Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Steaua sistemului nostru planetar se numeşte Helios dar în mod curent o numim Soare

in Astronomie

Steaua sistemului nostru planetar se numeşte Helios dar în mod curent o numim Soare, şi reprezentă unica noastră sursă de energie şi de viaţă. Temperatura estimată la suprafaţa acesteia este de 6.000º K. Ca orice stea, Soarele are două părţi componente:

  • atmosfera solară compusă, din interior spre exterior din următoarele straturi:
    • fotosfera;
    • cromosfera;
    • coroana solară.
  • corpul solar în cadrul căruia, masa este puternic concentrată spre centru, la o presiune de miliarde de atmosfere, o temperatură de 000.000º K, motiv pentru care, este perfect ionizată, aflându-se în stare de plasmă, comportându-se ca un gaz perfect şi prezentând următoarea compoziţie chimică: 79% hidrogen, 20% heliu, 1% impurităţi.

Ca orice corp ceresc, Soarele are o mişcare de rotaţie în sens direct (al acelor de ceasornic) în jurul axei sale iar datorită compoziţiei sale fluide, perioada unei rotaţii este de:

  • 25 de zile la nivelul ecuatorul solar;
  • 35 de zile la nivelul polilor solari.

În afară de energie, Soarele emite şi corpusculi mari, ce sunt reţinuţi atât de atmosfera sa cât şi de atmosfera altor planete şi au ca rezultat diferite fenomene. Astfel, la nivelul atmosferei solare se remarcă: pete solare, fascicule, protuberanţe, radiaţii coronale. Drept consecinţă, în atmosfera terestră se produc: aurorele polare, fenomene geomagnetice (de exemplu furtunile magnetice) şi brâuri de radiaţii puternice (acestea din urmă fiind puse, ulterior în evidenţă, prin intermediul sateliţilor artificiali).

Soarele se află în centru sistemului nostru planetar iar masa lui este mai mare decât a oricărui corp ceresc al acestui sistem, fapt ce le impune, acestora din urmă (conform legilor atracţiei universale) efectuarea unor mişcări de revoluţie, pe orbite eliptice.

Steaua sistemului nostru planetar se numeşte Helios dar în mod curent o numim Soare, şi reprezentă unica noastră sursă de energie şi de viaţă. Temperatura estimată la suprafaţa acesteia este de 6.000º K. Ca orice stea, Soarele are două părţi componente:

  • atmosfera solară compusă, din interior spre exterior din următoarele straturi:
    • fotosfera;
    • cromosfera;
    • coroana solară.
  • corpul solar în cadrul căruia, masa este puternic concentrată spre centru, la o presiune de miliarde de atmosfere, o temperatură de 000.000º K, motiv pentru care, este perfect ionizată, aflându-se în stare de plasmă, comportându-se ca un gaz perfect şi prezentând următoarea compoziţie chimică: 79% hidrogen, 20% heliu, 1% impurităţi.

Ca orice corp ceresc, Soarele are o mişcare de rotaţie în sens direct (al acelor de ceasornic) în jurul axei sale iar datorită compoziţiei sale fluide, perioada unei rotaţii este de:

  • 25 de zile la nivelul ecuatorul solar;
  • 35 de zile la nivelul polilor solari.

În afară de energie, Soarele emite şi corpusculi mari, ce sunt reţinuţi atât de atmosfera sa cât şi de atmosfera altor planete şi au ca rezultat diferite fenomene. Astfel, la nivelul atmosferei solare se remarcă: pete solare, fascicule, protuberanţe, radiaţii coronale. Drept consecinţă, în atmosfera terestră se produc: aurorele polare, fenomene geomagnetice (de exemplu furtunile magnetice) şi brâuri de radiaţii puternice (acestea din urmă fiind puse, ulterior în evidenţă, prin intermediul sateliţilor artificiali).

Soarele se află în centru sistemului nostru planetar iar masa lui este mai mare decât a oricărui corp ceresc al acestui sistem, fapt ce le impune, acestora din urmă (conform legilor atracţiei universale) efectuarea unor mişcări de revoluţie, pe orbite eliptice.

Ecliptica străbate un număr de 12 constelaţii dispuse spre interiorul şi exteriorul ei pe o fâşie cu lăţimea de aproximativ 9º cunoscută sub numele de zodiac. În cadrul acesteia, constelaţiile şi-au primit numele, încă din antichitate: Berbecul, Taurul, Gemenii, Racul, Leul, Fecioara, Balanţa, Scorpionul, Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul, Peştii.

Ecliptica taie ecuatorul ceresc, conform figurii nr. 3 în două puncte, numite puncte echinocţiale, şi anume:

  • punctul vernal, ce se notează cu g, în care Soarele trece din emisfera australă în emisfera boreală şi de la declinaţii negative la declinaţii pozitive; considerăm acest punct ca fiind originea ascensiilor drepte şi a timpului sideral;
  • punctul autumnal, ce se notează cu w, în care Soarele trece din emisfera boreală în emisfera australă şi de la declinaţii pozitive la declinaţii negative.

Aceste două puncte sunt puncte fictive deoarece poziţia lor nu poate fi determinată prin observaţii ci numai prin calcule. Ele sunt unite prin linia echinocţiilor. Perpendiculara dusă pe această linie, din centrul ei, intersectează ecliptica în două puncte, numite puncte solstiţiale, şi anume:

  • punctul solstiţiului de vară, ce se notează cu e, ce reprezentă punctul eclipticii în care declinaţia Soarelui, d, are valoarea maximă, pozitivă, de aproximativ + 23º27′;
  • punctul solstiţiului de iarnă, ce se notează cu e’, ce reprezentă punctul eclipticii în care declinaţia Soarelui, d, are valoarea minimă, negativă, de aproximativ – 23º27′;

Deoarece ecliptica participă la mişcarea diurnă a sferei cereşti, fiecare punct al acesteia descrie câte un paralel diurn, astfel încât, se asociază şi punctelor solstiţiilor câte un astfel de paralel:

  • un paralel diurn, numit tropicul racului, corespunzător lui e;
  • un paralel diurn, numit tropicul capricornului, corespunzător lui e’.

Punctele echinocţiilor şi solstiţiilor se numesc puncte fundamentale ale eclipticii pe care o împart în patru arce. Intervalul de timp necesar Soarelui să descrie arcul dintre două puncte fundamentale succesive se numeşte anotimp. Conform figurii de mai jos, şi specific emisferei nordice sau boreale, anotimpurile sunt:

  • primăvara, corespunde arcului ge (de la punctul vernal la punctul solstiţiului de vară) parcurs de Soare între 21 martie şi 22 iunie;
  • vara, corespunde arcului ew (de la punctul solstiţiului de vară la punctul autumnal) parcurs de Soare între 22 iunie şi 23 septembrie;
  • toamna, corespunde arcului we’ (de la punctul autumnal la punctul solstiţiului de iarnă) parcurs de Soare între 23 septembrie şi 22 decembrie;

iarna, corespunde arcului e’g (de la punctul solstiţiului de iarnă la punctul vernal) parcurs de Soare între 22 decembrie şi 21maerie

Ecliptica străbate un număr de 12 constelaţii dispuse spre interiorul şi exteriorul ei pe o fâşie cu lăţimea de aproximativ 9º cunoscută sub numele de zodiac. În cadrul acesteia, constelaţiile şi-au primit numele, încă din antichitate: Berbecul, Taurul, Gemenii, Racul, Leul, Fecioara, Balanţa, Scorpionul, Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul, Peştii.

Ecliptica taie ecuatorul ceresc, conform figurii nr. 3 în două puncte, numite puncte echinocţiale, şi anume:

  • punctul vernal, ce se notează cu g, în care Soarele trece din emisfera australă în emisfera boreală şi de la declinaţii negative la declinaţii pozitive; considerăm acest punct ca fiind originea ascensiilor drepte şi a timpului sideral;
  • punctul autumnal, ce se notează cu w, în care Soarele trece din emisfera boreală în emisfera australă şi de la declinaţii pozitive la declinaţii negative.

Aceste două puncte sunt puncte fictive deoarece poziţia lor nu poate fi determinată prin observaţii ci numai prin calcule. Ele sunt unite prin linia echinocţiilor. Perpendiculara dusă pe această linie, din centrul ei, intersectează ecliptica în două puncte, numite puncte solstiţiale, şi anume:

  • punctul solstiţiului de vară, ce se notează cu e, ce reprezentă punctul eclipticii în care declinaţia Soarelui, d, are valoarea maximă, pozitivă, de aproximativ + 23º27′;
  • punctul solstiţiului de iarnă, ce se notează cu e’, ce reprezentă punctul eclipticii în care declinaţia Soarelui, d, are valoarea minimă, negativă, de aproximativ – 23º27′;

Deoarece ecliptica participă la mişcarea diurnă a sferei cereşti, fiecare punct al acesteia descrie câte un paralel diurn, astfel încât, se asociază şi punctelor solstiţiilor câte un astfel de paralel:

  • un paralel diurn, numit tropicul racului, corespunzător lui e;
  • un paralel diurn, numit tropicul capricornului, corespunzător lui e’.

Punctele echinocţiilor şi solstiţiilor se numesc puncte fundamentale ale eclipticii pe care o împart în patru arce. Intervalul de timp necesar Soarelui să descrie arcul dintre două puncte fundamentale succesive se numeşte anotimp. Conform figurii de mai jos, şi specific emisferei nordice sau boreale, anotimpurile sunt:

  • primăvara, corespunde arcului ge (de la punctul vernal la punctul solstiţiului de vară) parcurs de Soare între 21 martie şi 22 iunie;
  • vara, corespunde arcului ew (de la punctul solstiţiului de vară la punctul autumnal) parcurs de Soare între 22 iunie şi 23 septembrie;
  • toamna, corespunde arcului we’ (de la punctul autumnal la punctul solstiţiului de iarnă) parcurs de Soare între 23 septembrie şi 22 decembrie;

iarna, corespunde arcului e’g (de la punctul solstiţiului de iarnă la punctul vernal) parcurs de Soare între 22 decembrie şi 21

Din studiul orbitei terestre, astfel obţinută, precum şi din rezultatele altor studii, Johann Kepler a enunţat legile de mişcare a planetelor (legi care-i poartă numele):

  1. „Fiecare planetă, în mişcarea sa descrie o elipsă, Soarele ocupând unul dintre focare”;
  2. „Raza vectoare pornind de la planetă mătură arii egale în timpuri egale (legea ariilor)”;
  3. „Pătratele perioadelor siderale de revoluţie sunt proporţionale cu cuburile semiaxelor mari ale orbitelor planetelor”.
  4. 1. Definirea coordonatelor astronomo – geodezice şi a azimutului
  5. Coordonatele astronomice, notate cu j şi l fac parte din categoria coordonatelor unghiulare şi se mai numesc coordonatele verticalei locului sau ale normalei la geoid. Normala la geoid este perpendiculară pe planul tangent la suprafaţa geoidului în punctul considerat şi în acelaşi timp este tangentă şi la linia de forţă a câmpului gravific ce trece prin acesta. Dacă considerăm o secţiune meridiană a câmpului gravific terestru (conform figurii nr. 11 de mai jos), observăm că liniile de forţă ale acestuia sunt nişte curbe cu concavităţile îndreptate spre poli şi de asemenea că, acestea nu trec prin centrul de masă al Pământului, cu excepţia acelora corespunzătoare punctelor situate în cei doi poli sau pe conturul ecuatorului terestru.
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Astronomie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web