Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Predicatul

in Limba romana

Gramática.-Ilustración

    • predicatul atribuie subiectului o acţiune, o stare, o caracteristică ori o însuşire;

    • predicatul este partea cea mai importantă a unei propoziţii; fără el este, de cele mai multe ori, imposibil să comunicăm prin cuvinte o idee;

    • prin predicat se realizează predicaţia unei propoziţii;

    • predicatul este partea principală de propoziţie aflată în relaţie de interdependenţă bilaterală cu subiectul. Aceasta înseamnă că predicatul impune subiectului persoana, numărul şi genul, iar subiectul impune predicatului cazul nominativ.

  1. Definiţia predicatului

Predicatul este partea principală de propoziţie care spune ceva despre subiect, arătându-se ce face?, cum este?, ce este?, cine este? subiectul sau ce acţiune suferă?

Predicatul se referă întotdeauna la un subiect, chiar dacă acesta nu este exprimat sau este inexprimabil.

Predicatul exprimă: acţiunea subiectului, existenţa subiectului, diferitele aspecte ale stării în care se află subiectul, însuşirea atribuită subiectului.

Predicatul poate arăta şi calitatea unui subiect exprimat printr-un nume de acţiune (un infinitiv) sau printr-o acţiune (o propoziţie subiectivă):

E uşor a scrie versuri / Când nimic nu ai a spune.”

În propoziţiile impersonale, predicatul exprimă o acţiune care nu mai poate fi atribuită subiectului (acesta nu poate fi identificat) sau o stare:

Afară ninge.

Vara tună şi plouă torenţial.

Acolo este frumos.

2. Întrebările principale ale predicatului sunt :

ce face ? El citeşte.

ce este ? Ea este profesoară.

cine este ? El este Popescu.

cum este ? Băiatul este inteligent.

  1. CLASIFICAREA PREDICATULUI

În limba română, după structură, predicatul este de două feluri: verbal şi nominal.

Predicatul se mai poate realiza şi prin adverb sau interjecţie, fiind denumit după partea de vorbire: predicat adverbial, predicat interjecţional.

După structura sintagmatică, predicatul verbal poate fi:

simplu, realizat printr-un singur verb sau o locuţiune verbală;

compus (complex), realizat prin două verbe, dintre care unul poate fi la modul conjunctiv.

C. PREDICATUL VERBAL

1. Definiţie

Predicatul verbal este partea principală de propoziţie care arată ce se spune despre subiect (când verbul prin care se exprimă predicatul este la diateza pasivă) sau ce face subiectul (când verbul este la diateza activă sau reflexivă).

2. Întrebări

Conform definiţiei, întrebarea de bază a predicatului verbal exprimat prin verb şi locuţiuni verbale la diatezele activă şi reflexivă este ce face?, care se pune subiectului:

Copiii se joacă în parc. – ce fac copiii?

Elevul învaţă poezia. – ce face elevul?

Predicatului verbal exprimat prin verbe la diateza pasivă nu i se potriveşte întrebarea ce face?, ci o întrebare mai generală a predicatului: ce se spune despre?:

Vasile este aşteptat de părinţi. – Ce se spune despre Vasile?

Pentru predicatele verbale fără subiect nu se pun întrebări pentru că nu au subiect: Se înserează. Afară plouă.

3. Exprimarea predicatului verbal

Predicatul verbal se exprimă prin următoarele părţi de vorbire:

verbe predicative la moduri personale (indicativ, conjunctiv, condiţional – optativ, prezumtiv şi imperativ), la diateza activă, pasivă sau reflexivă :

diateza activă:

El cumpără cărţi.

Ana i-a scris mamei -i trimită bani.

Aş fi citit cu plăcere poezia ta.

diateza reflexivă:

Voi vă gândiţi la vacanţă.

Spălaţi-vă pe mâini înainte de masă.

diateza pasivă:

Maşina a fost reparată repede.

Cântecul era interpretat cu măiestrie.

Valoare predicativă au şi verbele:

a fi când are sensul verbelor : a exista, a se afla, a se găsi, a se petrece, a se întâmpla, a valora, a costa, a dura, a trăi, a se duce, a-şi avea originea:

Era în vara anului 1994.

Cât este litrul de lapte?

Brăţara aceasta este câteva milioane.

Cursul este de două ore.

a rămâne, a ajunge, a ieşi, a se face:

Ea a ajuns la gară.

Câinele a ieşit pe stradă.

locuţiuni verbale cu verbul la un mod personal, la orice diateză:

Ei au luat-o la sănătoasa.

Şi-a dat seama de greşeala făcută.

A fost scos din minţi de atâta gălăgie.

Uneori, între elementele componente ale locuţiunii se pot intercala alte cuvinte:

Îşi aduse bine aminte de anii studenţiei.

A băgat imediat de seamă unde greşise.

verbe impersonale ca sens şi personale ca formă:

Se înserează. Fulgera. Ploua.

Se înnoptează. Mugeşte.

verb predicativ la un mod nepredicativ – infinitiv sau supin cu valoare imperativă:

A se agita înainte de folosire!

A nu se staţiona pe chei!

De completat formularele!

verbe reflexive impersonale: se ştie, se cunoaşte, se zice, se spune, se vede, se aude, se cade, se cuvine, se pare.

adverbe şi locuţiuni adverbiale predicative, în calitate de regenţi ai propoziţiilor subiective şi urmate de conjuncţia : desigur, fireşte, negreşit, poate, bineînţeles, fără doar şi poate:

Desigur că va veni.

Fireşte că pleacă.

Fără doar şi poate că vor pleca la mare.

Observaţie!

Ele sunt predicate verbale, întrucât în faţa lor nu poate să apară verbul copulativ „a fi”. Când nu sunt urmate de conjuncţia că, ele rămân adverbe de mod, cu funcţie sintactică de complemente circumstanţiale de mod:

Desigur vine.

Poate va pleca mâine.

interjecţii predicative care exprimă un îndemn, o adresare: iată, hai, haide, iaca, uite, zău, iacătă, na:

Haide mai repede! Iată un exemplu demn de urmat.

Aceste interjecţii pot îndeplini funcţia de predicat interjecţional, deoarece redau diverse acţiuni, fiind astfel, apropiate de verbele la modul imperativ.

interjecţii onomatopeice

Pupăza zbrr! pe-o dugheană.

Pasărea ţuşti! din mâna lui.

El plosc! una peste mâini.

Toate interjecţiile onomatopeice, ca predicate verbale, pot avea subiecte, semn că ele sunt foarte apropiate de verbe.

Observaţie!

Dacă în propoziţiile de mai sus apar verbele care redau acţiunile sugerate de onomatopee, acestea îndeplinesc funcţia de predicat verbal, iar interjecţiile vor avea funcţia de complemente circumstanţiale de mod.

4. Clasificarea predicatului verbal

Predicatul verbal poate fi clasificat:

a. după numărul de componenţi

În funcţie de numărul de elemente din care se compune, predicatul verbal se clasifică în: predicat verbal simplu şi predicat verbal compus.

Predicatul verbal simplu este exprimat printr-un singur verb predicativ sau o singură locuţiune verbală predicativă:

Ei citesc reviste.

Maria şi-a adus aminte de colegi.

Predicatul verbal compus este condiţionat de existenţa auxiliarelor de modalitate ( a putea, a trebui, a avea, a dori, a fi, a avea) şi de aspect( a începe, a prinde, a da, a sta): Ea poate să înveţe. El poate citi. Ei încep să scrie.

Observaţie!

Categoria predicatului compus nu e însă suficient delimitată din punct de vedere gramatical şi, de altfel, nici verbele de modalitate şi nici cele de aspect nu formează o categorie gramaticală precis constituită în limba noastră. În consecinţă, situaţia se va interpreta astfel : sau două predicate verbale (El poate să citească; poate + să citească) sau un predicat verbal şi un complement direct (Ele pot citi; pot + citi).

b. după prezenţa sau absenţa din propoziţie

exprimat – este predicatul prezent în enunţ: Afară plouă.

neexprimat – se poate subclasifica în subînţeles şi eliptic.

5. Elipsa predicatului verbal sau a unor elemente din componenţa lui

Uneori predicatul verbal lipseşte. Această situaţie poate apărea la predicatul verbal propriu-zis, atunci când verbul se subînţelege din context întrucât a fost exprimat în propoziţia sau fraza anterioară: Eu mănânc fructe, iar el alune.

Omiterea predicatului se face aici din nevoia de concizie, de scurtare a enunţului (economie de limbaj). Ea poate lua diferite aspecte:

omiterea (absenţa) totală a predicatului poate apărea în enunţuri afirmative sau în răspunsuri scurte la întrebări:

Voi veţi pleca mâine, iar noi, poimâine.

Unde pleci? – La cinema.

omiterea (absenţa) parţială a predicatului se manifestă prin:

  • absenţa auxiliarului: Ai citit cartea? Citit. pentru – Am citit;

  • forma verbală de bază este absentă: Ai dormit? – Am. pentru Am dormit;

  • absenţa verbului din locuţiuni: Gura! – pentru Ţine-ţi gura!

De asemenea, în cazul a două predicate coordonate, exprimate prin verbe la forme compuse, auxiliarul poate să nu fie repetat pentru al doilea predicat:

Am mâncat şi băut tot ce mi s-a dat.

Predicatul verbal eliptic este predicatul omis care nu a apărut într-un context anterior. Omiterea lui se face tot din motive de concizie a enunţului. Elipsa predicatului verbal este prezentă în:

– propoziţii: Noi atunci – după el pentru Noi atunci ne luăm după el

– formule consacrate: „La mulţi ani!” pentru Îţi urez la mulţi ani!

6. Topica şi punctuaţia predicatului verbal

Locul predicatului verbal este, de obicei, după subiect, ambele aflându-se în relaţie de interdependenţă: Copiii se joacă afară. Trenul întârzie.

În cazuri speciale, când accentul cade pe acţiunea verbului, predicatul stă înaintea subiectului: Răsare soarele dinspre pădure. Sosesc cicliştii.

În limba română predicatul poate sta la început, în interior sau la sfârşitul propoziţiei.

Predicatul verbal nu se desparte prin virgulă de subiect când între ele nu sunt intercalate alte părţi de propoziţie: Şcolarii merg la circ.

Perechea de virgule, care marchează intercalările între subiect şi predicat (cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziţii sau fraze), nu este în măsură să schimbe regula generală a punctuaţiei predicatului. Apariţia acestora între subiect şi predicat poate fi întâmplătoare şi depinde numai de cel care scrie sau vorbeşte:

Toţi copiii, după ce au terminat cursurile, au plecat acasă.

Între subiect şi predicat se poate folosi virgula, dacă între ele se intercalează o apoziţie, o subordonată sau un grup de subordonate:

Maria, prietena mea, a obţinut rezultate bune la examen.

Simona, dacă o rogi, va veni.

7. Confuzia dintre predicatul verbal şi cel nominal

Predicatul verbal exprimat prin verbul auxiliar a fi urmat de un participiu (verb la diateza pasivă) se poate confunda cu predicatul nominal în a cărui structură intră verbul copulativ a fi urmat de un participiu cu valoare adjectivală:

Magnolia este înflorită.

Vc np (participiu – valoare adjectivală)

Poezia este recitată de fratele tău.

Pv diateza pasivă

Confuzia se poate înlătura prin proba complementului de agent. Dacă grupul a fi + participiu poate fi urmat de un complement de agent (exprimat sau subînţeles), predicatul este verbal exprimat printr-un verb la diateza pasivă. Valoarea morfologică a verbului a fi este de verb auxiliar.

În caz contrar, predicatul este nominal, verbul a fi având valoare morfologică de verb copulativ.

D. PREDICATUL NOMINAL

1. Definiţie

Predicatul nominal este partea principală de propoziţie care arată prin intermediul verbului copulativ o însuşire sau atribuie o calitate subiectului.

El arată cine?, ce?, cum? este subiectul:

2. Întrebări

Întrebările cu care se poate afla predicatul nominal sunt: ce este?, cum este?, ce se spune despre?

3. Structura predicatului nominal

Predicatul nominal concentrează particularitatea comunicării în numele predicativ. El este alcătuit din două elemente: un verb copulativ, la un mod personal şi un nume predicativ, care poate fi simplu sau multiplu.

Fiecare dintre cele două elemente intră în relaţie cu subiectul:

Ele sunt vesele. Ele sunt vesele şi fericite.

I. VERBELE COPULATIVE

1. Definiţie şi trăsături definitorii

Verbele copulative au rolul de a stabili relaţia gramaticală dintre subiectul propoziţiei şi cuvintele de identificare sau de calificare a acestuia. Deci, ele stabilesc relaţiea între subiect şi numele predicativ. Aceasta înseamnă că orice predicat nominal ar trebui să aibă un subiect. Există, însă şi cazuri în care verbele copulative nu au subiecte. Aceste situaţii se concretizează în expresiile verbale impersonale: E bine că ai venit.

Verbele copulative sunt nepredicative pentru că nu pot forma singure predicatul, ci numai împreună cu un nume predicativ. Acestea se mai numesc şi auxiliare.

Verbele copulative îşi păstrează calitatea de verbe nepredicative şi când sunt folosite la moduri nepersonale:

infinitiv: Are obligaţia de a fi atent.

gerunziu: „Fiind băiet, păduri cutreieram.”

participiu (cu valoare adjectivală): Sentimentele devenite evidente nu mai pot fi ascunse.

supin: De rămas singur, nu am rămas.

Verbul copulativ este cel prin care se realizează acordul în persoană şi număr cu subiectul. De asemenea, el poartă şi mărcile caracteristice predicaţiei (mod, timp): Eu sunt elev. / Eu eram elev. / Eu aş fi fost elev.

2. Caracteristici ale verbelor copulative

sinonimia poate stabili, în unele contexte, o identitate aproximativă între: a fi şi verbele a se chema, a constitui, a întruchipa, a însemna, a se numi, a reprezenta:

Atitudinea ta este (se cheamă, reprezintă, înseamnă) o sfidare a colegilor.

a deveni şi verbele a ajunge, a se face, a ieşi:

El devine (ajunge, se face, iese) doctor.

a părea şi a se părea:

Opinia ei pare (se pare) neîntemeiată pe argumente.

nu au sens lexical

sunt intranzitive

verbe copulative fără subiect

Deşi verbele copulative fac legătura dintre numele predicative şi subiecte putem aminti aici situaţia expresiilor verbale impersonale în care subiectul este exprimat prin diferite părţi de vorbire sau printr-o subiectivă :

E important 1/ să studiem limba engleză.2/

PP SB

E important a învăţa limba engleză.

feluri de verbe copulative: exprimate şi neexprimate.

Verbele copulative exprimate sunt verbele prezente în predicatul nominal:

Maşinile sunt scumpe.

Verbele copulative neexprimate sunt:

subînţelese, când apar într-o propoziţie anterioară

Eu sunt înalt, iar el, ( ) slab.

eliptice, când lipsesc din propoziţie fără a se pune problema apariţiei lor într-o propoziţie anterioară, în expresii verbale impersonale, când predicatul nominal este alcătuit din adverbe şi locuţiuni adverbiale:

Posibil să vină. (pentru E posibil să vină.)

Fără îndoială că n-a zis nimic. (E fără îndoială că n-a zis nimic.)

În unele predicate nominale copula nu este exprimată: ” Feţişoara lui, / Spuma laptelui; / Mustăcioara lui, / Spicul grâului.”

Ideea de predicaţie poate fi marcată prin pronunţarea pe un ton ascendent a subiectului, iar în scris prin virgulă.

3. Prezentarea verbelor copulative

A fi este cel mai frecvent verb copulativ:

Eu sunt luceafărul de sus,

Iar tu să-mi fii mireasă.”

Verbul copulativ a fi poate fi personal, ca în exemplu de mai sus, dar poate fi şi impersonal când intră în alcătuirea unor expresii verbale impersonale:

E frumos a călători prin ţară.

Verbul a fi mai poate avea valoare de verb predicativ când are sens deplin şi formează singur un predicat verbal:

A fost odată un moş şi o babă.

Ca verb predicativ personal poate fi echivalent semantic cu verbele a exista, a se afla, a se găsi, a trece, a se duce, a costa, a se chema, a constitui:

Cartea este în ghiozdan.(se află)

De unde eşti ? (provii)

Ca verb predicativ impersonal, verbul a fi poate fi înlocuit cu verbele a trebui, a se întâmpla, a fi necesar:

Dacă este să sosească, anunţă-mă.

În expresii ca mi-e sete, mi-e foame, mi-e frig, mi-e frică, e noapte, e vară, verbul a fi este predicativ şi formează singur un predicat verbal. Substantivele care îl însoţesc au funcţie sintactică de subiect.

Ca verb auxiliar, verbul a fi intră în structura modurilor şi timpurilor diatezei pasive, precum şi în cea a tuturor formelor verbale compuse : conjunctiv perfect ( să fi auzit), indicativ viitor (voi fi venit), infinitiv perfect (a fi venit).

A deveni este întotdeauna verb copulativ în limba literară: Prin studiu, orice om devine instruit.

A ieşi, a ajunge, a se face sunt verbe copulative când pot fi înlocuite cu verbul a deveni: Grâul s-a făcut frumos. Mihai a ieşit pictor. Ea a ajuns inginer.

Aceste verbe pot fi predicative personale sau impersonale, formând singure un predicat verbal: Noi ieşim afară. (verb predicativ personal);

În cafea i-a ieşit că va avea succes. (verb predicativ impersonal)

El a ajuns acasă. (verb predicativ personal)

Îţi ajunge cât ai alergat. (verb predicativ impersonal)

Cursul se face cu bani. (verb predicativ personal)

S-a făcut. (verb predicativ impersonal)

Ca verb predicativ, se face apare în două ipostaze:

– verb reflexiv pasiv: Cum se face această problemă? ( = este făcută)

– cu sensul de bază modificat: a simula, a se întâmpla, a părea, a fi posibil.

A însemna este verb copulativ, dar poate avea valoare predicativă când are sensul de a nota, a pune un semn.

Asta înseamnă nechibzuinţă. ( verb copulativ)

El însemna zilele rămase până la vacanţă. (verb predicativ)

A părea este un verb copulativ când este personal şi prezintă caracteristica subiectului ca aparenţă, dar poate avea şi valoare predicativă ca verb impersonal în expresiile verbale impersonale: pare, se pare, mi se pare:

Iarba pare de omăt. (verb copulativ)

Iancu pare un bunic fericit. ( verb predicativ)

Se pare 1/ că nu va mai insista.2/

PP SB

Mi se pare 1/ că mama a uitat fereastra deschisă.2/

PP SB

A rămâne este copulativ personal sau impersonal când arată mai ales subiectul: El a rămas acelaşi.

Rămâne hotărât 1/ că vei pleca mâine 2/.

PP SB

Poate avea valoare predicativă atunci când este personal şi impersonal cu sensul de trebuie:

În fiecare noapte rămânea la cabană. (verb predicativ personal)

Nu-i rămâne decât să accepte. (verb predicativ impersonal)

Rămâne de verificat. (verb predicativ impersonal)

Verbul copulativ, în unele situaţii, nu este exprimat, ci doar subînţeles. Absenţa verbului copulativ poate fi marcată, fără a fi obligatoriu, prin virgulă, linie de pauză sau două puncte:

„Religia – o frază de dânşii inventată.”

„Vorba multă, sărăcia omului.

II. NUMELE PREDICATIV

1. DEFINIŢIE

Numele predicativ reprezintă componenta preponderent lexicală a predicatului nominal, precizând identitatea, caracteristica sau calitatea subiectului. Semantic, numele predicativ este partea esenţială a predicatului nominal, care atribuie subiectului o însuşire sau o caracteristică, arătând cine este?, ce este? sau cum este subiectul?:

Băiatul acela este Mihai.

Ea este profesoară.

Munţii sunt înalţi.

Numele predicativ este o parte esenţială pentru înţelesul deplin al propoziţiei fiind legat de subiect printr-un verb copulativ la mod personal.

2. CLASIFICAREA NUMELUI PREDICATIV

după numărul de elemente componente există:

a. nume predicativ simplu – alcătuit dintr-un singur cuvânt şi realizat prin orice parte de vorbire cu înţeles de sine stătător: adjectiv, substantiv, pronume, adverb, verb : Clădirea este veche. „Tu eşti Ştefan Domn cel Mare.”Cărţile sunt ale mele. „Iar noi locului ne ţinem, / Cum am fost aşa rămânem.” Multe sunt de văzut.

b. nume predicativ dezvoltat se realizează prin sintagme alcătuite din cel puţin doi termeni autonomi lexical, înscrişi într-o relaţie de dependenţă :

„De omorât nu l-a omorât jupânul, că jupânul nu era om aşa de rău.”

„Certitudinea trebuie atunci să fie certitudine de sine.”

c. nume predicativ mixt este format din infinitivul unui verb copulativ şi un nume (substantiv, adjectiv, pronume): Toţi par a fi resemnaţi. Câmpul pare a fi de vată.

d. nume predicativ multiplu este alcătuit din mai multe unităţi lexicale autonome în relaţie de coordonare copulativă sau adversativă:

Ei sunt tineri, înalţi şi puternici.

„Apele-s dulci, limpezi ca cristalul şi reci ca gheaţa.”

El nu a fost nici primul, nici ultimul.

Carmen nu era frumoasă, ci graţioasă.

după prezenţa sau absenţa din propoziţie, numele predicativ este de două feluri:

  1. exprimat – numele predicativ este prezent în propoziţie: Copiii sunt veseli.

b. neexprimat – numele predicativ subînţeles apare ca răspuns scurt la o întrebare:

– Eşti sănătos? – Sunt. (sănătos)

  • după conţinut, numele predicativ califică sau identifică subiectul. Din acest motiv există două tipuri fundamentale de nume predicativ:

a. de calificare – atribuie subiectului o calitate, o însuşire, o caracteristică; acest tip de nume predicativ este redat, în general, printr-un substantiv nearticulat sau articulat cu articol hotărât, printr-un substantiv în genitiv sau în acuzativ, printr-un adjectiv, un pronume nehotărât, un numeral cardinal, un verb la supin sau un adverb:

Ei sunt descurcăreţi.

Noi suntem împotriva propunerii tale.

Tu eşti mai bun decât mine.

Cartea mea este aceea.

Noi am fost în familie patru fraţi.

Multe sunt de făcut şi puţine de vorbit.

E bine să vorbeşti cu mama lui.

b. de identificare exprimă o noţiune singulară a cărei sferă logică se suprapune sferei subiectului; este redat printr-un nume propriu sau printr-un substantiv articulat cu articol hotărât, printr-un pronume personal sau demonstrativ, prin pronumele cine, printr-un numeral ordinal sau verb la infinitiv:

„Iar cerul este tatăl meu / Şi mumă-mea e marea.”

Cine este persoana cu care m-am întâlnit?

Istoria este cea dintâi carte a unei naţiuni.

Dorinţa mea este de a spune lucrurilor pe nume.

Singura posibilitate pe care o avem este aceasta.

3. EXPRIMAREA NUMELUI PREDICATIV

Numele predicativ poate fi exprimat printr-un substantiv, un adjectiv substantivizat sau un pronume (în nominativ şi, precedat de o propoziţie , în genitiv sau în acuzativ), un adjectiv, un numeral, un verb la supin sau la infinitiv, un adverb sau o interjecţie:

  • substantive (locuţiuni substantivale) şi părţi de vorbire substantivizate în cazurile:

nominativ: Ea este comerciantă.

Faptele din tinereţe devin aduceri-aminte.

genitiv cu prepoziţie sau cu locuţiune prepoziţională (precedat de articol posesiv):

Maşinile din stradă sunt ale patronului.

E împotriva prevederilor legale.

  • dativ cu prepoziţiile conform, potrivit, contrar:

Lucrările vor fi conform planului.

E contrar bunului-simţ să pleci.

acuzativ cu prepoziţii:

Casele sunt din lemn.

Noi suntem cei mai mulţi de pe Argeş.”

Fiecare floare era cu miros dulce.

Numele predicative se pot exprima şi prin părţi de vorbire substantivizate:

adjective: Ea este hărnicuţa care te-a uimit.

pronume: El este un nimeni.

numeral: Neşansa lui a fost un trei pe care l-a primit la fizică.

verbe: Ei au devenit nişte suferinzi.

Mihai este rănitul de ieri.

adverbe: Serviciul pe care i l-ai făcut înseamnă un mare bine pentru el.

pronume cu valoare substantivală, cu excepţia pronumelui de întărire, în aceleaşi cazuri ca şi substantivul:

a. pronume personal

Tu eşti tu şi el e el. (N.)

Greşeala este a lor. (G. fără prepoziţie)

De ce nu eşti împotriva ei ? (G. cu prepoziţie)

Florile sunt pentru mine. (Ac. cu prepoziţie)

b. pronume personal de politeţe

Dirigintele clasei este dumnealui. (N.)

Maşina este a dumneaei. (G. fără prepoziţie)

Eu nu sunt împotriva dumneavoastră. (G. cu prepoziţie)

Cadoul este pentru dumneata. (Ac. cu prepoziţie)

c. pronume reflexiv în Acuzativ cu prepoziţie

Toată strădania este pentru sine.

d. pronume posesiv

Costumul este al meu. (N.)

Reuşita este alor noştri. (G.)

Arbitrul este contra alor noştri. (G. cu prepoziţie)

Tatăl său era de-ai noştri. ( Ac cu prepoziţie)

e. pronume demonstrativ

Prietenul meu este acesta. (N.)

Haina este a celuilalt. (G.)

Noi suntem împotriva acesteia. (G. cu prepoziţie)

Toată admiraţia este pentru aceasta. (Ac. cu prepoziţie)

f. pronume nehotărât

El a ajuns cineva în viaţă. (N.)

Meritul este al fiecăruia dintre voi. (G.)

El este contra tuturor. (G. cu prepoziţie)

Întrebarea este pentru acelaşi. (Ac. cu prepoziţie)

g. pronume relativ

Ştiu cine erau ei. (N.)

Maria nu ştie ale cui sunt florile. (G.)

Am întrebat-o împotriva căruia dintre ei este. (G. cu prepoziţie)

Nu mi-a spus pentru cine sunt cărţile. (Ac. cu prepoziţie)

h. pronume interogativ

Cine este ea ? (N.)

A cui este poşeta ? (G.)

Împotriva căreia dintre ele eşti tu ? (G. cu prepoziţie)

Pentru cine este premiul ? (Ac. cu prepoziţie)

i. pronume negativ

El nu a ajuns nimic. (N.)

Meritul nu este al nici unuia dintre studenţi. (G.)

Mihnea n-a fost împotriva nimănui. (G. cu prepoziţie)

Aceste cărţi nu sunt pentru nimeni. (Ac. cu prepoziţie)

numerale cu valoare substantivală, în aceleaşi cazuri ca şi substantivul

a. numeral cardinal propriu-zis

Cu noi se fac zece. (N.)

Meritul este a celor trei. (G. fără prepoziţie)

Maria este împotriva celor două. (G. cu prepoziţie)

Prăjiturile sunt pentru cei doi. (Ac. cu prepoziţie)

b. numeral ordinal

Doru a ajuns primul din clasă. (N.)

Bagajele sunt ale celui de-al doilea. (G.)

Juriul a fost împotriva ultimului. (G. cu prepoziţie)

Premiul este pentru cel dintâi. (Ac. cu prepoziţie)

c. numeral colectiv

Ei sunt tustrei. (N.)

Maşina este a amândurora. (G.)

Ea este contra amândurora. (G. cu prepoziţie)

Fructele sunt pentru amândoi. (Ac. cu prepoziţie)

d. numeral multiplicativ cu valoare adjectivală în N

Câştigul ei este întreit.

e. numeral fracţionar

Această parte este o jumătate. (N.)

Efortul este al unei doimi dintre elevi. (G.)

Cărţile sunt pentru un sfert din clasă. (Ac.)

adjective în cazul nominativ, la toate gradele de comparaţie:

pozitiv: Ziarele au devenit interesante.

comparativde superioritate:

Revistele acestea au devenit mai interesante ca acelea.

comparativde egalitate:

Aceste publicaţii au devenit tot aşa de interesante ca acelea.

comparativde inferioritate:

Aceste anunţuri au devenit mai puţin interesante ca acelea.

superlativ relativ: Aceşti elevi au ajuns cei mai buni.

superlativabsolut: Aceste rubrici au devenit foarte interesante.

verbe la moduri nepersonale:

– infinitiv: Obligaţia lui este a citi mult.

Obligaţia lui este de a-şi aminti de ei.

– supin: Problema aceasta este de nerezolvat.

Era de aşteptat să zică acest lucru.

participiu şi gerunziu acordat (cu valoare adjectivală):

El este liniştit.

Maria este căsătorită.

Apa este spumegândă.

Numele predicative exprimate prin gerunzii şi participii ca adjective stau numai în cazul nominativ.

adverbe şi locuţiuni adverbiale în:

predicate nominale cu subiecte:

Astfel e ţara Ardealului.

– expresii verbale impersonale:

E cu neputinţă să pleci acum.

– în predicate nominale eliptice de verbul copulativ, după care urmează propoziţii subiective:

Cu neputinţă să pleci acum.

interjecţiile cu funcţie de nume predicativ apar rar, mai ales în expresii de forma: Este vai de capul lui.

Unele interjecţii care au semnificaţie adjectivală pot să apară cu valoare expresivă: E cam tra – la – la băiatul acela!

4. CAZUL NUMELUI PREDICATIV

Numele predicativ poate sta în oricare din cazurile nominativ, genitiv, dativ, acuzativ.

Când este exprimat prin părţi de vorbire din categoria numelui, numele predicativ apare în cazul nominativ.

Când sunt însoţite de prepoziţii, numele predicative apar în genitiv, dativ, şi acuzativ:

Mama este contra minciunii. (G)

Hotărârea este conform legii. (D)

Cerceii sunt de argint. (Ac)

Când este exprimat prin substantiv sau pronume, numele predicativ apare în genitiv fără prepoziţie:

Caietul este al meu. Meritul este al şcolii.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Limba romana

Scrisul de mana

Au existat cândva tocul, stiloul, pixul, creionul. Și foile dictando sau de
LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web