Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Premierul Sorin Grindeanu: „A venit timpul să existe măcar un bancomat în fiecare sat sau comună”

in Politic

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, că a venit timpul să existe măcar un bancomat în fiecare sat sau comună, deoarece România rurală este prea puțin atractivă financiar pentru bănci noteaza libertatea.ro

„România rurală este încă prea puţin atractivă financiar pentru dumneavoastră şi pot să înţeleg acest lucru, dar poate că a venit timpul, ca, pe lângă biserică, primărie, şcoală şi locul de socializare ca să zic aşa, să existe şi măcar un bancomat în fiecare sat sau comună. Nu vă cer să faceţi pionierat sau voluntariat, vă cer să vă gândiţi la potenţialul uriaş al zonei rurale, care adună în acest moment jumătate din populaţia României şi, cred eu, şi oportunităţi nelimitate”, a declarat Grindeanu la Forumul Pieţei Financiare.

Șefului Executivului a adăugat că plăţile şi tranzacţiile financiare prin intermediul tehnologiei digitale sunt tot mai frecvente.

„Dacă urmărim (…) evoluţia celor mai dezvoltate ţări, unde acestea se fac aproape exclusiv online, ne dăm seama că şi ţara noastră, cu paşi repezi, se îndreaptă în această direcţie. Nu mai surprinde pe nimeni avantajele acestor tehnologii – mult mai puţină birocraţie, reducerea timpului alocat tranzacţiilor, produse şi servicii financiar-bancare mai ieftine pentru oameni, limitarea economiei gri şi creşterea (…) atractivităţii economiei noastre pentru investitorii străini”, a mai afirmat Grindeanu.

Sursa: libertatea.ro

Loading...
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Politic

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web