Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Scrisoare catre medici: „Dacă astăzi v-ar lua foc casa cum v-aţi simţi dacă pompierul ar aştepta “Plicul” stând cu cisterna plină lângă flăcările care vă mistuie agoniseala de o viaţă?”

in Spiritualitate

Marius Bănulescu a trimis o scrisoare deschisă medicilor care s-au declarat nemulțumiți de decizia Înaltei Curți de Casație și justiție privind plățile suplimentare și donațiile de la pacienți, precizând că au dreptul să primească astfel de “atenții” pentru că “nu sunt funcționari publici”.

plic-medici1

La începutul scrisorii publicată pe criterii.ro, Bănulescu precizează că nu se adresează întregii categorii profesionale, ci doar “ïubitorilor de plicuri pătrate”, care s-au declarat sideraţi de faptul că ar putea fi condamnați pentru conţinutul acelor plicuri.

“Eu cred că nu aţi ştiut niciodată ce se află înăuntrul lor, iar dacă aţi ştiut vă spun de pe acum că aţi fost inumani .

De ce cred asta ?

Păi ştiţi voi oare câtor copii li s-a luat de la gură ca acele plicuri să conţină “ceva” ?

Ştiţi voi oare câţi au vândut ce aveau pe acasă ca să audă din gură dumneavoastră cuvântul magic “se rezolvă”?

În presă aţi spus adevăruri trunchiate … Aţi spus că plicul este o recunoştinţă a pacientului pentru “devotamentul”, “profesionalismul” şi grija cu care l-aţi tratat .

Eu zic că nu este aşa …Ce vă sperie pe voi este “flagrantul” care poate să vă doboare pentru că plicul vine înainte de actul medical …

În fiecare spital există la nivel de zvon tarifurile fiecărui doctor, ca să ştie pacientul, să vină pregătit . De multe pacientul chiar este întrebat dacă a venit “pregătit” …şi nu ..nu pregătit cu pijama, prosop, cană etc ci cu ceva pentru plic …

Ne spuneţi mereu că veţi pleca afară şi că acolo veţi trăi mai bine. Aşa e …şi eu am plecat ..şi trăiesc mai bine dar nu m-am lăudat în presă .

Dar să nu va închipuiţi voi că afară o să vă tolereze cineva deprinderile, abaterile , diagnostice puse aiurea şi nici nu o să vă pună cineva şefi …întâi mai trebuie să învăţaţi.
Acolo nu o să accepte niciodată să chemaţi pacientul dintr-un spital la cabinetul dv particular de acasă …”

Bănulescu nu neagă că faptul că medicii trebuie să primească salarii mai mari, ba chiar își arată susținerea față de ei, spunând că nici el nu ar vrea să fie tratat de cineva care în loc să se gândească la actul medical, se gândește la ratele din bancă.

„Am să ies cu voi în stradă, dacă va fi nevoie, dar să ştiţi că pentru situaţia prezentă doar voi sunteţi vinovaţi.

Sunteţi vinovaţi pentru că nu aţi avut demnitatea să vă cereţi drepturile celor de sus. În schimb aţi avut curajul să cereţi “drepturile” celor de jos (pacienţilor) .

În încheiere vreau să încercaţi un execiţiu de imaginaţie :

Dacă astăzi v-ar lua foc casa cum v-aţi simţi dacă pompierul ar aştepta “Plicul” stând cu cisterna plină lângă flăcările care vă mistuie agoniseala de o viaţă?”, conchide acesta.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Spiritualitate

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web