Reactia Finantelor dupa ce Camera Deputatilor a votat in UNANIMITATE eliminarea taxei Radio-TV

in Politic de

Deputații au votat în plen pentru eliminarea taxei radio-TV, deși deputații din Comisia de Buget-Finanțe dăduseră aviz pentru păstrarea acestei taxe. Legea privind eliminarea a 102 taxe nefiscale a fost votată de Camera Deputaților.

Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a anunțat că Guvernul ia în calcul sesizarea Curții Constituționale în privința acestei legi, deoarece inițiatorii nu au precizat sursa de finanțare.

Liviu Dragnea spune că eliminarea acestor taxe va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017.

Important e că Parlamentul a votat cea mai importantă lege pentru o debirocratizare reală. Am înțeles că unii colegi au votat o escrocherie, dar au votat. Este o minciună. Nu am spus și nu vom spune că vom introduce vreo taxă nouă. Nici n-am introdus vreodată o taxă nouă”, a spus Liviu Dragnea.

În ceea ce privește bugetul pentru TVR și pentru radio, spun a zecea oară, a suta oară. Și acum aceste instituții iau bani serioși de la bugetul de stat și asta nu le afectează independența. Pe legea bugetulu de stat pe anul următor și pe anii următori se va aloca o sumă astfel încât radio să aibă un buget de 480 de milioane de lei, televiziunea de 620 de milioane de lei, mai mult decât acum, dar cu un control serios din partea Parlamentului pe obiectivele asumate”, a spus el.

El a explicat și cum a fost calculat bugetul celor două instituții:

„Pentru fiecare cetățean român care acum ar trebui să plătească taxa radio se calculează un cuantum de 21 de lei, se înmulțește cu numărul de cetățeni și acea sumă va fi pusă din bugetul de stat, nu din taxe, ca prevedere pentru radio. Înseamnă 480 milioane de lei. Pentru TVR, o taxă de 34 de lei, care duce la 620 milioane de lei din bugetul de stat. Nu se pun taxe. E doar un calcul care se face”.

Legea privind eliminarea a peste 100 de taxe a fost votată. Deputații au decis și eliminarea taxei radio-TV.

Niciun deputat nu s-a pronunțat împotriva acestei legi, astfel că proiectul a trecut în unanimitate.

Liberalii spun că sunt de acord cu acest proiect de lege, dar că sunt nemulțumiți de faptul că a fost votat chiar înainte de campania electorală.

Declarația premierului înainte de vot:

„Sunt unele taxe care pot fi eliminate fara probleme, iar altele daca sunt eliminate nu se clarifica sit bugetara pt anumite inst risca sa creeze probleme

Noi am dat un punct de vedere. Sunt unele taxe care din punctul nostru de vedere pot fi eliminate fără probleme, sunt alte taxe care dacă sunt eliminate şi nu se clarifică situaţia bugetară pentru anumite instituţii riscă să creeze probleme”, a spus premierul Dacian Cioloș.

Liviu Dragnea a luat cuvântul în plen și a cerut să se revină la forma inițială a legii. El spunea că s-a consultat cu mai mulți specialiști și a ajuns la concluzia că va ajuta mai mult această eliminare a taxei.

În urma acestui discurs a avut loc o consultare și s-a votat pentru forma inițială a legii.

Propunerea face parte din legea inițiată de 14 deputați PSD, printre care și Liviu Dragnea, care prevede eliminarea a 102 taxe nefiscale.

Sursa: digi24.ro

loading...

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Ultimile din Politic

Close
Mergi SUS

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web