Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Polițiștii au stabilit firul crimei în cazul profesoarei de sport găsită fără suflare și abandonată pe Transfăgărășan. Crima a fost săvârșită de trei bărbați

in Evenimente/Stiri online

Cercetările privind crima petrecută în urmă cu câteva săptămâni, când o profesoară din Brașov a fost găsită fără suflare pe marginea unui drum din Transfăgărășan, scot la suprafață detalii șocante. Principalul suspect, nepotul profesoarei a săvârșit crima cu ajutorul a doi prieteni, unul de 23 de ani și celălalt de 65 de ani, cărora le-a promis bani.

Planul pentru a atrage femeia în capcană, demn de filmele cu profesioniști, a fost ca profesoară să fie chemată la casa de la Bran pentru montarea unui contor de electricitate. Femeia a acceptat să se suie în mașină cu electricianul, care nu era nimeni altul decât complicele nepotului său. Ajunsă în mâinile lor, ucigașii i-au cerut profesoarei cardul și codul PIN și cum aceasta a refuzat, femeia a fost torturată până la moarte, după care abandonată pe marginea unui drum.

Imediat, bărbații convinși că au săvârșit crima perfectă și-au văzut fiecare de drum, dar nu înainte de a goli contul victimei. Nepotul profesoarei chiar a postat pe Facebook imagini cu el înconjurat de bani și sticle de băutură.

Localnicii din Zărnești spun despre bătrânul de 65 de ani, că este cel mai periculos dintre toți. „Are foarte multe bube în cap, condamnat de 2 ori pentru viol și acum are vreo 6 dosare pe la Poliție.„, a declarat pentru ProTv, Ion Bos. Toți cei trei făptași se află în arestul poliției și neagă acuzațiile aduse, aruncând vina unul pe celălalt. Între timp, mătușa pe care profesoara din Brașov o îngrijea și urma să o moștenească, a fost luată în grija soției nepotului arestat pentru crimă.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web