Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Pentru a nu fi bolnavi să nu ne reprimăm sentimentele

in Educational/Sanatate

mind-bodyconnection

Mai bine urli şi spargi ceva

Psihologii susţin că emoţiile negative trebuie date deoparte. Sunt mai sănătoşi cei ce-şi pot exterioriza sentimentele negative – fie prin lacrimi, fie prin ţipete, strângând pumnii sau, cel mai bine, spărgând ceva.

Trebuie să ne vărsăm furia pe ceva, căci altfel se poate produce un atac de cord, o ruptură de vase la nivelul creierului etc. când suntem supăraţi, tensiunea creşte, inima începe să bată mai repede, iar suprarenalele trag un foc cu nor-adrenalina (hormonul stresului). De aceea, când ne înroşim la faţă brusc şi simţim cum ne bat ciocane în cap, trebuie să acţionăm.

Cei ce-şi ascund supărările contractează afecţiuni ale pielii

Mulţi semeni de-ai noştri preferă să-şi ascundă sentimentele, să nu se manifeste, pentru a nu se da în spectacol în faţa colegilor, vecinilor etc. Deşi fierb, aparent rămân calmi. Dar, după cum au stabilit specialiştii, reprimarea emoţiilor ne poate provoca suferinţe diverse – atât sufleteşti, cât şi trupeşti.

Cei ce-şi ascund supărările, durerea în urma unei pierderi etc. pot contracta afecţiuni ale pielii, ca reacţie la acest tip de stres afectiv. Erupţii, eczeme, herpesuri pot avea drept cauză suferinţele sufleteşti. Supărările izbesc pur şi simplu stomacul – creşte cantitatea de acid gastric secretată, care atacă pereţii stomacului şi duodenului. Ca urmare, apar dureri, arsuri, senzaţie permanentă de apăsare la nivelul stomacului, procese inflamatorii, ulcere gastrice şi duodenale. De ce? Din pricina nervilor, supărărilor etc.

La supărare, calculii biliari cresc de trei ori mai repede

Când supărările, agresiunile din exterior sunt reprimate, nu ne manifestăm, nu le dăm afară, calculii biliari cresc de 3ori mai repede. După cum bine se spune în popor, supărarea ne produce mult venin (fiere), ne amărăşte. În plus, starea de supărare permanentă reprimată scade flora microbiană la nivelul tubului digestiv. Digestia nu se poate desfăşura normal şi se ajunge, din nou, la ulcer.

Şi artritele se agravează

Când ne înfuriem frecvent şi nu ne manifestăm se agravează artritele Specialiştii susţin că supărările reprimate conduc la tulburări psihosomatice – de aici dureri de cap frecvente, alte afecţiuni, ajungându-se chiar la alergii aparent inexplicabile. Ba chiar şi unele forme de tumori maligne apar şi se dezvoltă accelerat din cauza absenţei supapelor care să ne elibereze de presiunea exercitată de emoţiile negative.

Omul poate învăţa să-şi manifeste emoţiile

Este suficient să vorbim despre supărări cu o persoană de încredere. Se înţelege că nu numai cele rele trebuie împărtăşite, ci şi aspectele bune. Bucuria, mai ales cea împărtăşită, ne scapă mai repede de stres.

Într-o relaţie serioasă – căsătorie, familie, prieteni – este foarte indicat să se dea curs recomandării psihologilor, care sunt de părere că grijile, supărările, necazurile trebuie împărtăşite, în nici un caz nu trebuie acumulate în interiorul nostru, pentru a evita afecţiunile ce pot apărea datorită efectului distructiv al acestora. Iar cei apropiaţi vor şti să asculte, să înţeleagă şi să ajute cu un sfat, cel puţin.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Educational

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web