Războiul Rece, perioada cu cele mai mari puteri militare. SUA si Rusia au construit trenuri cu motoare de avioane

in Extern de

Atât Statele Unite, cât și Uniunea Sovietică au construit trenuri cu motoare de avioane în timpul Războiului Rece.

Războiul Rece, o perioadă în care lumea nu o dată a fost aproape de un război nuclear. A fost, de asemenea, o perioadă în care cele mai mari puteri militare ale veneau cu proiecte care mai de care mai ciudate. Trenurile, de exemplu, erau unul dintre mijloacele de transport pe care cercetătorii din ambele țări încercau să le facă mai rapide. Unul dintre cele mai interesante design-uri, aplicat atât de ruși, cât și de americani presupunea montarea unor motoare de avion pentru a garanta o viteză mult mai mare.

trenuri-cu-motoare-de-avioane-1-800x450

După cum scrie site-ul Interesting Engineering, designul este unul relativ simplu. Locomotivele au avut nevoie de câteva modificări pentru a le face mai aerodinamice, iar deasupra acestora, pe partea din față, erau montate două motoare cu reacție, cel mai probabil provenite de la avioane mai vechi. Însă, pe parcursul testelor, cercetătorii au ajuns la concluzia că motoarele consumau prea mult combustibil. Și mai important, orice imperfecțiune pe șine ar fi putut cauza un accident dezastruos.

Acestea au fost motive suficient de bune pentru a-i determina pe ruși și pe americani să renunțe la trenurile respective, care ar fi fost capabile de viteze cuprinse între 250 și 350 km/h. În prezent, ultimul model sovietic este situat într-o gară din Tver, la aproximativ 180 de kilometri de Moscova.

Sursa: playtech.ro

loading...

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Ultimile din Extern

Close
Mergi SUS

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web