Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Regnul Animalia

in Biologie/Enciclopedie

Grupează organisme pluricelulare heterotrofe. Dimensiunile acestora sunt foarte variate, astfel încât se întâlnesc unele rotifere, unii nematelminti sau chiar himenoptere ce au dimensiuni comparabile cu ale protozoarelor. În opoziţie cu aceste cazuri, întâlnim metazoare ale căror dimensiuni depăşesc 30 metri (unele reptile fosile, balena albastră, unele meduze etc.).

Metazoarele se deosebesc de protozoarele coloniale datorită unui fenomen cunoscut sub numele de integralitate. Datorită acestui fenomen, în cazul metazoarelor celulele se diferenţiază morfologic şi funcţional pentru a îndeplini anumite funcţii devenind astfel interdependente. Celulele metazoarelor se vor grupa în ţesuturi, iar acestea în organe.

Sistemele reprezintă complexe de organe acelaşi fel (ex.: sistemul nervos; sistemul osos etc.), în timp ce aparatele sunt complexe de organe diferite (ex.: aparatul locomotor).

Reproducerea se poate realiza atât pe cale asexuată cât şi pe cale sexuată. Reproducerea asexuată îşi pierde din importanţă pe măsură ce urcăm pe scara evolutivă, la grupele superioare fiind foarte rar întâlnită şi manifestându-se în special prin fenomene de poliembrionie. Reproducerea sexuată – dacă se realizează prin participarea a 2 indivizi de sex diferit se numeşte amfigonie. Există însă şi specii la care nu există masculi, in acest caz reproducerea realizându-se printr-un proces cunoscut sub numele de partenogeneză.

Din procesul de fecundaţie (contopirea ovulului cu spermatozoidul) va rezulta zigotul (celula ou). Oul, in functie de cantitatea de vitelus (substanţă nutritivă pentru embrion) pe care o conţine, poate fi de mai multe tipuri (fig. 2.1): ou alecit (oligolecit) (nu conţine sau conţine o cantitate mică de vitelus), ou mixolecit (conţine vitelus răspândit uniform în întreaga masă a citoplasmei), ou centrolecit (conţine o cantitate foarte mare de vitelus localizat central, caz în care citoplasma (ovoplasma) se găseşte la periferia oului), ou telolecit (posedă o cantitate foarte mare de vitelus, iar ovoplasma este împinsă la unul din polii oului. Se va constitui în acest caz un ou la care pot fi remarcaţi 2 poli şi anume: un pol vegetativ (ocupat cu vitelus) şi un pol animal (ocupat cu ovoplasmă)).

B – ou mixolecit ; C – ou centrolecit ; D – ou telolecit

Oul va suferi numeroase diviziuni în urma cărora vor rezulta celule numite blastomere. Procesul de constituire a blastomerelor poartă numele de segmentaţie. În urma procesului de segmentaţie va lua naştere o formaţiune numită morulă ce are aspectul unei mure. În funcţie de tipul de ou, segmentaţia poate fi totală (afectează ouăle oligolecite şi pe cele mixolecite), sau parţială (în cazul ouălor centrolecite şi telolecite).

Segmentaţia totală: întreaga masă a oului participă la procesul de segmentaţie. Poate fi egală (subegală) sau inegală.
Segmentaţia totală egală (A) – în urma acestui proces vor rezulta blastomere cu dimensiuni aproximativ egale.
Segmentaţia totală inegală (B) – în urma acestui proces vor rezulta blastomere mari şi mici.

Segmentaţia totală: A – egală; B – inegală

Segmentaţia parţială: în cazul ouălor centrolecite este superficială, la procesul de segmentare luând parte doar ovoplasma. În cazul ouălor telolecite va avea loc o segmentaţie discoidală, la polul animal formându-se un disc germinativ.

Blastomerele din morulă se vor dipune periferic dând naştere următorului stadiu cunoscut sub denumirea de blastulă (fig. 2.3). Aceasta are aspecul unei sfere cu peretele constituit dintr-un singur strat de celule (blastomere).

Dacă blastula prezintă blastocel (o cavitate centrală), este numită celoblastulă. În unele cazuri pereţii blastulei sunt lipiţi între ei, iar blastocelul dispare. Acest tip de blastulă e numit steroblastulă.

Blastula va evolua într-o larvă mai complex structurată numită gastrulă. Aceasta este alcătuită din 2 foiţe celulare: ectoblast (la exterior) şi endoblast (la interior). Procesul prin care ia naştere o gastrulă poartă numele de gastrulaţie.

Formarea blastulei

Gastrulaţia se poate realiza pe următoarele căi:
1.Gastrulaţia prin invaginaţie (fig. 2.4):
La un moment dat într-o anumită porţiune a blastulei apare o mică depresiune care se adânceşte şi se extinde treptat. Porţiunea din blastulă invaginată va constitui endoblastul. În acest caz, endoblastul delimitează intestinul primitiv numit arhenteron. Arhenteronul comunică cu exteriorul printr-un orificiu numit blastopor (gura gastrulei). În evoluţie, acest blastopor se poate transforma fie în orificiul bucal (in cazul protostomienilor), fie în orificiul anal (în cazul deuterostomienilor).

Gastrulaţia prin invaginaţie

2. Gastrulaţia prin acoperire:
Este întâlnită în cazul blastulelor constituite din blastomere mici şi din blastomere mari pline cu vitelus. În acest caz, blastomerele mici se divid mai repede decât blastomerele mari, acoperindu-le pe acestea din urmă. În urma acestui tip de gastrulaţie va rezulta o gastrulă lipsită de arhenteron, numită sterogastrulă.

Gastrulaţia prin acoperire

3.Gastrulaţia prin imigrare:

Din pereţii blastulei se desprind atât blastomere mari cât şi blastomere mici ce migrează în blastocel. Procesul continuă până când blastocelul se va umple cu celule. În acest mod se va constitui o gastrulă lipsită de arhenteron, numită parenchimulă.

In cazul celenteratelor, parenchimula va evolua într-un alt tip de larvă numită planulă. În acest caz, celulele din interiorul parenchimulei se vor organiza într-o singură foiţă celulară situată exact sub ectoblast. Planula se mai poate forma şi direct din blastulă printr-un fenomen numit delaminare, care constă în faptul că celulele blastodermului se divid către interior.

Gastrulaţia prin imigrare
În cazul metazoarelor superioare, între ectoderm şi endoderm apare o a treia foiţă celulară numită mezoderm.

Mezodermul poate să apară pe mai multe căi, dintre acestea mai des întâlnite sunt următoarele:
1.Pe cale teloblastică

În acest caz, la începutul procesului de gastrulaţie, în regiunea blastoporului apar 2 celule numite teloblaste (celule determinative). Aceste celule vor evolua în 2 saci celomici. Sacii celomici delimitează o cavitate celomică (fig. 2.6). Această cavitate celomică va lua treptat locul cavităţii primare a corpului. Cavitatea celomică comunică cu exteriorul doar prin intermediul aparatului excretor şi al celui genital.

Sacii celomici – pereţii acestora dinspre exterior (de lângă pereţii corpului) poartă numele de somatopleure, iar pereţii interni (de lângă pereţii intestinului) poartă numele de splanchnopleure. În partea dorsală a corpului, sacii celomici formează un mezenter dorsal, iar pe partea ventrală, un mezenter ventral.

2.Pe cale enterocelică
După formarea gastrulei, arhenteronul înmugureşte, dând naştere la 1 – 3 perechi de vezicule ce vor evolua mai departe în saci celomici.

Regnul Animalia (vechiul subregn Metazoa) se împarte în 2 diviziuni, în funcţie de numărul de foiţe sau pături celulare care intră în componenţa corpului:
-Diviziunea Diploblaste
-Diviziunea Triploblaste

Diviziunea Diploblaste se împarte în 2 subdiviziuni:
-I. Subdiviziunea Porifera – peretele corpului este străbătut de numeroşi pori, iar digestia este în întregime intracelulară. Cavitatea corpului nu are rol în digestie, fiind numită cavitate paragastrală.
-II. Subdiviziunea Coelenterata – cavitatea corpului comunică cu exteriorul printr-un singur orificiu, iar digestia începe la nivelul cavităţii corpului, numită din acest motiv cavitate gastrală.

I. Subdiviziunea Porifera cuprinde o singură încrengătură – încrengătura Porifera.

Încrengătura Porifera (Spongiaria, Spongia)
Caracterizare generală – vezi lucrări practice.
Structura şi organizarea spongierilor: – la spongieri se descriu 3 tipuri de organizare: Ascon, Sycon şi Leucon.

Tipul Ascon: – cel mai simplu tip de organizare al spongierilor. Este întâlnit la spongierii cei mai inferiori ca Leucosolenia primordialis sau Ascyssa acufera. Stadiul tânăr al acestor spongieri poartă numele de Olynthus. Acest stadiu are aspectul unei urne fixate de substrat prin intermediul unui peduncul. La extremitatea superioară prezintă un orificiu larg numit oscul. Peretele corpului este subţire şi străbătut pe toată întinderea sa de o mulţime de pori mici numiţi pori inhalanţi. Cavitatea largă din interiorul corpului se numeşte cavitate atrială sau cavitate paragastrală.
Constituţia peretelui corpului, tipuri de celule, desen – vezi lucrari practice.

Tipul Sycon: – reprezintă a 2 – a treaptă în dezvoltarea spongierilor. Este întâlnit mai frecvent în cazul familiei Syconidae. La exterior, corpul are acelaşi aspect ca şi în cazul tipului precedent, adică formă de sac sau de urnă. Structura peretelui corpului este insă mai complicată. În acest caz, peretele corpului este mai gros, fiind străbătut transversal de numeroase diverticule.
Diverticulele sunt de 2 tipuri:

-diverticule ciliate – sunt căptuşite cu coanocite şi comunică pe de o parte cu diverticulele inhalante intre care se găsesc prin intermediul porilor inhalanţi, iar pe de altă parte cu cavitatea paragastrală prin intermediul unei deschideri largi cunoscută sub numele de apopil. De la apopil şi pâna la cavitatea paragastrală există un scurt canal exhalant. Apopilele se găsesc în mijlocul unei membrane contractile numită diafragm, care se poate ingusta sau lărgi aceste deschideri în funcţie de împrejurări.

-diverticule inhalante – sunt căptuşite cu pinacocite. Comunică cu exteriorul prin intermediul unor orificii numite ostii.

Tipul Leucon: – reprezintă cea mai avansată treaptă în structura spongierilor. Pătura mijlocie, mezenchimatoasă, este foarte bine dezvoltată, peretele corpului fiind foarte gros. Pătura cu coanocite a pătruns adânc în acest perete, căptuşind numeroase cavităţi mici, rotunde care se numesc coşuleţe cu coanocite sau coşuleţe vibratile. Coşuleţele vibratile comunică cu exteriorul printr-un sistem de canale şi spaţii inhalante şi cu cavitatea paragastrală printr-un sistem de canale şi spaţii exhalante. Pe traiectul canalelor inhalante se formează largi dilataţii denumite cavităţi hipodermice, iar pe traseul canalelor exhalante se formează largi cavităţi, numite cavităţi subatriale.

Reproducerea la spongieri:
Spongierii se reproduc atât pe cale asexuată cât şi pe cale sexuată.
1. Reproducerea asexuată: se realizează prin: stolonizare, înmugurire externă şi prin înmugurire internă.

1.1. Stolonii – sunt excrescenţe tubulare care se formează din peretele spongierului, chiar de la baza lui şi care cresc lipite de substrat ca nişte rădăcini. Perete stolonului conţine toate elementele din constituţia peretelui corpului spongierului, inclusiv coanocite. Pe aceşti stoloni iau naştere prin înmugurire alţi spongieri.

1.2. Înmugurirea externă: – începe prin formarea de mici protuberaţe pe corpul spongierului. În aceste protuberanţe pătrund şi prelungiri ale cavităţii paragastrale. Aceste protuberanţe cresc, apoi îşi formează un oscul propriu, iar baza lor suferă o puternică constricţie. Mugurii formaţi se pot desprinde de pe corpul spongierului mamă sau nu, caz în care se vor constitui colonii.

1.3. Înmugurirea internă: – se realizează prin formarea de sorite şi gemule.

1.3.1. Soritele – se întâlnesc cu predilecţie la spongierii marini silicioşi. Sunt grămezi de celule de formă regulată înconjurate de o pătură protectoare de spicule. Celulele din interiorul soritelor sunt de diferite categorii, ca şi cele din mezogleea spongierului unde au luat naştere aceste formaţiuni.

1.3.2. Gemulele – se găsesc de regulă in mezoglea spongierilor de apă dulce. Au apectul unor seminţe de muştar. Sunt constituite dintr-o masă de celule nediferenţiate (archeocite) încărcate cu substanţe de rezervă. La exterior aceste formaţiuni sunt protejate de 1 sau 2 membrane cuticulare. Atunci când sunt 2 membrane cuticulare între acestea se găsesc nişte formaţiuni numite amfidiscuri şi aer, care joacă rol de izolator termic.

La spongieri s-a remarcat o mare putere de regenerare. Mici fragmente de spongier pot regenera întregul spongier.

2. Reproducerea sexuată: spongierii sunt în general hermafrodiţi, rar dioici (cu sexele separate). Elementele sexuale iau naştere în mezoglee (mezenchim), sub pătura de coanocite. Nu există autofecundaţie, deoarece formele hermafrodite sunt proterandrice (elementele sexuale mascule se dezvoltă înaintea celor femele).

Spermatozoizii sunt flagelaţi. După ce se formează, trec in canalele exhalante apoi sunt eliminaţi la exterior prin intermediul osculului. Ovulele nu părăsesc corpul spongierului unde s-au format. Au un mod particular de a se hrăni, fagocitând celulele mici din jurul lor încărcate cu substanţe nutritive.
Spermatozoizii intră în corpul spongierilor o dată cu curentul de apă. La spongierii calcaroşi, spermatozoizii intră în coanocite, îşi pierd flagelul şi se transformă în spermiochişti. Coanocitele cu spermiochişti, pierd gulerul şi se transformă în celule amiboide care vor transporta spermiochiştii la ovule. Ajunşi la acest nivel, spermatozoizii trec din celula purtătoare în ovul, realizându-se fecundaţia.

Dezvoltarea embrionară: primele faze ale dezvoltării au loc în parenchimul spongierului – mamă, deci spongierii sunt animale vivipare. Doar Cliona este cunoscut până în acest moment ca fiind un spongier ovipar. Segmentarea oului este totală. La spongierii calcarosi se formează o celoblastulă, iar la cei silicioşi o steroblastulă.

Dezvoltarea la Sycon raphanus:

Din ou se formează o celoblastulă constituită la polul inferior din blastomere mici şi la polul superior din blastomere mari. Printre blastomerele mari, pătrund în interiorul blastulei prelungirile bazale ale unor coanocite care o hrănesc. În etapa următoare blastomerele mici devin flagelate, având flagelul orientat spre interior, în cavitatea blastoceliană, iar între embrion şi pătura de coanocite apare o membrană hrănitoare, numită membrană placentară.

O altă etapă o costituie apariţia unui por în mijlocul zonei cu blasomere mari. Acest orificiu se lărgeşte foarte tare, permiţând ieşirea în afară a blastomerelor mici până la răsfrângerea completă a blastulei. Din acest proces va rezulta o blastulă inversată fată de stadiul anterior cu faţa internă, deci cu flagelii la exterior şi cu faţa externă la interior. Deoarece blastula formată este alcătuită din 2 părţi, una cu flageli şi una fără flageli, i s-a dat numele de amfiblastulă.

Ajunsă în acest stadiu, larva devine mobilă, părăseşte corpul mamei şi înoată liberă. După un anumit timp această larvă intră în procesul de gastrulaţie prin invaginare, blastomerele mici, flagelate, se invagineză în blastomerele mari, lipsite de flageli. Deoarece nu mai poate înota, larva cade pe fundul apei unde se fixează. Blastoporul se închide iar blastomerele mici pierd flagelii şi se înmulţesc umplând arhenteronul. În aceste condiţii, larva devine parenchimatoasă, fiind numită parenchimulă.

În etapa următoare, încep procesele de organizare a unui nou spongier: în interiorul larvei apare o cavitate atrială înconjurată de celule endodermice, care devin din nou flagelate. La polul superior se va constitui osculul, iar pe pereţii laterali apar pori inhalanţi, care străbat porocitele. Se constituie astfel stadiul tânar, numit aşa cum am precizat şi mai sus Olynthus.

Sistematica spongierilor:

Subîncrengătura Hexactinellida (Symplasma)

Cuprinde spongieri silicioşi sau “spongieri de sticlă”. Scheletul reprezentat prin spiculi silicioşi hexaxoni ce provin din spiculii triaxoni prin prelungirea axelor. Alături de aceşti spiculi pot fi remarcate şi numeroase fibre silicioase, ce în unele cazuri ajută şi la fixarea de substrat. O caracteristică esenţială a acestor spongieri o constituie faptul că peretele corpului are o structură sinciţială.

Reprezentanţi: Euplectella aspergillum şi Hyalonema sieboldi (vezi Lp.)

Subîncrengătura Cellularia
Cuprinde spongieri la care peretele corpului are o structură celulară. Scheletul poate fi de natură calcaroasă sau din spongină, dar sunt întâlniţi şi spiculi silicioşi.

Clasa Calcarea:
Cuprinde specii la care scheletul este de natură calcaroasă. Corpul poate fi de tip ascon, sycon sau leucon. În general mezogleea este subţire. Specii marine.
Sycon raphanus – vezi Lp.

Clasa Demospongiae:
Cuprinde spongieri la care scheletul este format din fibre de spongină şi din spiculi silicioşi sau doar din fibre din spongină. Corpul este de tip leucon, peretele corpului fiind gros cu mezogleea foarte bine dezvoltată. În această clasă sunt cuprinse aproximativ 80% – 90% din totalul speciilor de spogieri cunoscute.

Reprezentanţi: Cliona vastifica, Suberites domuncula, Spongilla lacustris, Euspongia officinalis, Hippospongia equina – vezi Lp.

II. Subdiviziune Coelenterata – cuprinde 2 încrengături:

1.Încrengătura Cnidaria – cuprinde celenterate prevăzute cu cnidoblaste.
2.Încrengătura Acnidaria – cuprinde celenterate la care nu se găsesc cnidoblaste, ci nişte celule lipicioase numite coloblaste.

1. Încrengătura Cnidaria – caractere generale, organizarea corpului, structura peretelui, tipuri de celule – vezi lucrări practice.

Reproducerea: se poate realiza atât pe cale sexuată cât şi pe cale asexuată.
Reproducerea la hidră (Hydra viridis).
1. Reproducerea pe cale asexuată sau vegetativă se realizează prin: înmugurire şi prin diviziunea corpului.

1.1. Reproducerea prin înmugurire: – mugurii pot să apară în orice regiune a corpului. La un moment dat, într-o anumită regiune a corpului celulele cresc şi se înmulţesc mai rapid decât în celelalte regiuni. Ca urmare a acestui fapt în zona respectivă va apărea o protuberanţă numită mugure. La formarea mugurelui iau parte ambele foiţe ale corpului, ectodermul şi endodermul, iar în mijlocul său se găseşte şi o prelungire a cavităţii gastrale. Când mugurele atinge o anumită dimensiune, la capătul său liber se formează tentaculele, iar între acestea va lua naştere orificiul buco-anal prin resorbţia peretelui corpului. Pe măsură ce mugurele creşte, comunicarea dintre cavitatea gastrală a mamei şi propria sa cavitate gastrală se îngustează în permanenţă, până când această legătură se închide complet.

1.2. Reproducerea prin diviziunea corpului: – diviziunea poate fi longitudinală sau transversală.

La aceste organisme, ca şi la spongieri este de remarcat marea lor putere de regenerare. Fragmente mici din corpul sau din tentaculele hidrei pot regenera întreg organismul.

2. Reproducerea sexuată: – elementele de reproducere, ovulele şi spermatozoizii se formează între celulele ectodermice şi membrana bazală sub forma unor grămezi ce proemină spre exterior sub forma unor protuberanţe numite gonofore. Unele gonofore produc ovule, altele produc spermatozoizi. Hydra viridis este o specie hermafrodită, dar se cunosc numeroase alte specii care au sexele separate (dioice).
La speciile hermafrodite, gonoforele femele se formează la baza polipului, iar cele mascule la parte superioară a polipului, aproape de baza tentaculelor.

Nu se realizează o autofecundaţie în cazul formelor hermafrodite, deoarece aceste sunt de regulă proterandrice. Spermatozoizii sunt eliberaţi în apă, ovulele rămân în corpul polipului mamă, acolo unde are loc şi fecundaţia.

Dezvoltarea embrionară începe în corpul polipului mamă. Segmentaţia este totală. Din morulă va rezulta o celoblastulă. Din celoblastulă va lua naştere o parenchimulă printr-un proces de gastrulaţie prin imigrare. Parenchimula se transformă apoi treptat în planulă. Planula înoată o perioadă, apoi se fixează pe un suport, îşi pierde cilii şi se transformă treptat în hidră.
Sistematică:

Încrengătura Cnidari este împărţită după gradul de compartimentare al cavităţii gastrale în următoarele clase:

1. Clasa Hydrozoa – cuprinde formele cele mai inferioare de cnidari, polipi simpli şi meduze cu văl.

2. Clasa Scyphozoa – grupează doar forme de meduze fără văl. Forma de polip este întâlnită doar la unele grupuri inferioare, sau în diferite etape ale dezvoltării ontogenetice a meduzei.

3. Clasa Anthozoa – cuprinde doar forme de polip. Sunt cei mai evoluaţi cnidari.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Biologie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web