Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Recep Erdogan: Discuțiile cu dragul și respectatul meu prieten Vladimir (Putin), cred că vor deschide o nouă pagină

in Evenimente/Extern/Politic/Stiri online

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, se întâlnește marți la Sankt Petersburg cu liderul rus, Vladimir Putin, în prima sa vizită în străinătate după lovitura de stat eșuată din Turcia.

Întâlnirea celor doi lideri nu este deloc întâmplătoare. Putin a fost unul dintre puținii lideri mondiali care a susținut Turcia fără echivoc, încă de la început. Președintele turc consideră că sprijinul rusesc în timpul loviturii de stat a fost ” necondiționat și dezinteresat ” spre deosebire de SUA și Uniunea Europeană, care au criticat procesul de epurare inițiat de Erdogan.

„Aceasta va fi o vizită istorică, un nou început. Discuțiile cu dragul și respectatul meu prieten Vladimir, cred că vor deschise o nouă pagină a relațiilor bilaterale”, a declarat Erdogan într-un interviu acordat agenției TASS.

Imediat după lovitura de stat, Putin l-a sunat pe Erdogan pentru a-și oferi sprijinul pentru „restabilirea rapidă a ordinii constituționale și a stabilității” în Turcia, scrie ABC.

Putin și Erdogan se vor întâlni pentru prima dată după ce liderul turc a cerut scuze Rusiei pentru deturnarea avionului rus la sfârșitul lunii iunie la granița Turciei cu Siria, incident în care unul dintre piloți a fost împușcat în timpul căderii cu parașuta.
Scuzele lui Erdogan au permis procesul de normalizare al relațiilor Turcia-Rusia, relații blocate în perioada noiembrie 2015 și iunie 2016.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web