Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Pedagogia si stiinta educatiei

in Pedagogie

copii in banci 3_rsz

PEDAGOGIA şi EDUCAŢIA constituie două realităţi corelate şi două concepte corelative. Distincţia care trebuie făcută de la bun început între cele două categorii este următoarea:

  • EDUCAŢIA este o practică socială, un fenomen, un proces şi o activitate nemijlocită în special cu tinerele generaţii.

  • PEDAGOGIA este o reflecţie asupra educaţiei, incuzând observarea, contemplarea, emiterea unor teorii despre fenomenul educaţiei. Practic, pedagogia are ca obiect de studiu educaţia.

PEDAGOGIA nu se confundă cu EDUCAŢIA, ea este aşa cum am afirmat anterior, o Teorie despre educaţie, este Ştiinţa educaţiei.

Termenul PEDAGOGIE îşi are originea în limba greacă, în cuvântul paidagogia, provenit al rândul său din:

  • pais-paidos – copil, tânăr

  • agoge– a creşte, a conduce, educaţie

semnificând în sensul propriu al cuvântului, conducerea copilului, creşterea acestuia sub aspect practic, concret. În greaca veche mai există un termen provenit din aceeaşi rădăcină lingvistică, cel de paidagogus, care desemnează pe sclavul însărcinat cu conducerea copiilor la şcoală. Pedagogul antic era un serv, ce îndeplinea o funcţie umilă, neluată în seamă. De aici poate şi unda uşor depreciativă care mai pluteşte încă atunci când se invocă termenii de pedagogie şi pedagog.

Termenul de PEDAGOGIE pentru denumirea Ştiinţei domeniului care studiază educaţia, intră în circulaţie abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când, Cursurile de educaţie generală, ţinute în diverse universităţi franceze, au fost denumite uneori Cursuri de pedagogie, mai ales de către filosoful Espinas (E. Planchard, 1992, p. 30).

Lui Emile Durkheim, i s-a încredinţat o catedră de Pedagogie, mai întâi la Bordeaux şi pe urmă la Paris. În Germania, cuvântul a fost folosit mai devreme, alături de vechea denumire Didactica (pentru formarea intelectuală).

Adjectivul pedagogic a urmat şi el o evoluţie, înlocuind încetul cu încetul termenul de educaţie. Astăzi, există o tendinţă în limbile romanice de a recurge la termenul educaţional: cercetare educaţională, psihologie educaţională etc. Este o influenţă anglo-saxonă.

În Anglia, ca şi în Statele Unite, cuvântul pedagogie este foarte rar, în ciuda dezvoltării extraordinare a acestei ştiinţe în ţările respective. Se vorbeşte despre educaţie şi educaţional. În opinia lui E. Planchard (1992) nu există un motiv de renunţare la o terminologie, pentru a o înlocui cu alta, copiată din limba engleză (expresie care vine, de altfel, din latină).

Definiţia curentă a pedagogiei în multe manuale, tratate, ca de altfel şi la mulţi autori este aceea de ştiinţă şi artă a educaţiei. Formula este scurtă, foarte generală şi în consecinţă acceptabilă pentru toţi.

Ca şi Ştiinţă a educaţiei, Pedagogia studiază esenţa şi trăsăturile fenomenului educaţional, idealul, conţinutul, metodele, mijloacele, formele educaţiei, urmărind formarea şi modelarea personalităţii şi profesionalităţii tinerei generaţii pentru activitatea socială utilă.

Pedagogia, ca Ştiinţă a educaţiei se bucură de acest statut (cel de ştiinţă) pentru că îndeplineşte o serie de condiţii:

  • Are obiect de studiu– acesta este EDUCAŢIA

  • Are metode specifice de cercetare şi explicare a educaţiei –Ex: observaţia, experimentul, ancheta, chestionarul, testul pedagogic, convorbirea, interviul, statistica pedagogică, studiu de caz etc.

  • Are legi proprii – Ex: legea posibilităţii educaţiei pentru fiecare individ, legea caracterului permanent al educaţiei, legea caracterului diferenţiat al educaţiei, legea interacţiunii optime între factorii educaţiei.

  • Rezultatele cercetării pedagogice sunt stocate în ansambluri teoretice numite teorii.

  • Are un limbaj propriu utilizat în teorie şi practică– acesta este limbajul pedagogic.

În sensul exact al cuvântului, o ştiinţă este un ansamblu sistematic de cunoştinţe relative la un obiect determinat. O ştiinţă presupune, deci, delimitarea precisă a domeniului său propriu, folosirea metodelor adecvate studiului acestui obiect şi elaborarea rezultatelor, exprimate până la urmă într-un tot coerent şi inteligibil.

1.2. CARACTERISTICI ALE PEDAGOGIEI

Principalele caracteristici ale PEDAGOGIEI sunt:

  1. Este o ştiinţă socio-umană – educaţia (obiectul de studiu al acesteia) este un fenomen social specific uman.

  2. Este o ştiinţă cu caracter teoretic, de cunoaştere – răspunde la întrebarea „Ce este educaţia?”; descoperă legile educaţiei; elaborează teorii pedagogice; îşi aduce contribuţia la dezvoltarea cunoaşterii umane.

  3. Este o ştiinţă cu caracter practic– elaborează strategiile- metodele, tehnicile, mijloacele- şi formele de instrucţie şi educaţie ale tinerei generaţii.

  4. Este o artă – adaptează principiile şi strategiile pedagogice la particularităţile individuale şi de vârstă ale educabililor.

  5. Este o ştiinţă cu caracter prospectiv – răspunde la întrebările „ Cum va fi şi cum va acţiona şcoala viitorului?” dovedind astfel că este o ştiinţă cu caracter dinamic, deschisă schimbărilor şi innoirilor intervenite în domeniul educaţiei.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Pedagogie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web