Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Rosu Viorel – Dezvaluiri cutremuratoare

in Curiozitati

Oferim această carte poporului român, popor greu încercat de-a lungul mileniilor, care are misiunea spirituală de a contracara acţiunile malefice ale Francmasoneriei.

1.Definiţia francmasoneriei

Francmasoneria este o organizaţie secretă, o perfidă conspiraţie mondială cu scopuri malefice ascunse (singura organizaţie politică ce foloseşte în rău energiile naturii, prin ritualuri de magie neagră şi prin invocarea forţei Satanei), care urmăreşte să stăpânească într-un mod tiranic oamenii acestei planete (consideraţi simple animale cu faţă umană), prin instaurarea până la sfârşitul secolului a unei aşa zise Noi Ordini Mondiale, în realitate noul haos al Satanei.

Francmasoneria este de fapt condusă din umbră de mişcarea Sionistă prin intermediul aşa-zisului Guvern ultrasecret „invizibil” al Terrei numit şi Majestic 12 şi prin Marea Lojă Mamă şi Consiliul Suprem (formate numai din membri sionişti) B’NAI B’RITH. Mişcarea sionistă este formată din magnaţi evrei, adevăraţii bogătaşi ai Pământului, care controlează la ora actuală într-un mod diabolic finanţele şi aurul lumii.

Membrii mişcării Sioniste utilizează tehnici subtile de magie neagră, se închină Satanei şi cu o inteligenţă diabolică stabilesc ierarhii ale răului între state şi puteri militare, organizează blocade economice şi de orice alt tip asupra ţărilor care îşi apără independenţa ameninţată, adesea ocupă teritorii şi ţări, creează conflicte interetnice în urma cărora fărâmiţează ţări (vezi tragedia din Yugoslavia pe care vor să o realizeze şi în România prin conflicte interetnice şi interreligioase în Transilvania, să nu uităm evenimentele din martie 1990 de la Târgu-Mureş); francmasonii folosesc metode foarte perverse: şantaj economic, politic, militar, informaţional, manipularea unor întregi naţiuni prin metode clasice (propagandă deschisă, corupţie, şantaj şi prin tehnici de război psihologic: intoxicarea cu informaţii false, pervertirea conştiinţelor omeneşti, dirijarea intereselor unor naţiuni şi popoare în direcţii contrare intereselor proprii, semănarea urii şi dezbinării între cetăţenii aceleiaşi naţiuni sau între popoare diferite).

Pentru a realiza acest plan diabolic, mişcarea Sionistă a elaborat în 1897 la Congresul masonic mondial din Elveţia, 24 de procese verbale cunoscute sub numele de „Protocoalele înţelepţilor Sionului”. Deşi francmasonii susţin în mod pervers că aceste protocoale sunt false şi au fost făcute de cei care vor să denigreze francmasoneria, totuşi este evident pentru orice om inteligent că ele sunt reale pentru simplul motiv că tot haosul actual al omenirii confirmă în mod izbitor în cele mai mici amănunte ideile Protocoalelor, care constituie chiar planul fundamental de acţiune al Francmasoneriei, elaborat cu o inteligenţă diabolică de „înţelepţii Sionului” în aceste 24 de protocoale încă din 1897.

Este evident că nu este vorba de o simplă coincidenţă şi că aceste protocoale stau la baza acţiunilor mişcării Sioniste care conduce şi coordonează în realitate toate lojile masonice şi reprezintă de fapt ce vrea să spună sloganul masonic „Prin haos la ordine”.

Ideile fundamentale ale protocoalelor sunt:
1. Francmasonii nu admit alt drept decât cel al forţei; „liberalismul” propagat de ei printre creştini a distrus religia creştină şi autoritatea statului.

2. Aurul a intrat în mâinile mişcării Sioniste şi cu ajutorul lui aceasta a acaparat presa, dominând opinia publică ce comandă guvernele în statele aşa-zis democrate.
Membrii mişcării Sioniste sunt numiţi în cercurile lor: „iluminaţi”, „înţelepţi”, „eminenţe cenuşii”, „big-Brother”, „guvern ultra-secret din umbră”. Datorită faptului că francmasoneria acţionează ca o societate secretă (deşi francmasonii susţin că francmasoneria nu este secretă ci doar „discretă”) manipulând din umbră masele de oameni prin guvernele marionetă pe care le instalează la conducerea tuturor ţărilor, pentru că în spatele tuturor lojilor masonice se află membrii mişcării Sioniste (necunoscuţi de marile mase), pentru că în faţa oamenilor sunt împinşi oameni politici care respectă numai condiţiile impuse din umbră de membrii mişcării Sioniste infiltraţi sub nume adaptate poporului respectiv în toate partidele politice (indiferent de culoare şi orientare) şi pentru că se folosesc de sloganuri ca: „democraţie, libertate, fermitate, egalitate” în spatele cărora se ascund cele mai mari crime şi fărădelegi W. Churchill a definit mişcarea Sionistă şi francmasoneria „Fiară fără chip”.

Membrii mişcării Sioniste pentru a rămâne în umbră înfiinţează în toate ţările din lume loji masonice, le măresc neîncetat numărul, atrag în ele personalităţi ce pot urca sau sunt deja în funcţii publice folosindu-se de setea de putere şi de bani a acestora sau de naivitatea lor. Aceste loji sunt dirijate cu o inteligenţă diabolică din umbră de o administraţie centrală, pe care numai membrii Sionişti o cunosc.

Ei merg pe principiul că nimeni nu se poate lupta cu o „putere necunoscută”. Masonii nesionişti, indiferent de rasă, naţionalitate şi funcţie folosesc drept paravan şi sunt pionii de sacrificiu (aşa cum a fost masonul Ceauşescu şi alţi lideri politici sacrificaţi) pentru masonii Sionişti şi scopurile lor malefice ascunse. Planul de acţiune al celor 13 lideri Sionişti care se închină diavolului este pentru toţi ceilalţi „fraţi masoni” un secret.

2.Originea francmasoneriei

Masoneria este una dintre cele mai vechi organizaţii malefice care există până în zilele noastre. În urma unor săpături făcute în 1888, în Libia, s-au găsit foi de papirus în care se menţionează date despre întruniri secrete de tip masonic, înainte de Cristos. Masonii, organizaţi în bresle, au ajutat la construirea templului lui Solomon. De asemeni, s-au găsit informaţii despre masoni şi în scrierile necrologice din Egipt. Masonii, încă de pe atunci, foloseau limbaje secrete pentru a comunica unii cu alţii, embleme, cifre (3, 6, 13, 33, 666). Cel mai important simbol era un şorţ scurt care a fost înlocuit cu o blăniţă albă de miel în timpul preoţilor din Melchisedec.

Strămoşii mişcării Sioniste de astăzi sunt fariseii care l-au răstignit pe Iisus.

Mod de organizare

Francmasoneria este organizată în loji care au diferite denumiri şi aparent se luptă între ele. Astfel putem întâlni denumiri ca Francmasonii fără şorţ, Lojile albastre, Grand Orient, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, Loja Naţională Română, Loja militară Cairo, loji parlamentare, loja italiană Propaganda Due, Rotary Club, Lions Club, Ritul York, Clubul celor 500, Clubul de la Roma, B’NAI B’RITH, Consiliul celor 33, Consiliul celor 13, Majestic 12, etc.

În realitate toate aceste loji şi grupări masonice sunt conduse la vârf de elita mişcării Sioniste într-un mod atât de diabolic încât nimeni din aceste loji masonice nu cunoaşte adevăratul plan satanic al celor care-i conduc din umbră.

4.Scopuri

Scopul declarat al francmasoneriei este de a ajuta umanitatea, de a face fapte caritabile, filantropice.

Scopul ascuns cunoscut doar de liderii mişcării Sioniste este de a omorî 5 miliarde de oameni pentru a-i putea controla pe cei care rămân şi pentru a-i exploata după cum doresc aceşti lideri Sionişti. Asta înseamnă de fapt sloganul „Noua Ordine Mondială”!

Înţelegerea acestor aspecte cutremurătoare vă va ajuta să deveniţi lucizi, să vă exprimaţi liber şi total necondiţionat opţiunile, să deveniţi stăpâni pe propriile dumneavoastră vieţi şi sisteme de valori. Dacă veţi deveni lucizi, vă veţi putea opune printr-o rezistenţă pasivă refuzând să faceţi jocurile satanice care servesc scopurilor monstruoase urmărite de Francmasonerie în această ţară.

Puţini sunt la ora actuală aceia care ştiu că mai mereu în spatele oricăror guverne oficiale se găsesc şi acţionează, nebănuite, din umbră, grupări francmasonice secrete care le dublează şi le manipulează în scopurile lor planetare îngrozitoare. Tăcerea francmasonilor şi ignoranţa noastră, ambele la fel de vinovate, îi ajută din plin pe francmasoni să ne scufunde şi mai mult într-o infernală prăpastie.

Scopul ascuns al Francmasoneriei este dominaţia asupra întregii planete, întemeierea unei republici mondiale cu desăvârşire laică, condusă de francmasoni cu o omenire îndobitocită de mizerie şi de patimile inferioare dezlănţuite. Scopurile principale pe care ei intenţionează să le realizeze până în anul 2050, sub numele generic de Noua Ordine Mondială, sunt:

1) Stabilirea unei Noi „Ordini” Economice Internaţionale, sub directul control al unui organism francmasonic mondial.

2) Stabilirea şi impunerea necondiţionată a unui guvern mondial francmasonic care va fi manipulat din umbră de Noua Ordine Mondială.

3) Stabilirea viitoarelor State Unite ale Europei ca aşa-zisă naţiune dominantă, guvernată de guvernul mondial.

4) Alegerea şi impunerea unui rege planetar unic, iniţiat de maeştrii francmasoni, pentru a conduce guvernul mondial.

5) Crearea şi promovarea unei aşa-zise „religii mondiale” care va coordona toate religiile pământului („religia” satanică) care va avea în frunte un fel de pontif mondial.

Fragmente din Protocoalele maeştrilor francmasoni:

1. Aurul este o putere irezistibilă. Mânuit de experţi va fi totdeauna cel mai util instrument pentru cei care îl au şi obiectul invidiei celor care nu-l au. Cu aur poţi cumpăra cele mai nestăpânite conştiinţe, poţi fixa valoarea tuturor lucrurilor, preţul tuturor produselor, poţi finanţa împrumuturi către state şi apoi ai statele la dispoziţie.

2. Deja principalele bănci, bursele întregii lumi, creditele tuturor guvernelor sunt în mâinile noastre.

3. Cealaltă mare forţă este presa, repetând fără încetare anumite idei, presa reuşeşte ca în cele din urmă să le impună de parcă ar fi fapte reale. Televiziunea, arta, învăţământul, toate aflate în mâinile noastre ne aduc servicii asemănătoare ajutându-ne să inoculăm în mintea oamenilor ceea ce noi dorim.

4. Lăudând într-una democraţia, îi vom diviza pe creştini în partide politice, le vom distruge unitatea naţională, vom semăna peste tot discordie. Reduşi la neputinţă, se vor prosterna în faţa LEGII BĂNCILOR NOASTRE.

5. Îi vom împinge pe creştini la război, exploatând mândria şi prostia lor, iar noi vom trage profite. Se vor masacra reciproc şi vor face loc unde să ne pună oamenii noştri.

6. Moşia totdeauna a însemnat influenţă şi putere. Von fărâmiţa marile domenii teritoriale în numele dreptăţii sociale şi al fraternităţii. Vom împărţi fragmentele la ţărani, care le doresc din tot sufletul, şi care curând ne vor fi datornici, ca urmare a costului de producţie. Capitalul nostru ne va face stăpânii lor. Atunci noi vom deveni marii latifundiari şi stăpânirea asupra pământului ne va consolida puterea.

7. Cu aur şi linguşeli vom câştiga proletariatul care se va angaja singur să distrugă capitalismul creştin. Le vom promite muncitorilor salarii pe care nici nu le-au visat, dar vom ridica şi preţul celor necesare pentru trai, astfel încât profitul nostru va fi şi mai mare. Astfel vom pregăti revoluţii pe care le vor face creştinii inconştienţi şi al căror fructe le vom culege noi.

8. Vom ataca şi le vom batjocori preoţii, făcându-i ridicoli, apoi odioşi, distrugându-le religia şi atunci vom fi stăpâni pe sufletul lor.

9. Monopolizând învăţământul, vom avea în mâna noastră mijlocul prin care vom forma minţile copiilor după cum ne convine nouă.

10. Umflaţi de ambiţie şi vanitate, conducătorii politici se înconjoară cu lux şi armate. Le vom pune la dispoziţie toţi banii de care are nevoie nebunia lor, şi astfel îi vom conduce de căpăstru.

11. Nevoia zilnică de pâine îi va face pe oameni să tacă, iar prin diferitele concursuri de Loto, sport, artă, frumuseţe etc., adormiţi şi hipnotizaţi de cuvântul magic progres, aceştia vor fi astfel distraşi şi îndepărtaţi de la problemele grave lăuntrice sau politice consumându-şi zi de zi în mod haotic şi inutil un imens şi preţios capital de energie psihomentală pe care îl vor investi, spre exemplu, în frenezia unui steril meci de fotbal.

12. Baroul trebuie să fie demoralizat, instituţiile publice trebuiesc compromise iar spionajul şi turnătoria trebuie să fie cultivate în mod sistematic.

13. Prestigiul persoanelor publice care sunt orientate în mod benefic şi divin trebuie să fie în mod sistematic desfiinţat ca şi propria lor fiinţă prin atentate, calomnii, denigrare sau folosind alte căi ascunse.

14. Crizele economice mondiale sunt în mod intenţionat întreţinute de către mişcarea Sionistă cu scopul de a retrage banii din circulaţie, determinând astfel guvernele să facă împrumuturi externe uriaşe cu dobânzi mari pentru a fi pe deplin la discreţia elitei Sioniste.

Acestea sunt câteva elemente sintetizate din Protocoalele Maeştrilor Francmasoni stabilite în cel mai mare secret în 1897 la Bassel cu ocazia Congresului Mondial al Francmasoneriei. Ele au străpuns cortina misterului şi secretului, fiind dezvăluite chiar de către unii masoni care, pe patul de moarte, îngroziţi de fărădelegile făcute şi de iminenţa Judecăţii Divine, şi-au mărturisit crimele înainte de a muri. Odată dezvăluite, francmasonii au urmărit să inoculeze ideea că acestea ar fi false, fiind o investiţie menită să discrediteze francmasoneria mondială.

Însă, argumentul zdrobitor în favoarea autenticităţii protocoalelor, la îndemâna oricărui om inteligent care gândeşte şi ştie să privească în jurul său, este cumplita realitate pe care o trăim astfel cu toţii în ţara noastră şi pe întreaga planetă. O simplă coincidenţă?! Poate pentru cei ce doresc să rămână în obscuritatea ignoranţei. Pentru oamenii treji este de fapt o realitate zguduitoare pe care trebuie să o oprim neîntârziat prin forţa cunoaşterii, fermitatea deciziei şi curajul acţiunii.

INFORMAŢI-VĂ, REFLECTAŢI,
ALEGEŢI ŞI ACŢIONAŢI!
ÎNCĂ MAI ESTE TIMP!

5.Sloganuri francmasonice

„Prin haos la ordine”

„Politica şi morala nu trebuie să aibă nimic comun”

„Dreptul constă în forţă”

„Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”

„Scopul francmasonic justifică întotdeauna mijloacele”

„Democraţie, libertate, egalitate, fraternitate”

„Dreptul trebuie să fie al celui mai tare”

„Mulţimea este oarbă şi de aceea poate să fie uşor manipulată de francmasoni”

„Creştinii sunt în general naivi, proşti şi mici”

„Libertatea este o idee himerică”

„Oamenii politici creştini sunt nişte păpuşi de paie în mâinile maeştrilor sionişti”

„Nevoia pâinii zilnice îi dresează gradat pe oameni”

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web