publicului, a gusturilor, asteptarilor, stereotipuri-lor sale prin intermediul artei.

  • studierea procesului invers, de influentare a creatiei artistice prin intermediul publicului.

  • Artistul si operele sale, determinarea lor sociala:

  • studiul conditionarii sociale a creatiei artistice – exprimarea intereselor ideologice, psihologia artistului vazut ca un caz special al psihologiei sociale de grup, fondul valorilor estetice, universul culturii artistice etc.

  • grupul, statul, clasa sociala, etnia, natiunea, momentul istoric in care traieste si creaza artistul sunt considerate determi-nante sociale ale artistului si ale creatiei sale.

  • Necesitatea de a surprinde sociologia formei artistice:

  • sistemul artelor ca problema sociologica.

  • conditiile aparitiei si dezvoltarii metodelor artistice.

  • aparitia si structurarea genurilor in diferite arte.

  • perioadele de criza din istoria artei.

  • discutarea raportului traditie – inovatie.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Pedagogie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web