Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Pentru romanii din afara reintoarcerea este un soc. Devin straini in tara lor!

in Spiritualitate
Au trimis în ţară peste 36 de miliarde de euro în ultimii ani. Au trimis bani chiar şi pe timp de criză. Românii care au lucrat în străinătate sunt dezrădăcinaţii care au făcut sacrificii enorme ca să reuşescă pentru ei şi dar şi pentru cei de acasă. Asta în timp ce statul român nu a gândit niciun program viabil de repatriere. Nu există facilităţi pentru reintegrare, doar promisiuni hilare vânturate electoral de un Mircea Geoană sau Dan Diaconescu. Realitatea ne arată că nu doar că nu există facilităţi pentru ei, dar la întoarcere întâmpină greutăţi enorme.
Nu pot să-şi mai găsescă o slujbă în domeniul lor pentru că au întrerupt munca mult timp şi nu pot să-şi înscrie copiii în sistemul de educaţie pentru că nu au serviciu. Pe ei îi urmăreşte absurdul. Nu sunt nici şomeri, pentru că nu au lucrat aici, nici atât de înstăriţi încât să se descurce singuri, nici fericiţi, nici bogaţi, nici români, nici străini.

Reîntoarcerea e un şoc cultural. Adaptarea ţine de relaţia cu instituţiile, cu societatea românească. Există o anumită cultură organizaţională a instituţiilor româneşti pe care cei reîntorşi o percep diferit. Unii vin cu modele de viaţă pe care le implementează în societatea românească. Ei reuşesc să inoveze, să păstreze experimentele pozitive dobândite. Ăsta e marele câştig. Alţii renunţă să lupte şi îşi reiau vechiul stil de viaţă,

explică sociologul Ioan Hosu.

Elena are un copil şi de curând s-a întors din Dublin. Povesteşte deschis despre experienţa ei şi pare că acum a înţeles care sunt avantajele şi dezavantajele dezrădăcinării. „Da, suntem una din miile de familii de români care ne-am reîntors în ţară. Nunta, construirea unui cuib al nostru, apoi naşterea copilului, am găsit de cuviinţă că e mai bine să le facem acasă, în România. Ne-am bucurat de fiecare moment, avându-i pe cei dragi aproape de noi”, povesteşte Elena.

Readaptarea înseamnă, însă, nu numai momente bune, ci şi momente grele. „Nu e uşor s-o iei de la capăt, să te integrezi profesional, să-ţi faci noi prieteni, să-i oferi copilului tău educaţia dorită.  De fapt, e un nou început, după un „altul” experimentat în ţara lui Bram Stoker”, mai spune aceasta. Preocupaţi câţiva ani să se potrivească unui stil de viaţă diferit de ceea ce erau învăţaţi şi specific unei capitale occidentale în plină ascensiune, s-au deconectat de la „pulsul” ţării. Fizic nu puteau fi în două locuri deodată.

Drept compensaţie, în 2007, împreună cu o mână de români, au realizat ziarul ”Informaţia”, atât de necesar într-o perioadă în care conaţionalii îşi cunoşteau mai puţin drepturile de acolo.

„Deconectarea” şi-a luat tributul, povesteşte Elena. „Am pierdut prieteni, nu ne încadrăm în nicio categorie socială, nu suntem şomeri, dar nici foarte bogaţi. Sigur, doar foarte normali. Sunt ferm convinsă că acest sentiment îl trăiesc şi alţi concetăţeni întorşi în patrie.

Dintre toate, provocarea cea mai mare e integrarea profesională. Dincolo, ai muncit nu neapărat pentru o carieră, ci, pentru ceea ce în România, ai fi muncit o viaţă întreagă. Mi-e dragă Irlanda pentru că m-a învăţat să nu mai fiu mândră. Eram prea plină de mine, realizarile mele în plan profesional îmi urcaseră eul prea sus, de unde priveam şi nu vedeam decât doar ce vroiam. De multe ori, poate am pierdut oameni şi clipe minunate, datorită îngâmfării mele. Convieţuirea cu irlandezii m-a învăţat că aroganţa mea era doar un obicei prost împrumutat. Orice persoană merită respect şi atenţie. Degeaba ne cocoţăm pe socluri. Nu suntem statui. De acolo vedem lumea mică, pierzând esenţialul. Iar viaţa în sine e o combinaţie interesantă; contacte, eşecuri, dezamăgiri, prieteni, bucurii, braţe care se deschid, binecuvântare, roz, gri, etc.” descrie Elena experienţa ei în Irlanda.

Pe de altă parte, acolo este dificil să pătrunzi pe un post specializat deoarece abia din acest an Irlanda şi-a schimbat viziunea şi angajează cetăţenii români cu acte în regulă. Neavând un „trecut” solid, oricât de talentat ai fi, e complicat să convingi.

Visul american

Titiana şi Alex s-au întors în această vară din Statele Unite. Au stat acolo 10 ani de zile, atraşi de visul american. Au plecat imediat după absolvirea cursurilor universitare şi au acceptat joburi de toate felurile, doar câştigul era important. Titiana a lucrat ca baby-sitter, iar apoi a reuşit să se angajeze ca educatoare, iar Alex a lucrat ca şofer. Erau bani suficienţi cât să trăiască decent acolo, dar şi să-şi construiască un viitor în ţară. Au trimis lunar sume de bani acasă pentru a-şi construi o locuinţă în comuna Chinteni. Nu au terminat-o, dar după ani de muncă şi-au dat seama că nici în America nu mai umblă câinii cu covrigi în coadă. Aşa că au hotărât să se întoarcă şi să-şi încerce norocul în ţară. Nu se aşteptau să le fie atât de greu. După 10 ani, România lor s-a schimbat complet, nu mai au prietenii de altădată, nu mai au contacte şi pentru mulţi parcă nici n-au existat în acest răstimp.

Parcă suntem de pe altă planetă. Nu cunoaştem pe nimeni, prietenii au familiile lor, s-au mutat, au altă viaţă. Cel mai greu e să ne angajăm. La interviu toţi ne întreabă unde am fost în aceşti 10 ani. Alex e inginer, eu am terminat Litere, dar sunt 10 ani de atunci, în care n-am profesat în domeniu. Pentru angajatori nu contează, sunt alţii, tineri absolvenţi, cu cunoştinţe proaspete, care au prioritate”, povesteşte Titiana. Rămâne totuşi optimistă şi spune că este dispusă să accepte orice, dar să se obişnuiască cu oamenii şi cu viaţa din România. Alex e însă la capătul răbdărilor. Pentru el sunt mai puţine opţiuni şi viitorul mai incert. „Am avut momente în care am intrat în depresie. De trei luni îmi depun CV-uri, merg la interviuri, dar toţi întreabă unde-am mai lucrat, ce-am făcut în America şi îmi dau seama pe loc după reacţiile lor că nu au încredere”, spune Alex. Recunosc că uneori şi limba devine un impediment. „10 ani am vorbit doar în engleză. Au fost momente la interviuri când nu înţelegeam exact ce mi se cere. Nu am uitat limba română, Doamne ferește, dar sunt termeni care uneori mă pun în dificultate şi fac impresie proastă angajatorilor,

crede Titiana.

Pe Alex şi pe Titiana i-am întâlnit la un concert în Piaţa Unirii. Pe scenă urcau în acea seară câţiva dintre cei mai cunoscuţi artişti – Iris, Paraziţii, Viţa de Vie. Pe ei îi ştiu, au crescut cu unii dintre ei şi au venit să-i revadă, dar cântecele le sunt acum străine. „Nu cântă nicio melodie mai veche, pe care să o ştim şi noi? Nici măcar muzica nu o mai ştim, mă simt ca picată din lună! Cât s-a schimbat Despot! (Adrian Despot, solistul Viţa de Vie, n.red.) Când eram mai tineri ziceam că seamănă cu Alex!”, râdea atunci Titiana.

Românii care au experienţa muncii doar în străinătate se adaptează cel mai anevoios, comparaţiile dintre „aici” şi „acolo”, soldându-se în majoritatea cazurilor cu alegerea aceluiaşi „acolo”. De asemenea, foarte multe familii, dorindu-şi ca reîntoarcerea în ţară să nu se soldeze cu un eşec, preferă s-o facă treptat: vin acasă doar o parte din membrii familiei. Din acest punct de vedere, adaptarea poate deveni chinuitoare, prezenţa copiilor reprezentând un dezavantaj major. „Când ai copil de vârstă foarte mică, eşti nou venit în patrie, nu ai job, dar eşti în căutare, şansele să-l integrezi pe micuţ într-o creşă ca să ai timpul disponibil găsirii locului de muncă, sunt egale cu zero. Fără job, nu ai creşă. Astea sunt criteriile de selecţie. E nedrept ca-n ţara ta să te simţi marginalizat, mai ales că eşti un bun plătitor de taxe, folositor băncilor şi economiei”, spune Elena.

Pentru Elena, ca şi pentru alte tinere care s-au întors, găsirea unui loc de muncă la întoarcerea în ţară este un lucru foarte dificil. Prin urmare, copiii lor nu vor avea prea curând un loc în creşă şi asta va îngreuna şi mai mult găsirea unui job. Cel mai adesea, tinerii reântorşi descoperă că nu au altă cale decât să plece din nou ca să-şi poată creşte copiii.
O statistică realizată la nivelul oraşului Cluj-Napoca, în anul 2010, arată că anual se nasc 2.500 de copii. Tot în perioada respectivă,  în evidenţele medicilor de familie au fost înregistraţi 5.000 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani, ceea ce înseamnă că, în Cluj-Napoca, se stabilesc persoane venite din alte judeţe, inclusiv românii din afara ţării. Aşa se explică de ce cele 14 creşe de stat, cu o capacitate de 780 de locuri, sunt în imposibilitatea de a face faţă tuturor cererilor.

Clujul, atractiv pentru românii pribegi

În ultimii doi ani, cu toate că preţurile locuinţelor din Cluj-Napoca nu au scăzut drastic precum în alte oraşe, înregistrându-se doar o scădere de 30%, românii din străinătate preferă să investească aici.

„În prezent, Clujul e la nivelul Bucureştiului cu preţurile”, afirmă Mircea Nicula, agent al unei societăţi imobiliare care mai precizează că „40% dintre clienţii care au cumpărat o casă sau un apartament în oraşul de pe Someş sunt români care lucrează în afara ţării sau care s-au întors acasă, numărul fiind în creştere”.

De obicei, aceştia achiziţionează locuinţele cu banii jos, în zone unde preţurile li se par rezonabile, precum: Câmpului, Calea Baciului, Floreşti, fiind obişnuiţi cu naveta din oraşele Occidentului în care au trăit o vreme. Românii care, după experienţa pribegiei, investesc în Cluj, vin cu precădere din judeţele: Bistriţa, Alba, Sălaj, Satu-Mare, Maramureş şi Bihor.

Astfel, în ciuda recesiunii, muncitorii români din străinătate continuă să fie un sprijin extrem de puternic pentru economia ţării prin sumele pe care le trimit lunar. Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, numai în intervalul ianuarie – august 2012, totalul remiterilor (sumele trimise în ţară) a ajuns la valoarea de 2,49 miliarde de euro, înregistrându-se o uşoară creştere comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010 şi 2011. În ultimii opt ani, românii plecaţi la muncă în străinătate au trimis peste 36,2 miliarde de euro în ţară, o sumă uriaşă care ajutat ţara în să treacă cu bine într-o perioadă destul de tulbure.

Outsider pentru o vreme

„Reintegrarea e mai uşoară decât adaptarea. Sunt multe studii care arată fatul că prima generaţie de imigranţi nu se adaptează sută la sută niciodată. Abia copii lor sunt adaptaţi la viaţa de acolo. Readaptarea, chiar dacă e dificilă, se face mai uşor decât adaptarea. Depinde din ce motive se întorc. Dacă s-au întors din motive care ţin de lucruri care au sens pentru ei, relevante afectiv, pentru copilul tău, pentru familie, are sens mai degrabă decât dacă te întorci de-acolo forţat, dacă nu mai ai alternative, nu mai ai nimic care să te motiveze să rămâi acolo. Dacă motivaţia este una pozitivă, reintegrarea se face mai uşor. Adaptarea este întotdeauna dificilă. Pentru o vreme ai devenit un outsider, cineva din afara grupului. Este reticenţa, suspiciunea şi atunci integrarea e mai dificilă atunci când vii din afara grupului.

Te întorci la o identitate care e schimbată. Oamenii pe care tu îi cunoşteai între timp s-au schimbat, oraşul şi-a schimbat identitatea, ritmul de viaţă e altul. Este firesc. Practic, nu mai eşti parte a identităţii de grup. Din nou, dacă motivaţia pentru care te întorci e pozitivă, reintegrarea poate să dureze luni de zile. Dacă motivele sunt negative, te-ai întors forţat, poate să dureze ani. Pe de altă parte trebuie să acepte faptul că şi ei s-au schimbat, nu doar grupul, nu doar prietenii. Oameni uneori nu observă acest lucru. E o iluzie să crezi că revii după ani de zile şi vei găsi lucrurile aşa cum le-ai lăsat, pentru că tu însuţi nu mai eşti acelaşi”, e de părere Mircea Miclea, pshiolog.

Evoluţia sumelor trimise în România
2005 – 3,9 miliarde euro (ianuarie-august: 2,42 miliarde euro)
2006 – 5,2 miliarde euro (ianuarie-august: 3,15 miliarde euro)
2007 – 6,2 miliarde euro (ianuarie-august: 4,15 miliarde euro)
2008 – 6,6 miliarde euro (ianuarie-august: 4,35 miliarde euro)
2009 – 4,3 miliarde euro (ianuarie-august: 2,89 miliarde euro)
2010 – 4 miliarde euro (ianuarie-august: 2,43 miliarde euro)
2011 – 3,7 miliarde euro (ianuarie-august: 2,33 miliarde euro)
2012 – ianuarie-august: 2,49 miliarde euro

***
Material preluat din cotidianul Transilvania REPORTER

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Spiritualitate

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web