OZN-ul din padurea Rendlesham

in Curiozitati

OZN

In 1980, în comitatul Suffolk din Anglia, o bază aeriană britanică se afla la trei kilometri de o bază americană. Bazele nu erau despărţite decât de pădurea de pini Rendlesham. La primele ore ale zilei de 27 decembrie, după mărturia locotenent-colonelului Halt, o patrulă a reperat nişte lumini neobişnuite spre intrarea secundară a bazei americane.

Crezând că un avion s-a prăbuşit în pădurea vecină, oamenii din patrulă au cerut autorizaţia să inspecteze locul. Patrula a semnalat ceva strălucitor în pădure. Oamenii au descris un obiect în aparenţă metalic şi cu o formă triunghiulară, cu o bază de doi-trei metri- şi o înălţime de doi metri. Lumina întreaga pădure cu o lumină albă.

„Obiectul avea în vârf o lumină roşie care clipea şi la baza un şir de lumini albastre”,a scris mai târziu Halt în raport. Obiectul stătea la o înălţime foarte mică de pământ sau poate pe nişte picioare. Când oamenii din patrulă s-au apropiat de el, obiectul a alunecat printre copaci şi a dispărut. în acelaşi moment, animalele unei ferme din apropiere au început să se agite. O oră mai târziu obiectul a fost zărit fugitiv lângă intrarea secundară a bazei.

Charles Halt, dupa ce a trecut in retragere, a avut numeroase aparitii publice in care a detaliat cele intamplate. Una dintre cele mai recente interventii a fost cu ocazia emisiunii radio “Coast to Coast”, în care colonelul a împărtășit, timp de o ora, ceea ce a văzut cu ochii săi, în timpul investigațiilor pe care le-a condus atunci. Un aspect neobișnuit a fost “explozia” obiectului în cinci alte obiecte mai mici. Unul dintre acestea s-a întors deasupra bazei militare, emițând un fascicul luminos, ca de laser, cu care a iluminat solul. Un alt obiect s-a deplasat deasupra zonei de depozitare a armamentului nuclear de la baza Bentwaters.

În aceeasi emisiune radio, cunoscutul ufolog Robert Hastings și-a prezentat propriile investigații privind cazul Rendlesham, ca și alte cazuri implicând prezența unor OZN-uri deasupra bazelor nucleare. Doi controlori de trafic aerian i-au declarat că au fost de serviciu în perioada incidentului din Anglia și urmărisera pe radar un obiect neidentificat. Acesta a parcurs 190 de kilometri în 8-12 secunde și a facut instantaneu cotituri de 90 de grade, manevra imposibilă pentru orice aparat pământean. Unul dintre controlori a văzut, prin fereastra turnului de control, un obiect sferic, portocaliu, strălucitor, plutind deasupra turnului de apă al bazei Bentwaters.

Intrebat despre incidentele petrecute în pădurea Rendlesham, ministrul britanic al Apărării a pretins că nu ştie nimic despre acest caz. Mai târziu, americanii au reuşii să-şi procure o copie a declaraţiei locotenent-colonelului Halt precum şi o copie după banda pe care îi fuseseră înregistrate declaraţiile.

Cele două guverne n-au făcut de atunci nici un comentariu, limitându-se să declare că „siguranţa militară nu fusese în nici un moment ameninţată”.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.