Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Premierul Grindeanu, declaratii despre legea vaccinarii: „Sa asigurăm stocurile necesare de vaccinuri si apoi sa vorbim despre sanctiuni”

in Stiri online

Premierul a declarat, la finalul unei discuții cu ministrul Sănătății, că mai întâi trebuie să asigurăm stocurile necesare de vaccinuri și apoi să vorbim despre sancțiuni. Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a dat în schimb exemplul Italiei, unde s-a decis interzicerea includerii copiilor nevaccinaţi în cadrul şcolarizării de stat scrie libertatea.ro

„Înainte de a lua decizii de acest tip prin care să obligi sau să excluzi copiii care nu se vaccinează, noi ca stat trebuie să facem altceva: să fim în stare să asigurăm stocul de vaccinuri, să asigurăm tot ceea ce vă spuneam mai devreme în acest lanţ şi după aceea să începem să facem acţiuni de acest tip”, a spus prim-ministru, despre proiectul legii vaccinării obligatorii.

Sorin Grindeanu a menționat că în prezent se acţionează pentru a acoperi crizele venite din trecut pe diverse paliere.

”Este o lege care va fi dezbătută, aprobată, amendată, sunt convins în Parlamentul României. Din punctul meu de vedere, libertatea fiecăruia dintre noi este un drept pe care ni l-am câştigat cu toţii. Iar această libertate nu trebuie să interfereze sau este deplină până când atinge libertatea altuia”, a afirmat premierul Grindeanu.

Prim-ministrul a adăugat: ”Poate că cei 26 de copii care au murit în ultimul an ne fac să ne trezim la realitate şi face şi pe alţii să se trezească la realitate. Un asemenea număr de copii decedaţi în ultimul an este dincolo de ceea ce poţi să spui în cuvinte, este tragic. Eu nu cred că se mai întâmplă lucrul acesta undeva. Nu vreau să dau exemple de ţări dar în mod sigur în Uniunea Europeană nu se întâmplă aşa ceva”.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a dat exemplul Italiei, precizând că acolo, omologul său de la Sănătate a decis să interzică copiilor nevaccinaţi accesul la şcolarizarea de stat.

„Am luat la cunoştinţă de decizia ministrului sănătăţii din Italia care a hotărât că copiii care nu sunt vaccinaţi nu vor avea acces la programele de şcolarizare plătite de stat. Aceasta este oarecum în linie cu legea vaccinării pe care o propunem noi”, a spus ministrul Sănătății, precizând că o prevedere asemănătoare a fost adoptată și de Franța.

Ministrul Sănătății: Se ia în calcul readucerea vaccinării în școli, însă subiectul este destul de sensibil

Ministrul Sănătății a declarat că se ia în calcul readucerea vaccinării în şcoli, însă acest lucru este unul sensibil, având în vedere că toată gestionarea stării de sănătate a copilului o face medicul de familie. „Şi eu când eram copil am fost vaccinat la şcoală. Se ia în calcul şi acest lucru, însă subiectul este destul de sensibil, pentru că toată gestionarea stării de sănătate a copilului o face medicul de familie”.

Bodog a afirmat va fi făcută o campanie „foarte intensă” de conştientizare privind importanţa vaccinării copiilor.

Părinţii care nu se informează despre vaccinare şi nu îşi asumă în scris refuzul imunizării copiilor pot primi amenzi între 1.000 şi 2.500 de lei, se arată în proiectul  privind vaccinarea copiilor.

Mai mult, părinții care pleacă din ţară şi nu lasă o persoană responsabilă cu vaccinarea copilului, riscă amenzi între 2.500 şi 5.000 de lei. În cazul instituţiilor şi cadrelor medicale care dau informaţii greşite despre vaccinare, amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei.

Sursa: libertatea.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Stiri online

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

>
loading...