Primăria Sfântu Gheorghe BATJOCORESTE grupul statuar Mihai Viteazu! „Mihai Viteazul a fost un profitor care s-a autoproclamat principe, iar acum el ocupă locul unui erou maghiar”

in Turism de

Turiștii care vizitează municipiul Sfântu Gheorghe sunt informați de către primăria localității că Mihai Viteazul a fost un profitor care s-a autoproclamat principe peste „principatele române” Țara Românească, Moldova și Transilvania.

Primăria Sfântu Gheorghe, condusă de ultra-șovinul și ultra-naționalistul Antal Árpád András, membru al UDMR, a amplasat în centrul orașului, la doi pași de primărie, un aparat electronic pentru informarea turiștilor care vizitează municipiul. Turiștii sunt astfel informați cu privire la diferite obiective turistice din oraș. Din păcate, descrierea grupului statuar Mihai Viteazul este una batjocoritoare la adresa voievodului român. Rolul lui Mihai Viteazul în istoria românilor este ridiculizat iar voievodul român este chiar batjocorit, fiind catalogat drept un profitor.

De menționat faptul că Primăria Sfântu Gheorghe a omis să publice informații și despre Catedrala Ortodoxă Română, aflată în plin centrul urbei.

Turiștii care vizitează municipiul Sfântu Gheorghe pot citi următorul text despre grupul statuar Mihai Viteazul din centrul municipiului Sfântu Gheorghe: „În 1943 s-a dorit ca în această piață să fie ridicată o statuie în memoria eroului revoluționar Gabor Aron, dar greutățile materiale cauzate de război, precum și schimbarea regimului nu au făcut-o posibilă. Pe timpul republicii socialiste, la mijlocul anilor 70, în această piață s-a ridicat o statuie în cinstea preamăritului erou al istoriei românilor, Mihai Viteazul. Mihai Viteazul, profitând de starea tulbure din Transilvania la sfârșitul secolului al XVI-lea, s-a autoproclamat principe, iar puțin mai târziu voievod al Moldovei. În istoriografia românească, voievodul Mihai a devenit erou legendar al primei unificări a „principatelor române”, adică Țara Românească, Moldova și Transilvania. Grupul statuar a fost realizat în stil clasic în centru aflându-se conducătorul călare, iar lângă el, pe cei cinci eroi secundari, care îl proslăvesc pe voievod”.statuie-mihai-viteazu-sfantu-gheorghe

infoturist-sfantu-gheorghe

Care este mesajul pe care o instituție publică a statului român o transmite, pe bani publici, turiștilor care vizitează municipiul Sfântu Gheorghe? Mihai Viteazul a fost un profitor care s-a autoproclamat principe (amiralul fascist Horthy Miklos le-a cerut voie românilor atunci când a intrat în Ardealul de Nord după Dictatul de la Viena) peste „principatele române” (ghilimele puse evident cu scopul de umili întreaga națiune română) iar acum el ocupă locul unui erou maghiar (Gabor Aron nu a tras cu tunul în românii din Transilvania în timpul Revoluției de la 1848-1849, nu).

L-am rugat pe istoricul clujean Vasile Lechințan, doctor în istorie, o somitate în domeniul istoriei Transilvaniei, să ne împărtășească opinia sa cu privire la acest nou gest batjocoritor al unor lideri UDMR la adresa istoriei românilor. Domnia sa ne lămurește:

„Stimate domnule Dan Tanasa, textul este scris de pe o poziţie clară de ostilitate faţa de marele erou al creştinătăţii Mihai Voievod Viteazul. Turistul neinformat, care citeşte acest text, considerând de bună credinţă această informaţie de sinteză asupra unei personalităţi istorice, va prelua ostilitatea, direcţionând-o către monumentul Mihai Viteazul din Piaţa centrală a municipiului Sfântu Gheorghe, din două motive: o dată că – iată – un „profitor de tulburări istorice” se mai şi autoproclamă principe al Transilvaniei, tam-nesam, pentru că aşa vrea el, fără să ceară aprobarea nobilimii ungare, pare să insinueze textul (secuii au fost de acord cu „autoproclamarea”, i-au şi adus capul „săracului popă” cardinalul Andrei Bathory, principe al Transilvaniei), şi o dată că grupul statuar, dedicat lui Mihai Viteazul, „uzurpă” locul proiectatei statui a lui Gabor Aron, care în 1943 urma să fie ridicată, dar „schimbarea regimului’ a anulat practic acest proiect. Atât se poate afla din „generosul” text al Primăriei Sfântu Gheorghe, unde sunt numai funcţionari maghiari.

Din păcate, reducând importanţa lui Mihai Viteazul în istoria Europei Centrale – la urma urmei – de la cumpăna secolelor XVI-XVII, autorii textului şi Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, care a aprobat aşa ceva, se descalifică din punct de vedere cultural şi afişul va rămâne, cu siguranţă,  un exemplu de atitudine în acest sens, care poate fi predat la cursurile oricărei universităţi, la facultăţile de psihologie.

Dar Mihai Voievod Viteazul este cunoscut mai întâi ca dârz luptător pentru cauza libertăţii popoarelor şi a Creştinătăţii. Primăria Sfântu Gheorghe îi dezonorează memoria şi unui mare contemporan al eroului, care a fost Papa Clement al VIII-lea (1536 – 1605), care l-a numit „cavaler al lui Cristos şi apărător al Creştinătăţii“. Oare nu această sintagmă merita să fie cap de afiş – inteligent gândit – pe tabloul electronic al Primăriei?.

Să ne amintim şi de unul din cei mai importanţi poeţi şi dramaturgi ai „Secolului de aur” al literaturii spaniole, Lope de Vega (1562 – 1635), care a l-a descris elogios pe Mihai Viteazul, cu o deosebită forţă evocatoare, plină de admiraţie.

papa-clement-al-viii-lea    lope-de-vega-secolul-de-aur-clasicii-dramaturgiei-universale

Ei, dar trebuie să ai un suflet de aur ca să iubeşti „Secolul de aur” al literaturii spaniole, să iubeşti Cultura, în general.

Domnule Dan Tanasa, românii clujeni pot găsi „o mie şi una” de motive ca să nu fie de acord cu grupul statuar Matei Corvinul din Cluj-Napoca, ridicat pentru întărirea ideii de stat ungar în aceste părţi ale Transilvaniei, dar nimeni dintre clujeni – care se consideră pe bună dreptate inteligenţi datorită şi statutului de urbe dintre cele de prim rang a vieţii spirituale a Transilvaniei şi a întregii Românii – nu se gândesc să dejosească memoria marelui rege de origine română al Ungariei, care a fost un promotor al Renaşterii şi a fondat celebra Bibliotheca Corviniana.

Aşadar, păcat că urmaşii din Primăria Sfântu Gheorghe ai secuilor de odinioară, care au fost alături de marele voievod în luptele pentru apărarea libertăţii popoarelor şi a Creştinătăţii, se desolidarizează astfel de strămoşii lor şi nu au sufletul suficient de deschis şi de curat, cu suficientă asimilare a Culturii – după cum se vede din „scriitura” lor –  pentru a fi alături de o personalitate autentică a istoriei central-europene de la cumpăna secolelor XVI-XVII.

Noi, românii, îl considerăm, pe bună dreptate pe Mihai Voievod Viteazul şi ca autor al primei uniri – aceasta este realitatea – a celor trei ţări româneşti: Muntenia, Moldova şi Transilvania, chiar dacă nu a cerut de la nimeni permisiunea de a comite această energică bravadă care va însufleţi, prin simbolul ei, prin şi peste secole un popor, o naţiune”.

Sursa: dantanasa.ro

loading...

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Ultimile din Turism

Close
Mergi SUS

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web