Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Secretul labirinturilor din catedralele medievale

in Curiozitati/Istorie/Stiri online

labirint amiens

În Evul Mediu, ideile ce contraveneau dogmelor impuse de Biserica Catolică erau întotdeauna considerate drept erezii, iar, în consecinţă, cei care le propagau riscau să sfârşească în flăcările rugurilor. Pentru a evita astfel de condamnări, minţile luminate ale vremii îşi făceau publice descoperirile şi invenţiile prin intermediul simbolurilor.

Una dintre cele mai importante descoperiri din perioada medievală târzie a fost cea a demonstraţiei fizice a rotaţiei Pământului. Acest proces a avut la bază ideile heliocentrismului, formulate de astronomul italian Nicolaus Copernicus (1473-1543).

Pentru a demonstra faptul că Pământul se învârte în jurul Soarelui şi nu invers, cum se considera în acea epocă, s-a folosit în interioul anumitor catedrale din spaţiul Europei Occidentale un mecanism ale cărui urme se pot observa şi astăzi. Acesta era format dintr-o frânghie agăţată de cheia de boltă a cupolei, la capătul căreia se afla o greutate din metal. În jurul sforii era trasat pe podeaua navei catedralei un cerc. Dându-i-se masei de metal un impuls, frânghia începea să oscileze pe toată lungimea ei. Mărimea sforii dădea echivalentul în secunde a unei perioade de oscilaţie a pendulului. Era imaginat apoi Pământul, care se învârtea în jurul pendulului, fiind obţinută astfel o rotaţie completă a planetei în jurul centrului cercului, reprezentând poziţia Soarelui.

Urmele acestui mecanism se întâlnesc şi astăzi pe pardoselile anumitor catedrale, fiind redate sub forma unor labirinturi. Deasupra fiecărui labirint era suspendat pendulul, care, prin oscilaţie, indica pe suprafaţa desenului de pe pardoseală ora exactă.

Cu ajutorul unor astfel de labirinturi, astronomul italian Galileo Galilei (1564-1642) a putut demonstra, prin calcule matematice, faptul că Pământul se învârte, în mod simultan, atât în jurul propriei sale axe cât şi în jurul Soarelui. Era astfel demontată concepţia impusă de Biserică, conform căreia Pământul se afla în centrul Universului, iar Soarele era cel care se învârtea în jurul planetei noastre.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web