Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Polimorfismul colonial

in Biologie/Enciclopedie

Formarea coloniiilor, Tipuri de colonii, Scheletul coloniei: – vezi lucrări practice.
Polimorfismul colonial: – toţi indivizii unei colonii comunică intre ei prin cavităţile lor gastrale, care se prelungesc în toate ramurile hidrozomului. Acest fapt oferă condiţii prielnice pentru specializarea diverşilor polipi la îndeplinirea anumitor funcţii, realizându-se astfel un polimorfism colonial.

Polimorfismul colonial la Podocoryne carnea.
În coloniile speciei Podocoryne carnea pot fi identificate următoarele tipuri de indivizi:

-Gastrozoizi – au rolul de a hrăni colonia. Au aspect de polipi, cu tentacule, gură şi o largă cavitate gastrală.

-Gamozoizi (gonofori) – indivizi reproducători care produc şi conţin elemente sexuale (ovule şi spermatozoizi). Uneori au aspectul de saci, fiind numiţi geme meduzoide (sporosaci), alteori au formă de meduză, care se detaşează de colonie şi înoată liber. Gemele meduzoide (sporosacii), ca şi meduzele înmuguresc şi se formează pe nişte indivizi numiţi blastotili.

-Dactilozoizii – au aspectul unui deget de mănuşă. Sunt foarte sensibili şi mobili, fiind numiţi şi polipi spirali. Dacă aceşti dactilozoizi au la extremitatea liberă baterii de cnidoblaste, atunci ei au rol în atac şi în apărare şi sunt numiţi mahozoizi. Dacă au rol excretor sunt numiţi cistozoizi.

-Acantozoizii – sunt indivizi foarte regresaţi. Au aspectul unor ţepi cu vârful orientat în sus. Sunt îmbrăcaţi într-o teacă tare şi ascuţită de perisarc. Servesc în mod pasiv la protecţie.

B. Meduza hidroidă (hidromeduza) : morfologie externă, desen – vezi lucrări practice.
Aparatul digestiv: prin transparenţa meduzei se poate observa în grosimea mezoglei, un sistem de canale şi cavităţi cunoscut sub denumirea de aparat gastro-vascular. Acesta este alcătuit dintr-un esofag care se întinde pe toată lungimea manubriului, ajungând până în centrul meduzei. In acest punct acest tub (esofagul) se dilată dând naştere unei formaţiuni cunoscută sub denumirea de stomac.

Din stomac, pleacă radiar 4 sau multiplu de 4 buzunare sau canale radiare (canale gastro-vasculare). Acestea străbat mezogleea până la marginea umbrelei, unde se deschid într-un canal circular. Din acest canal pleacă în fiecare tentacul câte un canal tentacular. Uneori se pot observa nişte canale care pleacă din canalul circular spre stomac, dar nu ajung la acesta ci se termină “orb”. Acest sistem corespunde în întregime cavităţii gastrale de la hidră, fiind de natură endodermică.

Deplasarea: – este activă realizându-se cu ajutorul musculaturii. Sub ectodermul subumbrelar se găsesc 2 pături musculare: o pătură cu musculatură radiară şi una cu musculatură circulară. La nivelul vălului există deasemenea musculatură circulară. Această musculatură este striată, ceea ce permite realizarea unor contracţii rapide. Prin contracţia acestei musculaturi, volumul cavităţii subumbrelare scade, iar apa este eliminată la exterior sub presiune, propulsând corpul meduzei. Revenirea la poziţia iniţială se realizează datorită elasticităţii mezogleei, la nivelul căreia se găsesc adesea fibre elastice.

Organele de simţ: deoarece meduzele duc o viaţă liberă, organele de simţ sunt bine dezvoltate, fiind reprezentate prin oceli şi statociste.

A) Ocelii: – apar în diferite grade de dezvoltare: suprafeţe ocelare, fosete vizuale şi vezicule optice.

a) Suprafeţele ocelare: – sunt cele mai simple structuri. Sunt reprezentate prin numeroase celule vizuale, izolate una de cealaltă prin celule pigmentare (pline cu pigment melanic). La capătul care intră în contact cu lumina se formează nişte striaţii, iar capătul opus se continuă cu o prelungire nervoasă. Totalitatea acestor prelungiri nervoase constituie nervul optic.

b) Fosetele vizuale: – iau naştere prin invaginarea suprafeţei vizuale într-un pliu al ectodermului cu aspect de cupă sau gropiţă. Acestă cupă se va umple cu o substanţă gelatinoasă secretată de ectoderm, această subtanţă având rolul unei lentile.

c) Vezicule optice: – epiteliul vizual ia forma unei vezicule închise situată sub ectoderm. Acest epiteliu este constituit din celule vizuale şi celule pigmentare ca şi în cazurile precedente, doar porţiunea dinspre ectoderm este constituită din celule epiteliale simple. Sub acest epiteliu transparent se mai găseşte cristalinul. La acest tip de ochi, lumina cade direct pe formaţiunile sensibile la lumină. Acest tip de ochi se numeşte ochi convers.
Ocelii sunt situaţi tot timpul la baza tentaculelor fie pe faţa lor internă, fie pe faţa lor externă.

B) Statocistele: – sunt organe de echilibru. Sunt situate pe marginea umbrelei, fiind numite din acest motiv şi organe marginale. Pot avea formă de veziculă sau de mici tentacule.

a) Statociste cu aspect de veziculă: – au aspecul unor mici vezicule sferice, pline cu lichid. In interiorul acestora se găseşte o formaţiune de natură calcaroasă numită statolit. Statolitul este susţinut de nişte perişori ce aparţin unor celule senzitive.

b) Statocistele cu aspect de tentacule (de mici măciuci): – au aspectul unui mic tentacul, uşor modificat. Câteva celule din vârful acestui tentacul secretă statolite, încât acest tip de statocist va funcţiona precum limba unui clopot. In jurul acestui statolit se găsesc numeroase celule senzitive prevăzute cu lungi peri senzitivi.

Sistemul nervos: Datorită vieţii libere şi dezvoltării organelor de simţ, se poate asista la o condensare a sistemului nervos. Pe lângă reţeaua nervoasă difuză care exista şi în cazul hidrei, la meduză apar 2 inele nervoase situate chiar la marginea umbrelei, unul sub ectodermul exumbrelar (inel nervos extern), celălalt sub ectodermul subumbrelar (inel nervos intern). La aceste inele nervoase vin informaţii de la organele de simţ şi tot de aici vor pleca informaţii către efectuori.

Reproducerea la hidrozoare: la cele inferioare are loc identic ca la Hydra viridis.
La Trachiline, unde nu există formă de polip, din oul depus de o meduză se va forma o nouă meduză.
La speciile unde există atât formă de polip cât şi formă de meduză, din oul unei meduze se va forma un polip (oozoid). Acesta prin înmugurire va da naştere unei colonii. Din aceste colonii unii indivizi se vor diferenţia, transformându-se în blastostili, de pe care vor lua naştere prin înmugurire stadiul de meduză. Din cele expuse se poate remarca faptul că polipii reprezintă în acest caz generaţia asexuată, iar meduzele generaţia sexuată. Acest mod de reproducere cu alternanţă de generaţii, poartă numele de reproducere metagenetică.

Reproducerea sexuată simplă fără alternanţă de generaţii poartă numele de reproducere hipogenetică.
Dezvoltarea meduzelor metagenetice: începe prin muguri asemănători cu mugurii din care se dezvoltă polipi. La un moment dat, în vârful mugurelui ectodermul se îngroaşă, formând o aglomerare de celule între ectoderm şi endoderm. Această formaţiune poartă numele de “nodul meduzar” (entocodon). Într-o etapă următoare aceste celule se înmulţesc, apoi se dispun sub formă de veziculă, împingând endodermul spre cavitatea gastrală, însă pe laturile acestei vezicule rămân totuşi 4 prelungiri ale cavităţii gastrale, alcătuite din endoderm.

Din acest motiv, formaţiunea apărută în acest stadiu are aspectul unei mingi ţinută între 4 degete. Aceste prelungiri endodermice se vor transforma în canalele radiare. Epiteliul veziculei ectodermice este în contact cu endodermul pe cea mai mare suprafată a sa. La capătul distal al mugurelui, epiteliul veziculei ectodermice vine în contact cu ectodermul mugurelui, constituind o membrană formată din 2 pături ectodermice. Din această membrană se va forma vălul.

În următoarea etapă se vor forma o serie de evaginaţii. În dreptul canalelor radiare se vor forma 4 evaginaţii din care se vor dezvolta tentaculele. În axul principal al mugurelui, pe fundul veziculei ectodermice va avea loc o altă evaginaţie din care se va forma manubriul.
În ultima etapă membrana formată din peretele veziculei ectodermice şi peretele ectodermic al mugurelui se resoarbe parţial dând naştere vălului. Tot un proces de resorbţie suferă şi epiteliul aflat la capătul manubriului, constituindu-se astfel gura (orificiul buco-anal). În acest moment, meduza se poate hrăni şi singură, astfel că se poate detaşa de pe blastostil şi poate trece la o viaţă liberă.

Dezvoltarea meduzelor hipogenetice: este întâlnită în cazul Trachilinelor.
Din ouăle fecundate ies larve ce au aspectul unor mici vezicule sferice, la care peretele corpului este alcătuit din ectoderm şi endoderm (larve numite planule). La un moment dat, între ectoderm şi endoderm apare o mare cantitate de mezoglee, care împinge vezicula endodermică spre periferie, în aşa fel încât aceasta se va lipi pe o anumită porţiune de peretele ectodermic.

În acest caz, peretele ectodermic, în porţiunea respectivă se îngroaşă, constituind un disc ectodermic. La marginea acestui disc se vor forma 6 evaginaţii alcătuite atât din ectoderm cât şi din endoderm, care vor evolua în tentacule. În mijlocul discului ectodermic se va forma o altă evaginaţie care va evolua în manubriu. În jurul manubriului, discul embrionar se plisează, alcătuind vălul.

Alte moduri de înmulţire a hidrozoarelor: frustulaţia şi stolonizarea.

1. Frustulaţia: la un moment dat apar pe colonie nişte muguri care nu-şi desăvârşesc dezvoltarea şi nu se transformă nici în blastozoizi, nici în meduze, ci intră în stare de latenţă. Aceşti muguri acoperiţi de perisarc poartă numele de frustule.

2. Stolonizarea: are loc identic ca la spongieri.
Sistematica hidrozoarelor: – vezi lucrări practice.

Myxozoa – constituie un taxon al cărui rang şi afinităţi sistematice încă nu sunt stabilite. Sunt prezentate în cadrul cnidarilor datorită prezenţei la spori a unor celule urzicătoare. Plasarea acestui taxon între metazoare este justificată de prezenţa colagenului în matriţa extracelulară şi de prezenţa unei joncţiuni septate între celulele valve.

Grupează atât specii parazite intracelular, cât şi specii parazite extracelular. Sporii se remarcă prin prezenţa unor capsule polare (asemnătoare cu cnidoblastele). Trofozoidul prezintă mişcări amiboide.
Reprezentant caracteristic – Myxobolus pfeifferi:

Ciclul de reproducere:

Parazitează la peştii de apă dulce, invadând aproape toate organele corpului, dar în special muşchii. Ciclul începe cu parazitul în stare de trofozoid. Acesta se hrăneşte, creşte, nucleul său se măreşte şi se divide de numeroase ori, rezultând mai mulţi schizozoizi. Din aceşti schizozoizi o parte se vor transforma în celule germinative.

Sporogeneza: celulele germinative se divid inegal, rezultând o celulă mare şi o celulă mică. Acestea se divid, rezultând 2 celule mari şi 2 celule mici. Celulele mici îşi termină evoluţia alcătuind o membrană care îmbracă celulele mari, constituindu-se astfel un chist. Nucleii celulelor mari se divid fiecare dând naştere la câte 6 nuclei, fiecare celulă mare transformându-se astfel într-un mic plasmodiu.

Fiecare din aceste plasmodii va da naştere unui spor, din care cauză aceste plasmodii au fost numite şi sporoblaşti. Complexul care cuprinde cei 2 sporoblaşti se numeşte sporocist sau pansporoblast.
În fiecare din cei 2 sporoblaşti 2 nuclei se dispun la periferie şi vor forma fiecare câte o valvă. Din cei 4 nuclei rămaşi, 2 nuclei vor forma 2 celule dispuse la un pol al parazitului, celule ce se vor transforma în « capsule polare », formaţiuni foarte asemănătoare cu cnidoblastele de la Cnidari. Cei 2 nuclei rămaşi constituie împreună germenul amiboid. Cei doi nuclei ai germenului amiboid se contopesc rezultând un zigot.

Când gazda moare, sporii sunt puşi în libertate şi sunt luaţi de alţi peşti cu hrana. Ajunşi în intestin capsulele polare explodează, fixând sporii de mucoasa intestinală, apoi germenul amiboid pătrunde printre celulele gazdei prin mişcări amiboide, se înmulţeşte schizogonic şi se răspândşte în întreg corpul.

Alte specii:
Nosema bombycis : parazitează la viermii de mătase provocând boala numită pebrină.
Nosema apis: provoacă boala diareea albinelor.
Sarcocystis lindemanni: parazitează la bou, uneori chiar şi la om.

2. Clasa Scyphozoa – forma caracteristică acestei clase este forma de meduză. Polipul apare doar ca o etapă în dezvoltarea ontogenetică a meduzei. Doar în cazul ordinului Lucernariida, există doar forme de polip. Denumirea acestei clase provine de la forma polipului, care are aspectul unei cupe, motiv pentru care este denumit scifostom sau scifistom (scyphos – cupă).
Polipul – denumit şi scifopolip, scifostom sau scifistom.

Reprezentant caracteristic: Lucernaria campanulata: – are aspect de cupă, fiind fixat de substrat prin intermediul unui peduncul, cu ajutorul unui disc adeziv. Pe fundul cupei se poate remarca o protuberanţă care are aspectul unui trunchi de piramidă, numită hipostom sau mai adesea proboscis. În vârful proboscisului se deschide orificiul buco-anal, de formă pătrată. La baza manubriului pot fi remarcate 4 invaginaţii ce pătrund către interiorul polipului şi sunt cunoscute sub denumirea de infundibule.

Marginea cupei nu este uniformă ci prezintă 8 lobi, fiecare purtând în vârf câte un smoc de tentacule secundare. Între cei 8 lobi, la specia Haliclystus se pot observa nişte formaţiuni denumite ropaloide. Ropaloidele sunt prevăzute cu numeroase glande ce secretă o substanţă lipicioasă.

Aparatul gastro-vascular: cavitatea gastrală se întinde şi în peduncul şi în pereţii cupei şi în tentacule. Este împărţită prin 4 pereţi dispuşi radiar în 4 buzunare gastrale. Aceşti pereţi poartă numele de septe (teniole). Septele nu se întâlnesc între ele în axul animalului, ci în acest punct rămâne un spaţiu comun prin intermediul căruia buzunarele gastrale comunică între ele. Acest spaţiu este cunoscut sub denumirea de stomac. Buzunarele gastrale mai comunică între ele şi prin intermediul unor orificii numite ostiole situate în partea superioară a septelor. Pe marginea septelor se dezvoltă nişte filamente gastrale.

Glandele genitale sunt în număr de 8 dispuse radiar în pereţii buzunarelor gastrale.
Polipul se formează direct din larva planulă.
Meduza – denumită şi scifomeduză. Nu prezintă văl (meduză acraspedă). Este prevăzută cu numeroase cnidoblaste (meduză acalefă).

Reprezentant caracteristic: Aurelia aurita – meduza de curent rece.
Morfologie externă: Are dimensiuni cuprinse între 7 – 10 cm în diametru. Exumbrela este puţin convexă, subumbrela este puţin concavă. Marginea umbrelei este împărţită în 8 lobi puţin proemineţi de către 8 tentacule modificate, numite ropalii. Pe marginea umbrelei pot fi remarcate numeroase tentacule mici, slab dezvoltate.

Manubriul – are formă pătrată. Colţurile manubriului se prelungesc în 4 braţe bucale. Fiecare braţ bucal prezintă pe faţa ventrală câte un şanţ bucal, mărginit de numeroase franjuri bucale. La baza manubriului, în poziţie interradiară se pot remarca 4 orificii ce corespund pungilor subgenitale.

Organizarea internă:
Aparatul gastro-vascular: – începe cu faringele care se găseşte la nivelul manubriului. Faringele comunică cu stomacul, alcătuit din 4 buzunare stomacale. Din stomac pleacă 16 canale radiare din care 8 în direcţia ropaliilor sunt ramificate, iar celelalte 8 sunt simple. Aceste canale se deschid într-un canal circular situat la marginea umbrelei. Din acest canal pleacă în fiecare tentacul câte un canal tentacular. Canalul circular se deschide la exterior prin 8 pori situaţi pe exumbrelă, în spaţiul dintre ropalii. Prin aceste canale sunt evacuate la exterior unele resturi nedigerabile. Aparatul gastro-vascular este în întregime ciliat, mişcarea cililor determinând sensul în care circulă apa prin corpul meduzei.

Organele de simţ: – sunt reprezentate prin ropalii. O ropalie este de fapt un tentacul modificat, având aspectul unei măciuci (ropalon – măciucă). Sunt situate pe marginea umbrelei, motiv pentru care sunt denumite şi corpuscule marginale.

Ropalia are aspectul unui mic tentacul, parţial acoperit pe faţa externă de un lob protector numit lob ocular. Fiecare ropalie este străbătută de un canal endodermic (canal tentacular). La extremitatea ropaliei, celulele endodermice din continuarea acestui canal constituie un grup masiv, iar fiecare celulă secretă în interiorul ei câte un cristal, acesta jucând rolul unui statolit. Pe faţa externă, fiecare ropalie conţine câte o pată ocelară, iar pe faţa internă câte un ocel cu aspect de cupă (fosetă). Tot pe faţa externă, la baza lobului ocelar, fiecare ropalie conţine câte o fosetă olfactivă. O a 2-a fosetă olfactivă poate fi observată la baza fiecărei ropalii pe faţa internă. Din cele prezentate se poate remarca că ropalia are următoarele funcţii senzoriale: statică, vizuală şi olfactivă.

Sistemul nervos: la baza fiecărei ropalii există câte o grămadă de celule nervoase. La aceste celule vin fibre nervoase de la ropalii şi pleacă fibre nervoase către efectuori.
Organele de reproducere sunt reprezentate prin 4 gonade ce au aspect de potcoavă, fiecare gonadă fiind situată pe faţa ventrală a câte unui buzunar gastral. Sub fiecare gonadă se poate remarca câte o pungă subgenitală.

Reproducerea: scifomeduzele se reproduc în general prin cicluri metagenetice, adică în ciclul lor de dezvoltare se poate remarca o alternanţă între generaţia sexuată şi cea asexuată.

La Aurelia aurita, maturitatea sexuală este atinsă primăvara. Sexele sunt separate. Spermatozoizii sunt eliminaţi în apă, de unde ajung în sistemul gastro-vascular al femelei. Aici sunt eliminate şi ovulele. Fecundaţia are loc la nivelul stomacului. Ouăle formate la nivelul stomacului sunt împinse la nivelul şanţurilor ventrale de la nivelul tentaculelor unde dezvoltarea lor va continua până la stadiul de planulă. Planulele părăsesc corpul mamei înoată o perioadă apoi se vor fixa de un substrat transformându-se uşor într-un scifostom (scifopolip). După ce acest scifopolip s-a format, el intră într-un proces de diviziuni transversale repetate. Din aceste diviziuni vor lua naştere nişte meduze încă incomplet formate, numite efirule (nu sunt încă constituite tentaculele, braţele bucale, aparatul gastro-vascular etc.).

Dacă condiţiile de mediu sunt neprielnice, scifopolipul formează o singură efirulă, după care intră în repaus. Dacă condiţiile sunt prielnice, diviziunile transversale au loc cu o viteză foarte mare, în urma lor luând naştere o structură care are aspectul unui tenc cu farfurii sau a unui con de brad. Această structură poartă numele de strobil (strobilos – con de brad). Procesul de formare al efirulelor este un proces de înmulţire vegetativă şi poartă numele de strobilaţie.

Alte moduri de înmulţire la scifozoare: stolonizarea şi podocistele.
Stolonizarea are loc asemănător cu procesul descris în cazul spongierilor.
Podociştii – sunt formaţiuni asemănătoare cu gemulele întâlnite la spongieri. Aceste formaţiuni iau naştere în piciorul polipilor.
Sistematica clasei Scyphozoa: – vezi lucrări practice.

3.Clasa Anthozoa (anthos – floare; zoon – animal)
Reprezentanţii acestei clase se prezintă doar sub formă de polip, numit şi antopolip.
Antopolipul se deosebeşte atât de hidropolip cât şi de scifopolip prin gradul înalt de compartimentare al cavităţii gastrale, dar şi prin apariţia unor elemente de simetrie bilaterală. Prin compartimentarea cavităţii corpului se obţine o mai mare suprafaţă de digestie şi deci o mai mare putere de creştere. În cadrul acestui grup por fi întâlnite forme care depăşesc 1m în diametru (ex. Stoichactis kenti). Apare pentru prima dată un faringe de natură ectodermică.

Cuprinde 2 subclase:
a)Subclasa Octocorallia – polipul este constituit pe tipul 8.
b)Subclasa Hexacorallia – polipul este constituit pe tipul 6.
c)Subclasa Octocorallia

Polipul are formă cilindrică, alungită. Partea superioară a polipului este prevăzută cu 8 tentacule, ce prezintă în tot lungul lor nişte diviziuni scurte numite pinule. În mijlocul coroanei de tentacule poate fi observată o suprafaţă circulară, cunoscută sub numele de disc peristomial, în mijlocul căruia se găseşte orificiul bucal. Orificiul bucal este oval, sau, are aspect de butonieră.

Organizarea internă:

Orificiul bucal comunică cu un faringe căptuşit cu ectoderm. Pe una din laturile înguste ale faringelui se poate observa un şanţ ciliat numit sifonoglif. Prin sifonoglif, apa intră în corpul polipului, de unde este eliminată la exterior prin restul faringelui.

Cavitatea gastrală este împărţită în 8 loje prin 8 septe (sarcosepte, mezentere), dispuse radiar. În regiunea faringelui aceste septe care pornesc din peretele corpului, ajung până la nivelul faringelui, contopindu-se cu peretele acestuia. Sub faringe, marginea internă a septelor nu ajunge până în centrul corpului, ci rămâne liberă la o oarecare distanţă.

În centrul polipului se va constitui astfel o cavitate comună, numită stomac, prin care lojele comunică între ele. Tentacule se găsesc întotdeauna deasupra lojelor, cavitatea gastrală întrând direct în tentacule şi în pinule.

Întreaga cavitate gastrală este căptuşită de un endoderm ciliat.
Marginea septelor prezintă în tot lungul ei o îngroşare numită filament mezenterial. Două din septe, cele considerate dorsale, posedă câte 2 benzi de celule ciliate separate între ele de un şanţ. La nivelul acestor septe se găsesc şi numeroase cnidoblaste. Celelalte septe nu prezintă cnidoblaste.

Fiecare sept prezintă câte un muşchi septal transversal, situat pe partea sa dorsală şi câte un muşchi septal longitudinal situat pe faţa sa ventrală.

Elemente de simetrie bilaterală:
-poziţia sifonoglifului.
-prezenţa cnidoblastelor şi poziţionarea celulelor ciliate pe 2 siruri separate de un şanţ în cazul mezenterelor dorsale.
-poziţia muşchilor septali longitudinali.

Organele de simţ sunt regresate din cauza vieţii sedentare.
Sistemul nervos are aspectul unei reţele difuze, fiind asemănător cu sistemul nervos de la hidră.
Reproducerea: unii octocorali sunt monoici (hermafrodiţi), alţii sunt dioici (sexe separate). În cazul speciilor monoice nu se realizează o autofecundaţie deoarece acestea sunt proterogine adică produsele sexuale femele (ovulele) se maturizează înaintea celor mascule (spermatozoizii).

Marea majoritate a octocoralilor sunt specii coloniale. Iniţiatorul coloniei este un polip provenit dintr-un ou, motiv pentru care este numit oozoid. Ceilalţi polipi ai coloniei sunt cunoscuţi sub denumirea de blastozoizi şi iau naştere prin înmugurire pe stoloni produşi de oozoid. Stolonii iau naştere de pe discul de fixare al oozoidului, mai rar de pe un perete lateral al acestuia.

Apoi, stolonii cresc, se ramifică dând naştere unei adavărate reţele. Mezogleea se contopeşte în ochiurile reţelei, iar ectodermul formează la suprafaţă un înveliş comun. Se constituie astfel o masă cărnoasă comună denumită cenosarc, străbătută de o adevărată reţea de canale endodermice. Pe acest cenosarc iau naştere prin înmugurire blastozoizii.

Dimorfismul colonial: – într-o colonie pot fi întâlniţi polipi normali (autozoizi) şi polipi care au sifonogliful hipertrofiat (sifonozoizi). Prin mişcarea cililor de la nivelul sifoniglifelor sifonozoizilor se provoacă un curent de apă prin colonie care va favoriza pe de o parte respiraţia, pe de altă parte va îndepărta din colonie substanţele de excreţie.

Scheletul – se poate prezenta sub diverse forme. Uneori poate să apară sub forma unei teci cornoase sau cuticulare care îmbracă colonia la exterior, alteori poate fi prezent sub forma unor spiculi izolaţi, dispersaţi în mezoglee. În unele cazuri aceşti spiculi dispersaţi în mezoglee se pot cimenta între ei alcătuind un schelet axial bine dezvoltat, acoperit de cenosarc aşa cum este cazul la Corallium rubrum.
Sistematica clasei Octocorallia – vezi lucrări practice.

b) Subclasa Hexacorallia

Cuprinde polipi constituiţi pe tipul 6. Sunt atât specii solitare cât şi specii coloniale. Prezintă un număr mare de tentacule, de regulă neramificate, dispuse pe 1 sau mai multe verticile (cercuri concentrice) în jurul discului peristomial.

Septele sunt dispuse în perechi, fiecare pereche delimitând câte o lojă. Lojele vecine nu stau lipite una de cealaltă ci între ele există un spaţiu numit interlojă. Lojele comunică între ele, cât şi cu interlojele atât la nivelul stomacului, cât şi la nivelul unor orificii situate la nivelul sarcoseptelor, numite ostii. Numărul lojelor este mare, fiind întotdeauna multiplu de 6.

Filamentele mezenteriale sunt diferenţiate în mai multe benzi longitudinale:
-o bandă glandulară
-2 benzi cu alge unicelulare simbionte
-2 benzi ciliate
-2 benzi vacuolare

În unele cazuri, filamentele mezenteriale se prelungesc la partea inferioară cu câte un lung filament bogat în cnidoblaste numit acontium. Aceste filamente au rol atât în atac cât şi în apărare şi sunt proiectate la exterior prin nişte orificii numite cinclide. Aceste orificii au şi rol în eliminarea apei din cavitatea gastrală atunci când polipul se contractă.

Scheletul: este foarte bine dezvoltat la multe specii de hexacorali. Este secretat de ectoderm. La început, scheletul este secretat de către discul pedios, care depune calcar sub forma unei farfurioare lipite de substrat, alcătuind astfel placa bazală. Iniţial toată suprafaţa discului pedios secretă calcar, apoi, spre marginea discului, pe o zonă circulară ectodermul este mai activ în secreţia de calcar formând la acest nivel un fel de zid numit tecă.

Teca nu este situată chiar în peretele corpului, ci mai în interior, sub cavitatea gastrală. Peretele polipului, la baza sa, produce şi el un zid circular numit epitecă. În acelaşi timp cu apariţia acestor pereţi scheletici cilindrici, pe placa bazală se formează mai multe septe calcaroase numite sclerosepte. Scleroseptele apar întotdeauna între sarcosepte.

Scleroseptele proemină adesea şi în afara tecii, sub formă de coaste. În mijlocul polipului se pot ridica de pe placa bazală nişte coloane scheletice, una chiar în axul principal al polipului numită columelă, altele în jurul acesteia, numite pali.

Reproducerea este asemănătoare cu cea de la octocorali. Înmulţirea vegetativă se poate realiza prin înmugurire, prin diviziune longitudinală şi prin strobilaţie.
Sistematica clasei Hexacorallia – vezi lucrări practice.

2.Încrengătura Acnidari
Se caracterizează prin lipsa cnidoblastelor, locul acestor formaţiuni fiind luat de nişte formaţiuni lipicioase numite coloblaste, motiv pentru care această încrengătură este cunoscută şi sub denumirea de Collaria.

Cuprinde o singură clasă:
Clasa Ctenophora:

Majoritatea speciilor duc o viaţă pelagică, puţine specii duc o viaţă bentonică.

Reprezentant caracteristic: Hormiphora plumosa.

Corpul este piriform, având dimensiuni de câţiva cm. La partea îngustată a corpului se găseşte orificiul bucal, iar la partea opusă, apical, poate fi remarcat un statocist. Pe laturile corpului se găsesc 2 tentacule lungi, prevăzute cu numeroase tentile. La bază tentaculele sunt inserate în câte o teacă tentaculară.

Între polul oral şi cel apical, pe suprafaţa corpului pot fi remarcate 8 şiruri meridiane de palete înotătoare, numite palete pectinate. Fiecare din aceste palete pectinate este alcătuită din câte un şir de cili lungi şi puternici, alipiţi la baza lor, având aspectul unor piepteni (Ctenos – pieptene; forein – a purta).

Organizarea internă: prin transparenţa corpului poate fi observat aparatul gastro-vascular.
Prin orificiu bucal se ajunge într-un faringe lung şi îngust, cunoscut şi sub denumirea de stomodeum.

Acesta se continuă cu stomacul, numit şi infundibul. De la nivelul stomacului pleacă 5 canale:

-un canal pe axul corpului care merge spre statocist, numit canal infundibular. În apropierea statocistului acest canal infundibular se bifurcă, apoi fiecare ram, se mai bifurcă încă o dată, în câte

2 ramuri scurte. Din aceste 2 ramuri una se termină orb, cealaltă comunică cu exteriorul printr-un orificiu excretor.

-2 canale pornesc pe laturile faringelui spre orificiul bucal. Aceste canale sunt numite canale stomacale sau stomodeale.
-2 canale pleacă de la baza stomacului lateral. Aceste 2 canale sunt denumite canale laterale. După un scurt parcurs, cele 2 canale laterale se împart fiecare în câte 3 canale, din care unul median şi celelalte 2 laterale. Canalul median se lipeşte de teaca tentaculului şi este denumit canal tentacular.

Celelalte 2 canale se bifurcă fiecare în alte 2 canale, numite ramuri (canale) radiare. În acest mod, de fiecare parte a corpului animalului se constituie câte 4 canale radiare, în total 8 canale radiare. Canalele radiare la rândul lor se deschid în 8 canale meridiane, dispuse sub cele 8 şiruri meridiane de palete pectinate. Aceste canale meridiane sunt închise la ambele capete.

Sistemul nervos – are aspectul unei reţele, mai deasă în jurul gurii şi sub paletele pectinate.
Organele de simţ – reprezentate printr-un statocist situat la polul apical ce are aspectul unei mici vezicule.
Sistematica Ctenoforelor – vezi lucrări practice.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Biologie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web