Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Portul Dacilor

in Istorie

festivalanticbulgari3-1344452796

Portul Dacilor

Daco-geţii aveau o caracteristică vestimentară unitară, lucru confirmat de numeroasele imagini ale lor de pe columnă sau de pe metopele de la Adamclisi, unde se prezintă un singur tip de veştmânt civil. Ovidiu îi numeşte; „geţii purtători de pantaloni”. Aceşti pantaloni erau largi şi lungi până la căpută unde erau legaţi cu o sfoară, iar un alt tip, îl reprezintă iţarii, care erau mai strâmţi pe picior. În picioare aveau opinci legate cu nojiţe.

Interesant de remarcat că „opinca” este prezentat de DICŢIONARUL EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE ca derivând din bulgărescul „OPINKA, OPINAK” deşi dacii de pe Columnă le purtau cu mult înainte ca să vină bulgarii să le boteze!
Pe cap se purta o căciulă de stofă moale, încreţită, căciula purtată de nobili, iar poporenii umblau cu capul descoperit.

Corpul eram îmbrăcat cu o tunică lungă până la genunchi încinsă peste brâu iar pe umeri prinsă cu o agrafă. Peste tunică, pe vreme rea purtau o mantie impermeabilă prevăzută cu glugă. Anticii îi aseamănă pe daci cu celelalte seminţii nordice: sciţi, celţi, germani. Înalţi, robuşti, blonzi roşcaţi spre castaniu cu ochi albaştri.

Oamenii de rând purtau părul retezat pe frunte şi lăsat liber pe spate, ceea ce le-a atras numele de comaţi – pletoşii în traducere. Nobilii, purtau căciula de lână – pileum – ca un semn distinctiv al rangului lor. Şi unii şi alţii purtau mustăţi şi bărbi bogate potrivite din foarfeci.

Femeile dace sunt de o frumuseţe aspră dar expresivă. Zvelte, de statură înaltă, puternice, având părul pieptănat pe tâmple, cu cărare pe mijloc şi strâns la spate într-un coc. Pe cap purtau basmale probabil colorate.
Pe lângă opinca tradiţională se mai foloseau încălţări de pâslă, dar vara, neîndoielnic, umblau desculţi.

Iarna ataşau la opinci crampoane iar călăreţii purtau pinteni

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web