Roirea naturala a familiilor in Romania

in Agronomie

Dezvoltarea familiilor. Intensitatea de creştere sporeşte zilnic cu 3 – 4%la familiile slabe şi cu 10-12% la cele puternice. După ce familiile ating greutateade 2 – 2,5 kg albine, apar şi se acumulează albine tinere, care nu sunt ocupate cucreşterea puietului, ajungându-se la sfârşitul lunii iunie la dezvoltarea maximă afamiliei (30000–50000 de albine). Creşterea puterii familiei prin sporireanumărului de albine lucrătoare, cât şi existenţa culesurilor moderate de întreţinere, reducerea spaţiului (strâmtorării) şi ridicării temperaturii în cuib, conduc la manifestarea instinctului de roire (înmulţirea naturală a familiilor de albine).

Perioada roirii naturale. Roirea naturală este determinată de instinctul de conservare a speciei şi se manifestă în momentul atingerii dezvoltării maxime a unei familii, tradus prin blocarea cuibului cu provizii şi puiet, lipsa spaţiului, temperatură prea ridicată în stup, ventilaţia necorespunzătoare, vârsta înaintată a mătcii, predispoziţia ereditară a albinelor spre roire etc.

În condiţiile României, roirea naturală are loc după culesul de la salcâm, având ca dezavantaje compromiterea culesului următor şi reducerea creşterii puietului. În plus, desfăşurându-se întâmplător împiedică activitatea de selecţie şi necesită personal suplimentar pentru supravegherea permanentă a familiilor şi prinderea roiurilor. Pe lângă dezavantajele menţionate, roirea naturală prezintă avantajul obţinerii unor familii noi, sănătoase, fără nici o intervenţie din partea apicultorului. După aşezarea roiului, recuperarea acestuia trebuie să se facă în cel mai scurt timp, deoarece el poate pleca în orice moment. La recoltarea roiului se foloseşte roiniţa, care poate fi un recipient oarecare, în care albinele roiului sunt scuturate şi păstrate până la introducerea lor într-un stup. Trecerea albinelor din roiniţă în stup, se face spre seară după ce în prealabil în stupul respectiv s-au introdus 4 – 5 faguri artificiali. Operaţiunea se execută fie scuturând albinele peste fagurii artificiali şi apoi cu ajutorul fumului se aranjează uşor podişorul şi capacul, urdinişul fiind larg deschis, fie prin răsturnarea roiniţei pe o pânză în faţa urdinişului la o distanţă de 30 – 40 cm. Pentru a uşura orientarea şi pătrunderea albinelor în stup este bine să se pună o planşetă între pânză şi scândura de zbor sub forma unui plan înclinat. La început albinele zboară dezorientate în toate direcţiile, dar majoritatea lor, atrase de mirosul fagurilor artificiali, pătrund în stup lansând mesaje din glanda Nasonov, cât şi mesaje sonore către celelalte albine. În şirurile de albine care se îndreaptă spre urdiniş poate fi observată matca sau mai multe mătci în cazul roiurilor secundare sau terţiare, din care unele pot fi recuperate de apicultor, după ce s-a asigurat că, cel puţin una a intrat în stup. Îngrijirea roiurilor ieşite în perioada normală de roire şi în prezenţa unui cules este simplificată, deoarece dezvoltarea este foarte rapidă ca urmare a energiei de lucru caracteristice. La 24 de ore după instalarea roiului în stup se verifică prezenţa mătcii, iar în cazul roiului primar începerea ouatului (la roiul primar există matca vârstnică fecundată). În lipsă de cules se va asigura roiurilor de cel puţin de două ori pe săptămână hrăniri cu 700 – 800 g sirop de zahăr care determină o stimulare a mătcii şi realizarea rapidă a 5 – 6 faguri cu puiet înainte de a începe perioada de criză, care se instalează la trei săptămâni de la fixarea roiului, ca urmare a dispariţiei unor albine prin moartea lor şi lipsei albinelor tinere. După apariţia propriilor albine, roiul capătă un nou avânt în dezvoltare şi trebuie să-I asigurăm faguri artificiali şi hrăniri stimulative. În condiţii normale, un roi primar ieşit în primele două decade ale lunii iunie, trebuie să aibă la începutul lunii septembrie 8 faguri clădiţi, din care 5 – 6 faguri cu puiet şi o parte din proviziile de hrană pentru iernare. În cazul roiurilor secundare, dezvoltarea lor este mai lentă din cauza faptului că apar mai târziu cu 7 – 8 zile decât cele primare, precum şi datorită faptului că este necesară o perioadă pentru maturarea, fecundarea şi declanşarea ouatului mătcii, care poate cuprinde alte 10 – 15 zile. Pentru buna dezvoltare a acestor roiuri este necesară asigurarea unei cantităţi de 1,5 kg albine şi verificarea la fiecare 2 – 3 zile pentru urmărirea realizării împerecherii mătcii şi începerea ouatului, urmând ca după 10 – 12 zile să se verifice calitatea împerecherii mătcii, după modul de căpăcire a puietului (puiet de lucrătoare sau de trântor). Aceste roiuri vor intra în iarnă mai slabe decât cele primare, dar cu perspectiva unei bune dezvoltări în anul următor, datorită tinereţii mătcilor. Productivitatea roiurilor este determinată de data ieşirii acestora. Roiurile timpurii ies cu 50 – 55 zile înaintea culesului, având posibilitatea de a creşte două generaţii de albine până la declanşarea culesului principal, devenind puternice, iar familiile care au roit au timp suficient pentru refacere. Roiurile târzii ies cu 5 – 10 zile înaintea culesului. Aceste roiuri sunt recuperate şi adăpostite apoi în stupi echipaţi cu o ramă cu puiet necăpăcit, rame cu faguri cu hrană şi rame cu faguri artificiali. Stupul se instalează pe locul familiei, care a roit, iar aceasta se mută pe un loc nou în stupină. O altă variant constă în scoaterea mătcii din roi şi introducerea ei în familia, care a roit, iar roiului i se repartizează o botcă căpăcită aproape de ecloziune. Dacă roiurile nu sunt suficient de puternice în preajma culesului se procedează la unificarea a 2 – 3 roiuri, iar surplusul de mătci se valorifică în alt scop. Roiurile ieşite la date medii, cu circa 25 – 30 zile înaintea culesului, nu pot valorifica culesul fiind slabe ca şi familiile care au roit. În acest caz şi roiurile şi familiile pot fi utilizate cu precădere pentru clădirea fagurilor, putându-se obţine până la 20 de faguri clădiţi. Dacă apicultorul are sub control procesul de roire naturală, va lua măsurile necesare ca familia de albine să nu producă mai mult de unul sau două roiri, pentru ca acestea să fie suficient de puternice, iar familia să nu slăbească prea mult. După ieşirea ultimului roi se verifică familia pentru a constata eventuala prezenţă a unei mătci eclozionate urmând să fie distruse toate botcile sau dacă nu există, se va lăsa o botcă din care va rezulta o matcă nouă. În continuare familiile roite vor beneficia de îngrijiri corespunzătoare pentru a se reface cât mai rapid.

Perioada culesului are loc după sau chiar în perioada roirii naturale. În cazul în care culesurile principale coincid numai cu pregătirea familiei de albine pentru roire, se frânează dezvoltarea instinctului de înmulţire. În timpul abundenţei de nectar, activitatea familiei este orientată în principal pentru acumularea unor rezerve cât mai mari de miere în detrimentul celorlalte activităţi. Rezervele de miere cele mai mari sunt acumulate de familiile foarte puternice, cu număr mare de albine culegătoare. După încetarea ultimului cules principal, în familia de albine apar din nou modificări caracteristice pregătirii pentru iernat, reluându-se ciclul prezentat

anterior.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play