Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

STATISTICI OFICIALE: Statul roman plăteşte lunar pensii speciale de aproape 480 de milioane de lei

in Stiri online

Pensiile speciale plătite de stat foştilor angajaţi din domenii precum Apărare, Afaceri Interne, Parlament, corp diplomatic sau magistraţi însumează 479,5 milioane de lei, arată statisticile oficiale transmise de către instituţiile care gestionează astfel de plăţi.

Pe lângă pensiile cunoscute în general ca fiind rezultatul unor contribuţii plătite de-a lungul vieţii de către beneficiari, statul mai reglementează şi o serie de pensii de serviciu cu regim special, numite generic „pensii speciale” . Printre instituţiile plătitoare de astfel de stipendii se regăsesc cu precădere ministerele cu atribuţii specifice, cum ar fi MAI şi MApN, dar şi parchete, instanţe judecătoreşti etc. De regulă, aceste pensii speciale sunt plătite nu în urma unor contribuţii anterioare, ci pentru simplul fapt că au fost reglementate şi se acordă în baza unor legi speciale.

Într-o notă transmisă pentru Mediafax de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) se arată, spre exemplu că numai în intervalul ianuarie-martie 2017, au fost înregistrate 151 de cereri pentru înscriere la pensie de serviciu în baza unor legi speciale. Potrivit CNPP, structura acestor cereri este următoarea: magistraţi 44, aviatori 10, parlamentari 49, diplomaţi 23, auditori publici externi 9, grefieri 16. Acesta apare însă doar ca vârful unui aisberg care în profunzime conţine cifre surprinzătoare. Potrivit aceleiaşi surse, în prezent – doar la CNPP – sunt înregistrate 8.431 de pensii de serviciu, situaţia pe categorii fiind următoarea:

– corpul diplomatic şi consulate ale României – 804 pensii

– funcţionarii publici parlamentari – 621 de pensii

– personal aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă – 1.416 pensii

– procurori şi judecători – 3.325 de pensii

– personal auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor – 1.720 de pensii

– Curtea de Conturi – 545 de pensii.

CNPP precizează că plata pensiilor de serviciu se realizează „atât din bugetul asigurărilor sociale de stat, cât şi din bugetul de stat”, în sensul că „diferenţa dintre pensia de serviciu şi pensia aferentă din bugetul public de pensii se realizează din bugetul public de stat”.

Detaliat, în baza răspunsurilor primite de la instituţiile implicate, putem nota că, spre exemplu Ministerul Apărării Naţionale (MApN) are în plată 76.080 de persoane, cu o pensie specială medie de 3.229 de lei, suma totală lunară plătită în contul acestora ridicându-se la 245,6 milioane de lei. Există şi o pensie maximă plătită de MApN, în cuantum de 29.992 de lei lunar, dar desigur MApN nu dezvăluie identitatea beneficiarului acestei pensii, reţinând doar că este vorba despre un „fost director de regie autonomă”.

Alt exemplu vine de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Aici, un număr de 10.073 de persoane câştigă o pensie specială medie de 3.047 de lei, ceea ce presupune un efort bugetar de 228,7 milioane de lei, lunar.

Alt exemplu: 204 senatori încasează pensii speciale în sumă totală de 3,9 milioane de lei, tot lunar. Ceea ce înseamnă peste 19.000 de lei lunar pe cap de parlamentar beneficiar al unei pensii speciale.

Astfel că totalul general, cumulat numai pe baza informaţiilor transmise de către instituţiile plătitoare, se ridică la 479,5 milioane de lei, bani de care beneficiază – sub formă de pensii speciale – aproximativ 95.000 de persoane, lună de lună.

Sursa: romaniatv.net

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Stiri online

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...