Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Sinonimia

in Limba romana

carti

Sinonimia este un tip de relaţie semantică ce se stabileşte între cuvinte care au semnificaţii atât de apropiate, încât le considerăm identice. Definiţia conform căreia două sau mai multe cuvinte cu aproximativ acelaşi sens sunt sinonime implică ideea că, din punctul de vedere al echivalenţelor semantice, vocabularul se organizează în cel puţin trei submulţimi: una alcătuită din cuvinte care au sinonime, a doua formată din cuvinte care nu au sinonime şi a treia din cuvinte ale căror echivalente sinonimice sunt perifrazele.

Descrierea sinonimiei unei limbi poate fi concepută în două moduri:

  1. prin inventarierea submulţimilor delimitate mai sus,

  2. prin descrierea relaţiilor de sinonimie dintre cuvinte, stabilind ce este specific acestui tip de relaţie (spre deosebire de alte tipuri) şi precizând care sunt condiţiile de sinonimie şi chiar limitele ei.

Dacă ne situăm pe direcţia de cercetare delimitată sub (a), o primă dificultate o presupune existenţa polisemiei. Diversele sensuri ale unui cuvânt polisemantic trimit la sinonime diferite, care, la rândul lor, trimit la altele, astfel încât reţeaua de relaţii se complică foarte mult. De exemplu, aspru are următoarele sensuri:

I.

  1. cu suprafaţă zgrunţuroasă, care dă (la pipăit) o senzaţie specifică, neplăcută; (despre fire de păr) tare şi ţepos;

  2. (despre apă) care conţine săruri calcaroase;

  3. (despre vin) care are gust înţepător; acru;

II.

  1. (figurat) mare, intens, puternic, înverşunat (vânt aspru, iarnă aspră);

  2. care provoacă suferinţe, greu de îndurat (robie aspră, condiţii aspre);

  3. lipsit de indulgenţă, sever, neînduplecat, necruţător (fire aspră, om aspru, privire aspră).

Putem observa că fiecare sens poate avea sinonime mai apropiate sau mai îndepărtate, în funcţie de gradul de precizie cu care este identificat referentul. Să vedem care sunt sinonimele posibile pentru fiecare sens identificat mai sus:

  1. (despre păr) tare, ţepos;

  2. (despre apă) calcaroasă;

  3. (despre vin) acru;

  4. intens, puternic, înverşunat;

  5. care provoacă suferinţe, greu de îndurat;

  6. sever, neînduplecat, necruţător.

Observăm că sinonimele obţinute prin desfacerea pe sensuri a cuvântului polisemantic nu sunt echivalente între ele. Deducem cu uşurinţă faptul că substituirea unui cuvânt prin sinonimul lui nu se poate face în orice context. Pentru a descrie mai limpede relaţia de sinonimie, aceasta nu trebuie înţeleasă ca o echivalenţă între două cuvinte considerate în totalitatea sferelor lor semantice, ci sinonimia se stabileşte la nivelul unui sens, nu al unităţii lexicale considerate global.

Pe lângă relaţiile de identitate şi opoziţie, există o altă relaţie, stabilită pe baza unui principiu ierarhic şi care asociază un termen mai restrâns, specific (hiponim) unuia mai general (hiperonim): relaţia de hiponimie. Spre exemplu, în enunţul Mi-a adus un buchet de flori, „floare” poate fi substituit prin garoafă, crin, trandafir etc., însă acestea din urmă nu îl pot substitui pe floare într-un context de tipul „flori de tei”. Aşadar, hiponimia este o relaţie semantică de incluziune unilaterală a sensurilor unităţilor lexicale considerate.

În exemplul de mai sus, garoafă, crin, trandafir etc. sunt hiponimele lui floare, al cărui sens este inclus în sensul primelor, care au în plus faţă de floare note semantice specifice. Floare este, prin urmare, un termen mai general, supraordonat (hiperonim), care îl poate înlocui oricând pe unul dintre hiponimele sale, care îi sunt subordonate, dar invers nu.

În cercetarea sinonimiei s-au conturat două direcţii principale: (1) definirea conceptului şi (2) delimitarea diferitelor tipuri de sinonime. Atât semantica tradiţională, cât şi cea modernă au încercat să formuleze o definiţie satisfăcătoare pentru relaţia de sinonimie: vecinătate între două cuvinte, identitate sau numai o asemănare. Când se afirmă că două cuvinte sunt sinonime dacă au aproximativ acelaşi sens, se dă lui „aproximativ” valoarea din limbajul curent. Nu este deci stabilit ştiinţific ce întindere are zona de fenomene căreia i se poate aplica termenul „aproximativ”. Din această cauză, cercetarea fenomenului suferă de o doză de subiectivism.

În multe împrejurări, nu are importanţă dacă unei plante caracterizate prin rădăcină, tulpină înaltă, lemnoasă, coroană de crengi şi frunze i se spune arbore, pom sau copac. În aceste împrejurări, cele trei cuvinte sunt sinonime indiscutabile. Situaţia se schimbă când obiectul numit este particularizat, când ştim că el este un arţar, un nuc sau un măr. În acest caz, oricăruia îi putem spune arbore, dar arţarului îi vom spune copac, iar nucului sau mărului îi vom spune pom. Observăm astfel că diferenţa intervine când introducem o restricţie care poate fi impusă de situaţia extralingvistică sau de contextul lingvistic în care este utilizat cuvântul. Este evident că relaţia de sinonimie se schimbă în funcţie de perspectiva, de nivelul la care facem aprecierea.

Restricţiile de utilizare pot fi şi de altă natură. Dacă în seria cioban, păcurar, mocan, oier se ia în considerare criteriul repartiţiei geografice a termenilor, păcurar şi mocan ies din discuţie, deoarece nu sunt termeni admişi în limbajul adminis-trativ; ei sunt folosiţi în anumite regiuni ale ţării. Rezultă faptul că, în constituirea unei serii sinonimice, trebuie ţinut seama nu doar ca obiectul să fie denumit sub aspectele lui generale, ci să fie incluse şi ariile geografice de utilizare a cuvintelor alături de valorile lor stilistice.

În sport, mingea este numită balon, însă numai în fotbal, rugbi, baschet, volei, handbal. Mingea de tenis nu poate fi numită balon. Aşadar, sinonimia minge = balon este valabilă numai pentru un anumit obiect, cu anumite însuşiri şi numai în limbajul sportiv. Folosit în alte limbaje, balon (cu sensul de minge) este însoţit de nota de tehnicitate din sport.

Din observaţiile făcute mai sus, se impune să precizăm care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite astfel încât două sau mai multe cuvinte să poată fi considerate sinonime:

  1. Orice sinonimie presupune identitatea obiectului denumit (a referen-tului). Aceasta este condiţia esenţială, chiar dacă identitatea implică în cele mai multe cazuri neglijarea unor aspecte particulare, fie pentru că sunt lipsite de importanţă în situaţia dată, fie pentru că vorbitorii nu au cunoştinţă de ele.

  2. Orice sinonimie presupune o situaţie concretă de comunicare. De aceea, la determinarea ei, trebuie să se ţină seama de:

    1. repartiţia dialectală a termenilor,

    2. repartiţia stilistico-funcţională a lor.

Ţinând cont de condiţiile menţionate, putem redefini fenomenul discutat în felul următor: două sau mai multe unităţi de limbă se pot afla în sinonimie dacă desemnează în mod global acelaşi obiect, în situaţii în care distribuţia dialectală şi cea stilistico-funcţională sunt neglijate (conştient sau nu).

Condiţiile de sinonimie sunt rareori îndeplinite toate. Două sau mai multe unităţi care satisfac toate condiţiile sunt numite sinonime perfecte: smalţ = email, natriu = sodiu, generozitate = mărinimie, lift = ascensor, nădejde = speranţă, lunar = selenar. Sinonimia perfectă este privită cu rezerve, ba chiar contestată.

Sinonimia este o relaţie imperfectă, deoarece, în foarte multe cazuri, una dintre condiţii nu este respectată. Fenomenul discutat este interesant din punct de vedere funcţional, fiind o problemă stilistico-funcţională de uz şi de efect realizat tot prin uz.

În final, facem câteva precizări referitoare la tipurile de sinonimie. În primul rând, relaţia de sinonimie trebuie înţeleasă ca relaţie de echivalenţă care se stabileşte la nivelul fiecărui sens, ca unitate funcţională. În al doilea rând, trebuie precizat dacă avem în vedere sistemul (limba) sau actualizarea acestuia (uzul). În termenii condiţiilor stabilite, putem distinge:

  1. sinonimie în sens restrâns – tipul de sinonimie care îndeplineşte toate condiţiile, dar care este mai rar întâlnită şi priveşte în special nivelul limbii;

  2. sinonimie în sens larg – respectă condiţia identităţii de referent (chiar dacă aceasta implică neglijarea voită sau nu a unor particularităţi), dar încalcă, eventual, condiţiile care ţin de comportamentul contextual sau de varianta stilistică. Acest tip de sinonimie priveşte mai mult actualizarea sistemului.

În concluzie, observăm că sinonimia este, pe de o parte, un fapt de sistem şi această situaţie corespunde cazurilor în care termenii sunt identici semantic şi substituibili în toate contextele; pe de altă parte, sinonimia este un fapt de actualizare în măsura în care poate fi interpretată ca efect al neutralizării, în condiţii determinate, a unei opoziţii (semantice sau de registru) între două unităţi lexicale.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Limba romana

Scrisul de mana

Au existat cândva tocul, stiloul, pixul, creionul. Și foile dictando sau de
LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web