Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Pelicanii din Delta Dunarii

in Biologie/Enciclopedie

pelicanii-din-delta-dunarii-2

Pelicanii, aceste păsări arhaice, rămase din era terţiară, şi-au diminuat mult efectivele ultimele decenii. Locurile lor de cuibărit s-au redus treptat, ca urmare a pătrunderii factorului antropic, astfel încât pelicanii au dispărut cu desăvârşire din vestul şi centrul Europei. Deşi pelicanii au mai cuibărit în secolul al XV-lea in Danemarca, s-au retras apoi tot mai mult din faţa civilzaţiei, interiorul arcului carpatic devenind zona cea mai vestică a arealului lor de cuibărit. În secolul trecut, mai erau comuni şi în Transilvania, iar în prezent, un ultim refugiu al lor a rămas doar partea estică a continentului, îndeosebi Delta Dunării.

Trecut si prezent

În România, la sfarşitul secolului trecut şi începutul acestui secol, ambele specii de pelicani – pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) şi cel creţ (Pelecanus crispus) – erau încă frecvenţi, nu numai în Delta Dunării, ci în toată Dobrogea. Vizitatorii Deltei Dunării din acele vremuri povesteau despre existenţa atâtor cuiburi, încât relatările lor par incredibile. După călătoria sa din 1869, austriacul E. Hodek notează : „Potrivit calculelor mele aproximative între Cernavodă şi Marea Neagră cuibăresc atât de mulţi pelicani, încât numărul lor depăşeşte orice imaginaţie umană!În această zonă trăiesc mai multe milioane de păsări!”. În 1874, fraţii Sintenis descopereau minunata colonie de pe lacul Cuibeda.

În următoarele decenii, numărul pelicanilor a scăzut înspăimântător, din cauza pescarilor, care, ingrijoraţi pentru capturile lor, învinovăţeau aceste păsări „dăunătoare”, dând foc, ani de-a rândul, tutror coloniilor întâlnite. Din acest masacru, şi vânătorii şi-au avut partea lor, fiind recompensaţi, pentru fiecare picior de pelican, cu câte un cartuş. Şi azi mai trăieşte unul dintre cei care, în 1926, a luat parte la o asemenea campanie. „…Am dus opt vânători cu trei bărci în colonie, pentru că ne-au promis băutură…”- povesteşte bătrânul. „Masacrul a ţinut şase ore, şi prada a constat in aproximativ 260 de picioare de pui pelican.Vânătorii ar fi dorit să ia mai multe picioare, dar, fiindcă se grăbeau foarte tare, nici nu mai omorau puii, ci pur şi simplu le tăiau picioarele, lăsându-i acolo să moară in chinuri cumplite…”.

Renumitul ornitolog român Ion I. Cătuneanu, şeful Centralei Ornitologice Române, a avut o atitudine pozotivă în privinţa protecţiei păsărilor ihtiofage. În timpul observaţiilor sale din 1950, efectuate cu ocazia unei survolări a Deltei Dunării cu avionul, a descoperit doar o singură colonie de pelicani, cu numai circa 250 de pui. În acelaşi an, populaţia de pelicani din Delta Dunării a fost estimată la numai 600 de exemplare.

Actualmente, pelicanii sunt strict protejaţi în toată Europa. În România, din 1955, speciile de pelicani au fost declarate monumente ale naturii, iar coloniile sunt, de asemnea, protejate, pătrunderea în colonii fiind strict interzisă. Protejarea pelicanilor, datorită sensibilităţii acestor păsări faţă de factorii perturbanţi, este de neconceput fără protecţia strictă a coloniilor de cuibărit. Deranjarea coloniilor duce după sine părăsirea cuiburilor, iar dintr-o eventuala pontă înlocuitoare vor rezulta pui întârziaţi, care nu vor fi pregătiţi pentru migraţia de toamnă şi vor muri ingheţaţi. Însă aceste păs`ri se pot observa în alte condiţii, când survolează Delta, sau la pescuit pe lacurile mari, pe apele complexului Razim-Sinoe etc.

Pelicanul comun si pelcanul cret

Datorită măsurilor de protecţie, în prezent, pe teritoriul Deltei Dunării cuibăresc peste 2500 de perechi de pelicani comuni si aproximativ 100 de perechi de pelicani creţi. În zilele noastre, aici se găseşte cea mai mare populaţie de pelicani comuni din Europa .

Precum s-a vazut, majoritatea pelicanilor din Deltă sunt pelicani comuni. Adulţii acestei specii au o culoare alb-roz, iar în perioada nupţială, ambele sexe posedă un ciuf, iar fruntea prezintă o excrescenţă vizibilă. Remigele – penele lungi ale aripii – sunt negre, ca la berze. Sacul gutural – instrumentul de pescuit de bază al pelicanilor este gălbui, ca şi o porţiune de penaj de pe pieptul păsării.

Pelicanul creţ, mai puţin numeric, dar răspândit pe un areal mai mare în Europa de sud-est, este de talie chiar mai mare decât specia precedentă, ambele specii înscriidu-se printre păsările cele mai mari, cu o anvergură de peste 2 m. Culoalrea lui este de un alb-murdar spre plumburiu, remigele sunt negre numai spre partea de jos, iar sacul gutural al adulţilor, în timpul reproducerii, este de un roşu evident. Puii pelicanului comun sunt acoperiţi la început de un puf negru, schimbat treptat de pene maronii, care vor fi înlocuite cu penajul alb-roziu abia după prima năpârlire completă, în locurile de iernare. Puii pelicanului creţ sunt plumburii. Menţionăm că, în majoritatea determinatoarelor, coloritul puilor este redat incorect.

Cuibaritul in colonii si pecuitul in grup

Ambele specii de pelicani cuibăresc în colonii. Cel comun işi depune ouăle pe plauri (insule plutitoare de stuf), iar pelicanul creţ îşi construieşte cuiburi, înalte de 1 m şi late de 1,5 m, din vegetaţieacvatică. Dtorită excrementelor acide şi a călcatului de către aceste păsări grele, de 10-12 kg, plaurii se descompun in câţiva ani, pelicanii fiind nevoiţi să-şi schimbe locul coloniei. De exemplu, după informaţiile primite de către cercetătorul Kiss J. Botond, colonia masivă de pelicani comuni din zona protejată Hrecisca-Buhaiova şi-a schimbat locul de trei ori în ultimele trei decenii. Coloniile pelicanilor creţi sunt mai mici, de obicei cuibărind împreună cu alte specii acvatica.

Femela depune 1-5 ouă lunguieţe, de un alb-murdar, pe care ambii părinţi le clocesc circa o lună de zile, puii fiind ingrijiţi în cadrul coloniei cam două luni. Cercetătorii se contrazic în privinţa numărului ouălor şi a duratei clocitului, datorită apropierii cuiburilor în cadrul coloniei, care poate provoca uşor amestecarea pontelor.

Corpul mare, relativ uşor, al pelicanilor nu le permite să se scufunde după hrana lor, ei pescuind numai la adâncimea la care ajung cu ciocul şi cu gâtul întins. Specii gregare pescuiesc în grup, pornind dintr-un şir răzleţit, care se strânge în cerc , şi, bătând din aripi, aglomerează peştii. Pelicanii care pescuiesc îşi invârt capul în semicerc, cu ciocul deschis. Dacă un peşte ajunge în cioc şi le atinge membrana sensibilă din interiorul sacului gutural, ciocul se inchide din reflex. Cei 20-22 l apă cuprinşi în sac sunt îndepărtaţi prin scuturarea capului, iar peştele ia drunul lungului esofag, spre stomac. Puii, de asemenea, sunt hrăniţi cu peşti, la început semidigeraţi, apoi intregi, pe care îi înfuleca din punga părinţilor.

Toate cele opt specii de pelicani de pe Terra sunt aproape exclusiv ihtiofage. Despre cantitatea de hrană zilnică necesară pelicanilor, circulă multe informaţii eronate, ignoranţii vorbind uneori despre raţii de până la 20 kg! Cantitatea reală, stabilită în urma cercetărilor, este este de 20-30 kg. Pelicanii se hrănesc de regulă în apele mici, în scădere, unde se aglomerează peştii, capturând mai uşor exemplarele bolnave de diferite epizotii. Prin îndepărtarea peştilor bolnavi, împiedică apariţia mortalităţii în masă şi descompunerea cadavrelor, contribuind la prevenirea bolilor. În acest sens, exercitând selecţia naturală, pelicanii sunt şi sanitarii balţii.

Pelicanii sunt păsări migratoare, sosind şi plecând în jurul echinocţiului de primăvară, respectiv de toamnă. Crtierele de iernare ale lor sunt in Africa ecuatorială. Regasirea inelelor aplicate în România dovedeşte urmărirea unei căi de migraţiune de-a lungul coastelor vestice a Mării Negre, prin Bulgaria şi Grecia, spre Anatolia şi Israel.

Din păcate, acste monumenete ale naturii sunt, chiar şi în condiţiile existenţei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, supuse unor presiuni de către factorul uman. Pescarii le prigonesc, unii pretinşi vânători le impuşcă din goana barcilor înzestrate cu motoare rapide. Dar, trebuie sa ştim că pelicanii sunt ocrotiţi nu numai prin legea cinegetică, dar sunt şi sub protecţia Conevenţiei de la Berna, privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Biologie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web