Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Principiile psihopedagogice sportive

in Sport

handbal (1)

Principiul de antrenament reprezintă norma, cerinţa, teza cu caracter fundamental după care este dirijat procesul instructiv-educativ de obţinere a performanţelor sportive. Principiile antrenamentului sportiv sunt împrumutate din Pedagogie, dar adaptate la specificul activităţii sportive de performanţă.

O serie de teoreticieni, antrenori, pedagogi, psihologi prezintă în mod cu totul diferit structurarea principiilor de antrenament. Astfel specialistului german Ditrich Harre consideră în1973, că obţinerea performanţei sportive este influenţată de promovarea următoarelor principii de antrenament:

  • principiul periodizării şi structurării ciclice a efortului;

  • principiul efortului continuu;

  • principiul accesibilităţi;

  • principiul participării conştiente şi active;

  • principiul sistematizării;

  • principiul intuiţiei;

  • principiul individualizării;

  • însuşirii temeinice şi continue.

În 1990, Jürgen Weinek, subliniază faptul că “principiul structurii antrenamentului, descoperă toţi factorii propriu-zişi ai antrenamentului. Aceasta implică la fel de bine conţinuturile şi metodele organizării sale. Aceste principii presupun un număr cert de acţiuni obligatorii din partea sportivului şi a antrenorului pentru ca să realizeze o ameliorare a performanţei”. În această direcţie, el găseşte pentru antrenamentul sportiv şapte principii: al stimulării eficacităţii încărcăturii de antrenament, al creşterii încărcăturii de antrenament, al continuităţii încărcăturii de antrenament, al periodicităţii încărcăturii antrenamentului, al variaţiei încărcăturii de antrenament, al succesiunii judicioase încărcăturii de antrenament şi cel al conducerii specifice procesului de adaptare.

De asemenea P.J.R. Thomson, în 1991, consideră că activitatea de pregătire se realizează pe baza respectării „legile fundamentalelor” care domină procesul de evoluţie al omului şi anume: legea supraîncărcării, legea reversibilităţii, legea specificităţii, în timp ce, în 1992, Renato Manno, subliniază faptul că “aptitudinile motrice nu se dezvoltă, iar abilităţile motrice nu se învaţă decât dacă metodele propuse sunt adecvate posibilităţilor practicanţilor şi dacă sunt însoţite de toate indicaţiile necesare punerii lor concrete în practică, inclusiv de activitatea de organizare optimă a materialului şi terenului de antrenament”. Conform concepţiei acestuia, procesul de antrenament se desfăşoară pe baza unor ,,principii pedagogice”, în care include principiul conştientizării, al clarităţii, al accesibilităţii, al rezolvabilităţii şi sistematizării.

Antrenamentul, specific sporturilor individuale este unul mai dur în comparaţie cu jocurile sportive, de aceea supunerea cerinţelor, principiilor este considerată un factor esenţial în pregătirea atleţilor, gimnaştilor, înotătorilor etc. Duritatea şi temeinicia pregătirii este impusă de faptul că în sporturile individuale sportivul nu se poate sprijini, în competiţie, decât pe el însuşi. Competiţia sporturilor individuale exclude posibilitatea primirii unui ajutor extern aşa cum este în sporturile colective unde jucătorii se pot ajuta între ei, iar slaba eficienţă a unuia, la un moment dat, este suplinită de ceilalţi coechipieri.

Performanţa sportivă reprezintă rezultatul adaptărilor organismului la efort, dar aceste adaptări, care produc performanţa maximă posibilă, pentru un individ, nu pot fi realizate în afara respectării „canoanelor” antrenamentului. Rolul determinant în cadrul şedinţelor de antrenament, în conducerea, dirijarea şi îndrumarea activităţii desfăşurate îi revine antrenorului, instructorului sau profesorului.

În acord cu concepţiilor prezentate, considerăm ca indispensabile practicării sportului de performanţă următoarele principii: periodizării, al continuităţii, al multilateralităţii pregătirii, al individualizării, al specializării aprofundate a pregătirii şi cel al adaptării organismului la eforturi ridicate şi maxime

3.2. Principiul periodizării antrenamentului

Procesul de antrenament este un proces continuu de lungă durată, care necesită o împărţire pe cicluri, etape, perioade, în scopul realizării unei evaluări a lucrului efectuat în funcţie de eficienţa produsă de acesta.

Promovarea, în cadrul procesului de pregătire, a programării pe porţiuni distincte de timp – etapă, perioadă, an- este o abordare ce permite reluarea pregătirii la un nivel mai ridicat decât început. Programarea şi planificarea antrenamentului se realizează sub forma programelor individuale sau colective, ce abordează componentele procesului instructiv educativ. Periodizarea antrenamentului asigură o pregătire graduală şi o continuare ascendentă îmbinându-se caracterele instruirii, cel liniar cu cel concentric. Caracterul liniar este dat de apariţia permanentă de la o etapă la alta a unor elemente noi, iar caracterul concentric al instruirii este reprezentat de reluarea elementelor însuşite anterior în scopul consolidării şi perfecţionării. Această abordare ciclică sub formă de spirală, determinată de caracterul fazic al adaptărilor şi de strategia obţinerii formei sportive, se realizează pe bază unei pregătiri periodice. Pe parcursul derulării perioadei pregătitoare se urmăreşte acumularea unui bagaj larg de cunoştinţe şi a unor deprinderi motrice pe fondul dezvoltării aptitudinilor psihomotrice. În perioada precompetiţională se urmăreşte transformarea acumulărilor în indici superiori de execuţie a mişcării, ca apoi în perioada competiţională să se urmărească valorificarea adaptărilor anterioare, prin realizarea performanţelor sportive, şi la finalul perioadei de refacere, de tranziţie în care se urmăreşte odihnirea şi relaxarea organismului.

Ciclul anual de antrenament se repetă de la an la an, dar la un nivel superior, succesiunea microciclurilor sub forma unei spirale simbolizează creşterea capacităţii de efort ca o reacţie de adaptare a organismului, dar şi o reluare a pregătirii pe o treaptă superioară.. Ciclicitatea este întâlnită în interiorul perioadelor, în cadrul mezociclurilor (etape lunare sau de 5-6 săptămâni) şi a microciclurilor săptămânale (ciclu de 6-7 zile). Caracterul ciclic determină şi succesiunea lecţiilor şi a eforturilor în cadrul microciclurilor sub aspectul intensităţii, volumului şi duratei.

Dezvoltarea măiestriei sportive este un proces de lungă durată ce se desfăşoară pe mai mulţi ani, şi are la bază acumulările cantitative şi calitative, adaptările realizate în mod periodic de la an la an, de la un nivel scăzut la un nivel ridicat.

3.3. Principiul efortului continuu

Este un principiu, ce se impune, ca o necesitate a evoluţiei continue a performanţei o dată cu trecerea vârstei şi creşterea obiectivelor performanţiale. Respectarea acestui principiu. Asigură formarea şi dezvoltarea sportivilor din toate punctele de vedere. Presupune realizarea programării conţinutului instruirii în mod continuu, pe treptele de producere a performanţei sportive planificate de către cluburi, federaţii. Principiul efortului continuu presupune abordarea unei succesiuni logice şi gradate a perioadelor de pregătire în funcţie de ritmul dezvoltării psihice a elevilor şi de obiectivele urmărite. Acest lucru presupune corelarea prevederilor programelor de pregătire aprobate de cluburi şi federaţii cu sistematizarea şi eşalonarea mijloacelor care să asigurare continuitatea pregătirii. Transpunerea în practică a continuităţii, în ceea ce priveşte abordarea obiectivelor periodice de pregătire/instruire, implică realizarea unei planificări care să asigure o solicitare fizică şi psihică progresivă.

Acest principiu contribuie la realizarea obiectivelor de pregătire şi implicit a celor de performanţă atunci când sunt respectate următoarele cerinţe:

  • realizarea unei concordanţe depline între prevederile planului de pregătire şi conţinuturile sistematizate, grupate şi eşalonate pe macrocicluri, mezocicluri, microcicluri, lecţii de antrenament, în funcţie de obiectivele instructive şi de performanţă. Conţinuturile ce urmează a fi abordate vor fi structurate pe obiective motrice şi aptitudinale repartizate pe unităţi temporale.

  • sprijinirea noilor achiziţii, ce urmează a fi abordate, pe cunoştinţele, deprinderile şi priceperile însuşite şi aptitudinile realizate anterior;

  • structurarea conţinutului procesului de pregătire şi obţinerea performanţei sportive în aşa fel încât să se asigure continuitatea progresului de la o microciclu la altul, de la un mezociclu la altul, de la un macrociclu la altul de la un an la altul, de la o categorie de sportivi la alta.

  • selecţionarea cu atenţie a sistemelor de acţionare şi o participare fără întrerupere a sportivilor în procesul de pregătire a performanţei sportive.

3.4. Principiul multilateralităţii pregătirii

Pregătirea fizică multilaterală reprezintă baza pregătirii atleţilor de mare performanţă. Conform acestui principiu, obţinerea de performanţe de înalt nivel, trebuie să acorde o atenţie deosebită dezvoltării aptitudinilor psihomotrice (forţă, viteză, rezistenţă, coordonare, mobilitate supleţe) şi calităţilor morale şi de voinţă şi să se realizeze o cât mai bogată experienţă motrică. Instruirea cu caracter multilateral reprezintă pregătirea de bază a copiilor şi juniorilor, întrucât la această vârstă însuşirea deprinderilor şi realizarea priceperilor motrice se realizează mult mai rapid. Zicala populară “ceea ce Ionuţ cel mic nu învaţă astăzi, Ion cel mare nu va putea să înveţe mâine” este valabilă aici, şi nu se referă doar la finalitatea procesului de învăţare, ci şi la procesul de formare. Copiii de vârstă şcolară mică de 6-10 ani se caracterizează printr-un comportament motric deosebit ce începe să se estompeze la sfârşitul acestei perioade. Posibilitatea creşterii motricităţii şi dezvoltării multilaterale este determinată de caracteristicile psiho-fizice ideale ale copilului. Copiii sunt mici, uşori, subţiri, zvelţi şi posedă un bun raport forţă/pârghie, o mare capacitate de concentrare, o mare capacitate de diferenţiere motrică şi o predispoziţie spre captarea informaţiei. Aceste caracteristici sunt favorabile dobândirii deprinderilor motrice, însuşiri unui număr mare de tehnici fundamentale, dar şi ataşării de o disciplină, ramură sau probă sportivă. Antrenamentul polivalent constituie un obiectiv de bază a acestei vârste. Vârsta şcolară mică este cea mai bună pentru învăţarea motrică, trebuie însă subordonată însuşirii tehnicilor sportive de bază sub forma lor elementară şi dacă este posibil sub formă elaborată prin intermediul unei practici raţionale orientate. Ceea ce nu se învaţă acum nu se va recupera mai târziu decât foarte greu, însă cu un preţ mult prea mare. Baza coordonărilor, utile viitoarelor performanţe înalte, este stabilită în cursul primei şi celei de-a doua perioade a vârstei şcolare. Toate nivelurile de pregătire următoare sunt construite pe baza celor precedente.

Potrivit acestui principiu pregătirea tinerilor sportivi se realizează în următoarele direcţii:

  1. pregătirea funcţionalităţii marilor grupe musculare şi a sistemului cardio-respirator;

  2. pregătirea aparatului osteo-articular;

  3. însuşirea priceperilor şi deprinderilor motrice de bază şi specifice;

  4. dezvoltarea proceselor psihice, cognitive, afective, volitive;

  5. dezvoltarea calităţilor morale şi de voinţă;

  6. dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice de forţă, viteză, rezistenţă, coordonare, supleţe şi mobilitate;

Ponderea pregătirii multilaterale în procesul de pregătire a sportivilor diferă în funcţie de vârstă, ea înregistrând valori mai mari la vârste mai mici şi în perioadele pregătitoare, valori ce scad odată cu creşterea numărului de ani de pregătire, cu creşterea măiestriei sportive şi cu apropierea de marile competiţii naţionale şi internaţionale. Vârsta de 7-14 ani la fete şi 10-16 ani la băieţi, în sportul de performanţă, poate fi considerată pe drept cuvânt vârsta dezvoltării multilaterale a tuturor aptitudinilor psihomotrice, a indicilor morfo-funcţionali pentru a crea baza viitoarei specializări. La vârsta de 11-16 ani atât la fete cât şi la băieţi, pregătirea multilaterală se transformă într-o pregătire multilaterală orientată în conformitate cu cerinţele sportului practicat şi mai precis, cu cerinţele de solicitare specifice performanţei sportive.

După vârsta de 16 ani pregătirea sportivilor de performanţă şi a celor de mare performanţă se orientează spre una specializată subordonată scopului urmărit. Pregătirea fizică multilaterală scade din procesul antrenamentului mai ales la vârstă senioratului unde ea este folosită ca bază de menţinere a capacităţii de efort ridicat.

Importanţa acestei orientări este determinată de necesitatea creării bazei de pregătire şi adaptării organismului pentru efortul specific marii performanţe şi pentru specializarea ulterioară. De subliniat este faptul că se procedează greşit de mulţi antrenori, care scurtează durata realizării pregătirii fizice multilaterale şi aleargă după rezultate sportive de moment, fără să urmărească realizarea unei adaptări necesare care să permită mai târziu obţinerea rezultatelor de mare valoare şi care să se confirme o perioadă mai lungă de timp..

3.5. Principiul individualizării

Marea performanţă realizată în sporturile individuale sau sporturile de echipă este rezultatul depunerii eforturilor şi învingerii rezistenţelor prin propriile posibilităţi. Deci principiul individualizării este principiul despre care putem spune fără reţinere că este specific sportului de performanţă. Afirmarea de sine, într-o activitate sportivă, este rezultatul muncii depuse de-a lungul timpului şi transformată în posibilităţi de manifestare superioare. Subliniem de asemenea că sportivii chiar dacă în exteriorul şi interiorul organismului lor par să fie asemănători, dispun de particularităţi ce-i deosebeşte în evoluţia lor.

Sportivul este un individ ce se adaptează activităţii desfăşurate în funcţie de posibilităţile, predispoziţiile şi trăsăturile proprii. Pentru sportul de performanţă, fiecare individ este selecţionat în funcţie de aptitudinile preexistente care la rândul lor direcţionează dezvoltarea ulterioară a capacităţilor motrice.

Individualizarea, ce modalitate de realizare a procesului de pregătire, presupune respectarea particularităţilor individuale a sportivilor în raport cu vârsta, sexul, nivelul de pregătire, de capacitatea de percepere, înţelegere, diferenţiere, analiză, decizie şi memorare. Sportivii reacţionează diferit la acelaşi program de antrenament. Nu există în lume şi nu va exista un program de antrenament, care să dea aceeaşi adaptare, dezvoltare şi performanţă la indivizi diferiţi şi nici la acelaşi individ pentru stadii de pregătire diferite.

Programarea unei pregătiri individualizate necesită o bază de date obţinute de la sportivi, date desprinse din observaţiile făcute asupra comportamentului în timpul antrenamentului, din discuţiile purtate cu părinţii şi persoanele din jurul acestuia. Feedbackul astfel obţinut, corelat cu datele fiziologice, psihologice şi biochimice dă posibilitatea stabilirii unor modele de pregătire specifice fiecărui individ în parte. Stabilirea modelului individual al sportivului trebuie să ţină seama de :

  1. caracteristicile ereditare, – în majoritatea cazurilor, sportivii moştenesc aptitudinile fizice, motrice, mentale şi emoţionale ale părinţilor. Unele caracteristici pot fi modificate limitat în procesul de antrenament. Dreptul fiecărui om este de a dezvolta la maximum ceea ce a moştenit, dar nu fiecare om a moştenit aptitudinile necesare de a deveni campion mondial şi olimpic;

  2. vârsta de dezvoltarecreşterea şi dezvoltarea tinerilor sportivi cu aceeaşi vârstă cronologică poate fi diferită. Persoane, având aceeaşi vârstă cronologică, pot înregistra adesea o diferenţă de 3-4 ani în vârsta lor biologică;

  3. vârsta de antrenament, – fiecare sportiv poate avea un nivel diferit în ceea ce priveşte vechimea antrenării şi valoarea condiţiei fizice.

În ceea ce priveşte vârsta cronologică, biologică şi cea de antrenament pot apărea situaţii diferite, precum cele din tabelul nr. 1 sau nr. 2 .

Tabelul nr. 1

Vârsta cronologică

Vârsta biologică

Vârsta de antrenament

9

9

2

9

11

2

Tabelul nr. 2

Vârsta cronologică

Vârsta biologică

Vârsta de antrenament

9

12

1

11

12

3

Aşa cum se observă şi în tabelele de mai sus sportivul poate avea aceeaşi vârstă cronologică şi de antrenament, dar cu vârstă biologică diferită, sau poate avea aceeaşi vârstă biologică, dar cu vârstă cronologică diferită şi de antrenament tot diferită. Se înţelege uşor şi din acest punct de vedere de ce este bine să se respecte cu stricteţe principiul individualizării .

Totuşi, antrenorii profită adesea de faptul că unii sportivi se maturizează mai devreme şi-i plasează întru-un sistem de pregătire în care îşi pot valorifica mai bune aptitudinile psihomotrice. De cele mai multe ori aceşti sportivi nu-şi vor mai acumula toate deprinderile specifice unui sport, ci vor fi orientaţi într-o anumită direcţie îngustă, ceea ce mai târziu va avea repercusiuni negative. Exemplu: o handbalistă bine dezvoltată fizic, înzestrată cu aptitudini deosebite pentru viteză, se va deplasa rapid pe teren, reuşind astfel să intercepţioneze mingea fără să fie necesar să înveţe mai întâi schimbările de direcţie (fentele) şi deplasările în poziţie fundamentală. Mai târziu, când avansează într-o echipă superioară, constată că nu face faţă, colegelor de echipă care au învăţat anterior strategii ce au suplinit avantajul maturizării precoce.

Aspectul se manifestă invers în situaţia maturizării întârziate, când sunt îndepărtaţi copii talentaţi în fazele iniţiale ale instruiri, şi fiind descoperiţi mai târziu deoarece se constată că aceştia nu mai pot recupera ceea ce alţii au învăţat in 2-4 ani de pregătire.

3.6. Principiul specializării aprofundate a pregătirii

Întrucât sportul este diferenţiat ca structură, ca roluri îndeplinite, ca probe sportive, dar şi ca solicitare, ca efort şi tehnica de execuţie, principiul specializării aprofundate a pregătirii îşi găseşte aici cea mai relevantă aplicaţie. Depunerea efortului de pregătire şi a celui competiţional, impune abordarea pregătirii în funcţie de caracteristicile disciplinei, ramurii sau probei sportive. Realizarea specializării aprofundate înseamnă în primul rând realizarea pregătirii fizice de bază dar şi realizarea pregătirii în funcţie de caracteristicile specifice competiţiei.

Analiza pregătirii realizată de marii campioni ai lumii scoate în evidenţă abordarea tuturor factorilor antrenamentului, în funcţie de specificul calendarului competiţional, de obiectivul fiecărui sportiv , de caracteristicile dominante ale acestor probe.

Specializarea aprofundată este determinată de specificul sportului sau probei sportive, ceea ce înseamnă că orientarea pregătirii este subordonată obţinerii din partea organismului a adaptărilor specifice efortului competiţional. Practica sportivă demonstrează că, la nivelurile superioare ale performanţei, pregătirea multilaterală nu mai deţine ponderea aşa cum este în pregătirea eşaloanelor de iniţiere (inferioare). Sportivii de performanţă şi mare performanţă, având o pregătire de bază realizată pe parcursul mai multor ani, îşi orientează pregătirea pe specificul eforturilor competiţionale cu mijloace mai puţine, dar mai bine orientate, cu metode specifice, cu un volum de efort mai mic, însă mai ridicat ca intensitate şi complexitate.

Întrucât sportivul şi antrenorul au ca obiectiv specific obţinerea de performanţe valoroase, antrenamentul devine şi el specific, subordonat obţinerii rezultatului. Obţinerea performanţelor de cel mai înalt nivel este posibilă dacă solicitările din antrenament respectă specificul efortului competiţional.

Azi în lumea sportului putem vorbi de:

  1. specialişti pentru fiecare sport, probă în parte;

  2. specialişti pentru selecţie şi iniţiere;

  3. specialişti de mare clasă;

  4. sportivi specializaţi într-un sport sau în una sau două probe;.

Specializarea sportivă, în concepţia noastră de antrenament, nu trebuie înţeleasă ca un proces de unilateralitate, de îngustare a pregătirii de la o vârstă fragedă, dar nici ca o multilateralitate excesivă, neargumentată. Antrenamentul copiilor şi juniorilor trebuie să realizeze o pregătire polivalentă şi multilaterală, care să reprezinte o bază solidă pentru specializarea viitoare, dar şi o bază solidă de apreciere justă a posibilităţilor de pregătire ulterioare. Specializarea timpurie promovată într-un anumit sport, de anumiţi antrenori permite formarea unui nivel înalt de competenţă pentru perioada respectivă. Această abordare nu va permite tinerilor sportivi să-şi dezvolte o varietate de combinaţii a aptitudinilor psihomotrice, care ar putea să le pună în valoare talentul şi să le scoată în evidenţă aptitudini noi cu care au fost înzestraţi. Specializarea timpurie plasează sportivii intr-un mediu restrâns de acţiune ceea ce produce o îngustare a procesului de conştientizare a unor anumite aspecte legate de dezvoltarea psihică şi fizică.

Între principiul unilateralităţii şi cel al specificităţii există permanent o schimbare de raport. Dacă în primii ani de pregătire (începători, avansaţi) predomină pregătirea multilaterală, la vârsta juniorilor mari, a tineretului şi a seniorilor, aceasta scade în favoarea specificităţii pregătirii. Specificitatea antrenamentului este impusă şi de specificitatea aptitudinilor preexistente ale sportivilor cu care lucrăm, a probelor şi posturilor pentru care sunt pregătiţi.

Pentru marii sportivi de performanţă Faulkner susţine folosirea unui antrenament specific deoarece efectul lui influenţează funcţiile şi structurile care au fost solicitate.

3.7. Principiul adaptării organismului la eforturi ridicate şi maxime

Nivelul actual al performanţelor sportive a determinat ridicarea nivelului solicitărilor organismului prin folosirea eforturilor submaximale şi maximale, ceea ce reprezintă azi o cerinţă de bază a obţinerii rezultatelor de nivel ridicat.

Un antrenament (o lecţie) sau procesul de antrenament este o activitate complexă prin care se realizează pregătirea fizică, tehnică, teoretică, tactică, psihologică, socială şi artistică în scopul obţinerii performanţei sportive. Rezultatele de nivel înalt sunt obţinute de sportivii ce prezintă capacităţi superioare de adaptare la eforturi ridicate şi maxime, specifice sportului de înaltă performanţă. Adaptarea organismului reprezintă un proces complex ce se realizează în timp, în mod progresiv, treptat. Această adaptare, a organismul supus unui efort de o anumită intensitate se pierde dacă intensitatea sau volumul antrenamentului nu creşte după o perioadă de timp.

Obişnuirea organismului cu eforturi intense este o cerinţă determinată de însuşi evoluţia performanţelor sportive, evoluţie concretizată într-o suită de recorduri mondiale şi olimpice realizate în ultimii 15 ani la toate probele, dar şi în sporturile de echipă unde viteza şi forţa de execuţie a mişcărilor cunoaşte valori ridicate. Adaptarea organismului la eforturile intense şi maxime, specifice antrenamentului de mare performanţă nu trebuie să fie în contradicţie cu cerinţa pentru pregătirea treptată a organismului specifică copiilor şi juniorilor.

Concepţia veche care orienta pregătirea după intuiţia antrenorilor (folosită încă de mulţi practicieni) a fost înlocuită treptat de concepţii noi, fundamentate ştiinţific, rezultat al cercetărilor întreprinse de o serie de oameni preocupaţi de acest domeniu ştiinţific. Astfel CONCONI susţine respectarea în procesul de antrenament a modului de eliberare a energiei din timpul competiţiei şi consideră că pentru obţinerea performanţelor maxime în probele de efort aerob, solicitările în antrenament trebuie să menţină lactacidemia în jurul cifrei de 4 mmol/l (pragul anaerob). Rezultatele sunt nefavorabile atunci când eforturile de antrenament realizează cifre depărtate de acest prag. LEGROS recomandă pentru pregătirea sporturilor de viteză eforturi anaerobe şi excluderea antrenamentului pentru rezistenţă. Nu recomandă folosirea în antrenament a alergărilor exerciţiile pe trepte întrucât prelungeşte contactul de impulsie. SCHMITDBLEICHER recomandă ca exerciţiile cu îngreuieri să fie executate cu viteză maximă, iar la sărituri şi alergări scurte, contactul cu solul să fie cât mai scurt. “Atletul trebuie să aibă impresia că atinge cu tălpile o plită înroşită”.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Sport

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web