Ozana Moraru, chirurg oftalmolog cu peste 25.000 de operaţii de cataractă la activ şi multe alte intervenţii de fineţe, reprezentanta ţării noastre la nenumărate congrese medicale internaţionale: “Iubesc ceea ce fac”

in Diverse de

Ozana Moraru, chirurg oftalmolog, membru al Societăţii Române de Oftalmologie şi reprezentanta ţării noastre la nemumărate congrese medicale internaţionale, cu peste 25.000 de operaţii de cataractă la activ, plus multe alte intervenţii oftalmologice de mare fineţe, ăşi face meseria impecabil şi găseşte timp în fiecare zi pentru cealaltă mare pasiune a ei: echitaţia.

S-a născut la Ludus, în judeţul Mureş, unde şi-a petrecut copilăria şi vacanţele, ca adolescentă. Calea medicinei i-a surâs de mică, deşi nu a avut în familie niciun medic sau cadru medical.

“De când eram copil, ca multe fetiţe probabil, tratam păpuşile cu injecţii. Mai târziu, când a trebuit să-mi aleg drumul în viaţă, m-am gândit că o să-mi placă să tratez oamenii, să fac bine şi că e o meserie care îmi poate asigura un trai pe termen lung.”

DE LA VIS LA PERFORMANŢĂ

Încă de când a început facultatea, viitorul medic Ozana Moraru a ştiut fără dubiu că vrea să devină chirurg. Însă oftalmologia a fost o alegere de ultim moment. “Am stat pe gânduri între ginecologie şi oftalmologie, m-am lăsat îndrumată de alţi colegi cu mai multă experienţă şi ma bucur că am ales-o pe cea din urmă. Vorbim de un organ foarte mic, mişcările trebuie să fie foarte fine, dar e şi o disciplină medicală foarte curată, foarte potrivită pentru o femeie.” Iar satisfacţiile profesionale sunt uriaşe. “Sunt situaţii în care omul vine complet nevăzător şi într-o zi, două poţi să-l faci să vadă chiar foarte bine. Vă daţi seama ce fericit este un om care nu vede nimic şi după operaţie poate vedea?!”

SĂ PUI O CLINICĂ PE PICIOARE NU E UŞOR

Prin 1993, Ozana Moraru şi soţul ei, chirurg oftalmolog la rândul său, au făcut primii paşi pentru a pune bazele unei clinici. “Iniţial, am avut un spaţiu închiriat într-o policlinică de stat şi am început să operam ambulatoriu, ceea ce nu se mai pomenise până atunci la noi în ţară. Venea pacientul şi pleca acasă. Am avut rezultate foarte bune şi am decis să ne luăm un loc al nostru, proprietate. A fost dificil, eram singurii pe piaţă când am pornit clinica, era un risc să întrerupi complet orice relaţie cu statul şi să faci operaţii în privat. Noi aduceam din vamă cristaline artificiale, le luam din import, ne ocupam de toate formalităţile şi de hârtii, chiar şi după program. Eram doar noi doi, o secretară şi două asistente. Au fost şi perioade grele, cu restricţii, în care şi un banal baton de ciocolată era un lux. Mai povestesc…aşa, când vine vorba, pe vremea când eram rezidentă la Spitalul de Oftalmologie, trei ani de zile, apăruseră snikers şi pufuleţii cu alune şi aşteptam ziua de salariu ca sa pot cumpăra câte una.”

NIMIC NU MAI E CA PE VREMURI

Tehnologia a avansat enorm de mult în oftalmochirurgie, mai ales în domeniul diagnosticului. “Foarte multe ecografe, tomografe de înaltă rezoluţie au apărut în ultimii ani, iar în ce priveste chirurgia, sunt extrem de numeroase aparatele puse la punct pentru a obţine o chirurgie minim invazivă. Pentru operaţii de cataractă, glaucom, dezlipire de retină, se făceau înainte tăieturi multe, se puneau fire. Acum, se fac nişte incizii punctiforme care nici măcar nu necesită a fi cusute. Operaţia clasică de cataractă, în care tăiai aproape pe o jumătate de ochi şi puneai opt, noua sau zece fire, dura o oră. Eu ajunsesem să o fac în 25 de minute, dar, cu tehnologia aceasta nouă, durează 7-8 minute, iar recuperarea e mult mai rapidă, cu stabilizarea dioptriilor în cateva zile, iar riscurile (de infectie intraoculară, de hemoragie) sunt mult mai mici acum.”

RECOMPENSELE, MAI MARI DECÂT SACRIFICIILE

Ore întregi de muncă fără pauză, program încărcat, neglijarea vieţii personale sunt inevitabile pentru un medic bun. “M-am căsătorit târziu, copii nu am avut pentru că nu aveam vreme, dar, recunosc, nici nu mi-am dorit cu adevărat. Altfel, aş fi găsit până la urmă timp. Eu nu le văd ca pe nişte sacrificii, pentru că şi satisfacţiile sunt foarte mari în profesia mea, şi nu doar materiale, efectiv îmi iubesc meseria şi asta umple totul. Am ceva şi pentru sufletul meu, partea cu caii, la bătrâneţe am unde să mă retrag, lângă nişte suflete la care ţin foarte mult, am o familie care mi-e dragă, am păstrat frumos legătura cu sora mea, cu părinţii mei. Cu soţul meu, fac o echipă foarte bună de mulţi ani, am construit împreună cam tot.”

SFAT PENTRU MĂMICI

Mişcarea şi sportul sunt foarte importante pentru sănătatea copiilor, pentru dezvoltarea lor. Merită efortul! “Mămicilor le-aş recomanda în primul rând să dea copiii la un sport, oricare ar fi el. Şi calculatorul e bun, dar nu în mod excesiv. Eu recomand în general sporturile de echipă, volei, baschet, dar acolo depinzi şi de nivelul de pregătire al altor jucători; în cazul echitaţiei, sunteţi doar tu şi calul. Stimulează dorinţa de a-ţi depăşi propriile limite, îţi dezvoltă musculatura frumos, dar şi agilitatea, echilibrul, atenţia distributivă, memoria, îţi creşte capacitatea de control.”

PASIUNEA PENTRU CAI A ÎNCEPUT LA MATURITATE

Mai précis, în jurul vârstei de 30 de ani, cu nişte lecţii de călărie luate din curiozitate. “Mi-a plăcut din prima clipă, dar cu caii de şcoala nu prea faci progrese. Mi-am luat apoi propriul cal şi de aici lucrurile puteau merge numai în sus, am vrut să învăţ mai mult, să învăţ să sar, am căzut, m-am ridicat. Am fost la competiţii de obstacole la amatori chiar cu rezultate bune, acum nu ma mai lasă soţul, pentru că e riscant. Dar vreau sa fac dresaj. Calul îţi oferă senzaţia de putere. Când ai un astfel de companion care te ascultă şi îţi răspunde la comenzi, când îl domini, fără să fii mai puternic decât el şi fără să foloseşti forţa, ci doar prin exerciţiu, repetiţie, este minunat. Se adaugă sentimentul de echipă, ne bazăm unul pe altul.”

De la hobby până la business n-a fost mare distanţă, dr. Ozana Moraru având acum nu doar propria clinica oftalmologică, ci şi propriul club de echitatie. “După primul cal, am mai luat doi care erau mai buni, de performanţă şi voiam să mergem cu ei la concursuri dificile. Nu erau condiţii la niciunul dintre cluburile din Bucureşti şi ne-am făcut locul nostru, dar costa atât de mult tot ce ţinea de infrastructură, încât am decis să facem ceva mai mare – dacă tot investim, măcar să acoperim cheltuielile cu întreţinerea propriilor cai. Acum, la club sunt aproximativ 70 de cai, dintre care 28 ai mei, inclusiv doi mânji, cai de şcoală şi cai de performanţă. Organizăm lectii de călărie, concursuri, team-buildinguri, terapie cu cai. Eu personal ajung la club şi călăresc aproape zilnic, mai précis cinci zile din şapte.”   

6_50

loading...

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Ultimile din Diverse

Close
Mergi SUS

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web