Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Perioada imparatilor

in Enciclopedie/Religie

300px-Gustave_Dore_Judecata_lui_Solomon_ilustraţie_la_Biblie

A fost o vreme când aşa numita „Înalta critică germană” a căutat să obiecteze la o seamă de împăraţi pomeniţi în Biblie şi să spună că sunt persoane mitologice, deoarece ei n-au găsit pomenit nicăieri numele acestor împăraţi.

Iov spunea: „Vorbeşte pământului şi te va învăţa.” De aceea chemăm pământul cu minele lui, cu secretele îngropate în pulberea lui, să ne înveţe adevărul, să ne dea dovezi spre convingerea noastră, ca să nu fim necredinciosi, ci credincioşi.

1. Vremea lui Saul

Primul împărat al lui Israel a fost Saul. El şi-a avut reşedinţa la Ghibea lui Beniamin, câţiva kilometri mai la nord de Ierusalim. Căci pe vremea lui Ierusalimul era stăpânit de iebusiţi. În 1922, 1923 şi 1933 o echipă sub conducerea Profesorului W.F.Albright a făcut săpături la Tell el Ful, vreo 5 km nord de Ierusalim. Aici au descoperit citadela lui Saul de la Ghibea. De aici el a condus pe Israel până la moartea sa în lupta cu filistenii.

La Betşan arheologii au dezgropat un mare templu al lui Dagon şi unul al Astarteii. Biblia spune că filistenii au pus armele lui Saul în templul Astarteii la Betşan (1 Samuel 31:10). Ruinele confirmă că era un aşa templu, că Biblia a spus adevărul.

2. Vremea lui David

David a fost al doilea împărat al lui Israel. Încă din tinereţe, el a fost mare cântăreţ la harfă şi compozitor. De la el avem cei mai mulţi psalmi. La fel ni se spune că el a organizat cântul la Casa Domnului, punând la o parte pentru slujba aceasta un număr de 288 corişti şi orchestranţi (1 Cronici 25:1-7).

Criticismul modern a tăgăduit multă vreme lucrul acesta. Ei spuneau că nu se poate ca muzica să fi fost aşa de dezvoltată. Dar cercetările arheologice confirmă relatarea biblică. Muzicienii palestinieni au fost bine cunoscuţi în antichitate, chiar cu mult înainte de David. Ei sunt arătaţi, încă de prin secolul al XIX-lea, pe monumentele din Egipt şi Mesopotamia. Semiţii, când coborau în Egipt, îşi duceau şi instrumentele cu ei. Basorelieful de la Beni Hasan, arată clar lucrul acesta. Iar epica religioasă descoperită la Ras Samra, arată că încă pe la 1400 î.d.Cr. , deci cu aproape 400 de ani înainte de David, la Ugarit, cântăreţii religioşi formau o clasă specială. Astfel, părerea că era imposibil ca la acea dată să fi fost cântăreţi organizaţi în coruri, a fost spulberată.

O altă confirmare arheologică este a iazului de la Gabaon. În 2 Samuel 2:12-16 citim că armata lui David, sub comanda lui Ioab şi cea a lui Işboşet sub comanda lui Abner, s-au întâlnit la iazul din Gabaon, azi El-Jib. În timpul săpăturilor arheologice din 1956, 1957 şi 1959, sub conducerea lui James B.Pritchard din partea Muzeului Universităţii Pennsylvania, s-a descoperit iazul de la Gabaon, la vreo 10 km nord de Ierusalim. Iazul era săpat în stâncă şi avea un diametru de 11,3 m şi o adâncime de 10,8 m. Acest bazin era făcut pentru adunarea apei. Pe fundul bazinului au fost găsite mânere de mari ulcioare, pe care este scrisă inscripţia locului „Gbn” adică Gabaon, căci este ştiut că scrierea evreiască este lipsită de vocale. Iazul era în folosinţă de pe la anul1200 î.d.Cr. Deci, exista pe vremea lui David, aşa cum spune Biblia.

3. Vremea lui Solomon

Descoperirile arheologice în legătură cu perioada domniei lui Solomon sunt remarcabile. Profesorul Albright spune în volumul său că „vremea lui Solomon a fost cu siguranţă cea mai înfloritoare perioadă în istoria Palestinei”.

Fiind o vreme de pace, eforturile au fost depuse în domeniul construcţiilor. Mai de seamă a fost castelul său din pădurea Libanului şi templul de la Ierusalim. Biblia spune că meşterii au fost fenicieni din părţile Tirului. Arhitectura, stâlpii, capitelurile proto-ionice, detaliile, motivele sculptate, toate arată o puternică influenţă feniciană. Arheologii R.S.Lamon şi G.M.Shipton, care au condus excavaţii în Palestina între anii 1925-1939 afirmă: „Această evidenţă se acordă bine cu tipul de construcţie a templului lui Solomon din Ierusalim, cum este descris în 1 împăraţi 7:12”.

O afirmare a Bibliei ce n-a fost crezută de unii, a fost cea cu privire la grajdurile lui Solomon. În 1 împăraţi 4:26 citim: „Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la carăle lui.” El şi-a format o considerabilă forţă de care de război. Iar din 1 împăraţi 10:28,29 ştim că importa cai din Egipt, pentru el şi pentru împăraţii hitiţilor. Săpăturile arheologice efectuate la Meghido, vreo 32 km sud-est de Carmel, azi Tel el-Mutesellim, au dat la iveală grajdurile mari ale lui Solomon. Aici a fost un complex de clădiri cu două rânduri de stâlpi de piatră având între ei un pasaj de trei metri. Alte grajduri asemănătoare au fost găsite şi la Taanac, Haţor, Tel el-Hesi şi Ghezer.

La fel, săpăturile făcute de Nelson Glueck la Tel el Keleifeh, Elatul de azi, au confirmat, că aici Solomon
avea turnătoriile de aramă. Înainte se numea Eţion Gheber.

Tot aici era şi portul pentru flota sa, căci Solomon „avea pe mare corăbii din Tars” (1 împăraţi 10:22). O seamă de bucăţi de parâme dezgropate, precum şi alte indicii, arată că a fost un port mare pe vremea lui Solomon.

4. Fuga lui Ieroboam în Egipt

Cu prilejul unor construcţii la Milo, Solomon a dat supravegherea lucrărilor lui Ieroboam. Într-o zi, ieşind din Ierusalim, a întâlnit pe proorocul Ahia din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Proorocul şi-a apucat haina şi a rupt-o în douăsprezece bucăţi şi a zis lui Ieroboam: „Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon şi-ţi voi da zece seminţii… aceasta pentru că M-au părăsit” (1 împăraţi 11:30-33). Din cauza trăirii nepotrivite a lui Solomon, Dumnezeu hotărăşte ruperea împărăţiei. Solomon caută să pună mâna pe Ieroboam să-l omoare, dar el fuge la împăratul Egiptului şi cere azil politic. El rămâne la Şişac până la moartea lui Solomon. Aceasta spune Biblia.

Pentru unii necredincioşi asta părea de necrezut. Solomon avea de soţie pe fiica lui Faraon, iar Ieroboam fuge de Solomon tocmai la faraon. E posibil aşa ceva?

Documentele arheologice spun că este posibil. Faraonul, care avea fiica căsătorită cu Solomon, a fost detronat de Sişac. Cu el începe o nouă dinastie în ţara Egiptului, dinastia a XXII-a. La acest faraon găseşte adăpost Ieroboam de mânia lui Solomon. Deci, pricina de poticnire este spulberată. Biblia e adevărată.

5. Năvălirea lui Şişac în Palestina

Biblia vorbeşte despre năvălirea lui Şişac în Palestina. La 1 împăraţi 14:25-26 citim: „În al cincilea an al împărăţirii lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului. A luat vistieriile Casei Domnului şi visteriile casei împăratului, a luat tot. A luat toate scuturile de aur pe care le făcuse Solomon”.

Năvălirea lui Şişac în Palestina nu e o poveste, ea este confirmată de documente arheologice. Pe zidul de sud al curţii marelui templu de la Karnak, există un tablou care îl arată pe Şişac. Împăratul e făcut ca un gigant. În mâna stângă ţine capetele unor frânghii, de care sunt legaţi şiruri întregi de prizonieri. Captivii sunt legaţi la gât unul de altul. În mâna dreaptă ţine un toiag. Cel care lucrase tabloul, acoperise partea de jos a corpului fiecărui prizonier cu un scut, pe care a scris ţara de unde este prizonierul.

Datorită acestei sculpturi, astăzi noi ştim că Şişac a cucerit 133 cetăţi, dintre care cele mai însemnate sunt: Gaza, Adulam, Bethoron, Aialon, Ghibeon, Sunem, Iuda-Melec sau Ierusalimul. Templul de la Karnak, în sus pe Nil, adevereşte că Biblia este adevărată.

Altă evidenţă arheologică este o stelă frântă a lui Şişac, ce a fost dezgropată la Meghido. Ea indică cucerirea acestei fortăreţe de către Şişac.

6. Evidenţe despre Ahab

Printre alte amănunte despre Ahab, istorisirea biblică spune că şi-a zidit un palat de fildeş (1 împăraţi 22:39). Iar după vreo sută de ani, proorocul Amos prevesteşte surparea. În cap.3:15 zice din partea Domnului: „Voi surpa casele de iarnă şi casele de vară; palatele de fildeş se vor duce.” Aceasta sugerează un lux exorbitant. Un obiect de fildeş este scump, dar un palat de fildeş? Pilda împăratului a fost urmată şi de alţi bogătaşi ai Samariei. Ba, Amos ne spune că şi mobilierul îl aveau de fildeş. În cap.6:4 citim: „Ei se culcă pe paturi de fildeş…

Mulţi au tăgăduit aceste afirmaţii ale Bibliei. Li se păreau prea exagerate. Dar excavaţiile arheologice efectuate la Samaria în anii 1908-1910, de Universitatea Harvard, sub direcţia lui G.A.Reisner, D.G.Lyon şi C.S.Fisher, continuate între anii 1931-1933, tot de Universitatea Harvard, în colaborare cu Universitatea din Ierusalim şi cu Şcoala Britanică de Arheologie din Ierusalim sub direcţia lui J.W.Crowfoot, au scos la suprafaţă palate, cisterne şi fortificaţii de pe vremea lui Ahab. De sub dărâmături, au adus la lumină plăci de fildeş, cu care erau căptuşite aceste palate şi părţi de mobilă. Pe fildeş sunt gravate trestii de papirus, flori de lotus, lei, tauri, sfincşi, zei egipteni, ca Isis şi Horus. Aceasta indică nu numai luxul mare pe vremea lui Ahab, ci şi depărtarea mare de Dumnezeu. Rămăşişele de fildeş scoase de sub dărâmături, confirmă spusele Bibliei.

Apoi numele lui Ahab îl găsim pomenit în analele lui Salmanaser al III-lea, cu privire la bătălia de la Karkar în 853 î.d.Cr. El spune că aici a întâlnit o coaliţie de 12 împăraţi pe care i-a biruit. El dă o listă a forţelor coalizate. Iată un extras din Anale:

„Am plecat din Argana; m-am apropiat de Karkara. Am distrus, am dărâmat şi am ars cu foc Karkara, reşedinţa sa împărătească. Spre a-l ajuta, el a adus 1.200 care de război, 1.200 cavalerişti, 20.000 soldaţi Adad’idri pedestrii din Damasc; 700 care de război; 700 cavalerişti, 10.000 pedeştrii irhuleni din Hamat; 2000 care de război, 10.000 pedeştrii ai lui Ahab israelitul; 500 soldaţi din Que”.

Aceste anale se află pe aşa-numita „Inscripţia Monolită”, ce se găseşte în Muzeul Britanic.

Biblia vorbeşte despre supremaţia lui Israel pe vremea lui Ahab asupra Moabului. În 2 împăraţi 3:4 citim: „Meşa, împăratul Moabului, avea turme mari şi plătea împăratului lui Israel un bir de o sută mii de miei şi de o sută mii de berbeci cu lâna lor”. Iar în 2 împăraţi 1:1 şi 3:5 ni se spune că la moartea lui Ahab, Moab s-a răsculat împotriva lui Israel.

Scepticii ziceau că aceste lucruri le scriu evreii, ca să se laude, dar n-au fost reale. Ei n-au avut o aşa supremaţie. Nu credeau că moabiţii au plătit bir lui Israel. Nimeni nu a putut convinge pe aceşti sceptici că Biblia este adevărată. Nu exista nici o altă dovadă. Iată însă că într-o zi s-a descoperit tocmai mărturia lui Meşa, împăratul Moabului cu privire la adevărul celor relatate în Biblie. Mărturia este înscrisă pe piatra moabită.

În august 1868, F.A.Klein, un misionar german la Ierusalim, a vizitat localitatea Dibon din Moab, cam la vreo 12 mile în răsăritul Mării Moarte. Cetatea Dibon este pomenită în Isaia 15:2. Cu ocazia acestei vizite, misionarul a descoperit o piatră neagră de bazalt având o înălţime de 1,20 m, lăţime vreo 70 cm, iar grosimea de 34 cm. Pe ea se afla o inscripţie scrisă pe 34 rânduri. Fără să-şi dea seama de valoarea inscripţiei, Klein a copiat câteva şire şi a vrut să cumpere piatra pentru muzeul din Berlin. După un an de negocieri, piatra era să fie a autorităţilor germane pentru suma de 400 dolari. Rezidentul francez a trimis să ia pe hârtie o imprimare a inscripţiei de pe piatră şi a oferit localnicilor suma de 1.800 dolari să-i dea lui piatra. În mod natural, văzând că li se oferă o sumă aşa de mare, localnicii au bănuit că piatra are puteri miraculoase. Atunci guvernatorul din Nabulus a pretins-o pentru el. Teama că le-o ia guvernatorul şi ei nu vor primi suma, i-a determinat pe arabi să facă un foc mare sub ea, şi când a fost încinsă, au turnat apă rece peste ea. Aceasta a făcut ca piatra să se spargă în bucăţi, pe care le-au împărţit între ei ca amulete. Spargerea pietrei părea o pierdere ireparabilă pentru ştiinţa arheologiei. După câtva timp, Clermond Ganeau, dragomanul consulatului francez, a reuşit să adune cele mai multe bucăţi din lespedea cu inscripţie. Cu ajutorul hârtiei pe care imprimase inscripţia înainte de sfărâmare, el a reuşit să refacă piatra moabită. Azi ea poate fi văzută în Muzeul Luvru din Paris. Scrierea este ebreo-feniciană. Traducerea inscripţiei a fost făcută de Dr. Ginsburg, M.Ganneau şi profesorul Schlottman. În înscripţie se află numele lui Omri, care a subjugat pe moabiţi. La fel este pomenit şi Ahab, dar nu pe nume, ci îi spune „fiul lui Omri”. După moartea lui Ahab, Meşa n-a mai vrut să plătească tributul. Împăraţii aliaţi ai lui Israel, Iuda şi Edom au pornit să bată Moabul. Moabiţii s-au adunat în cetatea lor Kir-Haraset. Aici Mesa oferă pe zid ca ardere de tot lui Chemoş, zeul Moabului, pe însuşi fiul său. La vederea acestui fapt, Israel părăseşte Moabul. În comemorarea acestei izbăviri, Meşa a ridicat monumentul cunoscut sub numele de „Piatra moabită”. Iată în traducere câteva rânduri care ne interesează:

„1. Eu, Meşa fiul lui Chemoş-Melec, regele Moabului, dibonitul
2. Tatăl meu a domnit treizeci de ani peste Moab şi eu am domnit după tatăl meu.
3. Eu am pregătit acest monument pentru Chemoş la Korka…
4. Fiindcă el m-a mântuit de toţi împăraţii şi mi-a dat biruinţă asupra adversarilor mei.
5. Omri regele lui Israel a umilit pe Moab mulţi ani, căci Chemoş a fost supărat pe ţara sa.
6. Fiul său l-a urmat şi el de asemenea a zis: „Eu voi umili pe Moab.
7. Pe vremea mea a vorbit el (astfel), dar eu am biruit asupra lui şi asupra casei lui, în timp ce Israel a pierit pe veci”.

În şirurile următoare, Meşa se laudă cu luptele sale şi cu cetăţile pe care le-a reclădit. Piatra Moabită ne spune că Biblia este adevărată, că ei, moabiţii, au fost tributari lui Israel, ba precizează mai jos că au fost umiliţi timp de patruzeci de ani, că Meşa a fost acela care s-a răsculat împotriva lui Israel.

7. Iehu şi Obeliscul Negru

Dinastia lui Omri se termină cu Ioram fiul lui Ahab, care este omorât de Iehu, unul din căpeteniile sale. El primise ungerea de împărat din partea unui trimis al lui Elisei (2 împăraţi 9 şi 10). Astfel el începe o nouă dinastie care va da cinci împăraţi peste Israel între anii 842 şi 745 î.d.Cr.

Iehu este singurul împărat din Israel şi Iuda a cărui pictură o avem astăzi. Salmanaser al III-lea domnea peste Asiria la urcarea pe tron a lui Iehu. Se pare că fără lupte, Iehu a consimţit să plătească tribut Asiriei.

Spre a reda biruinţele celei de a 31 expediţie militară a sa, Salmanaser a ridicat Obeliscul negru la Kala (Nimrud). Obeliscul este tăiat din marmoră neagră. Are o înălţime de 1,89 m, lăţimea celor patru feţe la vârf este de 0,457 m, iar la bază de 0,609 m. Jumătatea de sus are cinci rânduri de scene şi inscripţii. Jumătatea de jos este numai cu inscripţii. În total pe obelisc se află 210 rânduri scrise. Azi el se găseşte în Muzeul Britanic sub nr. 98.

Pe obelisc se pomeneşte despre „Casa lui Omri”. Omri a fost împăratul lui Israel care a zidit Samaria şi chiar ceialalţi succesori pe tronul Samariei, străini de familia lui Omri, sunt numiţi ca fii ai lui Omri. Aşa avem cazul lui Iehu. În scenele de pe obelisc, se zugrăveşte primirea tributului. În rândul al doilea de scene, sunt persoane care poartă tributul şi Iehu plecat în faţa lui Salmanaser, iar inscripţia spune: „Tributul lui Iehu fiul lui Omri, argint, aur, cupe de aur, pahare de aur, ligheane de aur, ulcioare de aur, plumb, un sceptru împărătesc, o suliţă”.
Obeliscul negru a fost găsit de arheologul Sir Henry Layard în anul 1840 la Nimrud.

Tot pe obeliscul negru se mai află pomenit şi numele lui Hazael din Damasc. De fapt împotriva lui venise Salmanaser să lupte în această a 31-a expediţie militară a sa. Această biruinţă a determinat ridicarea obeliscului. Pomenirea lui Hazael ca împărat al Siriei confirmă spusele Bibliei în 2 împăraţi 8:15.

8. Analele lui Tiglat Pileser al III-Iea

Tiglat Pileser al III-lea a domnit în Asiria între anii 745-727 î.d.Cr. El a inaugurat o nouă politică agresivă în Asiria. Domnia lui a fost pe vremea lui Azaria (Ozia) şi Ahazia, împăraţi în Iuda, iar Menahem şi Peca în Israel. Cu ei are de-a face, de aceea numele lor abundă în documentele asiriene. El nu a fost de viţă împărătească, ci probabil un general. În analele sale nu-şi pomeneşte nici tata, nici mama. El a restaurat palatul lui Salmanaser al III-lea la Kalchi. Pe zidurile camerelor a pus plăci de marmoră frumos gravate cu inscripţii, unde sunt descrise luptele sale.

Afară de acestea mai avem analele sale scrise pe tăbliţe de lut, unde sunt relatate campaniile sale militare în ordine geografică. Apoi alte tăbliţe suplimentare conţin liste de ţările cucerite, fără detaliile luptelor.

Tiglat Pileser spune că în al cincilea an al domniei, deci pe la 741 î.d.Cr. , fiind angajat în război în partea de sud a Siriei, a avut de înfruntat o armată puternică sub comanda lui Azaria, împăratul lui Iuda, mare monarh, a cărui oaste se spune în 2 Cronici 26:6-15 că era de 307.500 de oameni.

În anul 738, ca un rezultat al campaniilar sale, analele spun: „Nouăsprezece districte aparţinând Hamatului, împreună cu oraşele din hotarele lor, situate la marea soarelui apune (Marea Mediterană) care în necredincioşia lor s-au revoltat contra lui Azaria, eu le-am realipit la teritoriul ţării lui Asur; ofiţerii mei, guvernatorii mei i-am pus peste ei.” Un aIt fragment dintr-o inscripţie spune:

În cursul campaniei mele am primit tributul regilor: (Azaria iudeul)”

Tiglat Pileser III înainte s-a numit Pul. Cu acest nume îl găsim înscris şi pe paginile Bibliei. În acelaşi an (738), Tiglat Pileser a atacat şi Palestina. În 2 împăraţi 15:19-20 găsim scris: „Pul, împăratul Asiriei a venit în ţară. Şi Menahem a dat lui Pul o mie de talanţi de argint, ca să-l ajute să-şi întărească domnia. Menahem a ridicat argintul acesta de la toţi cei cu avere din Israel, ca să-l dea împăratului Asiriei; i-a pus să dea fiecare câte cincizeci sicli de argint. Împăratul s-a întors înapoi şi nu s-a oprit atunci în ţară”.

Iar analele lui Tiglat Pileser spun:

„A primit tributul lui Kuştaşpi din Kamuk, a lui Rezon din Damasc, a lui Menahem din Samaria, a lui Hiram din Tir”.

Între anii 734-732, împăratul Reţin al Siriei şi Pecah împărăratul lui Israel, s-au suit împotriva Ierusalimului. Atunci Ahaz a cerut ajutorul lui Tiglat Pileser. Acesta a trimis armatele şi a bătut Damascul, apoi au coborât spre sud au cucerit o seamă de cetăţi din Galileea şi Galaad, iar pe locuitori i-a dus în captivitate. O revoltă pro-asiriană în Samaria condusă de Osea îl răpune pe Pecah (2 împăraţi 15:27-30). Tiglat Pileser însă spune în aqnalele sale:

„Ei l-au răsturnat pe împăratul lor Pecah şi eu am pus în locul lui pe Ozia ca împărat peste ei”. Relatările din anale despre Azaria, despre Menahem, despre Reţin, despre Pecah, despre Ozia, despre Ahazia mărturisesc că Biblia este adevărată.

În 2 împăraţi 15:29 citim: „Pe vremea lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat Pileser, împăratul Asiriei şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaad şi Galileea, toată Ţara lui Neftali şi pe locuitori i-a dus în prinsoare în Asiria”.

Evidenţele arheologice despre extinderea stăpânirii lui Tiglat Pileser asupra Palestinei confirmă spusele Bibliei. În anale este menţionat:

… hotarele Bit-Humriei (adică ale casei lui Omri, Israel)… Întinsa ţară a lui Neftali, în totalitatea ei, le-am adus în hotarele Asiriei”.

9. Documente despre Salmanasar al V-lea

Salmanasar al V-lea este pomenit în 2 împăraţi 17:3; 18:9. El a fost fiul lui Tiglat Pileser al III-lea. Osea împăratul lui Israel, avea de plătit un tribut mare Asiriei, aur în valoare de aproximativ 200.000 dolari şi argint în valoare de 2.000.000 dolari, sume enorme. Din această cauză, a trimis soli la faraonul Egiptului şi i-a cerut sprijinul. Asigurat fiind de sprijin, n-a mai plătit tributul datorat Asiriei. Salmanasar prinzând de veste, în anul 725 a venit cu armatele împotriva Samariei pe care a asediat-o. Împăratul Osea a fost prins se pare în afara cetăţii şi a fost deportat înainte de căderea Samariei. Asediul Samariei a durat trei ani.

De la Salmanasar al V-lea nu avem anale. La fel şi inscripţiile sunt puţine. S-a găsit doar o greutate de cântar cu numele său, o piatră de hotar datată în timpul domniei sale şi listele asiriene eponim, care sunt liste de împăraţii Asiriei cu scurte notiţe în care sunt menţionate campaniile militare conduse de monarhi. Aici a arătată urcarea pe tron a lui Salmanasar al V-lea în anul 727 î.d.Cr. şi se pomeneşte o campanie împotriva unei cetăţi a cărei nume este lipsă, porţiunea fiind spartă. Cronicele babiloniene cu privire la acel an spun că Salmanasar „a frânt cetatea Samarain. Este important de notat că denumirea Samaria din Ezra 4:10, în ebraica se pronunţa „Samrain” ca şi în cronicile babiloniene.

10. Evidenţe despre existenţa lui Sargon

În cartea proorocului Isaia 20:1 ni se pomeneşte cumva în treacăt despre Sargon. „În anul când a venit Tartan la Asdod, trimis de Sargon, împăratul Asiriei să bată Asdodul şi l-a luat”.

Despre Sargon nu se mai pomenea nicăieri nimic. Acest fapt a determinat pe necredincioşi să spună că Sargon n-a existat, ci este un nume mitologic şi că Biblia conţine legende.

Arheologia a venit şi a curmat şi această acuză faţă de Bilie cu privire la Sargon. În anul 1842, săpăturile arheologice au scos la lumină palatul lui Sargon şi apoi în 1872, descoperindu-se biblioteca lui Asurbanipal; au fost găsite şi analele lui Sargon.

Azi ştim că el a existat, că după moartea lui Salmanaser al V-lea în dec.722, el a ocupat tronul Asiriei şi a domnit până în vara anului 705, când a fost asasinat de unul din proprii săi soldaţi. El a stabilit capitala împărăţiei la Khorsabad, câţiva kilometri mai sus de Ninive.

Între anii 1808-1820, un englez numit C.J.Rich, care a trăit o viaţă cam romantică în părţile răsăritului, ca ofiţer, scriitor şi secretar de ambasadă, un aventurier, a poposit la Bagdad. Aici a început să cerceteze cu mare interes mormanele de dărâmături din împrejurimi. A adunat o seamă de cioburi şi bucăţi de tăbliţe cu inscripţii pe care le-a predat Muzeului Britanic.

În mod practic, cercetările lui Rich n-au avut nici o valoare. Sir Henry Layard, un arheolog de seamă, vizitează ruinele de acolo prin anul 1840. În anul 1842, Franţa a trimis un consul la Mosul, numit P.E.Botta. Prin instruire şi înclinaţie fiind arheolog, el a observat la răsărit de Mosul un şir de dealuri artificiale, un fel de îngrămădiri de moloz. El a crezut că sunt ruinele cetăţii Ninive.

Acestea i-au stârnit atât de mult curozitatea, încât a angajat dintre localnici o companie de săpători. În timp ce săpau, oamenii au observat grija cu care Botta examina şi aduna fiecare ciob sau bucăţică de cărămidă, care purta ceva semne pe ea.

De fapt, ţăranii din împrejurimi i-au adus o mulţime de fragmente de alabastru şi de tăbliţe. Unul din ei l-a întrebat că de ce examinează şi păstrează cu atâta grijă toate cioburile. Botta i-a răspuns că el caută sculpturi vechi. Atunci unul din ţăranii săpători l-a sfătuit să facă cercetări în molozul pe care este zidit satul lor, căci în timp ce el a săpat pentru temelia casei sale, a găsit aşa ceva. I s-a spus că satul lor se numeşte Korsabad şi se află la vreo 20 km nord-est de Mosul. Botta şi-a transferat săpătorii la noul loc.

După o scurtă examinare a dâmbului curios, au început săpăturile. Nu mult de la suprafaţă, au dat de vârful unui perete. S-a făcut curăţirea lui şi în curând Botta s-a aflat într-o cameră de proporţii uriaşe. Toţi pereţii erau căptuşiţi cu lespezi de alabastru, pe care se distingea o excelentă panoramă: o bătălie, figuri de luptători, asediu, alai triumfal, scene de vânătoare.

Alături de scene erau şiruri de caractere scrise, ca cel de pe tăbliţele de cărămidă. În cea mai straşnică excitare de bucurie, Botta a trecut cu săpătorii în a doua cameră de dimensiuni asemănătoare, cu ornamentaţii şi figuri. Botta făcuse o mare descoperire. Era un palat imperial.

Mai târziu s-a constatat că era cel mai măreţ palat pe care l-a văzut lumea, palatul lui Sargon al II-lea, împăratul Asiriei pomenit în Isaia 20:1. Peste 100 coloşi din acest palat şi un mare număr de plăci de alabastru se află azi în Muzeul Britanic, dar una din cele mai mari colecţii de antichităţi asiriene, o comoară nepreţuită, a fost dată de Botta Muzeului Luvru din Paris. Când am vizitat acest muzeu în 1967, în sălile 120-122 am văzut porţiuni şi obiecte din palatul lui Sargon de la Korsabad. Acestea mărturisesc că el a existat, deci Biblia este adevărată.

La fel, Analele lui Sargon confirmă cucerirea Samariei în anul 721 î.d.Cr. şi ducerea Israeliţilor în robie, precum şi colonizarea Samariei. Dar să-l lăsăm pe Sargon să ne istorisească:

„Eu am asediat cetatea Samaria; 27.290 locuitori ai ei i-am adus captivi, cincizeci de care am luat pentru mine, dar rămăşiţei (poporului) i-am permis să-şi reţină posesiunile lor. Eu am numit un guvernator al meu peste ei şi le-am impus tributul pe care mi-l plătea fostul rege”.

Iată şi relatarea biblică: „Şi împăratul Asiriei a străbătut toată ţara şi s-a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat-o timp de trei ani. În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria şi a dus pe Israel în robie în Asiria, l-a pus să locuiască la Halah şi Habor lângă râul Gozan şi în cetăţile mezilor” (2 împăraţi 17:5,6). Deşi în v.3 este pomenit Salmanasar, scriitorii recenţi îl identifică pe Sargon cu „Împăratul Asiriei” din v.6”. Căci de fapt Salmanaser începuse asediul, dar Sargon a capturat Samaria şi a dus poporul în robie. Astfel, relatarea biblică cu cea din anale se completează una pe alta în ce priveşte numărul prizonierilor şi locul unde au fost duşi şi sunt identice în ce priveşte asediul, cucerirea şi ducerea în robie.

În legătură cu coloniştii aduşi în Samaria, pomeniţi în 2 împăraţi 17:24, analele 94-99 spun:

„Triburile din Tamud şi Hadid, Marsiman şi Chaiapa, arabii, îndepărtaţii locuitori ai pustiei, de care nici un înţelept şi nici un şcolar n-a ştiut, care niciodată n-au plătit nici un tribut nici unui rege, eu în slujba lui Asur, domnul meu, i-am bătut; restul din ei, i-am dus şi i-am aşezat în Samaria”.

Un taur înaripat din piatră ce stătea la intrare în palatul lui Sargon a fost găsit de Chiera cu ocazia excavaţiilor făcute în 1929. El a fost tăiat dintr-un singur bloc de piatră. Are o lungime de 4,58 m şi tot atât în înălţime, iar în greutate este de 40 de tone. Din fericire, a fost spart şi astfel a putut fi transportat în bucăţi la Universitatea Chicago, cea mai mare cântărind 19 tone. Azi poate fi văzut la Muzeul Institutului Oriental Chicago.

Descoperirile recente a unor liste asiriene de împăraţi arată că Sargon, acesta este de fapt Sargon al III-lea, deoarece au mai fost alţi doi Sargon înaintea lui.

Toate aceste evidenţe arheologice despre Sargon, confirmă existenţa lui, aşa cum afirmă Biblia. Chiar şi textul din Isaia 20:1, singurul text ce vorbea despre Sargon, înainte de descoperirea documentelor arheologice, azi este confirmat de analele lui Sargon. Cu privire la revolta din Aşdod în 712 î.d.Cr. , Sargon spune:

„Azuri, regele Aşdodului, a plănuit să nu mai plătească tributul şi a trimis mesageri de ostilitate faţă de Asiria la toţi regii din vecinătatea sa… am mers… Împotriva Aşdodului, reşedinţa sa regală, l-am asediat şi am cucerit cetăţile Aşdod, Gat şi Aşdudimmu”.

Oare nu este minunat cum în vremurile din urmă, vremuri ale necredinţei, Dumnezeu a dat grai pietrelor şi cioburilor, ca să confirme adevărul Bibliei? Oricine vrea să-l tăgăduiască pe Sargon, are de luptat cu taurul înaripat de patruzeci de tone al lui Sargon, care susţine că Biblia este adevărată.

11. Confirmări pentru vremea lui Ezechia

Documentele arheologice care confirmă relatările Bibliei pentru acest timp sunt numeroase şi importante. Eu voi reda doar câteva.

Tributul plătit de împăratul Ezechia lui Sanherib este arătat în 2 împăraţi 18:14 „Şi împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, 300 talanţi de argint şi 30 talanţi de aur”.

Asasinarea lui Sargon a făcut ca fiul său Sanherib, să ocupe tronul Asiriei. Că fiul a avut vreun amestec în uciderea tatălui nu se ştie, dar este semnificativ faptul că numele tatălui nu e pomenit nicidecum în cronicile fiului. Sanherib este cel mai pomenit împărat al Asiriei în Biblie. Inscripţiile lui Sanherib spun următoarele în legătură cu tributul lui Ezechia:

În adaus la cei 30 talanţi de aur şi 800 talanţi de argint, pietre preţioase, antimoniu, bijuterii, tăbliţe mari de gresie,… fildeş, arţar, cutii de lemn, tot felul de comori scumpe… pe care le-au adus după mine la Ninive, cetatea mea împărătească”.

Cele două relatări sunt identice cu privire la numărul talanţilor de aur, dar diferă la numărul talanţilor de argint. Biblia spune 300, analele spun 800. Să fie o minciună sau o greşală de scris? Nici una, nici alta. Ezechia a dat 300 talanţi de argint şi scriitorul atât a scris. Sanherib a cântărit argintul şi a găsit 800 talanţi de argint, iar scribul atât a scris. Vă întrebaţi cum se poate aşa ceva? Oare s-or fi înmulţit pe drum? Nu nu a fost nici o minune. Lipsa de cunoştinţă ne-ar face să acuzăm Biblia că nu este adevărată. Dar ştiinţa arheologiei ne descurcă. Se ştie că talantul era o măsură de greutate. Arheologul Schrader ne spune că în timp ce talanţii de aur, ca greutate, erau la fel cei din Iuda cu cei din Asiria, talanţii de argint din Asiria erau mai mici, mai uşori. Astfel, cei 300 talanţi de argint din Ierusalim, făceau 800 talanţi în Asiria.

Un basorelief pe un perete dezgropat din palatul său din Ninive îl reprezintă pe Sanherib stând pe tron şi primind oameni care îi aduc daruri. În partea din faţă a capului este incripţia:

„Sanherib împăratul lumii, împăratul Asiriei stând pe tronul său şi prada cetăţii Lachiş este adusă înaintea lui”. Scena şi inscripţia se păstrează în Muzeul Britanic.

Palatul lui Sanherib, o capodoperă a Asiriei, a fost dezgropat de arheologul Sir A.Layard. După dezgroparea palatului lui Sargon de către Botta, Camera Comunelor din Londra a votat suma de 3.000 lire în favoarea Muzeului Britanic pentru cercetări arheologice şi săpături în părţile răsăritului. Layard a fost însărcinat cu aceste cercetări. El a început săpăturile în dealul de lângă Mosul, unde săpase Botta, înainte de a se muta la Korsabad. Munca sistematică şi energică a lui Layard a fost răsplătită prin descoperirea cetăţii Ninive, care zăcea ascunsă sub dărâmături de mai bine de 2.000 de ani şi nimeni nu mai ştia unde a existat ea altădată. Aici el a dezgropat un alt palat măreţ, care s-a constatat că a fost al lui Sanherib. Palatul avea 71 camere de diferite dimensiuni şi era ornamentat cu picturi şi sculpturi, scene şi inscripţii. Ele arată măreţia Ninivei şi sunt o confirmare a celor spuse de Biblie în Iona şi Naum despre această cetate.

Împresurarea Ierusalimului descrisă în 2 împăraţi 18:1737 la fel este confirmată în analele lui Sanherib ce se găsesc înscrise pe o prismă hexagonală de lut, găsită de colonelul Taylor în anul 1830 la Ninive. Cilindrul are o înălţime de 37 cm., iar pe cele şase feţe ale sale se află înscrise isprăvile lui Sanherib din prima parte a domniei lui. Este cel mai bine păstrat document. El poartă denumirea de „Cilindrul lui Taylor” şi se află în Muzeul Britanic sub nr.55-10-3-1. Iată un extract:

„Cum Ezechia iudeul nu a vrut să se supună jugului meu, 46 din cetăţile sale mai puternice, înconjurate cu ziduri şi nenumărate sate mai mici din aropierea lor, eu le-am cucerit… Pe el însuşi l-am făcut prizonier în Ierusalim, reşedinţa împărătească, ca pe o pasăre în colivie”.

Analele nu pretind că Sanherib ar fi cucerit Ierusalimul, ci că doar l-a asediat. La fel ele nu pomenesc nimic despre a doua expediţie militară împotriva Ierusalimului, care s-a sfârşit cu dezastru. Aceasta nu ne surprinde, căci aşa era practica în răsărit să se înscrie numai biruinţele, nu şi înfrângerile. Textul biblic spune că într-o noapte „Îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte” (Isaia 37:36). Herodot se pare că ne dă o confirmare (II, 141) când spune: „Sanherib, împăratul asirienilor şi arabilor” a condus o mare armată împotriva Egiptului. Lucru pomenit şi în 2 împăraţi 19:9. Tirhaca deşi era dintr-o dinastie etiopeană, el a domnit şi peste Egipt. Documentele egiptene arată clar lucrul acesta. Se pare că aceasta a avut loc în timp ce Ierusalimul era asediat, o parte din trupe au plecat împotriva Egiptului. Herodot spune că „o mulţime de şobolani noaptea au ros toate curelele de la arcuri şi de la tolbele cu săgeţi ale duşmanilor, precum şi toate curelele cu care ţin scuturile lor… dimineaţa următoare s-a început lupta şi un mare număr din ei a căzut căci nu aveau arme cu ce să se apere”. Asirienii puşi pe fugă de egipteni se pare că au revenit la cartierul lor de la Ierusalim. Pe de altă parte se ştie că şobolanii sunt purtătorii microbului ciumei, care într-o singură noapte a putut decima 185.000 ostaşi, despre care Biblia spune că au fost ucişi de îngerul Domnului, căci Domnul „din vânturi îşi face îngerii lui şi din flăcări de foc, slujitori ai Lui” (Evrei 1:7).

Despre moartea lui Sanherib, Biblia spune: „Pe când se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramalec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi în locul său a domnit fiul său Esar Hadon” (2 împăraţi 19:37; Isaia 37:38).

În cronicile babiloniene este notat acest eveniment, fără să se dea numele fiului care l-a ucis. Iar o inscripţie de la Esar-Hadon spune: „În luna Nisanu, pe o zi favorabilă, supunându-mă înaltei porunci, mi-am făcut intrarea plină de veselie în palatul împărătesc, teribilul loc unde îi aşteaptă soarta pe regi. O hotărâre fermă a venit peste fraţii mei. Ei au uitat de dumnezei şi s-au întors la faptele lor de violenţă, complotând răul… Spre a câştiga domnia, l-au ucis pe Sanherib, tatăl lor”. Unii sunt de părere că Sanherib îl denumise pe Esar-Hadon ca moştenitor al tronului, din cauza aceasta ceialalţi doi l-au asasinat pe tatăl lor.

În legătură cu numele Tartan şi Rabşache pomenite în 2 împăraţi 18:17, constatăm din documentele asiriene că nu erau nume proprii, ci ranguri militare. În asiriană „tartanu” însemna al doilea în comanda armatelor, primul fiind împăratul, deci era echivalent cu rangul de general, iar „rab-şaqu” însemna ofiţerul şef.

În ce priveşte luxul şi moda vremii lui Ezechia atacată vehement de proorocul Isaia (3:16-24), este confirmată de descoperirile arheologice. S-a constatat că aveau parfumuri, anumite soluţii pentru păr, pentru ondulaţii, foloseau ruj de buze, purtau podoabe scumpe, aveau oglinzi şi anumite spatule şi instrumente de înfrumuseţare. M.G.Kyle descriind excavaţiile de la Kiriat Sefer a remarcat că femeile de atunci doar că aveau denumirile diferite pentru cosmeticile lor, pe care le folosesc extremistele modei moderne. Rareori a fost o zi, când să nu fi găsit instrumente de ale răsfăţatelor doame în timpul săpăturilor. Unul din excavatori a zis: „Se pare că fiecare evreică din oraş avea aşa scule”.

Biblia ne spune că Ezechia a făcut iazul şi canalul de apă şi a adus apele Ghihon în cetate (2 împăraţi 20:20; 2 Cronici 32:30). Aceasta ca să aibă apă în caz de asediu. Din 2 Cronici 32:1-4 se pare că lucrările au fost făcute în timp ce Sanherib se lupta cu celelalte cetăţi din Iuda. Apele au fost adunate în cetate printr-un tunel săpat în stâncă, ce dă în lacul Siloam. În secolul trecut acest canal-tunel a fost descoperit şi apoi a fost explorat de Dr. Robinson, Sir Charles Wilson şi Sir Charles Warren. Şi acesta confirmă adevărul Bibliei.

12. Probleme în legătura cu Manase

Succesorul lui Ezechia a fost Manase. El şi-a început domnia în anul 687 î.d.Cr. Istorisirea biblică ridică două probleme, care nu ar putea fi explicate fără arheologie. Ele au pricinuit încurcături multora. Ei spuneau că nu se poate să fie adevărat ce spune Biblia.

Despre Manase vorbesc mai multe documente arheologice. O listă asiriană a lui Esarhadon de împăraţii tributari cărora le-a cerut ajutor pentru construirea unui palat, îl pomeneşte şi pe Manase:

„Am chemat pe regii ţării Hatti şi a regiunilor de peste râu: pe Balu, împăratul Tirului, pe Manase, împăratul lui Iuda”.

Documentul arată că Manase a existat şi că a fost împărat al lui Iuda. O tăbliţa a lui Asurbanipal conţine lista a 22 împăraţi, între care e şi Manase.

Manase a fost un împărat ce s-a dedat la păcat şi a făcut mult rău. Uneori din părinţi credincioşi, ca Ezechia, ies copii foarte răi, ca Manase. În 2 Cronici 33:11 citim: „Atunci Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, care l-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon”. Aici se ridică prima problemă: De ce Manase e dus la Babilon şi nu la Ninive, capitala Asiriei? Să fie o greşală a scribului? Multă vreme necredincioşii au râs de acest verset. Cum se poate ca prizonierul împăratului Asiriei să fie dus în Babilon? Şi credincioşii nu puteau da nici o explicaţie. Dar iată că a venit arheologia şi a lămurit enigma. Nu este nici o greşală în textul biblic. Lucrurile s-au petrecut întocmai. Numai lipsa de cunoştinţă îi face pe unii să tăgăduiască adevărul Bibliei.

Există un document asirian denumit „Cilindrul Rassam”, care în col. a III-a, rândurile 96-108, spune cum sub domnia lui Asurbanipal au fost câteva răscoale: cea a fratelui său Samaş-sum-ukin, care domnea peste Babilon şi cea a ţărilor din apus. Cronicile lui Asurbanipal menţionează că dintre toate popoarele Palestinei, nimeni nu a avut mai mare importanţă ca regatul lui Iuda, cu Ierusalimul, capitala sa puternic fortificată, iar ca rege având pe Manase, vasalul de odinioară al lui Esarhadon. Scrierile cuneiforme spun că şi Manase a fost cuprins în această răscoală. De aceea a fost prins şi dus în lanţuri.

De ce a fost dus însă la Babilon şi nu la Ninive, cronicile ne spun că după răscoala fratelui său, Asurbanipal a refăcut palatul din Babilon şi îşi mutase temporar reşedinţa acolo. Iată ce spun tăbliţele:

… prin rituri ale văzătorilor şi prezicătorilor mi s-a descoperit să reclădesc Babilonul şi să restaurez Esagila (templul zeilor) şi m-au determinat să dau poruncă scrisă în privinţa aceasta… Am somat pe toţi meşteşugarii mei şi pe tot poporul Babilonului. I-am pus să care cu coşul şi am pus brigadieri peste ei. Eu am clădit Babilonul din nou, l-am mărit, l-am înălţat, i-am dat splendoare”.

Deci, Biblia nu a greşit spunând că Manase a fost dus la Babilon. Împăratul Asiriei fiind la Babilon, era natural ca prizonierul să fie dus acolo.

A doua problemă o avem în 2 Cronici 33:14-20, unde ni se spune că Manase, ca împărat la Ierusalim a făcut întărituri, că a înlăturat dumnezeii străini din Casa Domnului, că a aşezat din nou altarul Domnului, că a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, că a murit şi a fost îngropat la Ierusalim. Cum se poate aşa ceva? Oare nu este aici o contrazicere? Nu a fost dus Manase în lanţuri în Babilon? Cine poate crede ce spune Biblia?

Da, e adevărat că Manase a fost dus în Babilon, dar tot atât de adevărat este că s-a reîntors la Ierusalim şi a împărăţit mai departe. Această afirmaţie a Bibliei este confirmată de practica împăraţilor Asiriei, precum şi de lista de împăraţi tributari ai lui Asurbanipal. Din documentele arheologice ştim că asirienii obişnuiau să repună în domnie pe anumiţi împăraţi, după un timp de prizonierat. Un caz similar a fost al faraonului Neco, care l-a fel fost prins şi dus în robie şi apoi a fost repus pe tron. Iar documentul arheologic denumit „Prisma lui Asurbanipal” ce dă o listă de 22 regi vasali din ţările de apus, îl menţionează din nou şi pe Manase ca rege tributar. Lista e diferită de cea a lui Esarhadon, fiind mai târzie, conţine alte nume”.

Biblia ne dă explicaţia în v. 12:13: „Când a fost la strâmtoare s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinţilor săi. I-a făcut rugăciuni şi Domnul, lăsându-se înduplecat, i-a ascultat cererile şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia sa. Şi Manase A CUNOSCUT CĂ ESTE DUMNEZEU”.

Când i-a mers bine, Manase a trăit în toate păcatele. A trebuit să fie smucit, pus în lanţuri, să ajungă în strâmtorare spre a-şi da seama de vina sa şi să se pocăiască. Iar după aceea a primit din nou tronul şi a fost o binecuvântare pentru popor. Cu câţi nu trebuie Dumnezeu să lucreze la fel şi astăzi? O, binecuvântată e nuiaua care întoarce îndărătnicii la Dumnezeu!

.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Enciclopedie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web