Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

OZN-urile, prieten, pericol sau plasmuire?

in Curiozitati

Câteva personalităţi din domeniul cercetării fenomenului OZN care susţin că OZN-urile sunt manifestări ocultice şi/sau demonice

                Un fapt regretabil este că cei mai mulţi cercetători OZN nu au înţeles încă adevărata natură a OZN-urilor şi problemele pe care acestea le ridică. Teoria spiritistă, explicaţia cea mai logică, este respinsă fie din cauza unei  părtinitoare vederi materialiste preconcepute, scepticismului sau atrăgătoarei speranţe a unui autentic contact cu forme avansate de viaţă extraterestră.

Spre exemplu, munca de iniţiere a lui John Keel, a dr.Jacques Vallee şi a altora, a fost adesea ignorată de către serioşi cercetători OZN. Referitor la propria lui lucrare, Vallee se plânge spunând: “faptul  că nimic din acest material nu a fost vreodată serios examinat…este stupefiant….Ceea ce publicul află despre fenomen provine de la micile porţiuni de realitate ce au fost preselectate de adepţi pentru a promova un sprijin entuziast al teoriei extraterestre”

Trebuie de asemenea menţionat că un număr destul de mare de cercetători iniţial devotaţi ipotezei extraterestre, s-au convins de dovada că OZN-urile au o natură supranaturală sau ocultică. De exemplu, Raymond Fowler autorul a cinci cărţi despre OZN-uri, mărturiseşte. “Am privit cu ruşine cum un număr de respectaţi cercetători OZN au trecut de la interpretarea fizică la cea parapsihologică a bizarului fenomen OZN…Acum şi eu sunt forţat să reexaminez fenomenul OZN în lumina evidentei lui naturi supranaturale”.

O autoritate ca dr.Vallee a concluzionat:

Avem de-a face cu un nivel de conştienţă încă nedescoperit, independent de om dar îndeaproape legat de pământ…Nu mai cred deloc că OZN-urile sunt pur şi simplu nişte nave spaţiale ale vreunei rase de vizitatori extratereştri. Ideea este prea simplistă ca să explice înfăţişarea lor, frecvenţa manifestărilor lor în toată istoria cunoscută şi forma informaţiei schimbate cu ei în timpul contactului.

În continuare vom prezenta o listă cu proeminenţi cercetători care au concluzionat că OZN-urile reprezintă un fenomen ocultic şi/sau demonic.

Lynn E.Catoe. În 1969 tipografia guvernului Statelor Unite o lansat pentru Biroul de Cercetare Ştiinţifică a Forţelor Aeriene a S.U.A. o publicaţie întocmită de Biblioteca Congresului intitulată OZN-urile şi Subiectele Asociate cu Ele: O Bibliografie Adnotată (UFOs and Related Subjects: An Annotated Bibliography). Înşiruind peste 1600 de cărţi şi de articole, ea a fost cea mai cuprinzătoare bibliografie a vremii.  Bibliograful  ei principal a fost Lynn Catoe. Studierea de către ea a literaturii a necesitat doi ani pentru a citi mii de cărţi, articole şi publicaţii în vederea pregătirii volumului de peste 400 de pagini. În prefaţa lui, ea observa următoarele:

O mare parte a literaturii OZN disponibile este strâns legată de misticism şi metafizică. Se adresează unor subiecte ca, telepatia mintală, scrierea automată (în transă – n.tr.) şi vorbeşte despre fiinţe invizibile şi despre un fenomen asemănător cu arătările de stafii (“poltergeist”) şi “posesiunea”. Multe din rapoartele OZN care sunt astăzi publicate în presa populară relatează presupuse incidente care sunt izbitor de asemănătoare posesiunii demonice şi spiritismului…

Dr.Pierre Guerin. Dr. Guerin este un eminent om de ştiinţă asociat Consiliului Naţional Francez pentru Cercetare Ştiinţifică. După examinarea  şi discreditarea oricărei speranţe a ipotezei extraterestre şi respingând ca neplauzibile teoriile umane (şi psihologice), el concluzionează  spunând: “Comportamentul OZN-urilor este mult mai înrudit cu magia decât cu fizica pe care o cunoaştem”. După aceea el subliniază că, “Ozenauţii moderni şi demonii din trecut sunt probabil identici”. Deşi e rar ca vreun savant şi expert OZN de statura lui Guerin să fie dispus să admită că legătura demonologică are relevanţă pentru subiectul OZN, vederile sale materialiste se impun atunci când el conchide că manifestările supranaturale ale OZN-urilor sunt o consecinţă a propriei lor “supertehnologii”. Cu toate acestea chiar şi Guerin crede că “ceea ce-i foarte cert este că fenomenul este activ aici pe planeta noastră şi activează ca şi stăpân, al ei”.

John A.Keel. John A.Keel este considerat de unii ca fiind printre cei mai informaţi oameni din lume despre OZN-uri. Timp de zeci de ani a făcut cercetări pe teren printre oamenii care au avut tot felul de întâlniri cu OZN-urile, dar în special  printre aceia care au avut contacte apropiate. El cunoaşte domeniul mai bine decât mulţi şi a scris numeroase cărţi asupra subiectului, printre care se includ de acum faimoasa, OZN-urile: Operaţiunea Calul Troian, cât şi Profeţiile Omului-Molie (The Mothman Prophecies), Cel de-al Optulea Turn şi Bântuita noastră Planetă. Aceste cărţi ale lui, precum şi altele sunt un filon preţios de documentaţie ce dezvăluie natura demonică/ocultică a fenomenului OZN. După studierea literaturii demonologiei, el observă: “Manifestările şi întâmplările descrise în această literatură impunătoare sunt similare dacă nu cu desăvârşire identice fenomenului OZN”. Putem rezuma cercetările lui Keel cu această afirmaţie făcută de el. “Manifestările OZN par să fie în mare doar minore variaţii ale străvechiului fenomen demonic”. De aceea, un alt veteran al cercetării OZN, Trevor James face această observaţie: “O cunoaştere vastă a ştiinţei ocultului…este indispensabilă investigării OZN-urilor”. În cuvintele sociologilor Stupple şi McNeece, “studiile cultelor farfuriilor zburătoare ne arată în repetate rânduri că acestea sunt parte a mai marii lumii a ocultului”.

Jacques Vallee. Dr.Vallee este de asemenea considerat de mulţi ca fiind printre cei mai de seamă investigatori ai fenomenului OZN, din lume, fiind autorul a opt cărţi asupra subiectului. În cea de-a treia sa carte, Paşaport pentru Magonia, el descrie 923 de aterizări  ce au avut loc între 1868 şi 1968. Din nou descoperim referinţe la o  mare varietate de fenomene ocultice iar natura demonică a OZN-urilor este evidentă la toate. În Mesageri ai Amăgirii el observa că, “poate fi făcută o impresionantă paralelă între ocupanţii OZN-urilor şi concepţiile populare despre demoni”, şi că OZN-urile pot “proiecta imagini sau scene plăsmuite (false) destinate să ne schimbe sistemele noastre de crezuri”. În Colegiul Invizibil el susţine că sursa puterii din spatele OZN-urilor constituie o puternică forţă mondiala care a influenţat de-a lungul istoriei modelarea crezurilor oamenilor. “Credinţa oamenilor… este controlată şi condiţionată”, “Conceptele oamenilor sunt rearanjate” noi îndreptându-ne spre “o masivă schimbare a atitudinilor oamenilor faţă de puterile paranormale şi viaţa extraterestră”.

În cartea Confrontations, el scoate în evidenţă:

“Examinarea medicală” la care se spune că sunt supuşi cei ce sunt răpiţi la bordul OZN-urilor, este adesea însoţită de acte sexuale sadice ce ne aduc aminte de descrierile medievale ale întâlnirilor cu demoni. Acestea nu ar avea nici un sens într-un sofisticat cadru tehnic sau biologic. Orice fiinţă inteligentă echipată cu minunile ştiinţifice pe care le posedă  OZN-urile ar putea să atingă oricare dintre acele pretinse obiective ştiinţifice într-un timp mai scurt şi cu riscuri mai puţine.

Citând vasta lucrare a lui Bertrand Meheust (Science-Fiction et Soucoupes Volantes – Paris, 1978; Soucoupes Volantes et Folklore – Paris, 1985), Vallee revelează că “simbolurile observate de contactaţi sunt identice celor din ritualul de iniţiere sau voiajului astral care se găsesc in tradiţiile (ocultice) ale fiecărei culturi”.  Astfel că ,“descrierile de răpiri (la bordul OZN-urilor – n.tr.) sunt identice ritualurilor de iniţiere în ocult”. Mai continuă spunând că, ”ocupanţii de astăzi ai OZN-urilor aparţin aceleiaşi clase de manifestări  ca şi entităţile (oculte) descrise în secolele trecute…”  Într-un alt loc el observă că în lumina profundului lor efect asupra noastră, noi suntem aparent neputincioşi în a-l preveni, încât la urma urmei, “nu contează de unde vin”.

            Ivar Mackay. E.A.I.Mackay este fost preşedinte al respectabilei Asociaţii Britanice pentru Cercetarea OZN, petrecându-şi jumătate din viaţă cercetând ocultul şi parapsihologia. La examinarea fiinţelor ce se găsesc în ocultism el face observaţii cu privire la natura lor paralelă cu entităţile asociate fenomenului OZN:

În plus, dacă cineva compară cele trei grupe ale ocultului cu cele trei clase de entităţi OZN, cu caracteristicile lor, este foarte surprinzător cât de complementare pot să pară, nu doar prin înfăţişarea, activităţile şi felul lor de comportament ci şi prin felul de reacţie mintală şi îndeosebi emoţională care s-a remarcat în cazul contactului.

Un studiu din două părţi efectuat de el intitulat “OZN-urile şi Ocultul” descrie un număr mare de similarităţi dintre OZN-uri şi fenomenele ocultice, studiu care este inspirat în cea mai mare parte din apariţiile OZN, fară contactaţi. Multe din corelările evidenţiate se găsesc şi în literatura mediumismului şi a şedinţelor de spiritism.

Kenneth Ring şi alţii. Experienţele OZN se aseamănă multor experienţe ale ocultismului, cum ar fi călătoria astrală sau chiar rudenia ei, “Near Death Experience” (“Experienţă Aproape de Moarte”). În cartea noastră, Adevărul despre viaţa de apoi,  am documentat natura tipic ocultă a Experienţelor Aproape de Moarte.

În Jurnalul Analizelor OZN, Vol.2, din 1990 cercetătorii “experienţelor aproape de moarte”, Kenneth Ring şi Christopher J.Rosing de la Departamentul de Psihologie al Universităţii Connecticut, sugerează că experienţele OZN (UFOE) şi “experienţele aproape de moarte” (NDE) sunt în multe feluri “echivalente din punct de vedere funcţional”. De exemplu, aceştia afirmă că indivizii care experimentează întâlniri cu OZN-urile sau au experienţe aproape de moarte ca şi adulţi, au devenit adesea sensibili faţă de realităţile lumii ocultului încă de pe vremea când erau copii.  Cei doi mai observă că, “fie în urma unei experienţe OZN sau experienţe aproape de moarte există puternice şi profunde schimbări fizice şi psihice”. Printre consecinţele obişnuite experimentate în ambele categorii (UFO sau NDE) se numără creşterea curenţilor de energie din corp, expansiunea minţii, inundarea cu informaţie şi puterile psihice.  Ei concluzionează spunând că, în mod vizibil “schimbările psiho-fizice raportate în asociere cu UFO-urile sau NDE (deci, experienţele Near Death), reflectează unele schimbări psihobiologice” şi indică ocultica energie kundalini ca fiind posibila şi probabila explicaţie. Adică, “activarea energiei kundalini este mult mai probabil…să fie raportată după participarea în vreuna din experienţe, fie că e vorba de NDE sau UFO (respectiv, OZN)”.

Participanţii atât în experienţe OZN cât şi în experienţe NDE confirmă că acestea sunt parte integrantă a unei dramatice transformări evolutive a New Age-ului ce are loc acum în umanitate: “…aceste experienţe reflectă un plan bine orientat…ele sunt parte a unui accelerat curent evolutiv care propulsează rasa umană înspre o superioară conştiinţă (ocultică) şi o exacerbată spiritualitate”.

Aceşti autori conchid cu următoarele:

Ceea ce ne-a surprins cel mai mult a fost similaritatea indiscutabilă dintre cele două grupuri experimentale, ale participanţilor în experienţe OZN şi experienţe ND (Aproape de Moarte)…. Ar trebui să ne gândim că în ciuda diferenţelor în natura acestor experienţe, acestea ar putea să aibe o sursă comună care să le stea la bază – oricare ar fi aceasta.

Nimeni nu poate nega că şi mulţi cercetători necreştini au concluzionat că fenomenul OZN este ocultic. Iar dacă este suficient de clar că lumea ocultului este o lucrare a biblicului Satan şi a demonilor lui, atunci este logic să concluzionăm şi noi că OZN-urile constituie un fenomen demonic care are o agendă ascunsă.

Impactul OZN-urilor asupra omenirii

Puţini înţeleg impactul colectiv pe care OZN-urile îl au nu doar asupra Americii ci asupra lumii  întregi. De exemplu, la puţin timp după ce în 1947 au început primele apariţii moderne de OZN-uri, s-au făcut programe de televiziune care să popularizeze OZN-urile, extratereştrii, călătoriile interstelare, etc. Printre zecile de seriale de televiziune celebre se pot număra, “Aventurile lui Superman“, “Zona Crepusculară“, “Marţianul meu Favorit“, “Star Trek“, “Morky şi Mindy“, “Buck Rogers“, “Alien Nation“, şi altele.

Chiar şi în desenele animate (de exemplu, “Stăpânii Universului“, “Captain Planet şI Planetarii“, etc.), temele spaţiului extraterestru şi ale contactului cu viaţa extraterestră au produs fascinaţia a milioane de copii din întreaga lume.

Luaţi în considerare generaţia de dinainte de primele observaţii de OZN-uri, din perioada dintre 1920 şi 1947. În această perioadă existau mai puţin de o duzină de filme ştiinţifico-fantastice având ca teme OZN-urile şi extratereştrii. Însă, începând din 1950 şi până în 1980, s-au produs mai bine de peste 100 de astfel de filme. Printre acestea se numără cunoscutele, “Ziua în care Pământul s-a oprit“, “Războiul Lumilor“, “Odiseea Spaţială, 2001“, “Sindromul Andromeda“, “Războiul Stelelor“, “Întâlnire de gradul III“, “Alien“, “ET, Extraterestrul“ şi “Cocoon“.

Această fascinaţie socială faţă de temele extraterestre, este unul din motivele pentru care astrofizicianul francez Dr.Jacques Vallee, unul dintre cercetătorii OZN cei mai recunoscuţi din lume, afirmă: “În ultimii 20 de ani (extraterestrul sau marţianul) şi-a atras atât de multă popularitate, încât am ajuns să credem că el se află de fapt printre noi…“

Autorul devenit celebru, Whitley Strieber, care a avut parte personal de înspăimântătoare contacte cu presupuse entităţi OZN, afirmă că aceste fiinţe ciudate şi înfricoşătoare “au deja un uriaş impact, deşi în mare parte ascuns, asupra societăţii noastre, iar prezenţa lor ar trebui tratată cu cea mai mare seriozitate“. Chiar dr.Vallee se referă la OZN-uri ca fiind “un fenomen bizar, seducător şi adesea înspăimântător raportat de mulţi martori sub forma unui contact cu o formă extraterestră de inteligenţă“.

Orice s-ar fi concluzionat astăzi privitor la OZN-uri, marea majoritate a omenirii a auzit de ele. Dar ceea ce n-au auzit cei mai mulţi oameni este că ele sunt periculoase. Literatura OZN serioasă este presărată de cazuri de urmări/consecinţe fizice, psihice şi spirituale rezultate în urma contactului cu OZN-uri, fie că acest contact a fost dorit sau nu. Deşi nu este un tot atât de bine cunoscut fapt, realitatea indică că unii oameni au şi murit în urma contactului cu OZN-uri şi cu pretinşi lor ocupanţi.

Expertul în OZN-uri, dr.Jacques Vallee face de asemenea următoarea observaţie: “Experienţa unei întâlniri (contact îndeaproape -n.tr.) cu un OZN este un zdrobitor şoc fizic şi mintal. Trauma are efecte care depăşesc cu mult ceea ce martorul îşi aminteşte conştient. Noi feluri de comportament sunt condiţionate şi noi feluri de crezuri sunt promovate. Consecinţele sociale, politice şi religioase ale experienţei sunt enorme dacă sunt calculate, nu doar în zilele şi săptămânile ce urmează observaţiei ci în viaţa unei întregi generaţii“.

Sunt observaţiile şi experienţele OZN frecvente? Doar examinând istoria fenomenului începând cu 1947, documentele recent dezvăluite prin Decretul Libertăţii Informaţiei şi publicaţiile unor proeminente organizaţii civile din 20 de ţări din toată lumea, putem începe să percepem ceva din magnitudinea fenomenului. Ne vine greu să credem că organizaţii ca CIA, Departamentul de Stat, Agenţia Naţională de Securitate, FBI, Armata, Marina, Aviaţia şi Contraspionajul (DIA), ar irosi zeci de ani şi uriaşe resurse pentru studierea unui fenomen inexistent.

Combinaţia de observaţii, de întâlniri de gradul III, de presupuse răpiri şi alte fenomene de contact sunt mai mult decât semnificative, în special în lumina dorinţei moderne de contact cu entităţi extrem de evoluate şi avansate dar chipurile, binevoitoare, care se presupun că pot salva planeta noastră de la distrugere.

Şi într-adevăr, există actualmente în întreaga lume o speranţă şi o căutare după contactul cu viaţa extraterestră. Chiar şi în comunitatea oamenilor de ştiinţă se desfăşoară un proiect vast de descoperire a vieţii extraterestre sub denumirea de SETI – The Search for Extraterrestrial Intelligence. Cel puţin 6 iniţiative ştiinţifice s-au materializat prin încercarea de a “asculta“ comunicaţiile extraterestre cu scopul de a lua legătura cu civilizaţiile cărora le aparţin. De fapt, “în 27 de ani de cercetare, s-au efectuat 48 de ascultări de către 7 ţări, cu precădere a undelor radio“ care reprezintă zeci de mii de ore de observaţie. Pe data de 12 Octombrie 1992,  pentru a sărbători cinci sute de ani de la descoperirea Americii de către Columb, NASA, Agenţia Spaţială Americană a început cea mai mare căutare cu radio-telescopul a vieţii extraterestre, din istorie. “În doar primele 60 de secunde, NASA va investiga mai mult decât în toate căutările precedente luate la un loc“.

OZN-urile sunt o realitate nu un mit. Căutarea noastră de semne ale vieţii inteligente în Univers, nu este o fantezie. Un mit şi o fantezie este însă ideea că evoluţia umană s-a extins în evoluţie cosmică şi implicit la o pluralitate de lumi locuite care justifică aşteptarea de vizite de OZN-uri şi eventual, de contact. Oricât ar fi de improbabil faptul acesta, un mare număr de oameni, printre care influenţi savanţi şi politicieni, îl consideră o posibilitate, îngrijoraţi fiind de starea gravă a acestei lumi.

Sociologul David Swift de la Universitatea Hawaii-ului, observă că mesajul care stă la baza fenomenului OZN este limpede. Şi anume, că creatorii acestui “uluitor obiect“ (OZN-ul) posedă o incredibilă putere şi cunoaştere. El recunoaşte că nădejdea tuturor este ca o asemenea putere şi cunoaştere să fie folosită la rezolvarea problemelor universale ale umanităţii. “Acesta este un mesaj atrăgător şi va deveni şi mai atrăgător cu fiecare tentativă convenţională eşuată în rezolvarea problemelor noastre complexe. Ideea salvării din cer/cosmos este foarte probabil să crească în atractivitate“.

Însă fenomenul OZN nu se comportă ca şi un vizitator extraterestru! În realitate, acesta se modelează/adaptează singur pentru a se potrivi unei anume culturi. Scopul OZN-urilor nu este un contact deschis de felul contactului prietenesc pe care noi îl aşteptăm de la alte civilizaţii avansate din spaţiu. Mai degrabă, ţelul lor pare să fie manipularea psihologică şi socială. Câţiva dintre cercetării OZN cu renume au recunoscut acest fapt. Printre aceia se numără, John Keel (The Eight Tower; UFOs: Operation Trojan Horse) şi dr. Jacques Vallee (Messengers of Deception). Aceşti savanţi cred că entităţile OZN îşi programează în mod deliberat observatorii lor umani, cu informaţie falsă pentru a-şi ascunde adevărata lor natură şi scopul acestora.

Dr.Vallee a vorbit la ONU despre OZN-uri şi el a constituit modelul personajului “Lacombe“ din filmul regizorului Steven Spielberg, “Întâlnire de gradul III“. El şi-a petrecut peste două decade în cercetarea serioasă a OZN-urilor. Asemenea veteranului în domeniu, John Keel, Vallee a scos cu înţelepciune în evidenţă numitorul comun de bază al tuturor contactelor OZN – amăgirea – şi de asemenea paralela cea mai întâlnită la fenomenul OZN – păgânismul şi demonologia.

Împreună cu alţi cercetători el a observat că la nivel mondial există serioase consecinţe sociale, religioase şi culturale ale fenomenului OZN deoarece “crezul în realitatea OZN-urilor se răspândeşte rapid în toate aspectele societăţii“  Vallee postulează ideea că OZN-urile intenţionează să “schimbe sistemele noastre de crezuri…angajându-se într-un proiect mondial de seducere subliminală (subconştientă – n.tr.) “.

Imensa popularitate a unor cărţi ca cele ale lui Erich Von Daniken, ce afirmă ideea că umanitatea este într-un fel produsul unei forme de viaţă extrem de avansate care a ghidat evoluţia noastră, revelează faptul că oamenii au abandonat conceptul intervenţiei divine şi sunt tot mai interesaţi de conceptul intervenţiei extraterestre. Vallee susţine că OZN-urile “ajută la crearea unei noi credinţe, o aşteptare a unui contact real a unei mari părţi a publicului. În schimb, această speranţă îi face pe milioane de oameni să aştepte realizarea iminentă a visului vechi de veacuri: salvarea de sus, cedare marii puteri a unor înţelepţi navigatori ai cosmosului… “.

Dar, argumentează Vallee, în schimb OZN-urile îi plasează în realitate pe oameni “sub controlul unei forţe stranii care-i modelează absurd, forţându-i să joace un rol într-un bizar joc al amăgirii…. Dacă OZN-urile au un impact asupra realităţilor noastre sociale atunci este posibil ca ele să schimbe şi realităţile noastre politice“.

La un nivel individual, mii de oameni pretind să aibe contact cu OZN-urile şi cu ocupanţii lor. Puţini pot nega că societatea nu este acum înclinată să accepte ideea contactului la o scară cu adevărat planetară. Dar, a contactului cu cine?

 

Materialul acesta este preluat, tradus şi adaptat de Teodor Macavei din cartea The Facts on UFOs and Other Supernatural Phenomena a autorilor creştini, John Ankerberg şi John Weldon (Harvest House Publishers, Eugene, Oregon 97402). CAPELA CREŞTINĂ PETROŞANI, Iunie 1996.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web