Omonimie şi sincretism morfematic

in Limba romana

Într-un sistem matematic ideal, perfect izomorf, dar total neeconomic, între unităţile de expresie şi unităţile de conţinut ar trebui să existe raportul 1:1, respectiv unei unităţi de expresie să-i corespundă o singură unitate de conţinut şi mereu aceeaşi. Acest raport este însă încălcat atât dinspre conţinut, cât şi dinspre expresie, atât în plan paradigmatic, cât şi în plan sintagmatic.

În plan paradigmatic(= planul unităţilor în corelaţie sau în opoziţie), una şi aceeaşi unitate de expresie poate reda mai multe unităţi de conţinut – ceea ce se numeşte omonimie[1].

Omonimia se constituie în planul paradigmatic şi se rezolvă (=dispare) în plan sintagmatic: într-un enunţ dat, o unitate de expresie nu poate avea decât o singură semnificaţie (=se reface raportul 1:1), altfel receptarea ar fi “dezactivată”, nu ar exista o reală comunicare între actanţi.

Sintagmatic (=în simultaneitate), omonimele se exclud.

În funcţie de sfera unităţii de conţinut gramatical (=despre aceasta este vorba, nu despre omonimia lexicală), omonimia gramaticală (=afixală) se împarte în:

  • heterogategorială (=intercategorială) ca în exemplul: din cântă, din clasă, din cântăm (= număr + gen + caz, mod + număr). Aceasta este sfera generoasă a conceptului de omonimie gramaticală.
  • homocategorială (= intracategorială), respectiv unităţile de conţinut exprimate aparţin aceleiaşi categorii şi ca atare sunt direct opozabile în interiorul categoriei: din casă -N şi –ă din (de pe) casă Ac (categoria cazului); din cântă – persoana a III-a, plural şi –ă din cântă – persoana a III-a plural (categoria numărului şi a persoanei).

Aceasta este sfera restrânsă a conceptului de omonimie gramaticală (= sufixe omonime, desinenţe omonime) şi ea constituie obiectul cercetării noastre.

  • În planul sintagmatic (= planul unităţilor în relaţii bazate pe contraste): o unitate de expresie, una singură şi indivizibilă (= ireductibilă), poate reda simultan (şi…şi) două sau mai multe unităţi de conţinut, aparţinând unor categorii diferite.

Fenomenul apariţiei împreună a două sau mai multe unităţi de conţinut, redate printr-o singură unitate de expresie se numeşte sincretism.

Sincretismul este o specie de polifuncţionalism real.

Astfel, spre exemplu, genul , numărul şi cazul au în română, pentru nume, o realizare sincretică şi de asemenea numărul şi persoana la verb: din “Am o cabană la munte” semnifică simultan singular, feminin, Ac; -ţi din recitaţi semnifică simultan persoana a II-a + plural; -ea – din citeai semnifică simultan modul şi timpul.

Sincretismul, coocurenţa mai multor unităţi de conţinut ce ţin de categorii diferite, aparţine prin excelenţă sintagmaticului. Sincretismul real, deci sintagmatic, se împarte în:

– sincretism primar  sau originar ce caracterizează deopotrivă grupul nominal şi grupul verbal.

De exemplu: cas/ -ă          număr + gen + caz;  cânt-ă              număr + persoană.

– sincretism derivat sau secundar, rezultat al proceselor de pe axa sintagmatică; sincretism întotdeauna mai diversificat decât cel originar. Acesta caracterizează o parte din sistemul grupului nominal şi se datorează în principiu articulării enclitice, fenomen specific românei între limbile romanice.

Deosebim două subtipuri:

  • la nivelul expresiei are loc o combinare de tip fuziune, încât cele două foste unităţi de

expresie nu-şi mai păstrează individualitatea morfematică, gramaticală, fuzionând într-una singură, necoincidentă cu nici una din fostele unităţi.

De exemplu: băieţ/i (nearticulat) > băieţ/ii, în care / i / (=ii) este unitate morfematică nesegmentabilă fonetico-fonologic; la fel în codr/i + -i >  codr/ ii [=/ i / ].

În contextul dat există două morfeme distincte: desinenţa –i şi morfemul determinării definite –i, dar s-a obţinut un singur morfem, realizat prin fonemul / i /, nesegmentabil. Acesta este un caz de dublu sincretism: {plural + masculin + NAc}+{Det.}

Notă. Numărul morfemelor în care se poate descompune un cuvânt este egal cu numărul segmentelor de expresie degajate ca minimale şi deci nedivizibile.

  • la nivelul expresiei, are loc eliminarea unuia dintre morfeme, funcţia lui fiind

preluată de celălalt, încât acesta din urmă devine cumulant în conţinut. Întrucât unitatea rămasă nu suferă nici o modificare de expresie şi îşi păstrează şi semnificaţia proprie, cea fundamentală, căreia is e adaugă doar şi alte semnificaţii, cele ale unităţii suprimate, apreciem că unitatea rămasă îţi păstrează individualitatea morfematică şi poate fi tratată în termenii calităţii ei originare.

De exemplu: cas/ a +a >  casA      –  a este morfem al determinării definite (=articol), încorporând şi semnificaţii de gen + număr + caz. În acest exemplu, -a este mai diversificat informaţional decât –a din cartea. Este un caz de bisincretism, în forma unui morfem cumulant.

Sincretismul descreşte de la codul vorbit (oral) la cel scris: în vorbire, inventarul unităţilor morfematice este mai sărac faţă de cel activat la nivelul codului scris, fapt relevant în exemplele:

(a) la nivelul grupului nominal:

elev+i+i = trei morfeme (radical +desinenţă + morfem al determinării definite)

elev+i = două morfeme (radical + / i / )

(b)la nivelul grupului verbal:

cit- i- θ  = trei morfeme (radical +sufix temporal + desinenţă de persoana a III-a, singular)

cit- i = două morfeme (radical + varianta fonetico-fonologică /i/ )

De exemplu: = desinenţă de persoana  a III-a, singular (învaţă), dar şi desinenţă de feminin, singular (masă), ca şi de masculin singular (în popă), de plural neutru (ouă).

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.