Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Rami Dacia și secretul diamantelor românești din Epoca de Aur

in Curiozitati

Pe vremuri serviciile de informații ale României nu se ocupau doar cu ascultarea de telefoane ca să le ofere procurorilor muniție pentru dosare. Aveam pe atunci un departament de spionaj foarte bun, comparabil cu cel din Israel și Statele Unite. Misiunile agenților secreți ai României sunt legendare, cum a fost cea în care spionii noștri au spart codurile NATO, silind organizația să se reformeze sau când au reușit să fure din Occident tehnica de fabricare a diamantelor sintetice. Așa a luat ființă la București o uzină ultrasecretă care producea diamante de o calitate excepțională.

Martie 1965 – Odată cu moartea lui Gheorghiu Dej, România trecea într-o nouă eră politică și economică. Nicolae Ceaușescu venea cu o mare ambiție: să transforme țara într-unul din cele mai importante centre industriale din estul Europei. Pentru asta însă avea nevoie de o amplă operațiune strict secretă. Dacia 1100 a fost, de fapt rezultatul unui singur act sportiv – fuga după secretele altora. Ca să își pună planul în aplicare, Ceaușescu l-a însărcinat într-o primă fază pe gen. Pacepa să găsească tehnologia de fabricație a unui automobil care să devină rapid mândria țării și apoi a găsit-o la francezi. Așa a ajuns Renault 10 să se cheme Dacia, iar industria românească să ia avânt. Dacia 1100 a fost primul mare succes al spionajului românesc, un serviciu care avea să devină piesa de bază în strategia lui Nicolae Ceaușescu. Și cu timpul, Direcția de Informații Externe a României a ajuns atât de eficientă încât se putea compara cu Mossad, KGB și CIA. În câțiva ani au fost școliți mii de agenți secreți – tineri ingineri, chimiști sau fizicieni trimiși să se angajeze, sub acoperire, în fabrici din străinătate ca să fure de acolo informații, schițe și proiecte ale unor produse ce puteau fi fabricate apoi în România.

Ion Marițescu a devenit director adjunct al DIE după fuga lui Pacepa în America, dar până să ajungă șef, a fost el însuși în misiuni de spionaj economic și știe toate metodele care se practicau pentru obținerea de informații secrete. Cea mai bună, spune el, era racolarea de femei cu legături importante. O altă metodă era fuga din țară. Chimiștii și fizicienii au reușit să aducă în țară o tehnologie vânată de mulți la acea vreme – fabricarea de diamante sintetice.

Planul regimului era să le vândă la export țărilor care aveau nevoie de ele pentru foraj, în industria petrolieră și în construcții. A fost, spune un ex-agent secret al României socialiste, o mare fericire pentru Nicolae Ceaușescu. S-a numit operațiunea „Steaua” pentru că așa era numit diamantul de către Elena Ceaușescu. Și cum la acel moment tehnologia putea fi furată doar din 3 țări, au fost trimise pe teren 3 echipe de spioni – în Statele Unite, Rusia și Suedia. Aceștia din urmă au fost cei mai eficienți. Spionii noștri au racolat un angajat al companiei suedeze, care contra cost, a acceptat să le ofere informații secrete și două prese necesare producției. Banii (1.5 milioane de dolari cash) au fost duși la destinație în tranșe de unul din cei doi agenți trimiși atunci în Suedia.

Întreaga operațiune a durat 2 ani, la finalul cărora presele au fost trimise pe bucăți în România cu transporturi speciale. Utilajele au fost apoi asamblate într-o uzină-unitate militară construită pe bulevardul Timișoara din București. În 1976, când presele au fost gata, a fost adus pentru consultanță și în mare secret suedezul trădător, care primise numele de cod „Cap Pătrat”. „Steaua” a fost una dintre cele mai mari și mai rapide operațiuni de spionaj ale Securității. Secretul a fost atât de bine păstrat încât locuitorii din cartierul bucureștean n-au știut niciodată că pe strada lor se fabrica diamante artificiale. Angajații nu aveau voie să povestească familiilor cu ce se ocupă. Erau verificați de agenți, filați și supravegheați în permanență.

Diamantul se făcea pe mai multe etape. Erau mai multe ateliere care lucrau la grafit, la cobalt, la piatră. Îl băga în matriță, se punea într-o carcasă și se racorda la presă. Toată presiunea se arunca asupra matriței, stătea acolo în funcție de program și în 5-10-15 minute obțineau granule mici de tot de diamant sintetic. Avea o calitate deosebită, era foarte dur, mai dur decât diamantul natural. Primele mostre de diamant sintetic au fost scoase după un an de la venirea suedezului. În câțiva ani specialiștii regimului au multiplicat cele două prese furate astfel încât fabrica ajunsese să lucreze cu 30 de utilaje. În paralel, agenții Securității, deghizați în oameni de afaceri, au plecat prin Europa să caute clienți. Inginerii, fizicienii și chimiștii români au fost atât de buni încât au reușit nu doar să copieze fidel tehnologia furată, dar au și îmbunătățit-o considerabil.

După 1984, România era recunoscută ca al treilea producător serios de diamante, în special la nivel calitativ și mai puțin cantitativ. Pentru că diamantele românești erau net superioare celor produse de Rusia, tot mai multe state au ajuns să cumpere de la noi. Jumătate din producție se folosea intern în anii ’80 și jumătate se exporta. Europa și Statele Unite erau principalele piețe. Așa ajungea cifra de afaceri a fabricii de diamante la câteva sute de milioane de dolari pe an. Banii erau folosiți pentru achizițioanarea de tehnică specială în domeniul interceptărilor, finanțarea activităților de spionaj și contra spionaj sau pentru proiecte speciale. Peste 80% din investițiile care s-au făcut în Casa Poporului provin din fondurile obținute din exportul acestor diamante. O parte dintre ele au fost utilizate și în plata datoriei externe, s-au făcut investiții împreună cu firme americane în extracții petrolifere.

Apoi a venit decembrie ’89, iar agenții au fost retrași de la porțile fabricii și redistribuiți în alte puncte fierbinți. După 15 ianuarie 1990, fabrica numită acum Rami Dacia a cunoscut soarta întregii industrii românești – a început să se prăbușească. Lipsa structurilor de protecție de contra spionaj și de investiții în cercetare au dus la falimentarea acestei întreprinderi. În goana după afirmare și câștiguri fabuloase, oficiali din Ministerul de Interne au început să își angajeze apropiații în uzină, persoane fără educație în domeniu. După 10 ani, fabrica era înnecată în datorii, cu o singură șansă de scăpare – să fie vândută unei companii străine care să dezvolte afacerea. Deși oferte au fost, autoritățile române au refuzat, iar ucrainenii l-au primit cu brațele deschise pe investitorul sud-african, care a dezvoltat la ei cea mai mare fabrică de diamante sintetice din Europa.

În 2006, fabrica românească a fost scoasă la licitație și preluată de Asociația Salariaților, cu ajutorul finanțării oferite de Răzvan Petrovici în valoare de 8.4 milioane de euro, fost partener de afaceri al fiului fostului președinte Emil Constantinescu și finul fostului șef al SRI, Virgil Măgureanu. Intenția acestui personaj controversat nu a fost aceea de a produce diamante, ci dorea doar să obțină terenul – o suprafață de 4 ha, situată în mijlocul Bucureștiului și evaluată pe atunci la 20 milioane de euro. Nepăsarea statului i-a fost de un real ajutor, transformând cea mai profitabilă afacere a Securității într-un parc de distracții, de pe urma căruia nu profită nimeni căci în acte investiția apare cu piederi foarte mari.

 

Sursa: casajurnalistului.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Curiozitati

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...