Rise Project a publicat lista celor peste 100 de români care și-au transferat averea în paradisul fiscal Panama prin metoda offshore și cu ajutorul firmei de avocați Mossack Fonseca. Lista include numele unor oameni de afaceri nu foarte cunoscuți în România, oameni care au stat în umbră și au strâns o adevărată avere în conturile din Panama. Printre aceștia, patronul Ocean Fish, Dumitru Onică, fost șef al Protecției Consumatorului Olt, Ion Maticiuc, fost diplomat şi o serie de directori ai OMV Petrom.
Persoanele VIP de la noi din țară, prezente în cele 11 milioane de documente sunt Ion Țiriac, Remus Truică, și Elan Schwartzenberg, printre alții.
Deocamdată nu a fost stabilită suma evaziunii fiscale făcute din România. Potrivit digi24, specialiştii Fondului Monetar Internațional (FMI) spun că mai ales țările în curs de dezvoltare sunt afectate de operațiunile din paradisurile fiscale, impactul în cazul lor fiind deseori calculat la aproape doi la sută din produsul intern brut.
Pe de altă parte, reprezentanții cabinetului panamez de avocatură Mossack Fonseca amenință cu justiția Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație, dacă aceștia vor publica online documentele Panama Papers, pe motiv că gestul este „un furt de informații și o încălcare a acordului de confidențialitate dintre client și avocat.”
Vezi aici lista afaceriștilor români care au comandat societăți offshore avocaților Mossack Fonseca: http://www.riseproject.ro/panamapapers/