Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Scrisoarea sfâșietoare adresată de un român președintelui Iohannis. Să dăm SHARE să îl ajutăm!

in Stiri online

Un târgoviştean de 27 de ani a scris câteva rânduri cutremurătoare şi speră ca scrisoarea să fie văzută de preşedintele Klaus Iohannis. El punctează adevăruri crude din viata de zi cu zi. Tânărul speră ca acest text sa fie citit de cât mai multi romani care încă dorm. Sa dam Share sa il ajutam!

<<DOMNULE PREȘEDINTE, Încep prin a vă spune că MI S-A LUAT, o expresie ce va fi foarte des folosită în această scrisoare.

Mi s-a luat să văd zilnic pe stradă oameni cu feţele triste, capetele plecate şi pline de griji pentru ziua de mâine. Mi s-a luat să întâlnesc persoane de vârsta mea resemnate, cu un viitor sumbru şi pentru care singura soluţie de a avea un trai decent este să plece în străinătate. Mi s-a luat să mă zbat să deschid o mică afacere şi să mă lovesc de uşi închise şi sfaturi de la cei din domeniu (să stau liniştit pentru că statul mă va îngropa prin taxele, impozitele sale şi şpăgile care trebuiesc date la administraţia publică).

Mi s-a luat ca pentru a accesa fonduri europene să trebuiască să dau şpagă aceloraşi români, iar cei care le accesează îşi bat joc de noi şi construiesc parcuri de joacă pentru copii în zone inundabile şi pe câmp, fac săli de sport şi terenuri de fotbal ( în pantă) în sate fără gaze şi canalizare, străzi în mijlocul cărora se află stâlpi de electricitate şi multe altele. De ce nu lăsăm micii dezvoltatori şi comercianţi să supravieţuiască? Se presupune că este o piaţă liberă, să nu o facem una coruptă şi pe care au monopol marile companii şi magazine!

Mi s-a luat să lucrez pe un salariu, conştient că el va fi acelaşi şi peste 5 ani. Şi dacă vrei un loc de muncă mai bine plătit te loveşti de aceleaşi şpăgi, pile şi relaţii din sistemul nostru bolnav.

Mi s-a luat să mă duc în spital pentru a face o analiză şi să fiu nevoit să mă interesez pe cine cunosc acolo pentru a nu sta la cozi interminabile şi a fi tratat ca cel mai josnic om, chiar dacă plătesc taxe, impozite şi asigurări la sănătate. Acelaşi lucru care se întâmplă la orice instituţie a statului, acelaşi tratament dispreţuitor din partea angajaţilor către populaţie, care de fapt le plăteşte salariile. Mi s-a luat să văd mai multe persoane în farmacii decât în supermarket-uri.

Mi s-a luat de multe. Mi s-a luat să mănânc roşii cu gust de cauciuc, importate din cine ştie ce ţară şi la ce preţ! Acelaşi lucru care se întâmplă cu majoritatea fructelor şi legumelor din magazine, în condiţiile în care potenţialul nostru agricol este imens, dar nu se vrea dezvoltarea lui.

Fiind copil de cadru didactic mi s-a luat să văd cum sunt batjocoriţi profesorii în şcoli de către elevi care nu ştiu să scrie bine.

Mi s-a luat să văd cum vindem toate fabricile şi uzinele străinilor şi în câţiva ani ele ajung să fie demolate şi vândute la fier vechi, plus miile de persoane rămase fără loc de muncă.

Mi s-a luat să văd drumuri proaspăt asfaltate, iar apoi sparte pentru conducte de apă şi gaze. De ce la noi se face totul pe dos? Mi s-a luat să văd gropi pe autostradă, să văd cum la o ploaie torenţială apa se strânge în mijlocul autostrăzii şi eşti nevoit să tragi pe dreapta. Nu le facem aşa din prostie, ci din ignoranţă şi din dorinţa de a băga cât mai mult în buzunar. Avem oameni care lucrează în toată lumea la cele mai mari firme din orice domeniu, nu suntem proşti, ci doar ignoranţi.

Mi s-a luat să văd politicieni sau oameni de afaceri arestaţi pentru câteva zile, fără a li se confisca averile FURATE din banii oamenilor de rând. Nu ne încălzeşte că sunt la puşcărie, ne încălzeşte dacă am lua acei bani înapoi şi am creşte salariile cadrelor didactice şi doctorilor în primul rând.

Mi s-a luat să văd cum elitele din facultăţi, şi nu numai, pleacă în străinătate pentru a munci. Trebuie să le dăm cel puţin un motiv să rămână aici, în primul rând financiar, iar apoi să nu mai vedem acest sistem corupt şi şpăgar, de care ne lovim zilnic.

Haideţi să controlăm societatea şi să vedem de unde au unele persoane atâţia bani fără să facă nimic, să le cerem impozit sau să confiscăm acei bani!

Nu vreau ca după 18 ani de şcoală să devin spălător de vase în Anglia, îngrijitor în Italia sau curăţător în Germania.

Vrem elitele noastre de tineri în Parlament şi în Instituţiile Locale, care să aibă dreptul la opinie şi să decidă în favoarea populaţiei, nu tot în favoarea celor corupţi şi mânjiţi de acte de corupţie până peste cap.

Vrem locuri de muncă şi să plătim impozite pentru o societate curată şi care ne ajută. Vrem ca acele legi care în momentul de faţă sunt stufoase şi pline de interpretări şi ocolişuri să fie orientate pe obiect, pe dreptate şi corectitudine.

Nu vreau ca pentru copiii mei un trai decent să fie sinonim cu plecarea din ţară!

Suntem în secolul în care foarte mulţi dintre noi au fost în străinătate sau văd zilnic pe internet ce se întâmplă acolo, DE CE LA EI SE POATE ŞI LA NOI? Nu este vorba că nu se poate, ci că NU SE VREA. Dacă totul ar fi făcut ca la carte nu ar mai putea fura.

Suntem o generaţie foarte deschisă şi foarte informată, NE RIDICĂM ŞI NOI DIN RUTINA ZILNICĂ SĂ SCHIMBĂM CEVA? Nu doar ceva, TREBUIE SĂ SCHIMBĂM TOT.

Toate astea le putem face cu ajutorul dumneavoastră, Domnule Preşedinte. Haideţi să facem arestări, dar să confiscăm şi averi, haideţi să punem accent pe dezvoltarea Sistemului Educaţional, Sanitar şi Agricol, pentru început. Sunt conştient că nu se pot face aceste schimbări peste noapte, dar încă mai avem puţină răbdare, foarte puţină. Populaţia trebuie să iasă din letargie şi din resemnarea că nu se mai poate face nimic. Nu vrem doar demisii, vrem şi anchete şi cei care au greşit să plătească.

Să impozităm veniturile BOR, ca acei bani să se regăsească în creşterile salariale făcute pentru noi, pentru viitor, pentru copiii noştri.

Nu ne faceţi să regretăm că v-am ales, că am ieşit şi atunci în stradă. Am votat pentru o societate pe care trebuie să o schimbăm de la fundaţie, să o construim de la zero, să facem o societate curată şi modernă.

La TÂRGOVIŞTE am doborât un dictator, suntem conştienţi că putem schimba orice şi suntem mulţi, din ce în ce mai mulţi, plini de furie, frustrare şi dorinţă de schimbare.

Suntem unica ţară din lume cu foarte mulţi conducători, printre ei şi fostul Prim-Ministru, anchetaţi pentru fapte de corupţie. Majoritatea încă nu înţelege de ce se iese în stradă, primesc răspunsuri de genul: Şi dacă demisionează ăştia, vor veni alţii în locul lor care sunt la fel. NU. NOI VOM VENI ÎN LOCUL LOR, NOI CEI CARE NE DORIM O VIAŢĂ DECENTĂ ŞI NU MAI ACCEPTĂM COMPROMISURI.

Cu respect,

Paul Tudorache (27 de ani) şi toţi cei care sunt în asentimentul meu. 4 Noiembrie 2015 

Sursa: targoviste.info  

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Stiri online

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web