Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Problema agrara in republica romana

in Istorie

republica-romana(2)

Încă din epoca regală, potrivit lui Varro şi lui Plinius, pater este titularul unei aşezări şi al terenului ei împrejmuit, delimitat şi transmisibil, un fel de probrietate imobiloară, ale cărei caracteristici esenţiale sunt de a fi inalienabilă şi indivizibilă. Pe de altă parte, pater posedă şi o proprietate mobiliară alcătuită din turmă, din sclavi şi unelte agricole, proprietate de care dispune liber. În jurul acestor bunuri şi al noţiunii de proprietate pe care ele o implică, se manifestă însă un fel de proprietate colectivă, pământurile diverselor familii sau gentes, cărora li se va adăuga şi li se va substitui chiar, în anumite cazuri, proprietatea colectivă a statului, ager publicus, care va fi miza atâtor conflicte.

Romulus, distribuind o treime din ager Romanus, a dat fiecărui cap de familie 2 iugera (cca. 0,5 ha), domeniu prea mic pentru a hrăni un grup mai masiv. Pământul rămas liber după această primă împărţire a fost atribuită diverselor gentes. Desemnarea terenurilor agricole prin numele gentilice –Antonianus, Cornelianus, Sempronianus etc.- este o dovadă a apartenenţei gentilice a acestui pământ. Prin urmare, heredia patrimoniale şi agri gentilici sunt elementele fundamentale ale proprietăţii funciare iniţiale.

Odată cu evoluţia societăţii şi cu creşterea progresivă a teritoriilor ocupate de Roma, acest tip de proprietate –cea patrimonială şi cea colectivă- a suferit adaptări succesive.

Legea celor XII Table a sfărâmat comunitatea heredium-ului, declarându-l transmisibil, alienabil şi divizibil, creând acţiunea de împărţire a moştenirii, asociată cu dreptul de a testa şi acţiunea communi dividundo, care reglementează împărţirea coproprietăţii supuse indiviziunii. S-a tins, prin urmare către o individualizare a domeniului familial şi a pământurilor familiilor (gentes), prefigurare a unei alte individualizări, cea a domeniului public (ager publicus).

Pământul era hotărnicit prin procedeele augurale şi ocrotit prin respectul faţă de Terminus, zeul hotarelor. Această condiţie implicând permanenţa posesorului excludea parcelarea de către stat în favoarea unor deţinători succesivi.

Deşi oricare roman are în principiu dreptul să se folosească de ager publicus, de fapt doar patres obţin avantaje durabile: numai ei dispun de mijloace şi de capitalurile necesare exploatării acestui pământ.

VIII.2. Primele reforme

Celor două iugăre acordate de Romulus, relatează Titus Livius, Numa Pompilius le adaugă loturi rezultate din împărţirea pământurilor cucerite. Apoi, Servius Tullius acordă cetăţenilor săraci câte 7 iugăre.

Aceasta pare a fi starea lucrurilor când, în a. 486 a. Chr., după victoria asupra hernicilor, consulul Spurius Cassius propune să se dea aliaţilor Romei jumătate din pământul cucerit şi să se distribuie plebeilor cealaltă jumătate. Acuzat de uneltire împotriva statului, Sp. Cassius a fost executat şi pe locul casei sale a fost înălţat templul zeiţei Ceres (un caz analog în 385 a. Chr. când T. Manlius reproşează patricienilor practicarea unei camete ruinătoare pentru ţărănime: casa sa a fost dărâmată şi înlocuită cu un templu consacrat Iunonei Moneta).

După acşiunea lui Sp. Cassius, analistica romană menţionează o serie obscură de “legi” agrare (în 485, 482, 481, 476, 467, 441, 424, 420, 416, 414, 412 şi 410 a. Chr.) care vor duce la o repartiţie mai echitabilă a lui ager publicus. Mai bine cunoscută e legea din a. 467 a. Chr. când consulul Aemilius, încercând să îndepărteze de la Roma mulţimea pe care exodul rural şi mizeria au îngrămădit-o acolo, propune o distribuire de pământuri publice la Antium, recent cucerit. Dar plebeii sunt gata să plece atât de puţin numeroşi, încât a trebuit să se restituie volscilor o parte din pământurile lor. “Mulţimea –relatează Titus Livius- prefera să ceară pământuri decât să le primească.”

VIII.3. Legile Liciniae-Sextiae (367 a. Chr.)

Sunt o reflectare a opoziţiei dintre ,marii proprietari funciari şi micii agricultori sau chiar nefericiţii fără avere. În esenţă, o primă lege limita la 500 de iugăre (125 ha) suprafaţa pe care o putea deţine un cetăţean în ager publicus (această limitare libera terenuri pentru alţi ocupanţi eventuali); o a doua lege fixa un maxim (100 de bovine şi 500 de ovine) pentru turmele admise pe păşunile publice. Aşadar în momentul în care plebeii luptă pentru egalitatea în drepturi politice cu patricienii, ei vor şi să aibă acces la ager publicus. Ştim însă că legea a fost adesea încălcată. Oricum, datorită atât de frecventelor războaie în care se va angaja Roma, a trebuit să se aştepte ivirea Gracchilor pentru ca problema agrară să fie reluată într-o nouă lumină.

VIII.4. Colonizări şi împroprietăriri

Statul roman recurge la colonizări în teritoriile populaţiilor învinse. Or, în majoritate, aceste pământuri erau devastate. Pentru a atrage pe ele coloni, taxa cerută era limitată la 1/10 din grâne; modicitatea taxelor vădeşte puţinul entuziasm al eventualilor beneficiari. Aşa cum consemnează Appianus, bogaţii luară în posesiune cea mai mare parte a pământurilor nedistribuite şi înghiţiră loturile adiacente. Dealtfel, aşa cum s-a arătat, împroprietăririle sunt în beneficiul familiilor patriciene, în persoana reprezentanţilor lor sau a celor înrudiţi cu ele, iar colonizările, la rândul lor, nu sunt conduse decât de oameni proveniţi din 47 de gentes, din care cele mai multe sunt legate cu cele 30 fruntaşe.

Pe de altă parte, zonele fertile cele mai apropiate de Roma –Latium, Campania şi Etruria meridională- se aflau în întregime sub dominaţia aristocraţiei senatoriale. Mulţimea celor care au pământ puţin şi nu lucrează decât pământul altora n-a beneficiat nici de colonizări, nici de împroprietăriri şi nici n-a putut cumpăra pământ din lipsa de bani. Prin urmare, remediile preconizate de statul roman –colonizările şi împroprietăririle n-au fost decât simple paleative.

Bogăţia ce curgea spre Roma, în special de la începutul sec. II a. Chr., a încurajat dezvoltarea marilor posesiuni agrare; chiar dacă o suprafaţă de mari dimensiuni era însă lucrată de familia care o deţinea, rezultatul era deposedarea altei familii. Marile terenuri puteau fi lucrate şi de arendaşi sau angajaţi. Unele concentrări de pământ au apărut ca rezultat al simplei cumpărări. Presiunea de a vinde s-a transformat într-o ţi mai violentă expropriere: violenţa rurală devenise endemică în Italia şi celui sărac îi rămâneau puţine şanse să reziste la foamea de pământ a bogatului. Nevoia de păşuni de iarnă a aristocraţiei romane a dus deopotrivă la exproprierea loturilor ţărăneşti şi la ocuparea unor părţi din ager publicus de lângă aşezările ţărăneşti. Sistemul tradiţional al ţăranilor-soldaţi deţinători de pământ fusese deja erodat de extinderea domeniilor lucrate de sclavi.

VIII.5. Reformele Gracchilor (133-121 a. Chr.)

Evoluţiile primejdioase din sec. II a. Chr. erau în mare măsură consecinţa creşterii imperiului Romei care a adus oligarhiei o bogăţie ce trebuia investită, facilitându-I achiziţionarea de pământ suplimentar, alimentând-o cu sclavi pentru a-l lucra şi neoferind nicăieri un pământ compensativ celor deposedaţi. O armată formată din ţărani vremelnici soldaţi a cucerit lumea mediteraneană, iar respectiva cucerire a înlesnit desfiinţarea clase ţărăneşti.

În esenţă, rămân trei probleme: asocierea muncii servile crescânde cu creşterea şomajului ţăranilor romani; soarta ţăranilor obligaţi să-şi părăsească pământul şi căile pe care aristocraţia vindea produsul domeniilor ei tot mai mari şi realiza în consecinţă venituri de pe urma lor.

În a doua jumătate a sec. II a. Chr. agitaţia socială cunoaşte momente de paroxism. Dezordini grave se produc mai ales în Sicilia. Ca urmare a răscoalei sclavilor din Sicilia (134-131 a. Chr.) şi a propagării rapide a acestei mişcări atât de spre provinciile orientale cât şi spre Italia, o “spaimă ţărănească” pune stăpânire pe spirite.

În contextul acestor grave tensiuni sociale şi politice se va ilustra Tiberius Sempronius Gracchus (162-133 a. Chr.), provenit dintr-o ilustrată familie înrudită cu Scipionii.

Reamintind imperativele vechilor legi licinio-sextiene, Ti. Gracchus –ales tribun al poporului în 133 a. Chr.- prezintă în conitia tributa un proiect înnoit: un cetăţean nu va putea deţine mai mult de 500 de iugera (125 ha) din ager publicus; dacă are doi fii, va avea drept la o suprafaţă maximă de 1000 de iugăre. Ocupările abuzive nu vor fi recunoscute; în schimb, ocupanţii nelegali care, după cercetări, vor fi menţinuţi pe loturi pe motivul vechimii folosirii vor fi liberaţi de orice redevenţă pentru partea păstrată şi vor deveni proprietari cu drept deplin. Ager publicus odată repus în rânduială, noii ocupanţi, cetăţeni şi italici săraci vor primi în total 30 de iugera (7,5 ha) grevate de un impozit (vectigal); acest lot va fi inalienabil. Triumvirii (comisia executivă permanentă) supuşi unei rotaţii anuale pentru preşedinţie, erau cei chemaţi să vegheze la aplicarea legii.

În esenţă, reforma (lex Sempronia agraria) avea avantajul de a pune bazele micii proprietăţi, de a reconstitui o clasă mijlocie de proprietari rurali şi de a oferi o soluţie în problema atât de acută a depopulării Italiei Centrale. Legea semproniană permitea, de asemenea, să se revină la vechile principii care asigurau statului soldaţi-agricultori legaţi de un pământ stăpânit ca proprietate personală.

În fond, nu era vorba de o egalizare economică a claselor, nici de o atingere adusă sistemului timocratic al statului roman, ci doar de o refacere a categoriei de adsidui (clasa mijlocie), alături de celelalte clase sociale.

Cu toate obstrucţiile, lex Sempronia a fost adoptată în a. 133 a. Chr. În acelaşi an, bănuit de a se îndrepta spre dictatură, Ti. Gracchus este asasinat în cursul unei răzmeriţe. Tribunalul lui Tiberius Gracehus din 133 era socotit retrospectiv de către romanii epocii lui Cicero ca marcând o ruptură ireparabilă cu trecutul; Ti. Gracchus, tribun al poporului roman, a fost linşat de un grup de senatori, condus de Pontifex Maximus, P. Cornelius Scipio Nasica Serapio, care fusese consul în 138 a. Chr. “Aceasta a fost pentru prima dată în cetatea Romei când s-a vărsat sângele cetăţenilor romani şi s-a recurs la spadă, în ambele cazuri fără teamă de pedeapsă. După aceea legea a fost timorată de forţă, iar conflictele dintre cetăţeni care în trecut se rezolvau prin înţelegere îşi aflau acum dezlegarea prin spadă”(Velleius Paterculus II, 3,3).

Impunând o măsură administrativă împotriva voinţei majorităţii senatului, Ti. Gracchus aducea atingerea ordinii constituţionale. A fost o revoluţie împotriva spiritului constituţiei când Ti. Gracchus adusese problema agrară în faţa comiţiilor; a fost, de asemene, o revoluţie împotriva literei constituţiei când a distrus acel corectiv al mecanismului statului, prin care senatul înlătura constituţional intervenţiile împotriva guvernării sale (dreptul de veto al tribunului) şi când l-a destituit neconstituţional pe colegul său, Marcus Octavius.

Legea semproniană este totuşi pusă în aplicare; însă recuperările şi parcelările se vor mărgini la Lucania şi Picenum unde aristocraţia senatorială nu avea interese deosebite; la rândul lor, italicii erau excluşi de la beneficiul legii, care acorda pământ numai cetăţenilor romani.

Nemulţumiţii au găsit în Scipio Aemilianus un şef energic. El a făcut să se voteze un plebiscit care lua triumvirilor, spre a o încredinţa consulilor, competenţa de a tranşa litigiile izvorâte din aplicarea legii semproniene. Dar Scipio Aemilianus moare subit în a. 129 a. Chr. Reforma rămase în aşteptare până în momentul în care Gaius Gracchus este ales tribun în a. 124 a. Chr.

Gaius Gracchus (153-121 a. Chr.) realizase că nu va fi posibilă nici o reformă agrară fără o reformă a statului, adică fără răsturnarea oligarhiei senatoriale. Ceea ce aducea Gaius, printr-o serie de propuneri diverse, nu era altceva decât o constituţie cu totul nouă. Prin toate acţiunile sale, Gaius a urmărit răsturnarea guvernării senatoriale.

Prin urmare, procedează mai întâi la politice, încercând să restrângă autoritatea senatului. Îndeosebi administraţia aparţinuse până atunci în exclusivitatea senatului; Gaius I-o restrânse pe de o parte făcând ca problemele administrative cele mai importante să fie decise de către comiţii, adică, de fapt, prin ordonanţele tribunului, pe de altă parte limitând competenţa senatului pe cât posibil în afacerile curente, el însuşi preluând un număr considerabil. Ocoleşte senatul, supunând proiectele sale adunării poporului. Face să se dea legii, care interzice consulilor şi senatorilor să judece o cauză capitală, un efect retroactiv, încât să-I urmărească pe adversarii fratelui său, consulii din a. 132 a. Chr.

În acelaşi timp, Gaius încearcă să scindeze aristocraţia guvernată şi să atragă o parte a acesteia în sfera sa de interese. Premisele unei asemenea divizări existau. Încă din a. 218 a. Chr. lex Claudia, interzicând senatorilor să practice comerţul şi operaţiile “bancare” trasa o democraţie între aristocraţia sângelui şi cea a banului. Apoi, puţin timp înainte de Gaius Gracchus, legea stabilise incompatibilitatea demnităţii senatoriale cu serviciul în cavalerie; senatorii fiind astfel excluşi din corpul acesta, ordinul ecvestru putea să fie privit, în opoziţie cu senatul, ca reprezentantul aristocraţiei comerciale, Gaius îi oferă veniturile provinciei Asia şi tribunalele de juraţi.

Astfel, lovitura cea mai grea a dat-o senatului prin legea sa judiciară (lex iudiciaria). Ea stipula că tribunalele permanente –quaestiones perpetuae- care din a. 149 a. Chr. erau competente pentru crimele săvârşite de magistraţi sau de particulari şi nu erau compuse decât din senatori, vor fi alcătuite numai din cavaleri.

Pe de altă parte, Gaius a făcut să fie adoptate un grup de legi privitoare la distribuţiile de grâne (lex frumentaria). Aceste legi se înscriau în tradiţia reglementărilor de aprovizionare (annona) cu grâne a plebei. Gaius acorda plebei o alocaţie lunară de 5 modii de grâu a 21/2 sesterţi modius-ul (baniţa), adică la jumătate din preţul cursului cel mai coborât. Această distribuire avea scopul de a atrage porletariatul în clientela conducătorilor partidului popular.

Pe pla extern, Gaius a luat, de asemenea, măsuri legislative. Astfel, lex de provincia Asia, reglementând administrarea provinciilor şi perceperea impozitelor, adapta mărirea contribuţiilor la cea a recoltelor; dar limitând la ordinul cavalerilor dreptul de a licita asupra ratelor de percepere şi stabilind că rata de arendare va fi atribuită pe loc la Roma, Gaius dezlănţuia cupiditatea publicanilor (arendaşii strângerii impozitelor statului).

În sfârşit, cu o remarcabilă energie, Gaius concentră cele mai diferite şi cele mai complicate afaceri guvernamentale în mâinile sale. Puterea lui Gaius se baza pe clasa mercantilă şi mai ales pe proletariat. Spre sfârşitul celui de al doilea tribunat al său (122 a. Chr.), Gaius prezentă propunerea de a acorda latinilor dreptul de cetăţean deplin, iar celorlalţi aliaţi italici dreptul rezervat până atunci latinilor. Propunerea s-a lovit de opoziţia unită a senatului şi a plebei urbane.

Aceste măsuri diverse au provocat reacţia vehementă a oligarhiei senatoriale. Angajându-se în bătălia cu autorul distribuirilor de grâu şi de pământuri pe propriul lui teren, aristocraţia senatorială supralicitează. Din însărcinarea senatului, tribunul lui M. Livius Drusus propune abolirea censului impus acelora care primiseră pământ în urma legii semproniene şi, în timp ce proiectul lui Gaius prevedea crearea a 4 colonii transmarine, Drusus propune să se întemeieze 12 colonii italice. Mai mult, un plebiscist redactat cu abilitate, l-a obligat pe Gaius să plece în Africa împreună cu 6000 de cetăţeni destinaţi coloniei Iunonia, care urma să fie fondată pe teritoriul Cartaginei. Când revine la Roma, trei luni mai târziu, Gaius este acuzat de sacrilegiu pentru că a omis să respecte interdicţia care lovea pământul punic.

Gaius candidează pentru a treia oară la tribunat, dar comiţiile –care ratificaseră anterior legile liviene- nu-l realege. Senatul propune o lege care să interzică fondarea lui Iupiter Capitolinus –unde consulul L. Opimius aducea sacrificiul consacrat- provoacă o răzmeriţă. Retras pe malul drept al Tribului împreună cu sclavul său Europus, Gaius îşi află sfârşitul în dumbrava sacră a Furiniei; vreo 3000 dintre partizanii lui Gaius au fost spânzuraţi în închisoare. Apoi, consulul L. Opimius ridică, prin hotărârea senatului, un nou templu al Concordiei din averea celor acuzaţi de înaltă trădare. Guvernarea senatorială şi-a reluat dominaţia, iar opera lui Gaius Gracchus a fost progresiv nimicită.

VIII.6. Reforma din a. 111 a. Chr.

În cursul acestor ani de tulburări, în 111 a. Chr., au fost adoptate noi legi agrare, pe care tradiţia –bazată pe Appianus- le atribuie tribunului Spurius Thorius.

Împroprietăririle anterioare, cele ale lui Sp. Cassius din 496 a. Chr., ale lui Sp. Maelius şi M. Metellus din 416 a. Chr., cele din 383 a. Chr. şi din 232 a. Chr. comportau numai posesiunea. Legile licinio-sextiene din 367 a. Chr., prevăzând limitarea uzufructului, nu evocă nici ele decât posesiunea. Împroprietăririle Gracchilor prevedeau o redevenţă către stat; or acestei redevenţe este în contradicţie cu exercitarea deplină a dreptului de proprietate.

În legătură cu reforma din a. 111 a. Chr., textul lui Appianus menţionează trei legi: a) prima, permite beneficiarilor legii semproiene să-şi vândă loturile; b) a doua, suspendă distribuirile de loturi din eger publicus şi stabileşte un vectigal (impozit provenit din arendă) asupra ocupanţilor, al cărui venit va fi împărţit între săraci; c) a treia, suprimă vectigalul.

Aşadar, reforma din a. 111 a. Chr. a regularizat vectigalul –limitându-i efectele în timp şi în spaţiu- şi I-a promovat prin urmare la proprietatea deplină, pe calea stingerii vărsămintelor, pe deţinătorii de pământuri donate, atribuite sau deţinute de un timp nedeterminat.

Dacă reforma din a. 111 a. Chr. i-a deposedat de venituri însemnate pe publicanii care arendaseră perceperea impozitului, dacă ea a consolidat aristocraţia în proprietatea acestor terenuri recunoscând că posesiunea lor echivalează cu un titlu de proprietate, ea i-a făcut să beneficieze de acelaşi drept pe proprietarii mijlocii care, la fel ca cei mari, încălcaseră domeniul public. Prin urmare, această lege pare a fi evenimentul major al economiei agrare din sec. II a. Chr.: ea confirmă proprietatea şi extinde individualitatea pământurilor.

Astfel, dacă latifundia erau consolidate în uzurpările lor, proprietarii mici şi mijlocii se ridicau la viaţa economică şi socială. Cealaltă urmare a legii lui Thorius este privarea statului de un venit fiscal însemnat, îmbogăţindu-i, în acelaşi timp pe marii proprietari, scutiţi de atunci de vectigal.

Urmează apoi, în a. 109 a. Chr., lex Mamilia Roscia Peducaea Alliena Fabia, atribuită şui C. Mamilius, supranumit Limetanus, care hotăra crearea şi organizarea de municipii, de prefecturi, de pieţe locale şi regionale şi fixa la 5 pedes (=1,40 m) lărgimea răzoarelor pământurilor. Această lege definea oarecum cadastrul Italiei, confirmând proprietatea în hotarele ei şi autonomia proprietarului în proprietatea sa.

Legea din 111 şi cea din 109 a. Chr. anulau dispoziţiile gracchice. Gracchii au încercat să dea plebei pământ arabil şi să-I garanteze folosinţa lui declarându-l inalienabil; fiind prevăzută de acum înainte posibilitatea de înstrăinare, cei favorizaţi erau marii proprietari; suprimându-se vectigalul, creştea renta aristocraţiei senatoriale. Problema agrară ajunsese astfel o problemă financiară, o problemă de capital.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web