Scrisoare deschisă lui Klaus Iohannis dupa proteste. Întrebările la care Președintele României ar trebui să ofere un răspuns

in Articole

Grigore L. Culian, un român care este și cetățean american, i-a transmis o scrisoare deschisă președintelui României, scrie Cotidianul.

Acesta a precizat că este refugiat politic în Statele Unite din 20 februarie 1989 și că trăiește și muncește în această țară după obținerea azilului politic.

Iată scrisoarea transmisă președintelui României:

„Domnule Președinte,
Am urmărit cu mult interes prezența Dvs. la mitingul de protest desfășurat duminică, 22 ianuarie 2014, în Piața Universității, și mi s-a părut incorectă și total nepotrivită participarea Dvs. la această acțiune alături de minoritatea care a pierdut alegerile parlamentare în decembrie 2016.

Deși am auzit multe speculații și scenarii privind protestul din 22 ianuarie, nu voi comenta acum și aici scopul sau legalitatea acțiunii, nici drepturile Dumneavoastră constituționale în calitate de președinte. România are instituții capabile să decidă dacă ați încălcat sau nu legea fundamentală a țării prin decizia nefericită de a favoriza una dintre părți, deși eu credeam că sunteți președintele tuturor românilor!

Nu voi comenta nici afirmațiile Dumneavoastră conform cărora „O gașcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislația din România și să slăbească statul de drept”, deși, din câte știu, există o hotărâre judecătorească definitivă care vă trimite exact în categoria celor pe care îi blamați și numai imunitatea prezidențială face ca acea decizie a judecătorilor să nu vă transforme într-un penal.

Domnule președinte,
Aflu, cu mare bucurie, că intenționați să faceți apel la un referendum în care românii să se pronunțe pentru sau împotriva unei legi privind amnistierea și grațierea unor unor pedepse. Inițiativa Dvs. pare corectă și democratică, însă îmi permit să vă sugerez câteva întrebări adiționale în formularul de vot, care ar putea liniști tumultuoasa viață politică românească și ar elimina cheltuieli suplimentare în eventualitatea unor alte scrutinuri pe teme diferite.

1. Credeți că Președintele României ar trebui demis după primii doi ani de mandat, având în vedere prestația sa în calitate de șef al statului și implicarea în manifestația din 22 ianuarie 2017 împotriva guvernului ales legitim?

2. Credeți că este necesară demiterea procurorului -șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, după uriașul scandal cu plagiatul și dezvăluirile fugarului Sebastian Ghiță privind poliția politică și mafia care controlează Justiția Română?”.

Citiți AICI întreaga scrisoare

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.