Rusia vrea să arate că poate intimida NATO! Oficialii NATO pun 300.000 de soldați în „stare de alertă ridicată”

in Extern de

Oficialii NATO au început să ia măsuri severe de teamă că președintelele rus, Vladimir Putin, ar putea să atace Occidentul. Astfel, ei au început să pregătească o forță militară de până la 300.000 de persoane pentru a răspunde amenințărilor venite din partea Rusiei, informează Daily Mail.

Relațiile dintre Occident și Rusia au devenit tot mai tensionate în ultimul an, la insistențele Rusiei de a-l susține cu orice preț pe președintele sirian, Bashar al-Assad.

Deși membrii NATO au tăiat bugetul de apărare și de investiții militare după căderea Uniunii Sovietice, Rusia și-a întărit capacitățile sale militare și a ținut să arate acest lucru prin paradele militare anuale la care participă peste 100.000 de soldați cu tehnica militară din dotare.

”Am văzut că Rusia este mult mai activă în diferite moduri. Am văzut o Rusie mult mai fermă în punerea în aplicare de mai mulți ani a unui plan de acumulare militară; triplarea cheltuielilor de apărare începând cu anul 2000, în termeni reali; dezvoltarea de noi capabilități militare; exercitarea acestei puteri și folosirea forței militare împotriva vecinilor””, a declarat secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.

El a precizat pentru Times că Rusia duce o propagandă activă în Europa printre aliații NATO și acesta este motivul pentru care NATO răspunde. El a mai spus: ”Răspundem cu cea mai mare întărire a apărării noastre colective de la sfârșitul Războiului Rece”.

Adam Thomson, reprezentantul permanent care își va înceta activitatea la NATO, estimează că în prezent alianței militare i-ar lua 180 de zile pentru a implementa o forță de 300.000 de militari, și că accelerarea acestei rate la doar două luni de zile este de o importanță covârșitoare. Măsurile vin ca răspuns la faptul că Rusia își întărește puterea militară în străinătate, se presupune că a efectuat atacuri cibernetice asupra Washingtonului și a efectuat un uriaș exercițiu de apărare civilă în caz de război nuclear acasă.

Rusia vrea să arate că poate intimida NATO

„Rusia vrea să arate că poate intimida NATO … iar NATO îi spune Rusiei, ‘Dacă apari, vom fi acolo, de asemenea!”, a declarat și Igor Sutyagin, un expert de la Institutul Regal pentru Servicii de Apărare și Studii de Securitate. Între timp, autoritățile din Rusia au fost acuzate de încercarea de a perverti procesul democratic al alegerilor prezidențiale din SUA, după ce serverul de mail al Partidului Democrat a fost atacat de hackeri iar informațiile obținute au fost apoi distribuite prin WikiLeaks.

Săptămâna trecută, gestul Moscovei de a trimite sute de parașutiști la o bază aeriană din Serbia, în ciuda faptului că NATO efectua un exercițiu de ajutorare în caz de catastrofe naturale la doar 240 de kilometri distanță, în Muntenegru, a fost văzut de către aliați ca o provocare deliberată. Decizia lui Putin de a organiza manevre militare atât de aproape de exercițiile de ajutor de urgență ale NATO în Muntenegru, care s-au desfășurat în continuare în ciuda aplicațiilor militare efectuate de Moscova, a fost văzută de analiști ca o nouă confruntare între cele două părți.

Sursa: libertatea.ro

loading...

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Ultimile din Extern

Close
Mergi SUS

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web