Sfinții părinți creștini ai lagărelor sovietice învinovățesc și Biserica pentru suferințele poporului

in Articole

Multă neliniște, chin și încrâncenare simțim când nu mai putem suporta cercul ispitelor din aceste timpuri și răutățile care ni se întâmplă zi de zi. Nedreptățile ating limita insuportabilului. Și, de parcă nu este de ajuns. Cearta se întreține între noi, frații, câți am mai rămas închiși în acest veac. Suntem indignați, pe bună dreptate, de răutățile din viețile noastre. Putem cădea foarte ușor în “complexul lui Pilat”. Pilat din Pont credea că este suficient să își spele mainile și astfel, se spăla de răspunderea Răstignirii lui Hristos. Din păcate, nici noi nu putem să ne spălăm mâinile și să ne considerăm cumva scăpați de acest val distrugător. Nu putem să învinuim doar pe ceilalti, ca persoane sau ca neam. 

Să nu uităm, de pildă, acest cuvânt zguduitor venit din lagărele Gulagului sovietic, de la sfântul părinte rus Arseni (1894-1975) – un sfânt martir ale cărui suferințe, a cărui putere de iubire și compasiune și ale cărui minuni te răscolesc de un cutremur lăuntric, dar despre care se știe foarte puțin, din păcate. A fost întemnițat împreună cu mulți alți ruși cu orientări politice diferite și extremiste, mulți dintre ei întunecați sufletește.

Părintele Arseni este trimis să medieze o ceartă pornită din cauza neînțelegerilor în ce privește vinovații pentru drama cumplită a întregii Rusii. Răspunsul părintelui este unul “profetic” și duhovnicesc, mergând până la rădăcina răului și identificând motivele adânci, spirituale, pentru care Dumnezeu a permis un asemenea haos.

Este un răspuns tulburător la care trebuie să medităm și noi, astăzi, nu doar în teoretie. Vina poporului rus decăzut și a Bisericii care și-a uitat menirea cu cât este, oare, acum mai mare saau mai mică la noi? Ce putem aștepta dacă nu mai fardăm cu ipocrizie, triumfalism și superficialitate păcatele noastre ascunse undeva adânc, pentru a nu mai simți povara lor? “Linistea care stăpânește, mă neliniștește“, spunea Cuviosul Paisie. Este o pace mincinoasă, a indiferenței și a amăgirii că nouă nu ni se poate întâmpla nimic foarte rău. Este vorba despre liniștea de dinaintea furtunii. Să ne amintim cuvintele părintelui Steinhardt: “Oamenii de astăzi iau atitudini tragice şi se joacă de-a tragedia deoarece cred că în lumea de astăzi nu mai e cu putinţă. Seamănă cu copiii răsfăţaţi care-şi permit de toate pentru că ştiu că nu riscă nimic, care emit cecuri fără acoperire pentru că va interveni pînă la urmă familia şi va plăti. Dar tragedia e cu putinţă”

“Multa ceartă s-a făcut între voi. Este grea și insuportabilă viața în lagăr. Știm unde vom sfârsi. Pentru aceasta am devenit atât de duri. Toate putem, daca vrem, să le explicăm și să ne îndreptățim. În nici un caz nu avem dreptul să brutalizăm și să înjunghiem. V-am auzit că judecați puterea, sistemul, oamenii. Și pe mine m-ați adus aici numai și numai ca să găsiți un aliat să vă ajute să înfrângeți partea cealaltă. Spuneți așadar de comunism că a dărâmat bisericile, a închis credincioșii, a razboit Biserica. Da, asa este. Să cercetăm lucrurile mai în adâncime, să vedem de unde au provenit.

Cu mult mai înainte, poporul nostru și-a pierdut credința, și-a dispretuit tradiția, și-a uitat istoria, negând cele sfinte și cuvioase ale lui. Cine este de vină pentru acestea? Puterea de acum? Noi suntem de vină. Secerăm ce am semănat… Să ne amintim ce exemplu au dat poporului intelectualii, nobilii, comercianții, funcționarii statului și mai întâi de toate, ce exemplu am dat noi, clericii. Am fost cei mai răi dintre toți. Pentru aceasta și copiii preoților, văzând în familiile lor imoralitate și iubire de bani, au devenit cei mai fanatici atei, cei mai aprinși revoluționari. Cu mult înainte de Revoluția din 1917, clerul îsi pierduse orice putere de conducere a poporului. Devenise – vai de mine! – o ceată de meseriași, unde împărțea necredința și corupția. Din mulțimea de mănăstiri din țara noastră, numai cinci-sase erau faruri luminoase ale crestinismului: Valaam, Optina cu marii ei stareți, Diveievo, Sarov și poate înca una-două. În celelalte, nici credința și nici virtute nu găsea nimeni, ci se sminteau de ideile lor lumești și demonstrația neghioabă. Ce putea să ia poporul de la asemenea purtători de rasă, de la asemenea așa-ziși reprezentanți ai lui Dumnezeu? Noi l-am împins la revoluție, pentru că nu i-am dat exemplu bun, nu i-am insuflat credința, dragostea, răbdarea, smerenia. Nu uitați toate acestea! Pentru aceasta ne-a părăsit atât de repede poporul; pentru aceasta a negat împreuna cu noi și pe Dumnezeu; pentru aceasta a dărâmat bisericile. Nu pot așadar, nu pot să judec statul, puterea de astăzi, deoarece sămânța ateismului a căzut atunci pe pamântul pe care noi înșine l-am pregătit cu greșelile și decăderea noastră. Aceasta a fost cauza și începutul răului. Toate câte au urmat, înca și acest lagăr și martiriul nostru, jertfele fără sens ale atâtor oameni nevinovați, nu sunt decât consecințe inevitabile“. (Părintele Arsenie – Acuzatul «ZEK-18376». „Un Sfânt din lagărele comuniste”).

Părintele Arseni în „Mărturii strânse de robul lui Dumnezeu Alexandru despre părintele său duhovnicesc” povestea despre discuțiile aprinse ale foștilor sus-puși. El era împăcat cu sfârșitul inevitabil, dar recunoștea că viața e grea în lagăr pentru că știau cu toții ce îi așteaptă. O simplă discuție se îndrepta spre scandal numai ca un prizonier să fie ucis. La ce-ar folosi? Poporul arunca vina pe autorități.

Comuniștii îi arestaseră pe credincioși, le-au închis bisericile, le-au îngropat credința. Într-adevăr, era singura realitate, dar la o anliză mai adancă a trecutului, se putea observa că mulți dintre ruși își pierduseră credința, respectul pentru strămoși, pentru tot ce era cu adevărat de preț. Vinovatul? Cei care erau vii și suportau consecințele, culegeau roadele faptelor celor de dinaintea lor. Exemplul rău l-au dat falșii intelectuali, nobilimea, elita culturală și administrativă, iar slujbașii l-au propagat mai departe. Iar preoții, au fost mai toxici decât toți.

Copiii preoților erau atei, pentru că au urmat exemplul în familiile lor: minciuna și fățărnicia. Preoții își pierduseră dreptul de a fi liderii spirituali și îndrumătorii neamului, cu mult înaintea Revoluției! Mulți preoți erau atei, bețivi și imorali! Pe tot teritoriul Rusiei, mai existau cinci sau șase mănăstiri adevărate, lumini ale creștinătății. Mănăstirea Valaam, Optina cu credincioșii și devotații ei stareți, Diveievski și Sarov. Restul erau doar ziduri închise în care cu greu mai găseai alinare sufletească. Nu e de mirare că rușii nu i-au mai vrut. Națiunea care nu mai avea încredere în Biserică, s-a implicat activ la dărâmarea bisericilor fără vreo ezitare.

Sursa: cuvantul-ortodox.ro

 

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play