Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Olguța Vasilescu: “Nu egalizăm vârsta de pensionare pentru femei și bărbați, nu avem același standard de viață ca în Uniunea Europeană”

in Politic

Guvernul nu are intenția de a egaliza vârsta de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților în noua Lege a pensiilor, deoarece în România nu există același standard și aceeași speranță de viață ca în UE, unde tendința de ieșire la pensie este spre 70 de ani, a declarat, duminică, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, potrivit Agerpres.ro.

S-a tot discutat în această perioadă că vrem să intervenim la vârsta de pensionare. Părerea mea este că noi nu avem același standard de viață și aceeași medie de viață ca în Uniunea Europeană ca să ne ducem după ei la 67 de ani, chiar tendința este spre 70 de ani de ieșire la pensie, și de egalizat femeile cu bărbații. Practic, ajungi să cotizezi toată viața și te mai bucuri de pensie un an sau doi, dacă mai apuci să te bucuri de pensie. Din punctul acesta de vedere, noi nu avem de gând să facem asta. Există o directivă a Uniunii Europene care obligă România ca până în 2030 vârstele de pensionare să fie egalizate la bărbați și la femei, dar mai avem destul de mult până în 2030 și vom mai vedea ce va mai fi până atunci. Nu ne-am propus să facem și nici în Programul de Guvernare nu figurează asta”, a precizat Vasilescu într-o intervenție la România TV.
Întrebată care vor fi categoriile ce vor beneficia de pensionare anticipată în noua Lege a pensiilor, ministrul Muncii a precizat că în Programul de Guvernare se prevede o scădere cu șase ani a vârstei de pensionare pentru femeile care au peste trei copii. De asemenea, ministrul a anunțat că actualele pensii minime vor trece ca prestații sociale în noua lege și se vor mări de la 520 de lei, la 640 de lei în 2018.
În opinia ministrului, noua Lege a pensiilor va fi mult mai corectă și va putea fi și mai predictibilă pentru Ministerul Finanțelor, dacă nu se mai modifică o perioadă îndelungată de timp, pentru că astfel se va ști anual cât are de pus în contul bugetului de pensii.
Noi am lucrat cu specialiștii de la Casa Națională de Pensii și cu oameni din Ministerul Muncii dar și din afara sistemului, finanțiști, care la ora actuală fac tot felul de calcule. Este vorba de o altă formulă de calcul pe care noi o vom aplica în această lege„, a explicat Olguța Vasilescu.
Totodată, ministrul Muncii susține că, până la sfârșitul anului viitor, prin toate măsurile care vor fi luate se va ajunge la o echilibrare a bugetului asigurări sociale.
Până la sfârșitul anului viitor, prin toate măsurile pe care le vom lua anul acesta și anul viitor, vom ajunge la o echilibrare a bugetului asigurărilor sociale. Anul trecut a fost un deficit de 15 miliarde de lei. Ca să înțelegem de unde plecăm. Nicio pensie nu va scădea, conform Legii pensiilor. Această lege se referă la partea de contributivitate”, a adăugat ministrul Muncii.
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Politic

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web